ing. Andrei Valentin BAICU^
Cosmin Gabriel PĂCURARU, PhD^

Abstract. Digitalizarea, securitatea cibernetică, IoT sunt domenii de mare interes atât pentru Uniunea Europeană în general, cât şi pentru România în particular. Prezentul articol propune un model de abordare a acestor aspecte luând un exemplu din zona Smart Home de produse IoT. Modelul prezentat se doreşte a fi o soluţie pentru un caz particular, ce ar putea fi adaptată unor situaţii generale şi îmbunătăţită.

Keywords: Întreprinderi virtuale, SmartHome, Internet of Things (IoT), securitate cibernetică, cibernetizare

CONTEXT GENERAL

Una din marile lupte ale lumii contemporane este cea dată pentru controlul Big Data. Principalii combatanţi ai acestei lupte sunt SUA şi China. Uniunea Europeană nu a reuşit până în prezent să aibă un rol major pe acest câmp de luptă. Rusia testează deconectarea de la internetul global şi încearcă să înlocuiască Protocoalele de Internet – un experiment şi o declaraţie de viitor. O parte importantă a demersului RuNet (internetul rusesc) este reducerea dependenţei Rusiei de echipamente hardware şi software fabricate în străinătate, considerând această dependenţă de tehnologia vestică ca fiind o ameninţare la adresa securităţii.

Capacitatea de a avea acces şi de a controla cât mai multe date, de orice natură, dau posibilitatea de a avea avantaje în plan economic, social şi politic. Reprezintă o ameninţare, după cum se va observa pe parcursul articolului, aceste baze de date imense ce se află în China, baze de date cu informaţii despre milioane de device-uri importate din China şi deţinute de cetăţenii europeni.

Big Data implică o serie întreagă de tehnologii fără de care nu poţi avea un rol important:

• Softuri performante upgradabile, tranziente şi modulare

• Tehnologie de stocare cloud

• Securitate maximă la stocarea şi transferul datelor

• Dispozitive eficiente de furnizare a datelor cu grad mare de răspândire în teritoriu la nivel global

• Tehnologie înaltă de transfer a datelor (5G).

Utilizarea de dispozitive importate şi de softuri din state cu care Comunitatea Europeană se află în competiţie economică, stocarea datelor şi informaţiilor în cloud-uri

din China sau SUA – chiar dacă aceste date sunt simple informaţii generate de dispo-zitive electrocasnice ale cetăţenilor – sporesc gradul de dependenţă faţă de marii jucători ai scenei Big Data.

Raportându-ne doar la Uniunea Europeană, putem avea o primă imagine despre situaţia în care se află România din punct de vedere al securităţii cibernetice.

Este evident că problemele legate de dependenţa tehnologică şi de securitatea informaţională nu se pot rezolva rapid. Pentru obţinerea de rezultate trebuie dezvoltate industriile de domeniu, pe baza tehnologiilor deja existente, trebuie creată o reţea colaborativă la nivel european, care să găsească un limbaj comun, să stimuleze şi să coordoneze aceste industrii. Uniunea Europeană înţelege situaţia şi caută soluţii.

Aşa cum reiese din paginile oficiale ale Comisiei Europene, strategia Uniunii Europene „conţine propuneri concrete pentru desfăşurarea a trei instrumente principale. Aceste trei instrumente sunt iniţiative de reglementare, investiţii şi politici. Acestea vor aborda trei domenii de acţiune ale UE:

1. rezilienţă, suveranitate tehnologică şi conducere;

2. capacitatea operaţională de prevenire, descurajare şi reacţie;

3. cooperare pentru a promova un spaţiu cibernetic global şi deschis.”¹

UE îşi propune sprijinirea acestei strategii printr-un nivel investiţional semnifi-cativ în tranziţia digitală a UE în următorii şapte ani, ce ar quadrupla faţă de nivelurile anterioare de investiţii. Acesta demonstrează angajamentul UE faţă de noua sa politică tehnologică şi industrială şi agenda sa de redresare.

