Cosmin Gabriel PĂCURARU, PhD*

Abstract. Any information has a potential economic impact. The economic and cyber wars are present in the geopolitical realities of today. The presence of decryption centers and various think-tanks are necessary for analyzing and elaborating predictions with a high degree of accuracy. Also, the economic situation in Romania has visibly deteriorated in the last few years. The unprofessional management of information, decryption, and analysis has made the macro-level decisions either not to be made, either to be postponed, or either to be mistakenly made. Another variable that should not be neglected is the possibility that the decision-makers are either not prepared for the positions they occupy, either they are mal-intentioned.

IPOTEZĂ

Orice informaţie are un potenţial impact economic. Războiul economic şi războiul informaţional sunt prezente în actuala realitate geopolitică de pe tot mapamondul. Existenţa a mai multor centre de decriptare a informaţiilor şi a think-tank-urilor este necesară pentru analiza şi elaborarea unor predicţii cu un grad cât mai mare de acurateţe. De asemenea, situaţia economică a României s-a deteriorat vizibil în ultimii ani. Gestionarea neprofesionistă a informaţiei, a decriptării şi a analizei au făcut ca deciziile la nivel macro să nu fie luate, să fie amânate sau să fie luate greşit. Un alt factor pe care nu trebuie să-l neglijăm este posibilitatea că decidenţii nu sunt pregătiţi pentru posturile pe care le ocupă sau sunt de rea credinţă.

DEFINIREA TERMENULUI INFORMAŢIE ECONOMICĂ

„În sensul cel mai general, se vorbeşte de comunicare de fiecare dată când un sistem, respectiv o sursă influenţează un alt sistem, în speţă un destinatar, prin mijlocirea unor semnale alternative care pot fi transmise prin canalul care le leagă.” (Charles E. Osgood, A Vocabulary for Talking about Communication).[1]

Informaţia este un termen ce aparţine teoriei comunicării. Comunicarea este acţiunea care are ca scop transmiterea de informaţii sub formă de mesaje, ştiri – informaţii mediatizate, semne, semnale, gesturi, texte scrise. Comunicarea se realizează între minim două persoane: emiţător şi receptor(i), se bazează pe un limbaj (cod) specific înţeles de cei doi actori ai comunicării, acţiunea comunicării bazându-se pe un canal de comunicare şi fiind supusă unui mediu, uneori ostil comunicării, ce poate duce la bruiaje şi interferenţe.

Comunicarea are rolul de a realiza legături interumane şi care întotdeauna a avut ca efect evoluţia. Comunicarea are ca obiectiv transmiterea unei realităţi, decriptarea unei semnificaţii şi întotdeauna urmăreşte atingerea unor scopuri.

Comunicarea are mai multe dimensiuni: comunicarea exteriorizată, meta-comunicarea şi intra-comunicarea. Comunicarea întotdeauna se realizează într-un anumit context, este dinamică, ireversibilă şi nu întotdeauna are componenta de feed-back. Comunicarea poate fi alterată de faptul că semnificaţia limbajului nu este descifrată întotdeauna de receptor. Comunicarea este un transfer şi un contra-transfer informaţional între două entităţi ce pot fi alternativ emitent şi receptor.

Limbajul reprezintă axul sistemului psihic uman, făcând posibil fenomenul de conştiinţă şi are ca funcţii:

• comunicarea, deoarece persoana îşi exteriorizează conţinutul proceselor psihice şi dezvăluie profilul personalităţii sale, trăsăturile temperamental – caracteriale, opiniile, judecăţile de valoare, atitudinile şi convingerile.
• cunoaşterea ce derivă din comunicare, care are ca finalitate stabilirea unei realităţi obiective, medierea operaţiilor de generalizare şi abstractizare, făcând posibilă esenţializarea şi logicizarea fenomenelor şi obiectelor realităţii.
• reprezentarea simbolică a obiectelor, fenomenelor, relaţiilor prin forme verbale, prin scris sau vorbit, reprezentări cu conţinut informaţional.
• schimbarea conduitelor prin declanşarea sau oprirea, reglarea şi modificarea unor comportamente cu efecte asupra viitorului imediat prin prevenirea şi/sau avertizarea asupra unor acţiuni.
• introducerea componentelor de metalimbaj: semne, gesturi, mimică, intonaţie, pantomimică.
• convingerea persuasivă prin inducerea unor stări afective sau idei asupra voinţei altei persoane.

