Michele BRUNELLI
Most part of the recent literature over the Iraqi crisis takes into consideration the future development of a State that has been progressively dismantled by a wrong approach and a wrong policy towards the issues and the threats posed by the fall of Saddam Hussein. But the majority part of these articles seem to forget how many of the actual problems afflicting Iraq are, in reality, the results of some issues that have remained unsolved since the beginning of the country’s invasion, “pacification,” and transition to democracy. If it not solved, these issues will dramatically prevent the restoration of a State and its institutions.
This paper, by retracing the situation on the ground in 2003 and 2004, tries to identify the original challenges, the main destabilizing factors, and the first attempts to secure the country.The following analysis unfolds within the time span of three fundamental events: i) the beginning of the military campaign against Saddam Hussein’s Iraq (March 19th, 2003), ii) the declaration of the end of combat (May 1st, 2003), and iii) the adoption of the Interim Constitution (March 8th, 2004).
The repercussions on regional and international security should be evaluated according to specific perspectives, compared to the three events mentioned above.
The danger of balkanization and somalization of Iraq is, therefore, realistic. There could be serious consequences in terms of security if major changes do not happen in a short time; there must be changes in security policy, in balancing “the reconstruction of Iraq”, in European security, defence, and foreign policy.
The new Constitution, its applicability, and the analysis of the political activities of the different factions remain today an opened chapter. The evolution of guerrilla groups into irredentist groups or into groups who aspire to the independence of the territory they control, could lead to the creation of new shrine-territories and hence the proliferation of other terrorist groups, with an immediate impact on the internal security of countries such as the United States and Great Britain, the most present in Iraq today, and their European allies.
In the case of a political convergence in favor of consolidating the macro-regional area of southern Iraq, stabilized and with a predominantly “energy” based economy, and consequent “freezing” of energy resources in the northern increasingly autonomous region, the local security, together with human security, become essential factors.
2003. Irak, Anul Zero Înţelegerea erorilor trecutului pentru a înţelege mai bine problemele actuale
Mare parte a literaturii recente asuora crizei irakiene ia în considerare viitoarea dezvoltare a Statului care a fost progresiv demantelată de o abordare greşită şi o politică greşită faţă de probleme şi ameninţările puse de căderea lui Saddam Hussein. Dar partea majoritară a acestor articole pare să uite cât de multe din problemele actuale afectând Irakul sunt, în realitate, rezultatele unor probleme care au rămas nerezolvate de la începutul invaziei ţării, “pacificării” şi tranziţiei la democraţie. Nerezolvate, aceste chestiuni vor preveni dramatic restaurarea statului şi a instituţiilor sale.
Acest articol, prin retrasarea situaţiei în teren în 2003 şi 2004, încearcă să identifice provocările originale, principalii factori destabilizatori şi primele încercări de securizare a ţării. Analiza următoare se desfăşoară în perioada de timp a trei evenimente fundamentale: i) începutul campaniei militare împotriva Irakului lui Saddam Hussein (19 martie 2003), ii) declararea sfârşitului luptei (1 mai 2003), şi iii) adoptarea Constituţiei Interimare (8 martie 2004).
Repercursiunile asupra securităţii regionale şi internaţionale trebuie evaluate conform unor perspective specifice, comparat cu cele trei evenimente menţionate mai sus.
Pericolul balkanizării şi somalizării Irakului este, aşadar, realist. Aici pot fi consecinţe serioase în termeni de securitate dacă schimbări importante nu se întâmplă în scurt timp; trebuie să fie schimbări în politica de securitate, în echilibrarea “reconstrucţiei Irakului”, în securitatea europeană, apărare şi politica externă.
Noua Constituţie, aplicabilitatea sa şi analiza activităţilor politice ale diferitelor facţiuni rămân azi un capitol deschis. Evoluţia grupurilor de guerrilla în grupuri irredentiste sau grupuri care aspiră la independenţa teritoriului pe care ei îl controlează, ar putea conduce la creaţia a noi teritorii sacre şi de aici proliferarea altor grupuri teroriste, cu un impact imediat asupra securităţii interne a ţări precum Statele Unite şi Marea Britanie, cele mai prezente în Irak în prezent, şi aliaţii lor europeni.
În cazul convergenţei politice în favoarea consolidării zonei macro-regionale a Irakului sudic, stabilizată şi cu o economie bazată predominant pe “energie” şi consecutiva “îngheţare” a resurselor energetice în regiunea nordică tot mai autonomă, securitatea locală, împreună cu securitatea umană, devin factori esenţiali.