Este nevoie de timp, de politici coerente şi interconectate ale membrilor Co-munităţii Europene şi, bineînţeles,de fonduri. Comisia Europeană îşi propune prin fondurile colectate în cadrul instrumentului Next Generation EU sprijinirea statelor membre, cât şi stimularea investiţiilor private în scopul relansării economice. Unul din fundamentele redresării este dat de „consolidarea pieţei unice şi adaptarea acesteia la era digitală:

1. realizarea de investiţii într-o conectivitate mai mare şi de calitate mai bună, în special în instalarea rapidă a reţelelor 5G;

2. prezenţă industrială şi tehnologică mai puternică în sectoare strategice, inclusiv în inteligenţa artificială, în securitatea cibernetică, în calculul de înaltă performanţă şi în serviciile de cloud;

3. construirea unei economii reale a datelor, ca motor al inovării şi al creării de locuri de muncă;

4. creşterea rezilienţei cibernetice”².

Centrul european de competenţă în domeniul securităţii cibernetice (ECCC), împreună cu Reţeaua centrelor naţionale de coordonare (NCC) reprezintă paşi im-portanţi în cadrul strategiei. Sediul acestui Centru european de competenţă în domeniul securităţii cibernetice a fost stabilit la Bucureşti.³

În acest context, România, ca membru al Uniunii Europene poate juca un rol important în acest proces de coagulare a politicilor de securitate cibernetică la nivel european. Este important să se identifice modalităţi de lucru şi domenii accesibile pentru nivelul tehnic şi economic al României care să ne dea posibilitatea afirmării în plan european.

O oportunitate pentru România, în contextul primului instrument al strategiei europene, ar putea fi dezvoltarea industriei SmartHome atât pentru utilizatorii individuali, cât şi pentru oraşe. În prezentul articol prezentăm un posibil model de organizare şi acţiune, model ce poate fi replicat sau adaptat pentru alte industrii 4.0. Modelul reprezintă practic o întreprindere virtuală.

Întreprinderea virtuală (IV) este „o alianţă temporară de întreprinderi care se reunesc pentru a-şi împărtăşi calificările, abilităţile şi resursele pentru a răspunde mai bine oportunităţilor de afaceri şi a căror cooperare este susţinută de reţele de calcu-latoare”.⁶

Implementarea unui astfel de model poate fi un prim pas în desprinderea de importul de produse şi tehnologii din state concurente Uniunii Europene. Reţelele colaborative pot reprezenta o soluţie pentru problemele de securitate cibernetică europeană.

O variantă posibilă ce conţine elementele necesare este prezentată în figura 1.

  Fig. 1. Model de întreprindere virtuală – IV

Există posibilitatea proiectării şi producerii de senzori şi alte dispozitive simple on/off în vederea automatizării casnice. Este nevoie de softuri pentru aceste produse şi de o platformă de gestionare a acestora. Toate informaţiile trebuie stocate într-un cloud securizat.

POSIBILI PAŞI CE TREBUIESC FĂCUŢI

Un prim pas ar fi alegerea unor exemple funcţionale, analiza lor şi adaptarea în funcţie de condiţiile specifice.

Un exemplu ilustrativ poate fi compania chineză Tuya. Actualmente, Tuya oferă o platformă cloud IoT cu un pachet complex de oferte, inclusiv Platform-as-a-Service (PaaS) şi Software-as-a-Service (SaaS), pentru companii şi dezvoltatori.

Prin această platformă, Tuya permite partenerilor dezvoltatori să activeze un vast „ecosistem IoT de mărci, OEM, parteneri şi utilizatori finali să se angajeze şi să comunice printr-o gamă largă de dispozitive inteligente. În 2020, IoT PaaS al Tuya a permis unui număr mai mare de 2.700 de mărci să-şi dezvolte dispozitivele inteligente, inclusiv Calex, Philips şi Schneider Electric şi a alimentat peste 116,5 milioane de dispozitive inteligente. Compania are, de asemenea, o bază în creştere de clienţi Industry SaaS, cu o comunitate de peste 262.000 de dispozitive IoT şi dezvoltatori de software începând cu 31 decembrie 2020.”⁴

Dezvoltarea a fost foarte rapidă. În 2018 Tuya practic îşi prezenta platforma la târgurile europene de profil, având doar câteva produse disponibile. Prezenţa sa a convins foarte mulţi dealeri de pe piaţa europeană să cumpere şi să promoveze produsele oferite, înrolând tot mai mulţi utilizatori europeni. În paralel, tot mai mulţi producători chinezi au fost înregistraţi în această platformă. S-a creat astfel o mega întreprindere virtuală, de care nu se mai poate face abstracţie în acest moment. Pentru obţinerea acestor rezultate remarcabile a fost nevoie de un plan pe termen lung, bine pus la punct, de branding şi marketing şi nu în ultimul rând de un sprijin financiar consistent din partea guvernului chinez. În 2019 prin programul de marketing Toth (zeul păstrător al informaţiei la egipteni) şi-au propus susţinerea dezvoltării principalilor vânzători prin co-finanţare, promovarea platformei şi a produselor la nivel global, ceea ce a condus în 2020 la rezultatele mai sus menţionate.

