Maia EGOROVA

In the process of the European Union integration there rises a question of the future of the regional languages. Two parallel processes are going on in today’s European Union: on the one hand, the creation of common supranational space, directed at the homogenization of the states which joined the European Union, and on the other hand, the aspiration to preserve cultural and language diversity which corresponds with the European democratic values. However the weakening of innereuropean boarders and the strengthening of integration led to the splash of national and ethnic movements in the European Union.
The European Union appeared to be between Scylla and Charybdis: construction of the European institutes influences negatively the sovereignty of the states and on the taking in the decisions on internal political and economic questions without necessity to coordinate their policy with the organs of the European Union.
Different political and economic structures prefer to use the national idea for taking the power and redistribution of the property.
The contradiction between the idea of a number of separatist movements leaders about turning Europe into the confederation of the European peoples and risk of ethnic groups themselves that they would dissolve in the four hundred million people superpower where their ethnic identity can appear to be less important than in classic national states which in the worst case for them would turn in the frames of the European Union into autonomies of the first level. The Basque Country, Corsica, Scotland and others which occupy this level in their states now would come into the autonomies of the second level, in other words, they would decrease their status.
This, in its turn, would reflect on the status of their languages which are under the protection of the states now and in some countries they have the same status as the official language, but in a new formation would remain defenseless before the rise of the importance of several most popular European languages.
There exists objective political, legal, economic, language and cultural inequality of different ethnic groups. Less than 10% of European inhabitants have their own national states where they are the only state-forming nationality. Only Island, Ireland, Monaco, Andorra, Luxemburg, Lichtenstein, San-Marino, Malta, Poland, Slovenia can be referred to mononational states. High level of the economic development makes the situation in such rather small countries more stable. The rest of the states are poly-ethnical, there side-by-side with the state-forming nation live a number of ethnic groups or the states where there is no dominating nation, and also there are neighbor states on whose territory there lives one and the same ethnic group (for example, Spain and France – the Basques, Belgium and the Netherlands – the Flemish or Belgium and France – the Walloons).
Being only a part of something great small nations are forced to fight for the right on their own culture, language and traditions, even if they are under the protection of their states and all the rights are guaranteed to them.
The special problem is the survival and the development of a language when it is necessary to study more carefully the nation-state language than the native language to make a career in the country where the state language is the language of the state-forming nation. Very often parents deliberately speak the state language in a family to make it native for a child. As a result this leads to the national assimilation in that case if the attempts of both the state and the ethnic group wouldn’t be directed to the preservation of the national originality of the linguistic micro-group.
In this article we will concentrate our attention on a language aspect of the formation of ethnic identity and we will consider a language on the one hand as an instrument forming the foundation for joining of the common state system, and on the other hand as a mechanism starting up the processes which can lead to the secession of the ethnic regions.
In this work as an example the most developed poly-ethnical and poly-linguistic part of Italy – its North and the rich ethnic regions of Spain (Catalonia, the Basque Country and less rich, but aspiring greater autonomy Galicia) are discussed through the prism of their language specification. We used the timing scale: the period of the Latin language domination in the time of the Roman Empire is taken as the beginning, then we studied the transition of the city-states on the territory of the Apennine Peninsula and the kingdoms on the Iberian Peninsula with the flourishing there neo-Latin languages. Then there shown their role in the formation of the state-system of Italy and Spain and we discuss the period of the suppression of languages of the regions during the dictatorship in the XX century. Then we reflected today’s situation which is characterized by the new rebirth of their languages on the background of the strengthening nationalistic moods, realizing its identity and the activization of the struggle in the regions for their rights, including the language rights.
Political science recently pays still greater attention to the languages or the ethnoses as a factor of stability or vice-versa destabilization in different points of the world, including European Union which is constructed on the principals of democracy.
As it was discussed in our previous works a language being a key factor of the formation of national self-consciousness and national identity simultaneously plays the role of base as both for joining of the ethnos in the frames of the ethnical state or in the frames of the ethnos-language borders [Egorova, M.A. New voices in the dialog of civilizations: the problem of ethno-cultural diversity, pp. 277-292; Egorova, M.A. Globalization and Eurointegration as a challenge of ethnicity, pp. 49-63; Egorova, M.A. The ethnicity problem in the changing Europe, pp. 115-119].
The language aspect of separatism in a number of European countries, namely in Italy and Spain, has a clear correlation with economic wealth in these countries. The new step of financial crises striking painfully upon the two countries led, as it was expected, to the new splash of separatists moods, mainly in the North of Italy, particularly in South Tirol – a region of compact living of the German-speaking people and in Spain in Catalonia and in the Basque Country.
Besides this, the change of the ruling elite in Italy and Spain promoted the strengthening of the separatist moods. The retirement from the political stage of populist-centrist S. Berlusconi in Italy and socialist J.L. Rodríguez Zapatero in Spain, who conducted a dialogical course with leaders of separatist parties also aggravated contradictory relations among the centre and the rich regions in both countries. The economic course led by the new governments aimed at increasing of taxes in the rich regions connected with the financial crisis stressed all the sharpness of the existing problems between the centre and the regions [Italy’s Lega Nord seek second wind / Euronews, 03.07.2012; Aschbacher, A. Euro Crisis Fuels South Tyrolean Separatist Dreams, 03.06.2012].
The growth of the resentment and separatist aspirations in ethnic regions connected with economic component of the problem parallel with this leads to the problem when ethnos opposing itself to the state-forming nation searches and underlines in all possible ways the most important symbols of identity which make ethnos to be what it is, such as a language, culture, symbolism etc.

