Secretary of  State Hillary Clinton is calling for an R2P humanitarian military intervention in Syria to curb the atrocities allegedly ordered by the government of president Bashar Al Assad. In a twisted logic, Clinton recognizes that while “opposition forces” are integrated by Al Qaeda affiliated terrorists, the government rather than the terrorists is held responsible, without a shred of evidence, for the ongoing massacre of civilians.

Amply documented, these sectarian killings and atrocities are being committed by foreign mercenaries and militia which are armed and supported by the Western military alliance.

The killings are carried out quite deliberately as part of a diabolical covert operation. The enemy is then blamed for the resulting atrocities. The objective is to justify a military agenda on humanitarian grounds.

In US military jargon, it’s called a “massive casualty producing event”, the historical origins of  which go back to “Operation Northwoods”, an infamous 1962 Pentagon Plan, consisting in  killing civilians in the Miami Cuban community, with a view to justifying a war on Cuba. (See Michel Chossudovsky, SYRIA: Killing Innocent Civilians as part of a US Covert Op. Mobilizing Public Support for a R2P War against Syria, Global Research, May 30, 2012)

“Code named Operation Northwoods, the plans reportedly included the possible assassination of Cuban émigrés, sinking boats of Cuban refugees on the high seas, hijacking planes, blowing up a U.S. ship, and even orchestrating violent terrorism in U.S. cities.

The plans were developed as ways to trick the American public and the international community into supporting a war to oust Cuba’s then new leader, communist Fidel Castro.”  (U.S. Military Wanted to Provoke War With Cuba – ABC News emphasis added. This Secret Pentagon document was declassified and can be readily consulted, See Operation Northwoods, See also National Security Archive, 30 April 2001)

In the logic of Operation Northwoods, the killings in Syria are carried out to “create a helpful wave of indignation”, to drum up public opinion in favor of an R2P  US-NATO operation against Syria. “The international community cannot sit idly by, and we won’t”, said US Secretary of State Hillary Clinton.

What lies behind this outburst of humanitarian concern by “the international community”. Is America coming to the rescue of the Syrian people? What is the real reason for America’s war on Syria?

This question is addressed in a lead article by James P. Rubin, a Bloomberg executive editor and former State department official under the Clinton administration. The article appears in this month’s Foreign Policy Magazine under the clear-cut title: “The Real Reason to Intervene in Syria”

In an unusual twist, “the answer to the question”, namely “the real reason” is provided in the article’s subtitle: “Cutting Iran’s link to the Mediterranean Sea is a strategic prize worth the risk.”.

The subtitle should dispel –in the eyes of the reader– the illusion that US foreign policy has an underlying “humanitarian  mandate”.  Pentagon and US State department documents as well as independent reports confirm that military action against Syria has been contemplated by Washington and Tel Aviv for more than 20 years.

Targeting Iran, “Protecting Israel” 

According to James P. Rubin, the war plans directed against Syria are intimately related to those pertaining to Iran. They are part of the same US-Israeli military agenda which consists in weakening Iran with a view to “protecting Israel”. The latter objective is to be carried out through a pre-emptive attack against Iran:  “We’re not done with the possibility of an Israeli strike on Iran” says James P. Rubin.

According to Clifford D. May, president of the Foundation for Defense of Democracies (“a policy institute focusing on terrorism and Islamism”),  the humanitarian concern is not the primary objective but rather as “a means to an end”: ”If the Arab League is unmoved by the massacres of Syrian women and children (their angry eyes fixed as ever on Israel), and the Organization of Islamic Cooperation doesn’t give a fig about Muslims slaughtering Muslims, why should we Americans expend an ounce of energy? …[The answer]   Because Syria, under the Assad dictatorship, is Iran’s most important ally and asset. And Iran is the single most important strategic threat facing the U.S. — hands down.” (See National Review, May 30, 2012)

The military roadmap to Tehran goes through Damascus. The unspoken objective of the US-NATO-Israeli sponsored insurgency in Syria is to destabilize Syria as a Nation State and undermine Iran’s influence in the region (including its support of the Palestinian Liberation movement and Hezbollah). The underlying objective is also to eliminate all forms of resistance to the Zionist State:

“That is where Syria comes in, says James P, Rubin. It is the strategic relationship between the Islamic Republic and the Assad regime that makes it possible for Iran to undermine Israel’s security. Over the three decades of hostility between Iran and Israel, a direct military confrontation has never occurred — but through Hezbollah, which is sustained and trained by Iran via Syria, the Islamic Republic has proven able to threaten Israeli security interests.

