© Bianca STAN

Creşterea activităţii navale a Rusiei în ultimii ani în jurul cablurilor de adâncime, infrastructura critică a internetului global, a sporit îngrijorarea că Rusia le poate viza într-un efort de a perturba viaţa de zi cu zi occidentală, în timp ce ţara caută noi mijloace de constrângere pe fondul războiului din Ucraina. Cablurile de adâncime sau submarine sunt cabluri de fibră optică, care pun bazele conectivităţii globale la internet în întreaga lume. Cablurile, care au adesea mii de mile / kilometri lungime, transmit aproximativ 95% din traficul internaţional de date de la o ţară la alta prin conectarea a două sau mai multe puncte terestre peste corpuri de apă. Cablurile în sine nu sunt de obicei mult mai largi decât un furtun de grădină şi, deşi sunt acoperite cu straturi diferite de cupru, nailon şi plastic pentru izolare, nu sunt puternic protejate. Astăzi, există peste 400 de cabluri submarine în funcţiune, care variază în lungime, unele cu o lungime mai scurtă de 50 de mile (aproximativ 80 de kilometri) şi altele cu o lungime de peste 10.000 de mile (aproximativ 16.000 de kilometri). Unele conectează puncte individuale de-a lungul unui corp de apă, în timp ce altele au mai multe puncte de aterizare, care leagă mai multe ţări. Cablurile maritime sunt predispuse la deteriorare şi există, în medie, aproximativ 100 de defecte ale cablurilor pe an, cel mai frecvent din cauza activităţilor de pescuit şi de transport maritim, care deteriorează accidental un cablu. În timp ce deteriorarea cablurilor maritime poate fi destul de obişnuită, repararea cablurilor deteriorate poate fi, totuşi, un efort, care necesită timp şi o provocare logistică; în timp ce unele reparaţii pot fi finalizate în decurs de câteva ore, alte reparaţii, care sunt mai adânci sau mai îndepărtate de ţărm, pot dura zile sau chiar săptămâni.

În ultimii ani, au crescut îngrijorările cu privire la potenţialul unei activităţi maligne a statului naţional împotriva cablurilor de adâncime, în special din partea Rusiei. În ultimii câţiva ani, Rusia a căutat să-şi modernizeze capacităţile marine şi maritime de culegere de informaţii, extinzându-şi operaţiunile în întreaga lume. Oficialii occidentali şi-au exprimat îngrijorarea în special cu privire la operaţiunile navale ruseşti din ce în ce mai frecvente în apropierea cablurilor subacvatice. Într-un interviu din decembrie 2017 pentru The Washington Post, contraamiralul US Navy Andrew Lennon a spus: „Acum vedem activitate subacvatică a Rusiei în vecinătatea cablurilor submarine pe care nu cred că le-am văzut vreodată”. Ca parte a activităţii maritime sporite, Rusia a căutat să modernizeze şi să desfăşoare mai multe submarine şi nave de suprafaţă, cum ar fi presupusa sa „navă de cercetare” Yantar, o navă rusească pusă în funcţiune în 2015, despre care se crede că este folosită în scopuri de colectare de informaţii. Mai recent, în iulie 2022, Rusia a comandat submarinul Belgorod, acum cel mai mare din lume şi despre care se crede că este folosit pentru o serie de activităţi de spionaj. Ambele aceste nave şi alte nave ruseşti posedă submersibile de adâncime, cu şi fără pilot, care pot fi utilizate pentru supra-vegherea sau manipularea cablurilor de adâncime. În ultimii ani, aceste nave au fost observate de mai multe ori în apropierea cablurilor maritime internaţionale, sporind îngrijorarea că Rusia ar putea colecta informaţii despre ele în scopuri rău intenţionate.

• În august 2021, Yantar a fost zărit în largul coastei Irlandei între două cabluri de internet submarine, dintre care unul leagă Irlanda de Statele Unite. Nava a rămas staţionară timp de aproximativ două zile, ridicând îngrijorarea că Rusia încerca să adune informaţii despre cablurile transnaţionale.

• În ianuarie 2022, unul dintre cele două cabluri maritime care leagă Norvegia continentală şi arhipelagul Svalbard din Oceanul Arctic a fost întrerupt în cir-cumstanţe suspecte. Deşi cauza pagubei rămâne necunoscută, suspiciunile au căzut asupra Rusiei, iar ancheta a implicat mai degrabă activitate umană decât un accident.

