prof. dr. George HĂLĂRESCU

Abstract. The change of capitalism patterns from shareholder capitalism to stakeholder capitalism it’s problematic, because there are missing framework institutions to guarantee relations between stakeholders. For the success of this transformation a democratic political infrastructure must be globally created. The World Parliament is the guarantor of the free competition and good working of the international institutions, through creating a legitimate legislative framework. The World Parliament can offer global solutions to the global problems. Klaus Schwab’s stakeholder capitalism is a pattern which could open the road to servitude because it could lead to planning of economic activities similar to the state capitalism.

Keywords: shareholder capitalism, stakeholder capitalism, balance power, World Parliament, World Government, China, individual freedom, market economy, Klaus Schwab, The World Economic Forum

O reformă a capitalismului, o trecere la un nou model de economie de piaţă se pare că a devenit un imperativ în cercurile de business şi ale liderilor lumii, atât din cauza erorilor pe care le-a acumulat managerial / acţionar capitalismul (shareholder capitalism), cât şi ca urmare a presiunilor pe care le exercită modelul capitalismului de stat chinezesc sau al economiei de piaţă socialiste.

Nemulţumirile generate de discrepanţele dintre bogaţi şi săraci, de consecinţele schimbărilor climatice, de forţa şi de intruziunea puterii economice în a influenţa şi a subordona puterea politică în multe ţări democratice, subminând legitimitatea instituţiilor democratice naţionale şi a votului cetăţenilor, au creat foarte multă frustrare în rândul populaţiei şi îngrijorarea în rândul marelui capital.

Preluarea de către companii nu doar a pieţelor economice, ci şi subordonarea puterii politice în multe ţări democratice prin sprijinirea unor politicieni sau chiar prin crearea de partide care să ajungă la putere pentru a guverna in interesul companiilor – scopul fiind exclusiv profitul – a dus la o subminare a instituţiilor democratice şi la o distrugere a echilibrului de forţe dintre puterea economică şi cea politică.

Consecinţele sunt dezastroase pentru lumea liberă, deoarece fac seducătoare regimurile autoritare şi modelul economic al capitalismului de stat sau al economiei de piaţă socialiste care a început să fie îmbrăţişat de multe ţări din Etiopia până în Singapore. Adică fac loc arbitrariului în viaţa economică şi politică.

Securitatea lumii se va putea păstra doar prin asigurarea libertăţii, aşa cum este ea garantată de constituţiile statelor naţionale, dar şi prin consolidarea şi reformarea democraţiei naţionale. Ea trebuie să garanteze o libertate autentică, care să permită oamenilor să participe la deciziile care se adoptă în interesul lor, al comunităţilor lor şi al mediului.

Marea provocare, astăzi, o reprezintă viziunea filosofică asupra lumii pe care vrem să o plămădim şi care să ne garanteze libertatea, pacea şi prosperitatea.

Recent, acest demers a fost făcut de directorul Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab, care în cartea „Stakeholder Capitalism” a întreprins un demers programatic prin care vrea să inspire transformările actualului sistem economic mondial, ce ne este promis mai inclusiv, mai echitabil şi care să asigure o egalitate de şanse tuturor (stakeholders). El pledează pentru un capitalism în care toate părţile interesate să poată beneficia de valorile materiale pe care piaţa le produce.

Încercările Forumului Economic Mondial sunt lăudabile, dar ele sunt reducţio-niste, deoarece limitează condiţia omului la cea de homo economicus şi a societăţii la o piaţă.

Klaus Schwab încearcă să ne propună un nou model, pattern economic în care toţi actorii interesaţi – antreprenori, ONG-uri, guverne, companii, angajaţi, etc să poată beneficia de valorile pe care economia de piaţă globală le produce. El propune un capitalism mai inclusiv, guvernat de principii morale, în care să existe o egalitate de şanse pentru toţi stakeholder (părţi interesate / actori ai capitalismului).

Valori morale, în funcţie de care să realizăm o societate mai echitabilă şi mai dreaptă, ne-au propus de-a lungul vremii toate tiraniile, iar ultima, cea comunistă, a fost şi cea mai seducătoare. Din acest motiv este nevoie de o oarecare rezervă, pentru că istoria ne-a demonstrat contrariul.