The collapse of the Assad regime would sunder this dangerous alliance. Defense Minister Ehud Barak, arguably the most important Israeli decision-maker on this question, recently told CNN’s Christiane Amanpour that the Assad regime’s fall “will be a major blow to the radical axis, major blow to Iran…. It’s the only kind of outpost of the Iranian influence in the Arab world … and it will weaken dramatically both Hezbollah in Lebanon and Hamas and Islamic Jihad in Gaza.” (The Real Reason to Intervene in Syria – By James P. Rubin | Foreign Policy, June 2, 2012, emphasis added)

US-Israeli War Plans directed against Syria

Rubin candidly outlines the contours of US military intervention in Syria, which is to be implemented in close liaison with Israel. A diplomatic solution will not work, nor will economic sanctions: “only the threat or use of force will change the Syrian dictator’s stance” says Rubin:

“U.S. President Barack Obama’s administration has been understandably wary of engaging in an air operation in Syria similar to the campaign in Libya, for three main reasons. Unlike the Libyan opposition forces, the Syrian rebels are not unified and do not hold territory. The Arab League has not called for outside military intervention as it did in Libya. And the Russians, the longtime patron of the Assad regime, are staunchly opposed.” (Ibid)

Washington’s first step, according to James P. Rubin, should be to work with “its allies”, the Arab sheikdoms –Qatar, Saudi Arabia, and Turkey– “to organize, train, and arm Syrian rebel forces.”

This “first step” has already been launched. It was implemented at the very outset of the insurgency in March 2012. The US and its allies have been actively supporting the Free Syrian Army (FSA) terrorists for over a year. The organization and training consisted in the deployment of Salafist and Al Qaeda affiliated terrorists, alongside the incursion of French, British, Qatari and Turkish special forces inside Syria. US-NATO sponsored mercenaries are recruted and trained in Saudi Arabia and Qatar.

Sidetracking the UN

Rubin’s proposed “second step” is “to secure international support for a coalition air operation.” outside the mandate of the United Nations. “Russia will never support such a mission, so there is no point operating through the U.N. Security Council” says Rubin. The air operation contemplated by Rubin is an all out war scenario, similar to the NATO air raids conducted in Libya.

Rubin is not expressing a personal opinion on the role of the UN. The option of “sidetracking” the UN Security Council has already been endorsed by Washington. The violaiton of international law does not seem to be an issue. US Ambassador to the UN Susan Rice confirmed in late May, in no uncertain terms, that “the worst and most probable scenario” in Syria might be the option of “acting outside of the UN Security Council’s authority”.

“In the absence of either of those two scenarios, there seems to me to be only one other alternative, and that is indeed the worst case, which seems unfortunately at the present to be the most probable. And that is that the violence escalates, the conflict spreads and intensifies, it reaches a higher degree of severity… The Council’s unity is exploded, the Annan plan is dead and members of this Council and members of the international community are left with the option only of having to consider whether they’re prepared to take actions outside of the Annan plan and the authority of this Council.” Actions outside UN Security Council Likely in Syria – Rice | World | RIA Novosti, May 31, 2012

Rubin also points to “the reluctance of some European states” (implying Germany without identifying the countries) to participate in an air operation against Syria: “this [military] operation will have to be a unique combination of Western and Middle East countries. Given Syria’s extreme isolation within the Arab League, it should be possible to gain strong support from most Arab countries, led by Saudi Arabia and Turkey. U.S. leadership is indispensable, since most of the key countries will follow only if Washington leads.”