Cu alte cuvinte, comunicarea este legată de existenţa umanităţii începând de la individ, starea de individ în comunitate, până la starea de individ în societate. Evoluţia umanităţii arată că procesul comunicării este dinamic, într-o permanentă transformare. Ultima sută de ani a dus la transformări inimaginabile datorate tehnologiei. Apariţia comunicării mediatizate şi a comunicării de masă, precum şi a mediilor noi de comunicare, care au creat posibilitatea oricărui om de a deveni emiţător, cu posibilitatea de a avea un număr infinit de receptori, a schimbat fundamental sensul comunicării şi a făcut ca informaţia să fie bruiată de un număr infinit de noninformaţii.

„[…] Informaţia este un grad cuantificabil de reducere a incertitudinii.”[2] Informaţia este o reprezentare sumară şi inexactă a realităţii prin intermediul limbajului cu existenţă abstractă şi subtilă.

Fig. 1 – Transmiterea informaţiei (Cosmin Păcuraru)

În accepţiunea cotidiană (Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Ediţia a doua), termenul este definit astfel: „INFORMAȚIE, informaţii, s. f. 1. Comunicare, veste, ştire care pune pe cineva la curent cu o situaţie. 2. Lămurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru; totalitatea materialului de informare şi de documentare; izvoare, surse. 3. Fiecare dintre elementele noi, în raport cu cunoştinţele prealabile, cuprinse în semnificaţia unui simbol sau a unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicaţie a unui instrument etc.). […] Din fr. information, din lat. informatio.”[3]

Avem un model al transmiterii informaţiei general acceptat, folosit inclusiv în transmiterea informaţiei de intelligence:

Emiţător                         – sursa de informare ce emite informaţia

Receptor – emiţător    – analist, jurnalist ce prelucrează şi retransmite informaţia

Receptor                        – individ din societate, decident

Legat de această imagine, trebuie să ţinem cont şi de următoarele aspecte: cine este emiţătorul, care este forma, care este conţinutul şi cum este criptat mesajul, în ce context apare şi se difuzează, ce canal de difuzare este ales de emiţător, cui se adresează şi ce feed-back este aşteptat.

Este important de cunoscut care sunt competenţele emiţătorului pe subiectul mesajului emis, cât de informat pe subiect este şi cât de obiectiv este pe problema relatată, care este credibilitatea emitentului, dacă este integru în mesaj şi cu câtă acurateţe descrie realitatea evenimentului.

Caracteristicile unei informaţii sunt: Noutatea, Proeminenţa, Amploarea, Raritatea, Interesul uman, Personalităţile participante, Conflictul, Dinamismul acţiunii, Proximitatea, Acurateţea, Operativitatea transmiterii, Concreteţea şi Dinamismul redării acţiunii.

În prelucrarea şi analiza informaţiei trebuie ţinut cont şi de implicarea emiţătorului în subiect, de tonul relatării: obiectiv – subiectiv, formal – informal, literal – ironic, neutru – sentimental, sincer – nesincer, dogmatic – dilematic şi respectuos – condescendent.

POTENŢIALUL DE IMPACT ECONOMIC AL ORICĂREI INFORMAŢII

Grupurile sociale sunt asocieri libere de cetăţeni, pe baza unei platforme sau program de idei şi/sau de acţiune, ce afirmă deschis nişte obiective şi îşi exprimă voinţa. Acestea sunt organizate, având lideri, o elită şi aderenţi ierarhizaţi, au un sistem de evaluare şi autoevaluare bazat pe criterii, proceduri şi practici, determină priorităţi şi acţiuni. Grupurile sunt de mai multe feluri şi încercăm să definim următoarele noţiuni:

Grup de interes: Ansamblu de indivizi, care, în virtutea unor interese comune (materiale, morale, profesionale), se organizează într-un anumit grad cu scopul de a reprezenta, apăra şi promova aceste interese în viaţa politică, economică, socială şi culturală.