• La sfârşitul lunii ianuarie 2022, Rusia a mutat un exerciţiu naval, care era pro-gramat să aibă loc la începutul lunii februarie, în zona economică exclusivă (ZEE) a Irlandei, pentru a avea loc în schimb chiar în afara ZEE. Cu toate acestea, locaţia exerciţiului era, încă, chiar deasupra traseului a două cabluri submarine şi a unui al treilea cablu planificat, care urma să fie pus în funcţiune la momentul respectiv. Cablurile conectează ţări, inclusiv Regatul Unit, Franţa şi Statele Unite ale Americii şi, deşi locaţia aleasă pentru exerciţiul militar nu s-a considerat neapărat a fi legată exclusiv de cablurile maritime, totuşi a ridicat suspiciuni că Rusia a ales locaţia exerciţiului ca să alarmeze Occidentul datorită apropierii sale.

De la invadarea Ucrainei, Rusia sau actorii aliniaţi cu Rusia au vizat o serie de entităţi de infrastructură critică, atât în ​​Ucraina, cât şi în alte state, ridicând îngrijorarea că un atac pe cablu maritim ar putea deveni mai probabil în viitor. După izbucnirea războiului Rusia – Ucraina din februarie, Rusia a continuat o serie de operaţiuni cinetice şi de atac cibernetic împotriva infrastructurii critice a Ucrainei. Astfel de atacuri au inclus lovituri cu rachete şi drone împotriva instalaţiilor energetice ucrainene, reţelelor electrice, centrelor de alimentare cu apă şi a infrastructurii feroviare. Rusia s-a implicat, de asemenea, în atacuri cibernetice împotriva ţintelor strategice ucrainene, inclusiv sisteme de comunicaţii, site-uri web guvernamentale, sisteme logistice de transport şi centre de control militar. Pe lângă atacurile din interiorul Ucrainei, actorii cibernetici aliniaţi cu Rusia şi-au extins şi operaţiunile pentru a conduce atacuri care vizează guvernele occidentale şi infra-structura acestora. De exemplu, grupul hacktivist aliniat cu Rusia Killnet a lansat campanii cibernetice împotriva guvernelor occidentale, inclusiv Lituania, Norvegia, Estonia şi Polonia. Atacurile lui Killnet au avut cel mai mare impact probabil în Lituania, unde campania cibernetică de refuzare a serviciului distribuită în iunie a perturbat accesul la site-uri web şi funcţionalitatea reţelelor interne pentru companiile de logistică, companiile aeriene, instituţiile financiare importante, companiile energetice şi furnizorii de servicii de internet în mod intermitent timp de câteva săptămâni. Mai mult, cercetările publicate în septembrie de firma americană de securitate cibernetică Mandiant au găsit dovezi ale colaborării dintre grupurile hacktiviste precum Killnet şi GRU, agenţia de informaţii militare a Rusiei, indicând dorinţa Rusiei de a sprijini operaţiunile cibernetice împotriva ţărilor occidentale. În afara operaţiunilor hacktiviste sponsorizate de Rusia, au existat, de asemenea, mai multe cazuri de atacuri atribuite Rusiei asupra infrastructurii critice sau cazuri suspecte de deteriorare a infrastruc-turii critice dincolo de graniţele Ucrainei.

• În timpul invaziei iniţiale a Ucrainei din februarie, un atac cibernetic rusesc a vizat satelitul KA-SAT operat de Viasat din Ucraina cu programe malware de ştergere a datelor, care a perturbat accesul la internet în Ucraina şi în mai multe ţări din Europa Centrală (inclusiv Germania, unde mai mult de 5.000 de turbine eoliene au fost lăsate offline).

• În septembrie, patru scurgeri de gaze suspecte de pe conductele de gaze naturale Nord Stream 1 şi 2, care leagă Rusia de Germania, au fost atribuite pe scară largă Rusiei. Pe 18 noiembrie, guvernul suedez a raportat că scurgerile de gaz au rezultat dintr-un act de sabotaj din cauza detectării de explozibili la locul con-ductelor.

• În octombrie, trei cabluri submarine majore au fost deteriorate în sudul Franţei, perturbând conectivitatea la internet în Europa, Asia şi Statele Unite, deşi compania americană de securitate cloud Zscaler a reuşit să atenueze impactul redirecţionând traficul de internet prin cabluri alternative. Sursa perturbării rămâne necunoscută, însă CEO-ul Zscaler a susţinut că incidentul a fost „un act de vandalism”, fără a detalia.

