prof. univ. dr. Dumitru MIRON^

INTRODUCERE

Aşa cum se subliniază tot mai frecvent în literatura de specialitate¹, concomitent cu alte transformări de fond la nivelul peisajului geopolitic şi geoeconomic global, omenirea experimentează un nou proces, cel de deglobalizare, care deja dă semne că oferă premisele de bază pentru suprapunerea mai multor modele de ordine economică internaţională. Această tendinţă de melanjare a perspectivelor asupra peisajului politic şi economic internaţional este tot mai mult impulsionată de faptul că scopul principal al unei ordini internaţionale este acela de asigurare a condiţiilor ca modelele de dezvoltare economică şi regimurile politice dominante la un moment dat să se perpetueze sau să se consolideze şi menţină. Lumea în care trăim în prezent are tot mai mari dificultăţi în a se cataloga. O bogată literatură de specialitate abundă în termeni care se pot folosi pentru a defini tabloul actual, cei mai frecvenţi fiind: bipolaritate, multipolaritate, nonpolaritate, neopolaritate, etc. Realităţile ultimilor câţiva ani ne arată că se detaşează două tipuri dominante de regimuri politice şi de modele economice: cel care promovează liberalismul (fie acesta neoliberalism), promovat de Statele Unite, şi cel care pune în centrul său etatismul cu puternice inserţii din partea mecanismelor pieţei, promovat de noua putere globală care a devenit China. Dacă ne inspirăm din teoria evoluţionistă a lui Darwin, în care găsim conceptul de „construcţie de nişă”, putem constata că aşa cum organismele alterează selecţia fenotipurilor prin manipularea mediului lor natural, statele pot altera selecţia regimurilor interne prin intermediul influenţării mediului internaţional. Construcţia nişelor internaţionale include promovarea regimurilor către alte state, intensificarea interdependenţelor, interacţiunea transnaţională şi menţinerea şi influenţarea organizaţiilor multilaterale. Nişa liberală, care are ca pivot democraţia, construită de SUA şi de aliaţii săi occidentali după Al Doilea Război Mondial, a menţinut stabilitatea şi valorile moderne multe decenii. În prezent, China încearcă pe toate căile să construiască propria nişă punând sub semnul dubiului orientarea liberală la nivelul instituţiilor internaţionale şi promovând regimul său, care oferă un inedit mix între principiile pieţei şi intervenţionismul statal. Peisajul disputelor de natură doctrinară, dar şi cel al acţiunilor de politică publică, ne arată tot mai evident că suntem martorii unui proces de coliziune între promotorii capitalismului – autocrat şi cei ai democraţiei liberale.