Un alt exemplu mult mai aproape de noi – pentru a explica mai uşor cât de accesibile sunt aceste tehnologii – este dat de compania bulgară Shelly, care are un sediu în Sofia şi alt sediu deschis în 2019 la Las Vegas, SUA⁷. Un grup de între-prinzători bulgari au reuşit în doar câţiva ani să proiecteze şi să producă cu ajutorul companiei bulgare Olimex relee electrice Smart, senzori şi alte sisteme Smart de iluminare plug&play.

Aceste exemple ne conduc la stabilirea unui model posibil de întreprindere virtuală (IV) reprezentată mai jos:

O întreprindere virtuală este „o alianţă temporară de întreprinderi care se reunesc pentru a împărtăşi abilităţi, competenţe şi resurse pentru a răspunde mai bine la oportunităţile de afaceri şi a căror cooperare este susţinută de o reţea de calculatoare.”⁵

O întreprindere virtuală are mai mulţi membri şi un coordonator.

Rolul principal al coordonatorului IV este:

• Înrolează noii membri în întreprindere.

• Oferă asistenţă noilor membrii pe măsura implementării procedurilor în cadrul reţelei.

• Supervizează şi coordonează diferitele activităţi ale membrilor conform misiunii lor.

Un membru are următoarele atribuţii principale:

• Stabilirea primului contact cu clientul.

• Gestionarea relaţiei cu ceilalţi membri din reţea.

• Executarea activităţilor stabilite în cadrul procesului de afaceri global al IV ⁶.

Al doilea pas este identificarea jucătorilor din piaţă.

Figura 1. ne arată structura posibilă a întreprinderii virtuale.

Pentru a identifica posibilii jucători, este necesară o detaliere a elementelor constitutive necesare acestei IV, aşa cum reiese în figura 2.

  Fig. 2. Elemente constitutive ale IV

Potrivit schemei de mai sus avem următorii participanţi:

• Organizaţii guvernamentale

• Întreprinderi private care activează în domeniul software

• Întreprinderi private producătoare de echipamente din domeniul Smart

• Centre de cercetare în domeniul electronic, automatizărilor şi IoT

• Companii care se ocupă cu stocarea datelor

• Entităţi care se ocupă cu securitatea datelor

• Firme de consultanţă specializate pe fonduri europene

• Firme de retail

• Firme de marketing

• Mass media

Stabilirea coordonatorului întreprinderii virtuale (CIV), al acestui hub de dezvol–tare IoT, este esenţială. El stabileşte relaţiile în cadrul hub-ului, supervizează coerenţa planului de dezvoltare a IV, precum şi modul de funcţionare. În principiu CIV ar trebui să fie o entitate care să nu poată fi influenţată de factori politici, astfel încât să nu poată fi perturbată din urmărirea planului stabilit pe o perioadă determinată de timp, eliminând astfel riscul ca membrii IV să-şi piardă încrederea şi interesul în participarea în IV.

Rolul de coagulant în cadrul IV îl are entitatea care gestionează platforma IoT – suport cadru pentru funcţionarea IV.

Evident, CIV poate fi şi gestionarul platformei IoT, aşa cum face Tuya.

Forţele motrice ale sistemului sunt generate de firmele producătoare de software şi hardware, membri ai IV. Produselor lor, compatibile cu platforma IoT – atât partea de hardware, cât şi cea de software – vor fi înrolate în platformă odată cu activarea lor de către utilizator. Vânzarea dispozitivelor IoT şi a serviciilor va fi promovată prin canale de marketing către utilizatorii finali. Informaţiile generate de dispozitivele IoT vor fi stocate într-un cloud dedicat, iar un membru al IV se va ocupa de securitatea acestora.