Grup de presiune: Grup cu un grad relativ de organizare, care prin presiuni politice, economice sau sociale caută să dobândească rezultate concrete, urmăreşte influenţarea directă sau indirectă a activităţii instituţiilor administraţiei unui stat sau a organizaţiilor internaţionale în direcţia propriilor interese.

Grup politic: grupare formată din reprezentanţii partidelor ce ajunge la putere, impune propriile idei, doctrine, politici şi interese în administraţie.

Grup economic: grupare formată din reprezentanţii companiilor, societăţilor comerciale, băncilor, categoriilor profesionale liberale, ce doreşte să impună propriile interese.

Grup al societăţii civile: grupare a reprezentanţilor organizaţiilor nonprofit, sindicate, biserică, ce doreşte să impună propriile interese.

Fig. 2: Relaţionarea grupurilor (Cosmin Păcuraru)

Mass-media este definită de Noul Dicţionar Explicativ al Limbii Române ca totalitatea mijloacelor tehnice (ziarele, radioul, televiziunea, cinematograful etc.) care servesc la comunicarea în masă a informaţiilor[4], iar din Dicţionarul de sinonime aflăm că termenul este sinonim cu „comunicaţii de masă”.[5]

Identificând tipologia grupurilor existente în realitatea societăţii, trebuie să definim şi modalităţile de interacţiune între acestea.

Relaţionarea între grupurile societăţii se bazează pe tranzacţii asumate şi acceptate de parteneri. Societatea „poate fi considerată ca fiind un organism colectiv, în care părţile componente conlucrează împreună pentru menţinerea şi dezvoltarea totului unitar.”[6]

Relaţionările sunt în funcţie de ceea ce oferă fiecare grup în parte:

Politicul are rolul de a crea legislaţie, sisteme de funcţionare a statului, instituţii care oferă garanţii de egalitate între membrii, instituţii care oferă securitatea membrilor.

Economicul are rolul de a crea plus valoare ce întreţine sistemele de asigurare a securităţii şi de funcţionare a statului.

Societatea civilă are rolul de a amenda sau legitima celelalte grupuri, oricare instituţie sau organizaţie ce activează în planul social, economic sau politic.

Relaţionarea presă – politic – economic – ONG: presa are funcţia de canal de comunicare între toate componentele din societate. Întotdeauna presa a fost mai apropiată ca rol de societatea civilă, deoarece aceasta şi-a asumat rolul de „câinele de pază al societăţii”. De asemenea, în Europa occidentală, neexistând o legislaţie propice mediului ONG, media este organizată în marea majoritate în societăţi comerciale, deci este mai apropiată de „economic”. Constatăm că în fostele state comuniste politicul nu a generat o legislaţie propice existenţei unei media sănătoase şi aceasta este mai apropiată de „politic”. Politicul a legiferat existenţa presei, economicul o alimentează cu bani şi mediul ONG o amendează sau o legitimează.

Bineînţeles că aceste tipuri de relaţionări sunt ideale, ele neîntâlnindu-se în mod curent. În general, distanţele dintre cele trei componente sunt diferite în funcţie de intenţia pentru care a fost înfiinţată organizaţia. Astfel avem o relaţionare apropiată politic – economic, în care economicul sponsorizează campaniile electorale. Politicul, după câştigarea alegerilor, se revanşează faţă de economic, facilitându-i accesul la resursele financiare ale statului. Un alt exemplu de distanţă micşorată este în cazul Asociaţiei de Protecţie a Consumatorului, care este o organizaţie neguvernamentală apropiată de mediul economic, ce îşi propune „amendarea” societăţilor comerciale. Această organizaţie are rolul de a proteja consumatorii de bunurile neconforme cu standardele în vigoare, produse de unele societăţi comerciale. Un exemplu de organizaţie cu distanţă mică până la mediul politic este „Coaliţia pentru un Parlament Curat”, care a avut rolul de a amenda „politicul” în cazul în care acesta nu a îndeplinit un set de criterii morale stabilite de membrii coaliţiei. Încadrându-ne în acelaşi tip de exemplu, putem adăuga asociaţiile şi fundaţiile care au fost înfiinţate pentru a finanţa acţiuni de campanie electorală ale partidelor. În cazul relaţionării presă – ONG, avem exemplul Agenţiei de Monitorizare a Presei, care elaborează rapoarte de monitorizare şi trage concluzii asupra comportamentelor din presă.

