Cosmin LOTREANU

Articolul de faţă tratează un spaţiu geopolitic istoric, Ciadul, ţară situată la frontiera între lumea arabă şi Africa. Acest spaţiu a constituit de-a lungul secolelor un teren de luptă contra principalelor puteri politice regionale şi internaţionale. Ciadul semnifică, geopolitic, un conflit de manieră indirectă între Franţa şi Libia pentru dominaţia Africii sub – sahariene. Jocul geopolitic este vital pentru ambii actori, iar ei se confruntă de o manieră specială. Prezenţa franceză în Algeria, începând din 1830, anul începutului cuceririi franceze, a adus şi proximitatea cu spaţiul libian. Secolul XIX marchează debutul confruntării (nu doar militare) între cele două puteri. Monarhia libiană (monarhia Senoussi, regele Idris) a fost foarte sensibilă la problema algeriană şi la căutarea penetrării în nordul Ciadului ca măsură de apărare contra Franţei. Mai aproape de contemporaneitate, începând cu 1 septembrie 1969, regimul Kaddafi (Muammar Ghaddafi) a continuat acea posibilitate din nordul Ciadului, pedalând între o asimilare totală a nordui Ciadian (vezi cărţile de identitate libiene pentru populaţia din Tibesti, regiune de nord) şi o presiune mai puţin puternică şi permanentă în nord. O observaţie se impune, cercetarea geopolitică trebuie să ţină cont de fractura profundă între nord şi sudul Ciadului. Nordul ţării a fost tot timpul o lume islamizată, foarte deschisă către propaganda Umma (lumea arabă reunită) şi sudul, putere politică centrală a ţării, prezentând o influenţă creştină accentuată. Lupta între Franţa şi Libia a cunoscut momente dificile dar are o constantă, dialogul permanent între cei doi actori ai crizei, fie că vorbim de preşedinţia lui Valery Giscard D’Estaing (preşedinte al Republicii Franceze între 1974-1981)sau de François Mitterrand (preşedinte al Republicii Franceze între 1981-1995). O criză politică bilaterală incluzând o presiune militară puternică libiană în nordul Ciadului pentru o cucerire totală şi, ca răspuns, o intervenţie militară franceză limitată, pentru a salvgarda situaţia şi a reechilibra balanţa. Într-o asemenea situaţie, trimişii speciali ai preşedintelui francez, precum Roland Dumas (trimis al lui François Mitterrand, viitor ministru al afacerilor externe al Franţei, în guvernarea socialistă Michel Rocard) intră în scenă şi dialogul franco-libian a continuat. Definitorie a fost vizita la Tripoli a primului ministru francez din epocă (anul 1976), Jacques Chirac, în timpul unei crise regionale din Ciad. Ambii actori au căutat tot timpul să salveze relaţia lor economică şi comercială. Articolul se concentrează asupra problemei Ciadului, bazată pe cuplu franco-libian care a trecut de la confruntare la cooperare.