Limbi regionale în Europa Unită: a fi sau a nu fi?

Maia EGOROVA

În procesul integrării Uniunii Europene se ridică întrebarea viitorului limbilor regionale. Două procese paralele se petrec în Uniunea Europeană de astăzi: pe de o parte, crearea spaţiului comun supranaţional, direcţionat spre omogenizarea statelor care s-au alăturat Uniunii Europene şi, pe de altă parte, aspiraţia de a prezerva diversitatea cultură şi lingvistică care corespunde cu valorile europene democratice. În orice caz slăbirea frontierelor interne europene şi întărirea integrării au condus la împroşcarea cu mişcări naţionale şi etnice în Uniunea Europeană. Uniunea Europeană pare să fie între Scilla şi Caribda: construcţia institutelor europene influenţează negativ suveranitatea statelor şi asupra luării deciziilor asupra chestiunilor de politică internă şi economice fără necesitatea de a coordona politica lor cu organele Uniunii Europene.

Structuri diferite politice şi economice preferă să utilizeze ideea naţională pentru a lua puterea şi redistribuţia proprietăţii.

Contradicţia între ideea unui număr conducători de mişcări separatiste de a transforma Europa într-o confederaţie de popoare europene şi riscul însuşi al grupurilor etnice de a se dizolva în puterea de patru sute de milioane de oameni unde identitatea lor etnică poate apărea a fi mai puţin important decât într-un stat naţional clasic care în cel mai rău caz pentru ei se va transforma în cadrele Uniunii Europene în autonomii la primul nivel. Ţinutul Basc, Corsica, Scoţia şi alţii care ocupă acest nivel în statele lor acum vor veni în autonomii de nivelul al doilea, cu alte cuvinte îşi vor scădea statutul.

Aceasta, la rândul său, se va reflecta asupra statului limbilor lor care sunt acum sub protecţia statelor şi în unele state au acelaşi statut ca limba oficială, dar în noua formaţie vor rămâne fără apărare în faţa creşterii importanţei a câteva din cele mai populare limbi europene.

Acolo există inegalitate obiectivă politică, legală, economică, lingvistică şi culturală a diferite grupuri etnice. Mai puţin de 10% din locuitorii europeni au propriile lor state naţionale unde ei sunt singura naţionalitate formatoare de stat. Numai la Islanda, Irlanda, Monaco, Andora, Luxemburg, Lichtenstein, San-Marino, Malta, Poland, Slovenia se pot face referiri ca state mononaţionale. Nivel înalt de dezvoltare economică face situaţia în asemenea state mai degrabă mici mai stabilă. Restul statelor sunt poli-etnice, acolo una lângă alta cu naţiunile formatoare de stat trăiesc un număr de grupuri etnice sau statele unde nu este o naţiune dominantă, şi de asemenea sunt state vecine pe al căror teritoriu trăieşte unul şi acelaşi grup etnic (de exemplu, Spania şi Franţa – Bascii, Belgia şi Olanda – Flamanzi sau Belgia şi Franţa – Valonii).

Fiind numai o parte din ceva minunat, naţiunile mici sunt forţate să lupte pentru dreptul de a avea cultura proprie, limbă şi tradiţii, chiar dacă ei sunt sub protecţia statelor lor şi toate drepturile le sunt garantate.

