Geoffrey COOK

This is a highly evolving study that will change. Therefore, legal free use is granted with the proviso that the author be contacted for quotations or citations in case the conclusions are revised through subsequent research.
This Introduction is the outline of my objectives and assumptions. Sections II-III is the body of the narrative. At the moment the Conclusion (IV) is yet unwritten, but will focus the central study together. At least one more Addenda will be written as issues relevant to the subject arise. In any future presentation the Addendums will be integrated into the text.
The presentation is basically constructed upon ephemera (newspapers) garnered from their Internet editions. I should be spending the next several months in the newspaper room at U.C. Berkeley Library tracking down the newsprint editions to back up my cyber citations.
A methodology has to be developed from books that should structure this lose narrative into a universal whole.
This paper begins by looking back at the possibility – voiced in a 2003 study of your analyst which concluded that there is an Israeli-Pakistani nuclear confrontation layered under the Indo-Pak stare-down. Your investigator sought to see if it still exists, but, in investigating the question, it led to A.Q. Khan’s own assumed “private” proliferation. Thereby, your researcher uncovered a probable State-sponsored policy of proxy MAD (Mutual Assured Destruction). This investigator proposes that this policy was to blunt the Hebrew who saw Islamabad as the purveyor of the (fundamentalist) Zionist dread of an “Islamic Bomb.” Pakistan responded to the threat by propping up – through technology transfer – the Middle Eastern regional powers vis-à-vis their mutual Zionist threat without detracting from Rawalpindi’s own protection from its primary geo-political challenge, India.
In an interview with (former) Pakistani President Pervez Musharraf conducted by Tel Aviv’ daily, Hareetz discussed below, the COAS (Commander of the Armed Service) admitted that Khan had proliferated Pakistani atomic tech to Tehran. He admitted that there was a new danger to his and to their neighboring nations, for with Iran as a fully nuclearized nation-state, Pakistan would be surrounded by two weaponized States; and, thus, Pakistan would be (doubly) checked-mated by two counter- MADs.
Still, Pakistan, as a fully-armed state next to Tehran’s territory, makes them an integral factor in the Iran-Israeli crisis. General Musharraf voiced sentiments closer to Israel because of his personal fears of Iran. Whereas the current Foreign Minister, Hina Khar, vehemently states that Pakistan will act (and re-act) within its own interests. Curiously, those in regards to Iran, those interests are economic – the Shia Islamic Republic’s mineral wealth…mainly gas. What your correspondent perceives is that Islamabad is vacillating in creating a plan if the worst would to happen.
One of the main variables is India. New Delhi’s threat is centric to the Pakistani forces’ positioning. Also, Bharat is a nominal ally to both Israel and Pakistan. The largely Hindu nation (with the second highest Muslim population worldwide) is highly dependent upon on their Shiite ally of Iran – mainly for their oil. Israel and India have found commonality within their common terror of a potential overbearing Islamic alliance with a nuclear component, but close to the presentation of this article India had delivered a strong diplomatic note requesting Tel Aviv to lower its rhetoric to Iran.
Any Pakistani involvement, which could prove pivotal to the crisis, depends upon New Delhi’s response to the threat to its supply of power for its development by allowing her revival across the LoC to aid its western neighbor. In a sense, both have a corresponding interest in their relationship to Iran, thereby

Pakistan și Israel: confruntare nucleară?

Geoffrey COOK

Acesta este un studiu înalt evolutiv care se va schimba. Ca urmare, utilizarea liberă legală este garantată cu prevederea că autorul va fi contactat pentru citate și referințe bibliografice în cazul că vor fi revizuite concluziile prin cercetare subsecventă.

Această Introducerea subliniază obiectivele și premizele. Secțiunile II-III sunt corpul narativului. În acest moment Concluzia (IV) nu este încă scrisă, dar va concentra studiul central. Cel puțin încă o Addenda va fi scrisă pe măsură ce vor apărea aspecte relevante pentru subiect. În orice prezentare Addendum-urile vor fi integrate în text.

Prezentarea este în fapt construită pe efemera (ziare) adunate din edițiile lor de pe Internet. Ar trebui să petrec următoarele câteva luni în camera de presă din biblioteca U.C. Berkeley pentru a găsi edițiile printate pentru a susține referințele bibliografice cibernetice.

O metodologie a fost dezvoltată din cărți care ar trebui să structureze acest narativ lax într-un întreg universal.

Această lucrare începe prin a privi în urmă la posibilitatea– afirmată într-un studiu din 2003 al analistului Dumneavoastră care a concluzionat că există o confruntare nucleară israeliano-pakistaneză stratificată sub conflictul Indo-Pak. Investigatorul Dumneavoastră a căutat să vadă dacă există încă, dar, investigând întrebarea, a condus la proliferarea lui A.Q. Khan proprie “privată”. Prin aceasta, cercetătorul Dumneavoastră a descoperit o politică probabil sponsorizată de stat a DMA proxy (Distrugere Mutuală Asigurată). Acest investigator propune că această politică a fost ca să păcălească evreul care a văzut Islamabadul ca furnizor al fricii (fundamentaliste) zioniste de o “Bombă Islamică.” Pakistanul a răspuns amenințării prin sprijinirea – prin transfer de tehnologie – puterilor regionale din Orientul Mijlociu vis-à-vis de amenințarea lor mutuală zionistă fără a micșora protecția proprie a lui Rawalpindi față de provocarea primară geo-politică, India.

Într-un interviu cu (fostul) Președinte Pakistanez Pervez Musharraf luat de cotidianul din Tel Aviv, Hareetz discutat mai jos, COAS (Commander of the Armed Service) a admis că Khan a proliferat tehnologia pakistaneză atomică în Tehran. El a admis că a existat un nou pericol pentru națiunea sa și cele vecine, Iran ca stat națiune deplin nuclearizat, Pakistanul va fi înconjurat de două state înarmate; și, astfel, Pakistanul va fi (dublu) făcut șah-mat de două contra-DMA-uri.

Totuși, Pakistanul, ca un stat complet înarmat lângă teritoriul Teheranului le face un factor integral în criza Iran-Israel. Generalul Musharraf a exprimat sentimente mai apropiate de Israel din cauza propriilor lui temeri. Pe când actualul Ministru de Externe, Hina Khar, vehement declară că Pakistanul va acționa (și va re-acționa) spre interesele proprii. Curios, în privința Iranului, acele interese sunt economice – bogăția minerală a Republicii Islamice Shia …în principal gaz. Ceea ce corespondentul Dumneavoastră percepe este că Islamabadul este ezitant în crearea unui plan dacă cel mai rău se va întâmpla.

Una din principalele variabile este India. Amenințarea de la New Delhi este centrală pentru poziționarea forțelor pakistaneze. De asemenea, Bharat este un aliat nominal pentru ambele Israel și Pakistan. Națiunea în cea mai mare parte hindusă (cu a doua cea mai mare populație musulmană din lume) depinde în mare parte de aliatul lor shiit Iran – în principal pentru petrolul său. Israelul și India au găsit ce au în comun în teroarea lor comună de o alianță islamică arogantă cu o componentă nucleară, dar în apropierea prezentării acestui articol India a trimis o notă diplomatic puternică cerând Tel Aviv-ului să își micșoreze retorica față de Iran.

Orice implicare pakistaneză, care s-ar putea dovedi pivotală pentru criză, depinde de răspunsul de la New Delhi față de amenințare față de furnizarea de energie pentru dezvoltare prin a permite reînvierea ei de a lungul LoC pentru a ajuta vecinul vestic. Într-un sens, ambii au un interes care corespunde în relația lor cu Iranul.