Vasile Marian NAZARE

Criza în curs de desfășurare, a treia din ultimii optzeci de ani (B. Kunkel, R. Maziar, IH-Zadeh) și cea mai rea de la Marea Depresie datată 1930, cu debutul în septembrie 2008 simbolizat de falimentul istoric din Statele Unite ale Americii (Lehman Brothers ), are rădăcini mai profunde decât evenimente anterioare, fiind o criză de sistem, o criză de legitimitate a capitalismului global, cu implicații puternice în teoriile și practicile financiare și politice ale societății contemporane.
Omenirea se confruntă cu o opțiune strategică crucială pentru dezvoltarea viitoare: pe de o parte, aceasta poate continua pe același model de creștere, revigorând și perpetuând un “eșec”, un sistem care “s-a dovedit greșit” (J. Belamy Foster), o “societate deschisă nenaturală” (G. Soros), cu afinitate față de “auto-distrugere” (N. Roubini), o lume care “disfuncționează în mod regulat” (R. Skidelsky), având o “predispoziție pentru criză” (Marx, Muray, EG Smith) și instabilitate, având costuri economice și sociale imprevizibile, un sistem care are numai să scadă spre “colaps” (S. Sayers) și dezintegrare (G. Soros).
Pe de altă parte, poate avea loc o schimbare radicală în strategia de dezvoltare, prin adaptarea principiilor economice și politice la noile provocări al acestei societăţi moderne din al treilea mileniu. Filosofia neoliberalismului a fost infirmat de realitate, de ciclicitatea crizei (1930, 1970, 1980), contribuind la renașterea ideilor marxiste, socialiste și anarhiste. Analiștii cred că aceaste crize ale societății capitaliste, majore sau recurente, toate își au originea în contradicția fundamentală între capital și muncă, între nivelul de dezvoltare a forțelor de producție și natura capitalistă a relațiilor economice. Piața liberă nu se autoreglează și nu conduce în mod necesar la creșterea economică și prosperitate, în schimb, ea constituie stadiul de disfuncții ale vieții economice. Proprietatea privată, piața liberă și ideologii apologetice (fundamentalismul de piață, “laissez-faire”) nu pot să rămână fundamentul unei societăți economice durabile. Găsirea unei alternative viabile la capitalism a devenit principala preocupare a teoreticienilor.
Indiferent de abordări – “socialism”, “a treia cale”, “capitalismul democratic”, “capitalism de stat”, “convergența sistemelor”, “societate deschisă”, “Sarvodaya”, “demarhie”, “economia participativă” – toate acestea sunt construite în jurul unei teze centrale: nevoia de eliminare a capitalismului global în starea sa actuală și tranziția către un sistem de decizie colectivă, unul rațional, capabil a servi interesul societății, o economie centrată pe controlul democratic, un sistem în care statul devine un instrument pentru bogăție comună, astfel încât deciziile să servească unui bun mai mare, unui număr mai mare de oameni, și nu unor interese private.

The ongoing crisis, the third one in the last eighty years (B. Kunkel, R. Maziar, I. H.-Zadeh) and the worse since the Great Depression dating 1930, with its début in September 2008 showcasing the historic bankruptcy from USA (Lehman Brothers), has more profound roots than precedent events, being a system crisis, a global capitalism legitimacy crisis with strong implications in contemporaneous society financial and political theories and practice.
Mankind is facing a crucial strategic option for future development: on one hand, it can continue on the same growth pattern, reviving and perpetuating a “failure”, a system which “has been proven wrong” (J. Belamy Foster), an “unnatural open society” (G. Soros) with affinity towards “self-destruction” (N. Roubini), a world which “malfunctions on a regular basis” (R. Skidelsky) having a “predisposition for crisis” (Marx, Muray, E.G. Smith) and instability, bearing unpredictable economic and social costs, a system only going to fall dawn towards “collapse” (S. Sayers) and disintegration (G. Soros).
On the other hand, there can be a radical change in development strategy by adapting the economic and political principles to the new challenges of this third millennium modern society. The neoliberalism philosophy has been refuted by reality, by crisis cyclicity (1930, 1970, 1980), contributing to the rebirth of Marxist, socialist and anarchist based ideas. Analysts think that capitalist society crisis, major or recurrent, all have their roots in the fundamental contradiction between capital and work, between the production forces development level and the capitalist nature of economic relations. The free market does not self-adjust and does not necessarily lead to economic growth and prosperity, instead, it constitutes the stage of economic life dysfunctions. Private property, free market and apologetic ideologies (market fundamentalism, “laissez-faire”) cannot remain the foundation of a durable economic society. Finding a viable alternative to capitalism has become theoreticians’ main concern.
Regardless the approaches – “socialism”, “third way”, “democratic capitalism”, “state capitalism”, “systems convergence”, “open society”, “sarvodaya”, “demarchy”, “participatory economy” – all these are build around a central thesis: the need of abolishing global capitalism in its current state and the transition towards a collective decision system, a rational one, able the serve society’s interest, an economy centered on democratic control, a system where the state becomes a tool for common wealth, so that decisions serve a greater good, a larger number of people and not some private interests.