1. Schwab critică shareholder-capitalismul (managerial capitalismul sau acţio-nariat capitalismul), pe care-l găseşte injust, pentru că a subminat puterea sindicatelor, a guvernelor şi a făcut din acţionarii companiilor cei mai importanţi actori ai globalizării, focusaţi doar pe profit şi acţionând în detrimentul celorlalţi – angajaţi, comunităţi, guverne, mediu etc.[1]

Dar cum este definit în literatura de specialitate actualul sistem economic mondial, actualul capitalism, shareholder-capitalismul?

Într-un studiu publicat în Jurnal of Business Ethics intitulat „Stakeholder Capi-talism”, filosoful Edward Freedman prezenta actualul pattern economic mondial ca fiind amoral şi dominat de interesele acţionarilor de companii şi de forţa lor. Scopul ultim al activităţii acestora fiind creşterea productivităţii, poziţionându-i în competiţie cu ceilalţi stakeholeder (actori / părţi interesate). Principala problemă este că moralitatea este separată de prosperitatea economică, iar competiţia pentru resurse limitate este modelul dominant de prosperitate economică.

NOUA VIZIUNE

Noul model de capitalism care ni se propune are ca scop „îmblânzirea” capita-lismului actual (sau a opiniei publice?) şi guvernarea lui de către anumite principii etice, care să conducă la bunăstarea majorităţii şi la protejarea planetei.

Caracteristica, miza acestui sistem este una globală, deoarece economiile, societatea şi mediul sunt mult mai interdependente acum faţă de cum au fost acum jumătate de secol, iar planeta şi oamenii trebuie să fie în mijlocul ecuaţiei.

Modelul stakeholder capitalism este axat pe patru piloni importanţi, care să joace un rol important în optimizarea strategiei ce va conduce la bunăstarea tuturor şi la protejarea planetei:

1. Guvernele au rolul de a reprezenta cetăţenii şi de a guverna la nivel local şi re-gional teritoriile pentru a face o distribuţie a valorilor materiale mai echitabilă;
2. Societatea civilă are rolul de crea o agenda pentru guvernanţi, prin care să-şi urmărească scopurile. Societatea civilă este formată din universităţi, culte, fundaţii, ONG-uri etc.
3. Companiile au ca scop producerea valorilor materiale pe termen lung şi profitul, fiind constituite din sectorul privat, micro-întreprinderi, liber profesionişti, companii multinaţionale etc.
4. Comunitatea internaţională care are rolul de a asigura pacea şi cooperarea la nivel internaţional este reprezentată de instituţiile internaţionale FMI, OCDE, BM, ASEAN, UE, UN etc.[2]

People and Planet at the Center of the Global Stakeholder Model
Source: Redrawn from Klaus Schwab and Peter Vanham, 2020.

Toţi aceşti actori, părţi interesate, au ca scop bine public pentru că toţi depind de planetă şi de activitatea oamenilor, motiv pentru care toţi sunt interesaţi să optimizeze bunăstarea tuturor şi să protejeze planeta.

Klaus Schwab îşi exprimă credinţa că doar aşa se poate realiza un sistem economic sustenabil în care persoanele şi companiile să fie capabile de inovaţie şi de concurenţă liberă, să-şi dezlănţuie energiile creatoare şi să acţioneze etic pentru binele majorităţii oamenilor.

Activităţile economice ale actorilor privaţi trebuie protejate şi orientate, pentru a asigura dezvoltare economică în beneficiul societăţii şi niciun actor să nu poată îm-piedica eforturile celorlalţi.[3]

OBSERVAŢII ASUPRA TEORIEI STAKEHOLDER CAPITALISMULUI

Noua perspectivă asupra felului în care se caută adaptarea, poate chiar supra-vieţuirea, modelului capitalismului liberal, al economiei de piaţă bazat pe principii liberale, este viciată. Această altoire de principii etice, legate de echitate, de incluziune şi de bunăstarea tuturor ascunde nişte vicii periculoase, mai ales atunci când sunt concepute ca nişte idealuri care ar trebui implementate. Aceasta deoarece există premisele că se va deschide calea arbitrariului sau „drumul către servitute”, cum ne spune Fr. Hayek.

Ce vedem astăzi este de fapt reacţia la expansiunea modelului capitalismului de stat chinezesc care începe să se extindă în din ce în ce mai multe ţări şi ameninţă cotele de piaţă deţinute de companiile americane şi occidentale.

