arh. Marian ION

Conceptul de „sumă zero” descrie situaţiile în care câştigul unei părţi implică automat pierderea celeilalte. În astfel de contexte, regulile şi obiectivele sunt clare, iar rezultatele sunt previzibile. În contrast, situaţiile cu „sumă non-zero” sunt mult mai complexe şi dinamice, implicând un set vast de variabile interdependente. Acestea permit scenarii în care ambele părţi pot câştiga („win-win”) sau ambele pot pierde („lose-lose”).

Aplicarea acestui cadru conceptual în sfera urbanismului evidenţiază natura colaborativă şi complexă a procesului de dezvoltare urbană. Progresismul, cu accentul său pe inovaţie şi schimbare, şi conservatorismul, cu focusul pe stabilitate şi conti-nuitate, nu sunt antiteze ireconciliabile, ci faţete complementare ale aceluiaşi proces dinamic urban. Crearea unei false dihotomii, amplificarea emoţiilor negative, distra-gerea atenţiei de la cauzele profunde, ancorarea în dezbateri sterile creează contextul capcanei narativului polarizator. Prin blocarea atenţiei pe duelul unui „zoom infinit al detaliilor” în conflictul dintre ideologii si doctrine, accentul cade pe „a avea dreptate” şi a învinge adversarul, în loc de a găsi soluţii comune.

Într-o situaţie cu „sumă zero”, câştigul unei părţi este inerent pierderea alteia. Acest tip de scenariu apare în conflictele de alocare a resurselor, în competiţia pentru spaţiu sau când dezvoltarea economică este văzută ca un joc în care doar una dintre părţi poate câştiga. Dezvoltarea urbană bine gestionată are însă potenţialul de a transforma comunităţile într-o situaţie cu „sumă non-zero”, în care toţi actorii implicaţi – rezidenţi, administraţie publică, dezvoltatori, ONG-uri, mediul înconjurător – pot câştiga. Spre deosebire de o economie de tip „win-lose”, dezvoltarea urbană are potenţialul să genereze soluţii „win-win”, în care colaborarea şi planificarea pe termen lung conduc la prosperitate pentru toţi.

Unii oameni sunt mai eficienţi în gestionarea situaţiilor complicate, unde există o claritate a regulilor şi a obiectivelor – situaţii cu „sumă zero”. Alţii se simt confortabili în faţa complexităţii, unde rezultatele depind de colaborare, de interdependenţe şi de adaptabilitate – situaţii cu „sumă non-zero”.

Situaţiile complicate şi „suma zero”

Pentru cei care preferă situaţiile cu „sumă zero”, tendinţa este de a vedea problemele într-un mod structurat, cu soluţii finite şi consecinţe previzibile. Aceşti indivizi excelează în scenarii în care există reguli clare, obiective bine definite şi resurse fixe. Este vorba despre un stil de gândire strategic, orientat spre câştigarea unor com-petiţii sau rezolvarea unor probleme unde beneficiile unei părţi înseamnă pierderi pentru cealaltă. Acest tip de gândire este valoros în situaţiile în care ordinea şi sta-bilitatea sunt esenţiale şi în care compromisurile pot părea periculoase sau ineficiente.

Situaţiile complexe şi suma „suma non-zero”

Pe de altă parte, oamenii care gestionează bine situaţiile complexe, cu „sumă non-zero”, sunt cei care recunosc că soluţiile nu sunt întotdeauna binare şi că succesul poate veni prin cooperare, compromis şi interdependenţă. Ei sunt mai deschişi la inovare şi flexibilitate, înţelegând că rezolvarea problemelor complexe presupune integrarea mai multor perspective şi actori. Aceşti oameni sunt adesea cei care reuşesc să vadă oportunităţi ascunse în colaborare şi să construiască scenarii în care ambele părţi au de câştigat. Când contextul este dinamic şi imprevizibil, abilitatea lor de a manevra incertitudinea este un atu important.

Complementaritatea între cele două stiluri de gândire

Ambele abordări sunt valoroase, iar oamenii inteligenţi şi oneşti din ambele tabere pot contribui semnificativ la găsirea soluţiilor. Cei orientaţi spre situaţiile complicate asigură stabilitatea şi claritatea necesară pentru a naviga prin probleme concrete, în timp ce cei care se descurcă bine în complexitate aduc flexibilitatea şi capacitatea de adaptare la realităţi imprevizibile. Adevărata provocare este să găsim modalităţi prin care aceste două abordări să colaboreze în mod productiv, astfel încât să depăşim capcana conflictelor ideologice şi să ne concentrăm pe soluţiile eficiente.

Depăşirea polarizării prin complementaritate

Dacă ne raportăm la exemplul dezvoltării urbane, cei care gestionează bine situaţiile cu „sumă zero” vor pune accentul pe ordine, reglementare strictă şi alocarea echitabilă a resurselor – esenţial în stabilirea unor norme clare pentru protejarea spaţiilor urbane şi a infrastructurii critice. Pe de altă parte, cei orientaţi spre „sumă non-zero” vor explora modalităţi de a flexibiliza structurile urbane, de a integra comunităţi diverse şi de a adapta oraşele la noi nevoi prin colaborare şi parteneriate public-private.

În loc de concluzie… capcana profundă a narativului polarizator este tocmai faptul că ne ancorează în dezbaterea problemelor, prin blocarea atenţiei pe un „zoom infinit al detaliilor”, în loc să ne focuseze pe soluţii.