Concluzia pe care o putem trage este că orice informaţie are un potenţial impact economic. Cu alte cuvinte, în accepţiunea noastră, termenul de „informaţie economică” are o componentă obiectivă ce ţine de efectele economice evidente la nivel micro sau macro şi o componentă subiectivă ce ţine de interpretarea informaţiei în sine prin prisma unor potenţiale efecte economice.

Studiu de caz: Reluarea tensiunilor şi conflictul din regiunea Nagorno-Karabah. Este, fără discuţie, o informaţie din categoria „ştiri internaţionale”, care are, în special, conotaţii politice. În spatele acestor tensiuni, „informaţia economică” este „un potenţial coridor energetic alternativ spre Europa, dinspre Zona Caspică şi Orientul Mijlociu, este blocat”.

Cine este generator de informaţie economică? Orice entitate a mediului uman este un potenţial generator de informaţie economică. Totul depinde de interpretarea informaţiei şi de predicţiile făcute de analist pe baza unor pachete de informaţii legate de istoria, comportamentele, tipologia tranzacţiilor subiecţilor informaţiei.

INFORMAŢIA ECONOMICĂ ŞI RĂZBOIUL INFORMAŢIONAL

Iulian Chifu defineşte războiul informaţional ca o creare de „realităţi alternative prin pervertirea adevărului obiectiv – realizat pe baza datelor, faptelor şi argumentelor concrete – răstălmăcirea lui prin utilizarea unei combinaţii de elemente, fapte şi bucăţi de adevăr selectate, interpretate, combinate cu raţionamente alterate prin utilizarea de silogisme, sofisme, propagandă, interpretare forţată, totul împănat cu o multitudine de minciuni.”[7] Tot domnia sa consideră că „obiectivul general, principal, al războiului informaţional este acela de a determina, de a controla sau măcar de a altera decizia strategică, de politică externă, securitate şi apărare, de pervertire sau îngreunare a instrumentelor destinate componentei militare a unui stat, şi de îngreunarea funcţionării, dacă nu chiar de blocare a unor elemente ce ţin de securitatea unui stat. Instrumentul şi mecanismul pentru a atinge acest obiectiv este acela de a determina publicul, cetăţenii, grupurile de presiune pregătite şi condiţionate, organizate şi dirijate, să preseze autoritatea pentru a o îndepărta de la soluţia obiectivă identificată pentru decizia într-un anumit moment pe baza lipsei de susţineri, ba chiar opoziţiei populaţiei.” Conform teoriei sale, războiul informaţional are trei componente:

1. alterarea spaţiului public al ţintei vizate prin valorificarea vulnerabilităţilor ţintei şi preluarea, dirijarea şi controlul spaţiului public de către actori terţi.
2. acţiuni de lobby şi PR prin cumpărarea de media şi personalităţi cu un anume grad de credibilitate care să legitimeze un anumit set de idei livrat de comanditar.
3. operaţiuni psihologice, ce au ca obiectiv atingerea credinţelor, stărilor psihologice, accentuarea fricilor colective şi crearea emoţiilor colective, în vederea unor reacţii viitoare în forme dirijate şi proiectate anterior în vederea declanşării unor evenimente.

Teoria Influenţei Selective şi Teoria Expectaţiilor Sociale explică prin caracteristicile şi diferenţele individuale, sociale şi tipologia relaţiilor sociale, structura cognitivă şi capacitatea analistului de a extrage dintr-o informaţie oarecare o componentă cu impact economic[8] prin analiza aspectului sintactic al informaţiei (succesiunea semnalelor grafice, auditive sau electronice), analiza semnificaţiei pe baza unor convenţii sociale, diplomatice, etc., şi analiza programatică a mesajului, care vizează efectul generat de difuzarea informaţiei.

