by Daniel Pipes
The Washington Times
March 22, 2012
http://www.
danielpipes.org/10873/israel-arabs-paradox
Can Arabs, who make up one-fifth of Israel’s population, be loyal citizens of the Jewish state?
With this question in mind, I recently visited several Arab-inhabited regions of Israel (Jaffa, Baqa al-Gharbiya, Umm al-Fahm, Haifa, Acre, Nazareth, the Golan Heights, Jerusalem) and held discussions with mainstream Arab and Jewish Israelis.
| Ali Yahya, former Israeli ambassador to Greece and Finland. |
I found most Arabic-speaking citizens to be intensely conflicted about living in a Jewish polity. On the one hand, they resent Judaism as the country’s privileged religion, the Law of Return that permits only Jews to immigrate at will, Hebrew as the primary language of state, the Star of David in the flag, and mention of the “Jewish soul” in the anthem. On the other hand, they appreciate the country’s economic success, standard of health care, rule of law, and functioning democracy.These conflicts find many expressions. The small, uneducated, and defeated Israeli Arab population of 1949 has grown ten-fold, acquired modern skills, and recovered its confidence. Some from this community have acquired positions of prestige and responsibility, including Supreme Court Justice Salim Joubran, former ambassador Ali Yahya, former government minister Raleb Majadele, and journalist Khaled Abu Toameh.
But these assimilated few pale beside the discontented masses who identify with Land Day, Nakba Day, and the Future Vision report. Revealingly, most Israeli Arab parliamentarians, such as Ahmed Tibi and Haneen Zuabi, are hotheads spewing rank anti-Zionism. Israeli Arabs have increasingly resorted to violence against their Jewish co-nationals.
Indeed, Israeli Arabs live two paradoxes. Although they suffer discrimination within Israel, they enjoy more rights and greater stability than any Arab populace living in their own sovereign countries (think Egypt or Syria). Second, they hold citizenship in a country that their fellow Arabs malign and threaten with annihilation.
My conversations in Israel led me to conclude that these complexities impede robust discussion, by Jews and Arabs alike, of the full implications of Israeli Arabs’ anomalous existence. Extremist parliamentarians and violent youth get dismissed as an unrepresentative fringe. Instead, one hears that if only Israeli Arabs received more respect and more municipal aid from the central government, current discontents would be eased; that one must distinguish between (the good) Arabs of Israel and (the bad) Arabs in the West Bank and Gaza; and a warning that Israeli Arabs will metastasize into Palestinians unless Israel treats them better.
| Religious signs along a main street in Baqa al-Gharbiya. |
My interlocutors generally brushed aside questions about Islam. It almost felt impolite to mention the Islamic imperative that Muslims (who make up 84 percent of the Israeli Arab population) rule themselves, Discussing the Islamic drive for application of Islamic law drew blank looks and a shift to more immediate topics.
This avoidance reminded me of Turkey before 2002, when mainstream Turks assumed that Atatürk’s revolution was permanent and assumed Islamists would remain a fringe phenomenon. They proved very wrong: a decade after Islamists democratically rode to power in late 2002, the elected government steadily applied more Islamic laws and built a neo-Ottoman regional power.
I predict a similar evolution in Israel, as Israeli Arab paradoxes grow more acute. Muslim citizens of Israel will continue to grow in numbers, skills, and confidence, becoming simultaneously more integral to the country’s life and more ambitious to throw off Jewish sovereignty. This suggests that as Israel overcomes external threats, Israeli Arabs will emerge as an ever-greater concern. Indeed, I predict they represent the ultimate obstacle to establishing the Jewish homeland anticipated by Theodor Herzl and Lord Balfour.
| Kosher sign below, minaret above in Jaffa. |
What can be done? Lebanon’s Christians lost power because they incorporated too many Muslims and became too small a proportion of the country’s population to rule it. Recalling this lesson, Israel’s identity and security require minimizing the number of Arab citizens – not by reducing their democratic rights, much less by deporting them, but by such steps as adjusting Israel’s borders, building fences along the frontiers, implementing stringent family reunification policies, changing pro-natalist policies, and carefully scrutinizing refugee applications.
Ironically, the greatest impediment to these actions will be that most Israeli Arabs emphatically wish to remain disloyal citizens of the Jewish state (as opposed to loyal citizens of a Palestinian state). Further, many other Middle Eastern Muslims aspire to become Israelis (a phenomenon I call Muslim aliyah). These preferences, I predict, will stymie the government of Israel, which will not develop adequate responses, thereby turning today’s relative quiet into tomorrow’s crisis.
Mr. Pipes (DanielPipes.org) is president of the Middle East Forum and Taube distinguished visiting fellow at the Hoover Institution of Stanford University. © 2012 by Daniel Pipes. All rights reserved.
