Nicolae GEANTĂ

Criza industriei petroliere. Dar…, ce urmează după?

Criza economică declanşată în SUA anul trecut a acţionat ca o armă nucleară. Fisiunea de pe Wall Street s-a propagat încet, dar sigur, până în Extremul Orient, fără să cruţe niciun actor: SUA s-a clătinat, China şi Japonia s-au întors în timp, Rusia s-a comprimat, UK şi-a demonetizat lira sterlină. UE a descoperit avantajele solidarităţii. Desigur, cei mai loviţi au fost tot perifericii. Similitudinea factorilor declanşatori cu cei ce-au precedat crahul financiar din 1930 nu poate fi o întâmplare. Pe acelaşi fond al seismului financiar, al supraproducţiei, competiţiei din industria petrolieră, consumerismului exacerbat, analiştii economici din ’29 prognozau că efectele crizei vor dispare în minim un an. Sau poate doi. Dar, situaţia nu a fost aşa. În 2008, dervişii prognozelor anunţau încetarea crahului în 2009, apoi l-au împins spre 2010, dar nu se ştie. Efectele crizei nu pot fi înlăturate rapid. Necesită timp. Şi răbdare. Iar dacă crahul din 1929 nu ne-a fost o lecţie primordială din care să învăţăm cum să-l ocolim pe viitor, măcar evenimentele anterioare lui să ne pună pe gânduri. După criza din ’30, au urcat pe scena lumii Hitler, Mussolini, Stalin… Momentan toţi stăm cu ochii pe criză, pe aplanarea ei imediată. Desigur, va trece. Dar după aceea?