Mr. Schwab ne propune un compromis al fricii în faţa unui model capitalist aparent viguros, capitalismul de stat. În China sectorul privat produce 60 la sută din PIB, în schimb statul rămân cel mai important stakerholder, deoarece deţine puterea asupra tuturor („individual shareholders”) actorilor sociali. Aici guvernul poate interveni în economie în trei feluri pentru a-şi atinge obiectivele. Poate interveni în distribuirea re-surselor şi a oportunităţilor, poate interveni în orice sector al industriei şi poate direc-ţiona economia prin intermediul creării unei infrastructuri, a educaţiei, a asistenţei medicale şi a proiectelor de locuinţe.[4]

Aşadar, asta ne dorim? Atunci să nu uităm ce ne avertiza Fr. Hayek când vorbea despre intervenţia în economie şi despre atingerea unor idealuri: „Punctul nostru de vedere nu este că dictatura urmează să alunge în mod inevitabil libertatea, ci mai curând planificarea duce la dictatură, deoarece dictatura fiind cel mai eficient mijloc de coerciţie şi impunere a idealurilor, este de neocolit dacă vrem să facem posibilă planificare centralizată pe scară largă. Ciocnirea dintre planificare şi democraţie se naşte pur şi simplu din faptul că a doua este un obstacol în cale suprimării libertăţii pe care o presupune dirijarea activităţii economice. În măsura în care democraţia în-cetează să mai fie garantul libertăţii individuale, ea poate să persiste prea bine însă, în anumite forme, sub un regim totalitar.”[5]

Trebuie să fim oneşti şi să spunem că modelul economiei capitaliste de stat s-a dezvoltat parazitând economia de piaţă capitalistă de tip liberal. Şi dacă nu ar fi fost lăcomia şi euforia atât de mari ale celor care au câştigat Războiul Rece lucrurile ar fi stat altfel.

Dacă ne amintim că prin Consensul de la Washington s-a pus carul înaintea boilor, s-au privatizat economiile centralizate fără a se crea un cadrul instituţional şi o legislaţie adecvate, pentru ca în acest fel pieţele acestea să poată fi preluate cu uşu-rinţă. Aşa se explică terapia de şoc şi agenda de tranziţie post Război Rece: liberalizarea pieţelor, liberalizarea pieţei de capital, flexibilizarea ratelor de schimb, transferul pro-prietăţii publice în proprietate privată, reformarea taxelor, protecţia drepturilor de pro-prietate intelectuală[6] etc.

„Despăgubirile de război” pe care a trebuit să le plătească blocul comunist au fost prea dure, iar modul în care au fost preluate pieţele cu economii centralizate au pus bazele neîncrederii în sustenabilitatea modelului capitalist liberal, iar efectele se văd acum.

China a reuşit să se transforme într-un cal troian pentru economia de piaţă liberală, reuşind cu ajutorul lui Joseph Stieglitz şi a lui Kenneth Arrow să respingă terapia de şoc propusă prin agenda Consensului de la Washington şi să implementeze teoria graduală de tranziţie la economia de piaţă. „Amândoi am accentuat importanţa con-curenţei, a creării infrastructurii instituţionale a economiei de piaţă. Privatizarea era o chestiune secundară. Cele mai dificile probleme ridicate de chinezi se refereau la dinamica şi mai ales la trecerea de la un sistem de preţuri distorsionate la un sistem de preţuri de piaţă … China a demarat un proces de distrugere creatoare: eliminarea structurilor vechi ale economiei şi crearea altora noi. Milioane de întreprinderi noi au fot create în satele şi oraşele mici … în acelaşi timp, guvernul a invitat firmele străine să vină în ţară şi să participe le crearea de societăţi mixte.”[7]

Invazia marilor companii occidentale şi americane în China pentru profit, deoarece chinezii le munceau aproape gratis şi cu o legislaţie foarte permisivă în ce priveşte mediul, a dus la deznodământul actual. China a dobândit know-how şi a creat companii, a furat tehnologie, apoi a investit în cercetare şi astăzi îşi revendică noul statut.

Ce trebuie să înţelegem este faptul că aceste modele de economie aparţin unor culturi diferite, indiferent cât de interconectate sunt în prezent. Ele vor putea fi doar complementare şi vor putea funcţiona doar împreună pe o piaţă globală, dar într-un cadru reglementat internaţional şi supravegheat de un Legislativ Mondial, care să surmonteze problemele globale.