Apr. 11, 2012 update: Ha’aretz opened its pages to Carl Perkal, a self-described “documentary film producer and media consultant living in Israel.” to attack this column in “Daniel Pipes’ attack on Israeli Arabs is baseless and inflammatory.” I am accused of writing “an aggressive and confused jumble of half-truths and misunderstandings about the Arabs citizens of Israel.” Trouble is, I barely recognize what I wrote in Perkal’s “baseless and inflammatory” attack on me. So, I won’t respond to it.
Apr. 22, 2012 update: Happily, Ariel Solomon replied to Perkal today in the Times of Israel, in “Haaretz Publishes Spurious Attack Against Daniel Pipes.” Solomon comments there that “In his delusional piece, Perkal makes a number of erroneous arguments, writing as if he did not actually read Pipes’s article.” Precisely.
May 15, 2012 update: Perkal goes another round at “A Reply to Ariel Solomon,” where he disagrees with many specifics and concludes rather grandly by advising Solomon to “respond to the bigger picture as I have presented it both here and in my previous article. The fate of Israel may well depend on it.”
Oct. 29, 2012 update: I further pursue this topic in an occasional weblog entry, “Updates on the Israeli Arab Paradox.”
Related Topics: Israel & Zionism, Palestinians
Related Articles:
- Updates on the Israeli Arab Paradox
- Ending the Palestinian “Right of Return”
- “Hamas is Worse than Israel, Worse than Sharon”
receive the latest by email: subscribe to daniel pipes’ free mailing list
This text may be reposted or forwarded so long as it is presented as an integral whole with complete and accurate information provided about its author, date, place of publication, and original URL.
de Daniel Pipes
The Washington Times
22 martie 2012
http://www.danielpipes.org/10873/israel-arabs-paradox
Poate arabii, care alcătuiesc o cincime din populația Israelului, să fie cetățeni loiali ai statului evreu?
Cu această întrebare în minte, am vizitat recent mai multe regiuni din Israel locuite de arabi (Jaffa, Baqa al-Gharbiya, Umm al-Fahm, Haifa, Acre, Nazaret, Golan Heights, Ierusalim) și discuțiile purtate cu israelieni arabi și evrei .
| Ali Yahya, fost ambassador al Israelului în Grecia şi Finlanda. |
Am găsit pe cei mai mulți cetățeni vorbitori de arabă fiind intens conflictuali despre condițiile de viață într-un regim politic evreiesc. Pe de o parte, ei resping iudaismul ca religie privilegiată a țării, Legea Întoarcerii care permite doar evreilor să emigreze în voie, ebraica ca limbă principală a statului, Steaua lui David în steag și menționarea “sufletului evreiesc ” în imn. Pe de altă parte, ei apreciază succesul economic al țării, standardul de îngrijire a sănătăţii, statul de drept şi democraţia funcţională.Aceste conflicte găsesc mai multe expresii. Populația arabă israeliană din 1949 mică, needucată și învinsă a crescut de zece ori, a dobândit competențe moderne și şi-a recuperat încrederea. O parte din această comunitate a dobândit poziții de prestigiu și responsabilitate, inclusiv Curtea Supremă de Justiţie Salim Joubran, fostul ambasador Ali Yahya, fostul ministru Raleb Majadele și jurnalistul Khaled Abu Toameh.
Dar, aceşti câţiva asimilaţi pălesc alături de masele nemulțumite care se identifică cu Ziua Teritoriului, Ziua Nakba, şi raportul Future Vision. Revelator, cei mai mulți parlamentari arabi israelieni, cum ar fi Ahmed Tibi și Haneen Zuabi, sunt înfierbântați împroşcând anti-sionism. Arabii israelieni au recurs tot mai mult la violența împotriva conaționalilor lor evrei.
Într-adevar, arabii israelieni trăiesc două paradoxuri. Deşi suferă o discriminare în Israel, se bucură de mai multe drepturi și o stabilitate mai mare decât orice populație arabă care trăieşte în țările lor suverane proprii (gândiţi-vă la Egipt sau Siria). În al doilea rând, ei dețin cetățenia într-o țară pe care colegii lor arabi o calomniază și amenință cu anihilarea.
Conversaţiile mele din Israel m-au condus la concluzia că aceste complexități împiedică discuțiile robuste, de evrei și arabi deopotrivă, ale implicațiile complete ale existenței aberante a arabilor israelieni. Parlamentarii extremiști și tineretul violent au fost respinşi ca franj nereprezentativ. În schimb, se aude că numai dacă arabii israelieni au primit mai mult respect și mai mult ajutor municipal din partea guvernului central, nemulţumirile actuale ar fi uşurate; că trebuie să se facă distincția între (bine) arabii lui Israel și (rele) arabii din Cisiordania și Gaza; și un avertisment că arabii israelieni vor metastaza în palestinieni, cu excepția cazului în care Israel îi tratează mai bine.
| Semne religioase pe o stradă principal în Baqa al-Gharbiya. |
Interlocutorii mei, în general, au dat la o parte întrebările despre Islam. Aproape că se simte nepoliticos să menționăm imperativul islamic ca musulmanii (care reprezintă 84 la sută din populația arabă israeliană) să decidă ei înșiși, Discutând despre necesitatea islamică pentru aplicarea legii islamice a atras priviri goale și trecerea la subiecte mai imediate.