Ştim că avem informaţii protejate, care dacă sunt accesate au un grad foarte mare de veridicitate, şi informaţii deschise, care trebuie să ridice semne de întrebare în mai multe direcţii.

Gradul de adevăr şi gradul de relevanţă ce se află într-o informaţie depind de oportunitatea generării (şi protejării) acesteia, oportunitatea captării acesteia, cine, cum, când a transmis-o, ce a transmis şi de ce a transmis-o.

Este evident că generatorul informaţiei are în vedere înainte de transmiterea informaţiei următoarele:

1. Stabilirea obiectivelor ce trebuie atinse.
2. Stabilirea segmentelor cărora se adresează informaţia.
3. Stabilirea strategiei de transmitere.
4. Stabilirea canalelor de transmisie.
5. Stabilirea tacticilor pentru fiecare canal.
6. Realizarea formei informaţiei.
7. Introducerea şi negocierea cu canalele de transmitere.
8. Realizarea unui planning al transmiterii.
9. Difuzarea informaţiei.
10. Urmărirea calităţii difuzării.
11. Urmărirea rapoartelor de difuzare.
12. Stabilirea impactului pentru fiecare canal de difuzare.
13. Stabilirea impactului general.

În analiza de geointelligence este obligatoriu de a ţine cont de factorii STEP (Sociali, Tehnologici, Economici şi Politici) ai momentului predecesor apariţiei informaţiei şi ulterior apariţiei informaţiei. Trebuie să analizăm şi responsabilităţile actorilor din circuitul informaţiei de geointelligence, adică a iniţiatorului, a planerului, a producătorului, a canalului primar de difuzare, a receptorului, a analistului, a canalului secundar de difuzare şi a decidentului. De asemenea trebuie făcută o analiză a timpului de efect al informaţiei.

Definirea şi identificarea bruiajului sunt importante. Bruiajul este o perturbare a transmiterii unui mesaj, a unei comunicări, ce duce la o recepţie distorsionată. Avem şi bruiajul voit, care are ca rezultantă recepţia voit distorsionată a informaţiei destinată analizei, în vederea realizării unei predicţii false şi luarea unei decizii greşite.

Este evident că în procesul de analiză a informaţiei, analistul sau jurnalistul trebuie să decripteze informaţia folosind aproximativ aceeaşi itemi în sens invers:

1. Care este conţinutul informaţiei.
2. Care este conjunctura producerii acţiunii.
3. Ce impact posibil ar putea avea.
4. Cine este beneficiarul real al situaţiei de după derularea acţiunii (analiza STEP a situaţiilor de dinainte şi după).
5. Cine sunt personajele din naraţiunea informaţiei, ce background au, care este legitimitatea de a se afla în derularea acţiunii.
6. Ce canale de difuzare au fost folosite.
7. Cine este proprietarul acestor canale (cine are interese în a deforma informaţia).
8. Cine sunt persoanele care au jucat un rol în difuzarea informaţiei şi ce background au.
9. Ce tehnici de transmitere au fost folosite (a existat manipulare sau intenţia de manipulare).
10. De ce au fost folosite aceste canale.
11. Care este impactul pentru fiecare canal.
12. Care au fost grilele de difuzare pe fiecare canal şi cum arată grila generală de difuzare.
13. Ce categorii de public au fost vizate.
14. Au existat bruiaje în difuzare.
15. Care au fost momentele difuzării.
16. A existat o strategie generală a difuzării informaţiei.
17. Care sunt domeniile de impact.
18. Care sunt obiectivele declarate şi care sunt obiectivele ascunse.
19. Au fost atinse obiectivele declarate.
20. Au fost atinse obiectivele ascunse.
21. Care sunt perspectivele istorice ale acţiunii.