The article calls for continued arming of the Syrian Free Army (FSA) as well carrying out air raids directed against Syria. No ground operations are to be envisaged. The air campaign would be used –as in the case of Libya– to support the FSA foot soldiers integrated by mercenaries and Al Qaeda affiliated brigades:

“Whether an air operation should just create a no-fly zone that grounds the regimes’ aircraft and helicopters or actually conduct air to ground attacks on Syrian tanks and artillery should be the subject of immediate military planning. …

The larger point is that as long as Washington stays firm that no U.S. ground troops will be deployed, à la Kosovo and Libya, the cost to the United States will be limited. Victory may not come quickly or easily, but it will come. And the payoff will be substantial. Iran would be strategically isolated, unable to exert its influence in the Middle East. The resulting regime in Syria will likely regard the United States as more friend than enemy. Washington would gain substantial recognition as fighting for the people in the Arab world, not the corrupt regimes.” (Rubin, op cit)

While the participation of Israel in military operations is not mentioned, the thrust of Rubin’s article points to active cooperation between Washington and Tel Aviv in military and intelligence affairs, including the conduct of covert operations in support of the opposition rebels. This coordination would also be carried out in the context of the bilateral military-intelligence cooperation agreement between Israel and Turkey.

“Coming to the rescue of the Syrian people” under a fake “humanitarian” R2P mandate is intended to destabilize Syria, weaken Iran and enable Israel to exert greater political control and influence over neighboring Arab states including Lebanon and Syria.

A war on Syria is also a war on Palestine. It would weaken  the resistance movement in the occupied territories. It would reinforce the Netanyahu government’s ambitions to create a “Greater Israel”, initially, through the outright annexation of the Palestinian territories:

“With the Islamic Republic deprived of its gateway to the Arab world, the Israelis’ rationale for a bolt from the blue attack on its nuclear facilities would diminish. A new Syrian regime might eventually even resume the frozen peace talks regarding the Golan Heights. In Lebanon, Hezbollah would be cut off from its Iranian sponsor, since Syria would no longer be a transit point for Iranian training, assistance, and missiles. All these strategic benefits combined with the moral purpose of saving tens of thousands of civilians from murder at the hands of the Assad regime … make intervention in Syria a calculated risk, but still a risk worth taking.” (Rubin, op cit)

War Crimes in the name of human rights: What we really need is “Regime Change” in the United States of America…. and Israel.  

Confruntând Iranul, “Protejând Israelul”: Adevăratul motiv al războiului Americii asupra Siriei

Global Research, 8 iunie 2012

8 iunie 2012

Regiune: Middle East & North Africa (Orientul Mijlociu şi Africa de Nord)

Tematică: US NATO War Agenda (AGENDA DE RĂZBOI SUA NATO)

Raport aprofundat: SYRIA: NATO’S NEXT WAR? (SIRIA: URMĂTORUL RĂZBOI AL NATO?)

Secretarul de stat Hillary Clinton face apel pentru o intervenție militară umanitară R2P în Siria pentru a reduce atrocitățile pretins comandate de guvernul președintelui Bashar Al-Assad. Într-o logică răsucită, Clinton recunoaște că, în timp ce “forțele de opoziție”, sunt integrate de către teroriști Al-Qaeda afiliaţi, guvernul, mai degrabă decât teroriștii este considerat responsabil, fără nici cea mai mică dovadă, pentru masacrul civililor în curs de desfășurare.

Documentate cu prisosință, aceste crime sectare și atrocități sunt comise de către mercenari străini și miliții care sunt armate și susținute de alianța militară occidentală.

Asasinatele sunt efectuate în mod deliberat, ca parte a unei operațiuni sub acoperire diabolice. Inamicul este apoi acuzat pentru atrocitățile rezultate. Obiectivul este acela de a justifica o agendă militară din motive umanitare.

În limbajul militar al SUA, se numește un “eveniment masiv producător de victime”, ale cărui origini istorice merg înapoi la “Operațiunea Northwoods”, un infam plan al Pentagonului din 1962, care constă în uciderea civililor din comunitatea cubaneză din Miami, cu scopul de a justifica un război asupra Cubei. (A se vedea Michel Chossudovsky, SYRIA: Killing Innocent Civilians as part of a US Covert Op. Mobilizing Public Support for a R2P War against Syria, SIRIA: uciderea civililor nevinovaţi ca parte a unei operaţiuni acoperite SUA pentru a mobilize sprijinul public pentru un război R2P împotriva Siriei, Global Research, 30 mai 2012)

“Numite codificat Operaţiunea Northwoods, planurile au inclus posibila asasinare a emigranţilor cubanezi, scufundarea ambarcaţiunilor de refugiați cubanezi în largul mării, deturnarea de avioane, aruncarea în aer a unei nave SUA, și chiar orchestrarea terorismului violent în orașe din Statele Unite.