Această evitare mi-a amintit de Turcia înainte de 2002, când turcii mainstream au presupus că revoluția lui Atatürk a fost permanentă și presupuşii Islamiștii ar rămâne un fenomen de graniţî. S-a dovedit foarte greșit: un deceniu după ce islamiștii au ajuns în mod democratic la putere la sfârșitul anului 2002, guvernul alesa a plicat în mod constant mai multe legi islamice și a construit o putere regională neo-otomană.
Eu prezic o evoluție similară în Israel, cum paradoxuri arabe israeliene cresc mai acute. Cetățenii musulmani din Israel vor continua să crească în număr, abilități și încredere, devenind simultan mai integraţi în viața țării și mai ambițioşi în a arunca suveranitatea evreiască. Acest lucru sugerează că pe când Israelul învinge amenințările externe, arabii israelieni vor apărea ca fiind o preocupare din ce în ce mai mare. Într-adevar, eu prezic că ei reprezintă obstacolul ultim pentru stabilirea patria evreilor anticipată de Theodor Herzl și Lord Balfour.
| Semn Kosher jos, minaret sus în Jaffa. |
Ce poate fi făcut? Creştinii din Liban au pierdut puterea, deoarece au incorporat prea mulți musulmani și au devenit oprea mică proporție din populația țării ca să o conducă. Reamintind această lecție, identitatea și securitatea Israelului necesită minimizarea numărului de cetățeni arabi – nu prin reducerea drepturilor lor democratice, cu atât mai puțin prin deportarea lor, ci prin măsuri cum ar fi ajustarea graniţelor Israelului, construirea de garduri de-a lungul frontierelor, implementarea politicilor stringente de reunificare familială, schimbarea politicilor pro-nataliste și examinarea cererilor de refugiați cu atenție.
În mod ironic, cel mai mare impediment pentru aceste acțiuni va fi faptul că cei mai mulți arabi israelieni doresc insistent să rămână cetățeni neloiali ai statului evreu (față de cetățeni loiali ai unui stat palestinian). În plus, mulți alți musulmani din Orientul Mijlociu aspiră să devină israelieni (un fenomen pe care eu îl numesc aliyah musulman). Aceste preferințe, prezic, vor opriguvernul lui Israel, care nu va dezvolta răspunsuri adecvate, transformând astfel un azi liniștit relativ în criza de mâine.
Dl. Pipes (DanielPipes.org) este preşedinte al Middle East Forum şi Taube distinguished visiting fellow la Hoover Institution of Stanford University. © 2012 de Daniel Pipes. Toate drepturile rezervate.
11 apr. 2012 actualizare: Ha’aretz a deschis paginile sale lui Carl Perkal, un auto-descris “producător de film documentar și consultant media trăind în Israel.” pentru a ataca această scriere în “atacul lui Daniel Pipes asupra arabilor israelieni este lipsit de temei și inflamator. ” Eu sunt acuzat de a scrie “o amestecatură agresivă și confuză de jumătăți de adevăruri și neînțelegeri cu privire la cetățenii arabi din Israel.” Problema este că eu abia recunosc ceea ce am scris în atacul lui Perkal “lipsit de temei și inflamator” asupra mea. Așa că eu nu îi răspund.
22 apr. 2012 actualizare: Din fericire, Ariel Solomon a răspuns la Perkal astăzi, în Times of Israel, în “Haaretz Publishes Spurious Attack Against Daniel Pipes.” Solomon comentează acolo că “În piesa lui delirantă, Perkal face o serie de argumente eronate, scriind ca şi cum de fapt nu a citit articolul lui Pipes.” Exact.
15 mai 2012 actualizare: Perkal merge în cerc cu “A Reply to Ariel Solomon,” unde el nu este de acord cu multe specificităţi și încheie mai degrabă grandios consiliindu-l pe Solomon a “răspunde la imaginea de ansamblu așa cum am prezentat-o atât aici, cât și în articolul meu anterior. Soarta Israelului poate depinde foarte mult de ea.”
29 oct. 2012 actualizare: Voi urmări în continuare acest subiect într-o intrare ocazională pe blog, “Updates on the Israeli Arab Paradox.”
Subiecte similare: Israel & Sionism, Palestinieni
Articole similare:
- Updates on the Israeli Arab Paradox (Actualizări asupra Paradoxului arabilor isralieni)
- Ending the Palestinian “Right of Return” (Încheiind “Dreptul la reîntoarcere” al palestinienilor)
- “Hamas is Worse than Israel, Worse than Sharon” (Hamas este mai rău decât Israel, mai rău decât Sharon)
primiţi cele mai recente prin e-mail: abonare la lista de mail gratuită daniel pipes mailing list
Acest text poate fi repostat sau transmis atât timp cât acesta este prezentat ca un ansamblu integral cu informații complete și exacte furnizate cu privire la autorul său, data, locul publicării și URL-ul original.
Coments