Problema specială este supravieţuirea şi dezvoltarea unei limbi când este necesar să studieze mai cu grijă limba statului-naţiune decât limba nativă pentru a face carieră în ţară unde limba de stat este limba naţiunii formatoare de stat. Foarte adesea părinţii vorbesc deliberat limba de stat într-o familie să o facă nativă pentru un copil. Ca rezultat aceasta conduce la asimilarea naţională în acest caz dacă încercările atât ale statului, cât şi ale grupului etnic nu ar fi direcţionate către prezervarea originalităţii naţionale a micro-grupului lingvistic.

În acest articol noi vom concentra atenţia noastră asupra unui aspect al limbii de formare a identităţii etnice şi noi considerăm o limbă pe de o parte ca un instrument formând fundaţia pentru a se alătura la sistemul comun de stat şi pe de altă parte ca un mecanism de a demara procese care pot conduce la secesiunea regiunilor etnice.

În această lucrare ca un exemplu partea Italiei cea mai dezvoltată poli-etnic şi poli-lingvistic – Nordul său şi regiunile bogate etnic ale Spaniei (Catalonia, Ţinutul Basc şi mai puţin bogata, dar aspirând la o mai mare autonomie Galicia) sunt discutate prin prisma specificaţiilor lor de limbă. Noi am folosit scala oraşului: perioada dominaţiei limbii latine în timpul Imperiului Roman este luată ca început, apoi am studiat tranziţia oraşelor state pe teritoriul Peninsulei Apenine şi regatele din Peninsula Iberică cu limbajele înfloritoare acolo neo-latine. Apoi este arătat rolul lor în formarea sistemului de stat al Italiei şi Spaniei şi discutăm perioada de suprimare a limbajelor regiunilor în dictaturile din secolul al XX-lea. Apoi am reflectat situaţia de astăzi care este caracterizată de noua renaştere a limbilor lor pe fundalul întăririi dispoziţiilor naţionaliste, realizând identitatea sa şi activizarea luptei în regiuni pentru drepturile lor, incluzând drepturile lingvistice.

Ştiinţa politică recent încă dă mai mare atenţie limbilor sau etnozelor ca factor de stabilitate sau vice-versa destabilizare în diferite puncte ale lumii, incluzând Uniunea Europeană care este construită pe principiile democraţiei.

Aşa cum a fost discutat în lucrările noastre anterioare o limbă fiind un factor cheie al formării auto-conştiinţei naţionale şi a identităţii naţionale simultan joacă rolul ca bază atât pentru alăturarea etnosului în cadrele statului etnic sau în cadrele frontierelor etnos-limbă [Egorova, M.A. New voices in the dialog of civilizations: the problem of ethno-cultural diversity, pp. 277-292; Egorova, M.A. Globalization and Eurointegration as a challenge of ethnicity, pp. 49-63; Egorova, M.A. The ethnicity problem in the changing Europe, pp. 115-119].

Aspectul privind limba al separatismului într-un număr de ţări europene, şi anume în Italia şi Spania, are o corelare clară cu bogăţia economică în aceste ţări. Noul pas al crizelor financiare care loveşte dureros asupra celor două ţări a condus, cum a fost aşteptat, la o nouă împroşcare a dispoziţiilor separatiste, în principal în Nordul Italiei, în special în Tirolul de Sud – o regiune de locuire compactă a populaţiei vorbitoare în Spania în Catalonia şi în Ţinutul Basc.

Pe lângă aceasta, schimbarea elitei conducătoare în Italia şi Spania a promovat întărirea atitudinilor separatiste. Retragerea de pe scena politică a populist-centristului S. Berlusconi în Italia şi a socialistului J.L. Rodríguez Zapatero în Spania, care au condus un curs dialogic cu liderii partidelor separatist au agravat şi relaţiile contradictorii între centru şi regiunile bogate în ambele ţări. Cursul economic condus de noile guverne destinat să crească taxele în regiunile bogate conectat cu criza financiară au subliniat ascuţimea problemelor existente între centru şi regiuni [Italy’s Lega Nord seek second wind / Euronews, 03.07.2012; Aschbacher, A. Euro Crisis Fuels South Tyrolean Separatist Dreams, 03.06.2012].

Creşterea resentimentului şi a aspiraţiilor separatiste în regiunile etnice conectate cu componenta economică a problemei în paralel cu aceasta conduce la problema când etnosul oponându-se el însuşi naţiunilor formatoare de state caută şi subliniază în toate căile posibile cele mai importante simboluri ale identităţii care fac etnosul să fie ceea ce este, precum limbă, cultură, simbolism etc.