Planurile au fost dezvoltate ca modalități de a păcăli publicul american și comunitatea internațională în susținerea unui război pentru a elimina noul lider al Cubei, comunistul Fidel Castro.”  (U.S. Military Wanted to Provoke War With Cuba – ABC News  Armata SUA a dorit să provoace un război cu Cuba – ABC News subliniere adăugată. Acest document secret al Pentagonului a fost declasificat şi poate fi deja consultat, A se vedea Operaţiunea Northwoods, A se vedea de asemenea National Security Archive, 30 aprilie 2001)

În logica Operațiunii Northwoods, crimele din Siria sunt efectuate pentru a “crea un val de indignare de ajutor”, pentru a convoca opinia publică în favoarea unei operațiuni R2P SUA-NATO împotriva Siriei. “Comunitatea internațională nu poate sta cu mâinile în sân și nu vom sta”, a declarat secretarul american de stat Hillary Clinton.

Ce se ascunde în spatele acestei izbucniri de îngrijorare umanitară a “comunităţii internaționale”. America vine să salveze poporul sirian? Care este motivul real pentru războiul Americii privind Siria?

Această întrebare este abordată într-un articol publicat de James P. Rubin, un editor executiv Bloomberg și fost oficial al Departamentului de Stat sub administraţia Clinton. Articolul apare în Foreign Policy Magazine (Revista de Politică Externă) din această lună sub titlul clar: “The Real Reason to Intervene in Syria” (Motivul real pentru a interveni în Siria)

Într-o întorsătură neobișnuită, “răspunsul la întrebarea”, și anume “motivul real” este prevăzut în subtitlul articolului: “tăiere verigii Iranului la Marea Mediterană este un premiu strategic care merită riscul.”.

Subtitlul ar trebui să risipească -în ochii cititorului – iluzia că politica externă a SUA are la bază un “mandat umanitar”. Documentele Pentagonului și Departamentului de stat SUA, precum și rapoarte independente confirmă că acțiunea militară împotriva Siriei a fost avută în vedere de către Washington și Tel Aviv pentru mai mult de 20 ani.

Ţintind Iranul, “Protejând Israelul” 

Potrivit lui James P. Rubin, planurile de război îndreptate împotriva Siriei sunt strâns legate de cele legate de Iran. Ele fac parte din aceeași agendă militară americano-israeliană, care constă în slăbirea Iranului, cu scopul de a “proteja Israelul”. Acest din urmă obiectiv este de a fi realizată printr-un atac preventiv împotriva Iranului: “Noi nu am terminat cu posibilitatea unui atac israelian asupra Iranului“, spune James P. Rubin.

Potrivit lui Clifford D. May, președinte al Fundației pentru Apărarea Democrațiilor (“un institut de politici concentrându-se asupra terorismului și islamismul”), preocuparea umanitară nu este obiectivul principal, ci mai degrabă “un mijloc pentru atingerea unui scop”: “În cazul în care Liga arabă este nemișcată de masacrele femeilor siriene și copiilor (ochii lor furioşi ca întotdeauna fixaţi pe Israel) și Organizația de cooperare Islamică nu dă acordă atenţie musulmanilor care sacrifică musulmani, de ce ar trebui ca noi americanii să consumăm o uncie de energie? …[Răspunsul] Pentru că Siria, sub dictatura lui Assad, este cel mai important aliat și activ al Iranului. Iar Iranul este cea mai importantă amenințare strategică unică cu care se confruntă SUA – mâinile jos.” (A se vedea National Review Recenzie Naţională, 30 mai 2012)

Foaia de parcurs militară către Teheran trece prin Damasc. Obiectivul nerostit al insurgenței sponsorizate de SUA-NATO-israeliană în Siria este de a destabiliza Siria ca un stat-națiune și subminează influența Iranului în regiune (inclusiv sprijinul mișcării pentru Eliberarea Palestinei și Hezbollahul). Obiectivul de bază este, de asemenea, a elimina toate formele de rezistență faţă de statul sionist:

“Aceasta este unde Siria intervine, spune James P, Rubin. Este relația strategică dintre Republica Islamică și regimul Assad care face posibil ca Iranul să submineze securitatea Israelului. De-a lungul celor trei decenii de ostilitate între Iran și Israel, o confruntare militară directă nu s-a produs niciodată – ci prin intermediul Hezbollah, care este susținut și antrenat de către Iran, prin Siria, Republica Islamicăs-a dovedit capabilă să amenințe interesele de securitate israeliene.