Proiectul de reformă a capitalismului propus de Mr. Schwab impune câte obiecţii care vin să arate că nu există un echilibru de putere între cei patru stakeholders, iar fără o democraţie care să creeze cadrul formal al pieţei internaţionale şi care să garanteze libertatea individuală nu putem vorbi de un succes al reformei:

• Instituţiile internaţionale sunt subordonate sau cel puţin au trasată agenda de către finanţatori, fie că vorbim de anumite state, fie că vorbim de companiile mari care îşi trimit oamenii în board-urile acestor instituţii. Statele au în continuare interese divergente, iar cazul OMS din timpul pandemiei de Covid 19 este poate cel mai proaspăt. El ne arată cum s-au înfruntat deschis SUA şi China, prima retrăgând-şi finanţarea, iar a doua suplimentând-o. În ce priveşte pacea, istoria ne-a arătat contrariul în Balcani, în Orientul Mijlociu etc, unde statele mari s-au înfruntat, iar instrumentele au fost instituţiile internaţionale subordonate.
• Companiile, în special cele mari, care au suport guvernamental vor continua să fie într-o expansiune permanentă, după profit şi resurse naturale ieftine, ca expresie a apartenenţei naţionale şi a dorinţei de a avea în posesiune cote mari din piaţa globală. Totodată, având o expunere pe o piaţă globală au o putere economică formidabilă, care depăşeşte cu mult PIB-ul multor ţări. Această forţă economică le conferă pârghii puternice de a interfera în viaţa politică a statelor naţionale, de a influenţa alegerile, de a duce la putere lideri, ori partidele care să le reprezinte exclusiv interesele, ba chiar mai mult pot finanţa înfiinţarea de noi partide pe care să le poată subordona.
• Statele prin guvernele lor de cele mai multe ori sunt „legate de mâini şi de picioare” în faţa companiilor multinaţionale şi a instituţiilor internaţionale. Nicio instituţie internaţională nu acţionează dezinteresat în relaţia cu un stat naţional. De aici frustrarea cetăţenilor, care se văd nereprezentaţi de către aleşii lor, iar aceştia din urmă neputincioşi în a-şi onora promisiunile.
• Societatea civilă în multe ţări, mai ales în cele cu democraţii viciate, iliberale, este parazitată de ONG-uri finanţate şi cu o agendă străină de idealurile şi nevoile societăţii în care activează. Ele nu acţionează în interesul public, ci în interesul celor care-i finanţează, folosindu-se de drame sau de teme de interes public pentru a influenţa decizia politică sau pentru a demoniza alţi actori ai societăţii Exemplu în România, unde este stigmatizată BOR de ONG-urile „progre-siste”. Nu mai departe granturile internaţionale destinate universităţilor împing cercetarea spre teme care de multe ori sunt în dezacord cu interesele societăţii.

Aşadar, aceste părţi interesate au puteri disproporţionate, ceea ce duce la un dezechilibru de putere, în care cei mari acţionează în detrimentul celor mici. Statul nu mai poate reprezenta un factor de echilibru, care să fie în centrul ecuaţiei şi care să reglementeze relaţiile între actori globali şi cei locali, naţionali. În centrul ecuaţiei astăzi sunt companiile, iar scopul lor nu este pacea socială, ci profitul. Dacă asupra statului se poate acţiona prin alegerile periodice şi schimbarea guvernului, asupra companiilor cu expunere globală ( gen Facebook ) nu există prea multe pârghii de a se acţiona. Orice acţiune a unui guvern împotriva unei astfel de companii se soldează cu înlocuirea executivului.

O POSIBILĂ SOLUŢIE

Democraţia trebuie să fie garantul libertăţii individuale şi să permită crearea unui cadru formal la nivel global pentru desfăşurarea activităţilor economice şi în care dreptul celui mai tare să fie suprimat şi înlocuit cu supremaţia dreptului. Mai poate democraţia naţională să facă aceasta? Nu!

Ce este de făcut?

Schimbarea de paradigmă a democraţiei, prin extinderea modelului democraţiei naţionale la nivel global.

Fie că se va crea un guvern mondial, fie că vor fi subordonate actualele instituţii internaţionale se impune crearea unui Legislativ Mondial care să reglementeze piaţa globală, care să asigure egalitatea de şanse prin garantarea liberei concurenţe.

