Walter POSCH

Tehran welcomed the “Arab Spring” almost enthusiastically; Supreme Leader Ali Khamenei likened the fall of Hosni Mubarak to that of the Shah and consequently interpreted the events of 2011 as a fulfillment of the 1979 Iranian Revolution. All Iranian decision makers of the generation that actively overthrew the shah unanimously hold this view. The fact that opposition leaders (if that term is appropriate) Mir Hossein Musavi and Mehdi Karrubi publicly contradicted Khamenei should not be exaggerated because the leadership of the “Green Movement” is attempting to regain its position within the highly factionalized political system of the Islamic Republic, including its previously held positions in the formal and informal decision-making and decision-shaping processes. Because of this, the younger generation of reform-oriented political leaders in Iran acts very carefully when it comes to foreign policy matters and generally eschews taking provocative positions. Hence, their views are irrelevant while they remain excluded from consensual decision making.

Primăvara Arabă: Un călduros bun venit de la Teheran

Teheranul a salutat “Primăvara Arabă” aproape cu entuziasm; Liderul suprem Ali Khamenei a comparat căderea lui Hosni Mubarak cu cea a Shah-ului și, prin urmare, a interpretat evenimentele din 2011 ca o împlinire a Revoluției iraniene din 1979. Toți factorii de decizie iranieni din generația care a răsturnat în mod activ șahul dețin în unanimitate acest punct de vedere. Faptul că liderii opoziției (în cazul în care acest termen este adecvat) Mir Hossein Musavi și Mehdi Karrubi l-au contrazis public pe Khamenei nu ar trebui să fie exagerat, deoarece conducerea “Mișcarea Verde” încearcă să-și recapete poziția sa în cadrul sistemului politic extrem de facţionalizat al Republicii Islamice, inclusiv pozițiile sale deținute anterior în procesele formale și informale de luare a deciziilor și de elaborare a deciziilor. Din această cauză, tânăra generație de lideri politici orientaţi spre reformă în Iran acționează foarte atent atunci când este vorba de probleme de politică externă și, în general, evită luarea unor poziții provocatoare. Prin urmare, punctele lor de vedere sunt irelevante în timp ce aceştia rămân excluși de la procesul de luare a deciziilor prin consens.