Madalina Virginia ANTONESCU

Istoria, tradiţiile, limba, cultura şi religia fac din regiunea Basarabiei, cuprinsă între râurile Prut şi Nistru, la est de România, un teritoriu legat prin străvechi legături de patria – mamă România.
Problema Basarabiei, ca regiune desprinsă prin efectul istoric al unor acte de forţă – de exemplu, prin Pactul Ribbentrop–Molotov/ 1939 – din trupul României este de a îşi recupera, reafirma şi promova în interiorul său şi în relaţiile cu alte culturi, identitatea sa profund românească. În ciuda unui dur proces de rusificare şi de alienare a identității românesti – ca o conştiinţă certă a apartenenței sale la patria-mamă -, Basarabia a rezistat şi rezistă încă desăvârşirii procesului de înstrăinare început, istoric vorbind, încă de la prima ocupaţie a sa de către Rusia, în 1812.
Ca răspântie a unor interese imperiale ce doreau accesul la Marea Neagră, la gurile Dunării şi deschiderea către Balcani, Basarabia a fost convertită de multe ori în decursul istoriei într-un teritoriu de schimb între marile puteri, într-o periferie strategică destinată să menţină dificilul echilibru european, alături de alte periferii. Cu toate acestea, unele momente ale istoriei au fost favorabile unirii cu ţara de care aparţinea în mod natural şi istoric, cel mai important astfel de moment fiind 1918, când Sfatul Ţării din Chişinau, reprezentând toate naţionalităţile conlocuitoare, a proclamat unirea Moldovei cu Romania.
Legitimitatea acestui act nu a fost contestată de marile puteri, iar istoria României şi a Moldovei implicit, a înregistrat actul de forţă care a fost Pactul Ribbentrop – Molotov din 1939 ca încă un exemplu nelegitim de impunere a voinţei imperiale a acelor vremuri peste voinţa legitimă de unire a moldovenilor cu România. Actul Unirii de la 1918 rămâne înregistrat de istorie ca singura manifestare legitimă de voinţă colectivă a tuturor naţionalitătilor din Moldova de a se uni cu patria – mamă, ca singura realitate istorică, juridică şi politică, ignorată de continuarea politicii de forţă pe care URSS, în 1940, a reluat-o faţă de acest străvechi teritoriu românesc.
Evacuarea Basarabiei, în condiţii de presiune şi pe baza unei simple note ultimative a guvernului sovietic de atunci, nu reflecta decât încă o dată destinul acestei regiuni de a fi permanent sub presiunile unor forţe imperiale ce doresc cale liberă spre gurile Dunării şi spre centrul Europei.
În prezent, Basarabia rămâne una din vetrele românităţii şi ale istoriei românilor, însă modul în care va folosi şansa integrării în procesul de construcţie europeană este o problemă din care un parteneriat strategic cu România nu se poate exclude.