Nu vom putea institui o supremaţiei a dreptului atunci când regulile care guver-nează globalizarea sunt stabilite la nivelul marilor puteri şi în interesul companiilor lor. Legitimitatea unei reguli care să se impună la nivel global poate fi obţinută doar prin votul unei majorităţi şi nu prin constrângerea indirectă de a semna unele convenţii internaţionale, la care statele mici, chiar şi mari sunt nevoite să adere.

Nevoia unor instituţii internaţionale puternice, legitime care să-i protejeze pe stakeholders mici de abuzurile celor mari este imperativă pentru a se putea crea un echilibru pe termen lung care să asigure pacea şi prosperitatea.

„Capitalismul, cu toate binefacerile lui economice şi financiare, poate fi nociv şi autodistructiv, dacă democraţia nu va juca un rol complementar în a-l reglementa. Pieţele libere trebuie să fie guvernate după norme, altfel, se vor repeta atrocităţile pe care capitalismul le-a făcut în zorii apariţiei sale, la jumătatea sec. XIX. Nu trebuie uitat că libertatea fără norme este o junglă, în care primează dreptul celui mai tare, de aceea pieţele libere dacă nu sunt reglementate prin norme impuse democratic se vor trans-forma într-o junglă globală. Cum putem să le reglementăm? Prin crearea unor instituţii globale reprezentative şi legitime, cu atribuţii legislative şi executive.”[8]

Aşadar, până când nu se va pune un accent pe o reformă a pattern-ul politic democratic pentru a se democratiza globalizarea şi pentru a restabili raportul de forţe între forţa politică şi forţa economică implicate în actul guvernării internaţionale nimic nu va fi sustenabil.

„În prezent, marea provocare este ridicată de felul în care se va reuşi păstrarea bunăstării generată de capitalism, de pieţele libere şi implementarea unei democraţii globale, care să permită tuturor cetăţenilor să fie parte la deciziile globale…. Pentru ca toate acestea să se păstreze, iar pacea mondială să se conserve, trebuie în mod im-perativ găsită soluţia implementării unei democraţii mondiale, globale, cos-mopolite în care să fie instituţii globale democratice, Legislativ Mondial Democratic şi dacă este cu putinţă un Guvern Mondial Democratic. Numai aşa putem avea un control asupra instituţiilor internaţionale ca: FMI; Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Comerţului etc. şi putem avea o bună guvernare.”

Aceste instituţii vor avea rolul şi rostul de a gestiona problemele globale, ce au nevoie de soluţii la nivel global. Aceste soluţii nu pot fi oferite unilateral de către statele naţionale, nici prin cooperare multilaterală la nivel regional, pentru că statele au interese divergente, prin care se vor obstrucţiona, iar cadrul instituţional adecvat la nivel internaţional care să permită impunerea unor soluţii cu legitimitate nu există. Aceste instituţii vor trebui să fie complementare guvernelor şi instituţiilor democratice de la nivel naţional.

Bibliografie

1. David Held, Debating Globalization, Published in 2005 by Polity Press, UK;
2. Edward Freeman, „Stakeholder Capitalism”, Article in Journal of Business Ethics September 2007;
3. Hayek, Drumul către servitute, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2006;
4. George Hălărescu, Relaţia între democraţie şi globalizare, Bucureşti, 2012;
5. George Hălărescu, Reflecţii asupra guvernării lumii în care trăim, Bucureşti, Editura TopForm, 2020;
6. Joseph Stieglitz, Globalizarea Speranţe şi deziluzii, Editura Economică, Bucureşti, 2005;
7. Klaus Schwab, Stakeholder Capitalism, Published by John Wiley & Sons, New Jersey, 2021.

[1] Schwab, Klaus. Stakeholder Capitalism (p. 172). Wiley. Kindle Edition.

[2] Schwab, Klaus. Stakeholder Capitalism (p. 178). Wiley. Kindle Edition.

[3] Schwab, Klaus. Stakeholder Capitalism (p. 173). Wiley. Kindle Edition.

[4] Schwab, Klaus. Stakeholder Capitalism (p. 172). Wiley. Kindle Edition.

[5] Fr. Hayek, Drumul către servitute, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2006, p. 84.

[6] David Held, Debating Globalization, Published in 2005 by Polity Press, UK, p. 8.

[7] Joseph Stieglitz, Globalizarea Speranţe şi deziluzii, Editura Economică, Bucureşti, 2005, p. 282.

[8] George Hălărescu, Relaţia între democraţie şi globalizare, Bucureşti, 2012, p. 150.