Prăbușirea regimului Assad va tăia în două această alianță periculoasă. Ministrul apărării Ehud Barak, fără îndoială, cel mai important factor de decizie israelian cu privire la această chestiune, a declarat recent pentru CNN – Christiane Amanpour că, căderea regimului lui Assad “va fi o lovitură majoră pentru axa radicală, lovitură majorăpentru Iran …. Este singurul fel de avanpost al influenței iraniene în lumea arabă … și ea va slăbi dramatic atât Hezbollah în Liban, cât și Hamas și Jihadul Islamic în Gaza.” (The Real Reason to Intervene in Syria – By James P. Rubin | Foreign Policy Motivul real pentru a interveni în Siria – de James P. Rubin, Revista de Politică Externă, 2 iunie 2012, subliniere adăugată)

Planurile de război americano-israeliene îndreptate împotriva Siriei

Rubin prezintă candid contururile intervenției militare americane în Siria, care urmează să fie pusă în aplicare în strânsă legătură cu Israelul. O soluție diplomatică nu va funcționa, și nici sancţiunile economice: “numai amenințarea sau utilizarea forței va schimba poziția dictatorului sirian“, spune Rubin:

“Administrația președintelui S.U.A. Barack Obama a fost de înţeles precaută a se angaja într-o operațiune de transport aerian în Siria, similar cu campania din Libia, din trei motive principale. Spre deosebire de forțele de opoziție libiene, rebelii sirieni nu sunt unificaţi și nu dețin teritoriu. Liga Arabă nu a solicitat intervenția militară în afara așa cum a făcut-o în Libia. Iar rușii, patronii de mult timp ai regimului Assad, se opun cu înverșunare. “(Idem)

Primul pas al Washingtonului, potrivit lui James P. Rubin, ar trebui să fie a lucra cu “aliații săi”, sheikdom-urile arabe – Qatar, Arabia Saudită, și Turcia- “să organizeze, antreneze și înarmeze forțele rebele siriene.”

Acest “prim pas”, a fost deja lansat. Acesta a fost pus în aplicare chiar de la începutul insurgenței în martie 2012. SUA și aliații săi au sprijinit în mod activ teroriştii Free Syrian Army (FSA Armata Siriană Liberă) timp de peste un an. Organizarea și formarea au constat în desfășurarea teroriștilor salafişti și afiliați Al Qaeda, alături de incursiunea forțelor special franceze, britanice, qatareze și turcești în interiorul Siriei. Mercenari sponsorizaţi de SUA-NATO sunt recrutaţi și instruiți în Arabia Saudită și Qatar.

Tragerea ONU pe linia secundară

“A doua etapă” propusă de Rubin este “a asigura sprijin internațional pentru o operațiune de coaliție aeriană.” În afara mandatului Națiunilor Unite, “Rusia nu va sprijini o astfel de misiune, astfel încât nu există niciun punct de operare prin intermediul Consiliului de Securitate al U.N.“, spune Rubin. Operațiunea aeriană avută în vedere de către Rubin este un scenariu de război all out, similar cu raiduri aeriene ale NATO desfășurate în Libia.

Rubin nu exprimă o opinie personală cu privire la rolul ONU. Opțiunea de “garare” a Consiliului de Securitate al ONU a fost deja aprobată de Washington. Violarea dreptului internațional nu pare a fi o problemă. Ambasadorul SUA la ONU, Susan Rice, a confirmat la sfârșitul lunii mai, în termeni clari, că “cel mai rău și cel mai probabil scenariu” din Siria ar putea fi opțiunea de “în afara acțiunii autorității Consiliului de Securitate al ONU”.