Pentru a putea parcurge itemii enumeraţi, introducem termenul de competenţă profesională, a cărei definiţie acceptabilă este dată drept „capacitatea de acţiune faţă de o serie de situaţii prin mobilizarea cunoştinţelor necesare, în timpul oportun în scopul identificării şi rezolvării problemelor.”[9] Astfel avem mai multe nivele de competenţă: cea profesională şi cea managerială pe de o parte şi competenţele transversale.

Competenţa profesională (şi cea managerială) este „capacitatea dovedită de a selecta, combina şi utiliza adecvat cunoştinţe, abilităţi, valori şi atitudini în vederea rezolvării cu succes a unei anumite categorii de situaţii de muncă, de învăţare, circumscrise profesiei respective, în condiţii de eficacitate şi eficienţă şi reprezintă ansamblul unitar şi dinamic al cunoştinţelor şi abilităţilor. Competenţa transversală este reprezentată de capacităţile care transcend un anumit domeniu, având o latură transdisciplinară. Acestea reprezintă achiziţii valorice şi atitudinale care se exprimă prin următorii descriptori: autonomie, responsabilitate, capacitate de comunicare, interacţiune socială, dezvoltare personală şi socială.[10] Florentina Hăhăianu defineşte competenţele analistului de intelligence în figura de mai jos, acestea fiind 100% valabile şi pentru jurnalişti:

Fig. 3 Competenţele analistului de intelligence[11]

Produsul final, analiza de intelligence, este necesar pentru a reduce timpul de luare a deciziilor.

În procesul de luare a unei decizii, analistul are de rezolvat: Identificarea problemei, Analiza problemei, Generarea de soluţii alternative şi Analiza consecinţelor. Procesul este preluat de decident prin:

–  Selectarea alternativei optime,

–  Luarea deciziei, urmând ca

–  Implementarea soluţiei alese,

–  Urmărirea implementării şi

–  Evaluarea şi

–  Feed-back-ul să aparţină instituţiilor abilitate.

Istoria (şi istoria recentă) a demonstrat că acest proces poate funcţiona defectuos, existând sincope la nivelul beneficiarilor analizelor, decidenţii. Au fost depistate lipsă de onestitate şi de competenţă. „Criza de onestitate este strâns legată de crizele de dezvoltare şi de crizele de legitimitate. Sunt posibile situaţii în care oamenii implicaţi în gestionarea unei organizaţii, deşi dispun de modalităţi performante de procesare a informaţiilor, să le utilizeze în moduri neadecvate cu scopuri ascunse (de pildă, pentru a obţine avantaje personale), producând situaţii care periclitează organizaţia, capacitatea ei funcţională şi de reproducere. Criza de competenţă periclitează o organizaţie prin situaţiile în care se ajunge ca urmare a limitelor oamenilor implicaţi în gestionarea ei, care nu se dovedesc capabili să proceseze informaţii la nivelul posibilităţilor oferite de orizontul informaţional în care acţionează. Crizele de gestionare pot pune în situaţii de insecuritate şi organizările sociale care înglobează organizaţiile. Ele pot aduce în starea de insecuritate maximă chiar şi naţiunile.”[12]

Calitatea produsului final, analiza de intelligence, trebuie să genereze pe lângă decizii, politici şi strategii sectoriale, strategii naţionale de securitate, de apărare şi de dezvoltare durabilă.

În România, acest tip de analiză este apanajul serviciilor speciale, existând foarte puţine think-tank-uri care generează în paralel astfel de servicii. Spre deosebire, Polonia finanţează acest tip de activitate şi se observă că politica externă poloneză este mult mai consistentă şi cu iniţiative interesante, Polonia având mai mulţi specialişti capabili de a realiza analize şi de a dezvolta scenarii şi strategii. De asemenea, chiar şi compania Gazprom finanţează astfel de grupuri de lucru, unele chiar cu sediul în SUA, care încearcă să prevadă viitoarele evoluţii în relaţiile internaţionale, pieţele de desfacere şi cotaţiile la bursă sau cercetare ştiinţifică.

