Vlad POHILĂ

Sloganul cu prietenia de nezdruncinat a popoarelor ca o garanţie a prosperării fiecărui popor şi a întregului imperiu sovietic a fost un laitmotiv îndrăgit, dacă nu chiar o obsesie a doctrinei sovietice şi a promotorilor ei: fruntaşi de partid, cadre de conducere, lucrători ideologici, ziarişti, scriitori, oameni de ştiinţă şi de cultură etc.. Istoriceşte, geografic, prin limbă, cultură, tradiţii sau prin altă formă de manifestare a spiritualităţii basarabenii „făceau opinie separată” în URSS, ei erau un „corvus albus” – o „cioară albă”, prea bătătoare la ochi. Ei trebuiau să semene cu celelalte popoare „frăţeşti” sau măcar cu unele dintre acestea. Şi atunci propaganda oficială a prins a savura subiectul unei maxime apropieri cu ucrainenii şi ruşii.