“În lipsa unuia dintre aceste două scenarii, nu mi se pare a fi doar o altă alternativă, și este într-adevăr cel mai rău caz, care pare, din păcate, în prezent a fi cel mai probabil. Și aceasta este că violența escaladează, conflictul se răspândește și se intensifică, se ajunge la un grad mai ridicat de severitate … Unitatea Consiliului este destinsă, planul Annan este mort și membrii acestui Consiliu și membri ai comunității internaționale sunt lăsaţi cu opțiunea numai de a trebui să ia în considerare dacă sunt pregătiți să ia măsuri în afara planului Annan și autoritatea acestui Consiliu.” Actions outside UN Security Council Likely in Syria – Rice | World | RIA Novosti Acţiuni în afara Consiliului de Securitate ONU probabile în Siria – Rice / Global / RIA Novosti, 31 mai 2012

Rubin subliniază, de asemenea “reticența unor state europene” (implicând Germania, fără a identifica țările) de a participa la o operațiune aeriană împotriva Siriei: “această operațiune [militară] va trebui să fie o combinație unică a țărilor occidentale și Orientul Mijlociu. Dată fiind izolarea extremă a Siriei în cadrul Ligii Arabe, ar trebui să fie posibil a obține un sprijin puternic din majoritatea țărilor arabe, condus de Arabia Saudită și Turcia. Conducerea SUA este indispensabilă, deoarece cele mai multe dintre țările-cheie vor urma doar dacă Washingtonul conduce. ”

Acest articol face apel pentru înarmarea continuă a Armatei Siriene Libere (FSA), precum și efectuarea de raiduri aeriene îndreptate împotriva Siriei. Operațiuni la sol nu sunt avute în vedere. Campania aeriană va fi utilizată – ca în cazul Libiei – pentru a sprijini soldați de pe teren ai FSA integraţi de mercenari și brigăzi afiliate Al Qaeda:

“Dacă o operațiune de transport aerian ar trebui să creeze doar o zonă de interdicție aeriană care stă la baza regimurilor aeronavelor și elicopterelor” sau de fapt, a efectua atacuri din aer către sol asupra tancurilor siriene și artileriei ar trebui să facă obiectul unei planificări militare imediate. …

Punctul cel mai important este că, atâta timp cât Washingtonul rămâne ferm că trupe terestre din SUA vor fi desfășurate, à la Kosovo și Libia, costul pentru Statele Unite va fi limitat. Victoria nu poate veni rapid sau ușor, dar va veni. Iar beneficiul va fi substanțial. Iranul ar fi izolat strategic, incapabil să-și exercite influența în Orientul Mijlociu. Regimul care rezultă din Siria va considera probabil Statele Unite ca fiind mai degrabă prieten decât dușman. Washingtonul ar obține o recunoaștere substanțială ca luptând pentru oamenii din lumea arabă, nu regimurile corupte.” (Rubin, op cit)

În timp ce participarea Israelului la operațiunile militare nu este menționată, lovitura articolului lui Rubin arată către o cooperare activă între Washington și Tel Aviv în afacerile militare și de informații, inclusiv desfășurarea operațiunilor sub acoperire în sprijinul rebelilor din opoziție. Această coordonare ar trebui, de asemenea, realizată în cadrul acordului bilateral de cooperare militară de intelligence între Israel și Turcia.

“Venirea în ajutorul poporului sirian”, sub un mandat R2P “umanitar” fals este destinată să destabilizeze Siria, să slăbească Iranul și pentru a permite Israelului să exercite un control politic şi mai mare influență asupra statelor arabe vecine, inclusiv Liban și Siria.

Un război asupra Siriei este, de asemenea, un război asupra Palestinei. Aceasta ar slăbi mișcarea de rezistență în teritoriile ocupate. Ar întări ambițiile guvernului Netanyahu de a crea un “Marele Israel”, inițial, prin anexarea categorică a teritoriilor palestiniene:

“Cu Republica Islamică lipsit de poarta sa către lumea arabă, fundamentul israelienilor pentru un șurub de la atacul albastru asupra instalațiilor sale nucleare s-ar diminua. Un nou regim sirian, în cele din urmă ar putea relua chiar negocierile de pace înghețate în ceea ce privește Înălţimile Golan. În Liban, Hezbollahul ar fi întrerupt de sponsorul său iranian, din moment ce Siria nu ar mai fi un punct de tranzit pentru antrenamentele iraniene, asistență și rachete. Toate aceste beneficii strategice combinate cu scopul moral de a salva zeci de mii de civili de la crimă în mâinile regimului Assad … face intervenția în Siria un risc calculat, dar încă un risc meritând să fie luat. “(Rubin, op cit)

Crime de război în numele drepturilor omului: Ceea ce avem cu adevărat nevoie este “schimbare de regim” în Statele Unite ale Americii …. și Israel.