Tomislav SUNIC

It was largely the Biblical message that stood at the origin of the American endeavor to “make the world safe for democracy.” Contrary to many European observers critical of America, America’s military interventions have never had as their sole objective the goals of economic imperialism but rather the desire to spread American democracy around the world. This objective became obvious, when America, following the end of the Second World War, became a major global power. After the Cold War America also became the arbiter of world affairs and the interpreter of the international law. Whoever militarily challenged America ran the risk of being placed outside the category of humanity or labeled as a terrorist. Once declared outside humanity or declared terrorist, a person, a nation, or a regime could be disposed of at will. When the Soviet Union and communism were gone, other negative archetypes had to be invented in order better to profile America’s unique democratic zeal. By the beginning of the third millennium, the negative fixation on the Other found its substitute in Islam and the official mantra of “fighting radical Islamic terrorists” all over the world. It is striking how America, ever since its foundation, has resorted to negative profiling of other political actors, seldom looking at the specific root causes of the problem that stood behind the actors’ hostile un-American behavior.
These geopolitical remarks cannot be an excuse for the American political theology that most foreign leaders comprehend with great difficulty. Since its inception America has been a victim of her equivocal attitude towards other political actors, a practice that has reflected itself in its foreign policy decisions to this day. On the one hand American decision makers adhere to political autism, called isolationism; on the other, they often break into spasms of global military enterprises, frequently conducted by violent methods against the “Other,” i.e. the “Non-believer,” “the Axis of Evil,” the “Empire of Evil,” the Communists, the Fascists, the Muslim Fundamentalists – that is, against all those who oppose the American religious crusade against the “Evil.”
This new thalassocratic policy has always been more of a reactive, and less of a proactive, nature. American leaders have always understood that any geopolitical void, wherever it may appear, is eventually detrimental to America’s long term interests. Any geopolitical vacuum leads to chaos and anarchy.
Just as communism, following the Second World War, used large scale terror in the implementation of its foreign policy goals in Eastern Europe, so did America use its own type of repression to silence heretics in the occupied part of early post-war Western Europe. Purges carried out by the American military authorities in the post war Germany remain an uneasy topic for many American historians, who mostly look only at the Allied version of post-war events in Europe.
How can America safeguard an Americanized Europe in the future, given that since her incipience she has been fighting against European powers, notably against England, Spain and lastly against Germany?

În Yahwe credem: o politică externă divină a SUA

Acesta a fost în mare măsură mesajul biblic care a stat la originea demersului american de a “face lumea sigură pentru democrație.” Spre deosebire de mulți observatori europeni critici ai Americii, intervențiile militare ale Americii nu au avut niciodată ca obiectiv unic scopurile imperialismului economic, ci mai degrabă dorința de a răspândi democrația americană în întreaga lume. Acest obiectiv a devenit evident, atunci când America, după sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, a devenit o putere globală majoră. După America Războiului Rece a devenit, de asemenea, arbitrul afacerilor mondiale și interpretul dreptului internațional. Oricine a contestat militar America a înfruntat riscul de a fi plasat în afara categoriei umanității sau etichetat drept terorist. Odată declarat în afara umanității sau terorist declarat, o persoană, o națiune sau un regim ar putea fi eliminate la voință. În cazul în care Uniunea Sovietică și comunismul au dispărut, alte arhetipuri negative au trebuit să fie inventate, în vederea unui mai bun profil de zel democratic unic al Americii. Până la începutul celui de al treilea mileniu, fixarea negativă pe Celălalt şi-a găsit înlocuitor în Islam și mantra oficială a “luptei împotriva teroriștilor islamici radicali” peste tot în lume. Este uimitor cum America, încă de la înființarea sa, a recurs la profilarea negativă a altor actori politici, rareori uitându-se la cauzele profunde specifice ale problemei, care au stat în spatele comportamentului actorilor ostil ne-american.
Aceste remarci geopolitice nu pot fi o scuză pentru teologia politică americană că cei mai mulți lideri străini înțeleg cu mare dificultate. Încă de la începuturile sale America a fost o victimă a atitudinii sale echivoce față de alți actori politici, o practică, care s-a reflectat în deciziile sale de politică externă în ziua de azi. Pe de o parte, factorii de decizie americani aderă la autism politic, numit izolaționism; pe de altă parte, rup de multe ori în spasme întreprinderile militare la nivel mondial, în mod frecvent conduse prin metode violente împotriva “Celălaltui”, adică “Non-credincios”, “Axa răului”, “Imperiu al răului”, comuniști, fasciști, fundamentalişti musulmani – adică împotriva tuturor celor care se opun cruciadei religioase americane împotriva “răului”.
Această nouă politică thalassocratică a fost întotdeauna mai mult de o natură reactivă, și mai puțin de o abordare proactivă. Liderii americani au înțeles întotdeauna că orice vid geopolitic, oriunde s-ar putea să apară, este în cele din urmă în detrimentul intereselor pe termen lung ale Americii. Orice vid geopolitic duce la haos și anarhie.
La fel ca și comunismul, după al Doilea Război Mondial, folosind teroarea pe scară largă în punerea în aplicare a obiectivelor sale de politică externă în Europa de Est, așa a folosit America propriul tip de represiune  pentru a reduce la tăcere ereticii în partea ocupată de timpuriu în Europa postbelică occidentală. Epurările efectuate de autoritățile militare americane în Germania de după război rămân un subiect incomod pentru mulți istorici americani, care privesc de obicei numai la versiunea aliată a evenimentelor de după război în Europa.
Cum se poate proteja America de o Europă americanizată în viitor, având în vedere că din momentele incipiente, ea a luptat împotriva puterilor europene, în special împotriva Angliei, Spaniei și în cele din urmă împotriva Germaniei?