Deşi nu a existat încă un incident confirmat de deteriorare intenţionată a unui cablu subacvatic, probabilitatea ca Rusia să vizeze unul poate creşte pe măsură ce războiul din Ucraina continuă în 2023. Rusia este renumită pentru implicarea în operaţiuni de război asimetric, care utilizează mijloace neconvenţionale – adesea în domenii diferite (cum ar fi spaţiul cibernetic sau, în acest caz, potenţial subacvatic) – pentru a depăşi constrângerile convenţionale şi a valorifica alte puncte forte, iar această dependenţă de operaţiunile asimetrice a crescut doar de când a izbucnit războiul Rusia – Ucraina. Programul larg şi sever de sancţiuni, pe care Occidentul l-a implementat împotriva Rusiei, combinat cu eşecurile majore ale Moscovei pe câmpul de luptă în faţa armelor furnizate de Occident şi a altor suporturi, a oferit Kremlinului motive ample să riposteze împotriva Occidentului. În timp ce Rusia a evitat în mare măsură atacurile importante împotriva infrastructurii critice occidentale pentru a evita escaladarea conflictului dincolo de Ucraina, daunele accidentale frecvente care au loc asupra cablurilor subacvatice pot oferi Rusiei posibilitatea de a riposta împotriva Occidentului, evitând în acelaşi timp atribuirea clară. În caz ipotetic, un astfel de atac ar sprijini eforturile Rusiei de a răni Statele Unite şi Europa prin exacerbarea temerilor în rândul populaţiilor civile din Occident şi perturbând activităţile economice din aceste ţări. Probabil că Rusia nu s-ar implica simultan în mai multe atacuri majore perturbatoare prin cablu maritim subacvatic şi nu s-ar viza anumite cabluri, care conectează Rusia la internetul global, întrucât astfel de atacuri ar creşte probabi-litatea ca propria conexiune la internet şi viaţa de zi cu zi a Rusiei să fie afectate negativ; cu toate acestea, atacurile izolate asupra unor reţele de cablu maritime specifice, care conectează ţările occidentale, nu ar fi în afara tărâmului posibilităţii. O consideraţie cheie într-un astfel de scenariu ar fi locaţia, deoarece, deşi deteriorarea cablurilor maritime este destul de obişnuită, majoritatea cablurilor care sunt dete-riorate de navele de pescuit sau alte accidente de rutină apar de obicei în apropierea ţărmurilor şi, prin urmare, pot fi reparate mai uşor. Un motiv de îngrijorare mai mare ar fi dacă Rusia ar viza cablurile maritime la adâncimi mult mai mari şi/sau mai departe de ţărm, unde o ruptură poate fi dificil de localizat şi reparat, exacerbând impactul unui astfel de act de sabotaj. Atacurile izolate asupra unor reţele de cablu maritime specifice care conectează ţările occidentale nu ar fi în afara domeniului posibilităţii.

• În afara operaţiunilor de sabotaj, Rusia poate încerca, de asemenea, să acceseze cablurile de adâncime în scopuri de colectare de informaţii. Deşi mai dificil decât sabotajul, cablurile maritime pot fi, de asemenea, conectate pentru a înregistra, copia sau fura date. Procesul prin care cablurile maritime pot fi conectate este în mare parte necunoscut, la fel ca eficienţa generală a încercărilor de operaţiuni de conectare a cablurilor maritime. Cu toate acestea, diferite ţări, inclusiv Statele Unite, au fost cunoscute pentru a proiecta submarine special pentru acest scop. În 2005, AP a raportat că USS Jimmy Carter a fost reutilizat pentru a transporta echipaje de tehnicieni special pentru operaţiunile de conectare prin cablu, deşi detaliile operaţiunilor intenţionate ale navei au fost în mod natural ţinute secrete.

Cele mai vulnerabile cabluri maritime sunt situate în puncte de sufocare, unde cablurile maritime submarine se intersectează şi unde un singur punct de defecţiune poate avea un impact enorm. Pentru Europa, o zonă principală de îngrijorare este trecerea dintre Oceanul Indian şi Marea Mediterană prin Marea Roşie, deoarece această rută acceptă o mare parte din conexiunea la internet a Europei către Asia. Pentru Statele Unite, coasta New York-ului este punctul principal de conectare cu Europa, iar ţărmurile vestice ale Regatului Unit sunt un punct principal de locaţie pentru conexiunea digitală a SUA cu restul Europei. Între sfârşitul lunii ianuarie şi începutul lunii februarie 2008, vulnerabilitatea acestor puncte de sufocare a fost evidenţiată de ruperea mai multor cabluri maritime în largul coastei Alexandriei, Egipt, care a perturbat internetul în 14 ţări. Incidentul, despre care se crede că este cauzat de ancora unei nave, a întrerupt imediat zone mari de conectivitate la internet în ţările din regiune, inclusiv Maldive (care şi-au pierdut 100% din accesul la internet); India (care a pierdut 82%); Qatar, Djibouti şi Emiratele Arabe Unite (care au pierdut 70%); şi Arabia Saudită, Egipt şi Pakistan (care au pierdut 50%). Majoritatea internetului din aceste ţări a fost restabilit în decursul unei zile prin devierea traficului de internet din regiune prin cabluri alternative, dar cablurile în sine nu au fost reparate timp de aproape două săptămâni. Mai recent, un alt incident a afectat cablurile maritime din Egipt în iunie 2022, când cablul Asia-Africa-Europa-1 (AAE-1) a fost întrerupt din cauze necunoscute în Egipt. Efectul reducerii a fost imediat, impactând conectivitatea la internet în mai mult de şapte ţări, inclusiv Etiopia, care şi-a pierdut 90% din conectivitate, şi Somalia, care a pierdut 85%, deşi întreruperea a durat doar câteva ore.