Creşterea numărului de produse înrolate în platforma IoT va determina creş-terea numărului de membri în cadrul IV, ceea ce va conduce la o tot mai mare utilizare a softurilor utilizate de către platformă.

Fondurile europene trebuie să ajute la dezvoltarea produselor şi a serviciilor furnizate în cadrul platformei.

Al treilea pas este crearea unui plan.

Potrivit IoT Bussines News, care a publicat datele unui studiu realizat de firma Berg Insight, numărul caselor utilizatoare de sisteme Smart Home din Europa şi America de Nord a ajuns la 102,6 milioane şi va creşte. Europa a avut un start mai lent decât America de Nord, dar are un potenţial de creştere mai mare în următorii ani. Acelaşi potenţial de creştere se poate estima şi în România pentru perioada următoare.

Oportunităţile sunt create de piaţa europeană în creştere şi de interesul Uniu-nii Europene de a susţine financiar proiectele fezabile din acest domeniu. Pentru a putea exploata oportunitatea creată de piaţă este necesar un plan de organizare de acţiune şi etapizare.

Crearea planului este în directă legătură cu stabilirea coordonatorului IV şi a gestionarului platformei IoT.

Odată stabiliţi / stabilit, platforma IoT trebuie să fie funcţională, iar CIV să ajute la aderarea primilor membrii conform schemei elementelor constitutive ale IV. Printre primii membri ce trebuie să facă parte din IV trebuie să se regăsească cei care asigură stocarea datelor şi securitatea informaţiilor.

McKinsey identifică „cinci principii care asigură un impact sustenabil şi durabil al strategiilor platformelor inteligente:

– stabilirea clară a proprietăţii platformei inteligente şi a elementelor sale

– ancorarea platformelor inteligente în procesele cheie cap-coadă de la execuţie la vânzare

– automatizarea fluxurilor de lucru în vederea eficientizării

– stabilirea managementului performanţei şi al dialogului sistematic de performanţă

– schimbarea mentalităţilor şi construirea capabilităţilor; toate acestea legate împreună prin comunicare în jurul viziunii, instrucţiuni şi exemple de succes.”⁷

Stabilind obiectivele comune şi principiile de funcţionare în cadrul IV, dezvoltatorii de software şi producătorii de echipament pot găsi formule eficiente de acţiune în cadrul platformei. Odată găsită o formulă viabilă din punct de vedere tehnologic şi procedural, se trasează politicile şi strategiile de dezvoltare. Atragerea şi adăugarea de noi membri, în acest moment, devine mai simplă. Dezvoltarea şi cercetarea necesită fonduri. O posibilă rezolvare este obţinerea de fonduri europene, precum şi implicarea unor universităţi sau a altor forme din sistemul de învăţământ.

  Fig. 3. Numărul de case Smart – IoT Bussines News, Berg Insight

Odată apărute produsele şi serviciile, mai rămâne de efectuat promovarea şi plasarea pe piaţă pentru închiderea cercului.

CONCLUZII

Colaborarea între diferite întreprinderi în vederea obţinerii avantajelor tehno-logice şi materiale este posibilă. Modelul de întreprindere virtuală propus poate fi replicat şi/sau adaptat în funcţie de cerinţe pentru diferite domenii digitale, toate având câteva elemente comune: un coordonator IV, o platformă digitală, membri care produc software sau hardware, precum şi alţi membri furnizori de servicii. Reţele colaborative care se creează pot aduce României şi Uniunii Europene avantajele şi securitatea cibernetică dorită.

Bibliografie

1. Camarinha – Matos L.M, H. Afsarmanesh (EDs.) – Infrastructures for Virtual Enterprises – Networking industrial enterprises – Kluwer Academic Publishers, Sept 1999, ISBN 0-7923-8639-6

2. Camarinha – Matos L.M, H. Afsarmanesh (EDs.) – The Virtual Enterprise Concept, 1999, Porto, Portugal, s.n.

Resurse on line

1. Site-ul Uniunii Europene – Strategia digitală: digital-strategy.ec.europa.eu

2. Site-ul Uniunii Europene – Comisia Europeană: ec.europa.eu/commission

3. Site-ul Uniunii Europene – Consiliul European: consilium.europa.eu

4. Piaţa OTC americană Nasdaq – nasdaq.com

5. Compania americană McKinsey – mckinsey.com