Constatăm că în acest moment există germenii formării unui trinom definit prin administraţia de stat şi companiile multinaţionale în calitate de beneficiari şi serviciile de informaţii (ale statului sau private) ca furnizori de analize de intelligence. Acest nou tip de organizare a societăţii, în care statul sau serviciile, prin persoane corupte, favorizează companiile şi oamenii de afaceri, generează noi ameninţări şi riscuri sectoriale, naţionale, regionale sau internaţionale.

După cum se observă, acest material nu a tratat analiza de intelligence cantitativă, dar suntem conştienţi că din rezultatul corelării celor două tipuri de analiză, calitativă şi cantitativă, produsul analizei este mult mai bun.

CONCLUZII

Analiza de Intelligence şi geointelligence trebuie să exploreze şi impactul economic. Orice informaţie are un potenţial de impact economic. Analiştii au o mare responsabilitate, deoarece de munca lor depind persoane, grupuri de oameni sau naţiuni. Existenţa a mai multor centre de analiză face ca deciziile decidenţilor să fie mai bune. De asemenea, de profesionalismul analiştilor depinde bunul mers al companiilor, statelor sau menţinerea păcii. Nu trebuie uitat şi rolul decidenţilor care trebuie să fie de asemenea profesionalizaţi şi bine intenţionaţi.

Bibliografie

1. Conf. univ. dr. Vasile Tran, As. univ. drd. Irina Stanciugelu – Teoria Comunicării, curs SNSPA, Bucureşti, 2001
2. Dr. Rus, Călin – Forme şi teorii ale comunicării, curs, anul 1, UBB, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Cluj Napoca, 2012
3. Hăhăianu, Florentina – „Explorarea competenţelor socio-emoţionale în domeniul Intelligence”, Editura Top Form, Bucureşti, 2016
4. Conf. univ. dr. Ion Chiciudean – Gestionarea crizelor de imagine, manual SNSPA, Bucureşti, 2001
5. Chifu, Iulian – Tipizarea războiului informaţional al Rusiei, Adevărul, http://adevarul. ro/international/europa/tipizarea-razboiului-informational-rusiei-1_577a48e35ab65 50cb88ba7cf/index.html

* inginer, Master în Construcţie Politică şi Marketing Electoral, SNSPA Bucureşti, Doctor în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj Napoca
[1] Conferenţiar univ. dr. Vasile Tran, asistent univ. drd. Irina Stanciugelu – Teoria Comunicării, curs SNSPA, Bucureşti, 2001, p. 5
[2] Rus, Călin – Forme şi teorii ale comunicării, curs, anul 1, UBB, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Cluj Napoca, 2012, p. 15
[3] http://www.dex.ro/informa%C8%9Bie/14740
[4] http://www.dex.ro/MAŞŞ-M%C3%89DIA/342417
[5] http://www.dex.ro/MAŞŞ-M%C3%89DIA/192463
[6] Rus, Călin – Forme şi teorii ale comunicării, curs, anul 1, UBB, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Cluj Napoca, 2012, p. 30
[7] Chifu, Iulian – Tipizarea războiului informaţional al Rusiei, Adevărul, http://adevarul.ro/ international/europa/tipizarea-razboiului-informational-rusiei-1_577a48e35ab6550cb88 ba7cf/index.html, 03.08.2016
[8] Aceste teorii se găsesc explicate în Rus, Călin – Forme şi teorii ale comunicării, curs, anul 1, UBB, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, 2012, pp. 33-39 şi pp. 43-45
[9] Hăhăianu, Florentina – „Explorarea competenţelor socio-emoţionale în domeniul  Inte-lligence”, Editura Top Form, Bucureşti, 2016, p. 55
[10] Definiţiile se regăsesc în: Hăhăianu, Florentina – „Explorarea competenţelor socio-emoţionale în domeniul Intelligence”, Editura Top Form, Bucureşti, 2016, p. 57
[11] Hăhăianu, Florentina – „Explorarea competenţelor socio-emoţionale în domeniul Intelligence”, Editura Top Form, Bucureşti, p. 77
[12] Conf. univ. dr. Ion Chiciudean – Gestionarea crizelor de imagine, manual SNSPA, Bucureşti, 2001, p. 31