Deteriorarea cablurilor maritime poate avea nenumărate efecte asupra infra-structurii de internet a unei ţări, perturbând în mare măsură viaţa de zi cu zi şi operaţiunile de afaceri. Ca urmare a dependenţei covârşitoare a lumii de conectivitatea la internet, lipsa accesului la serviciile online poate afecta accesul digital la instituţiile financiare sau la plăţi, mass-media şi reportaje de ştiri şi serviciile de urgenţă, printre multe alte lucruri. Mai mult, pe măsură ce părţi semnificative ale forţei de muncă globale au trecut la modalităţi de lucru de la domiciliu sau hibride, accesul la internet a devenit şi mai esenţial pentru multe persoane şi companii. Pentru cetăţeni, incapacitatea de a accesa serviciile online poate cauza pierderi financiare personale şi poate spori riscurile de siguranţă, făcând serviciile de urgenţă inoperabile. Pentru companii, astfel de întreruperi ridică o serie de riscuri financiare şi operaţionale subminând continuitatea afacerii şi ameninţând cu pierderea datelor.

• Pe 15 ianuarie, erupţia vulcanului Hunga Tonga Hunga Ha’apai şi tsunami-ul ulterior, pe care l-a declanşat, au întrerupt singurul cablu maritim care co-nectează insula Tonga la internetul global timp de aproximativ cinci săptămâni. Între timp, civilii de pe insulă au avut puţin sau deloc acces la internet sau la serviciile mobile, adăugându-se la pierderea economică extinsă, care a rezultat în urma dezastrului natural.

• Pe 20 octombrie, două cabluri din Scoţia au fost întrerupte, întrerupând co-nexiunea la internet între continent şi Insulele Shetland şi făcând ca unele linii fixe şi servicii de telefonie mobilă să fie inutilizabile timp de câteva zile. Sistemele de plată a creditelor erau inoperabile pe insulă, forţând întreprinderile să se bazeze pe plăţi în numerar, iar oamenii nu au putut contacta serviciile de urgenţă în această perioadă.

În funcţie de nivelul de daune pe care a încercat să îl provoace, Rusia ar putea găsi aceste şi/sau alte perturbări mijloace atractive de a pune presiune asupra guvernelor occidentale, pe măsură ce războiul său din Ucraina se prelungeşte. Majoritatea ţărilor de astăzi au mai multe cabluri maritime, care le conectează la infrastructura globală de internet, şi, ca urmare, deteriorarea unui singur cablu maritim nu va cauza, de obicei, perturbări extinse ale vieţii de zi cu zi în acea ţară. Acest lucru în sine poate fi atractiv pentru Rusia, deoarece ar putea demonstra capacitatea de a produce daune suplimentare fără a provoca iniţial perturbări uriaşe, care ar putea provoca o revenire mai semnificativă. Acestea fiind spuse, ţările care sunt mai mici şi/sau au mai puţine puncte finale pentru cablurile maritime sunt mult mai vulnerabile la întreruperi operaţionale în cazul în care cablurile sunt deteriorate, intenţionat sau nu. În Europa, Rusia poate viza cablurile maritime de-a lungul coastei irlandeze, unde cablurile maritime critice transatlantice conectează Statele Unite ale Americii de Europa, precum şi punctele terminale din oraşe precum Marsilia, Franţa, unde nenumărate cabluri conectează Europa continentală la punctele terminale din Africa şi Asia. În cele din urmă, după cum s-a dovedit în cazul Tonga, poate dura timp pentru a repara cablurile maritime, iar ţările care nu au cabluri maritime alternative către care să îşi poată muta traficul de internet au puţine opţiuni între timp. Acest lucru poate fi luat considerare şi în analiza strategică a Rusiei, ceea ce înseamnă că Rusia poate viza mai multe locaţii geografice izolate, cu mai puţine cabluri, sau poate încerca altfel să întrerupă cablurile în locaţii mai adânci şi mai îndepărtate, pentru a complica şi mai mult eforturile de reparaţii în urma unui atac.