Dr. Cosmin Gabriel PĂCURARU

România, preluând Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene timp de şase luni, are câteva atuuri. Cel mai important este faptul că această instituţie îi creează posibilitatea ca guvernul de la Bucureşti să îşi promoveze „poziţiile naţionale în negocierea dosarelor legislative şi non-legislative.”^[47] Procesul legislativ în care Consiliul Uniunii este implicat este explicat cât se poate de concludent pe site-ul dedicat. Trebuie amintite totuşi competenţele Consiliului: consolidarea guvernanţei economice a statelor UE, definirea şi punerea în aplicare a politicii externe şi de securitate a Uniunii Europene, acordarea Comisiei a mandatului de negociere, în numele Uniunii Europene, a acordurilor dintre Uniunea Europeană şi ţările terţe. Din păcate problemele energiei se află pe lista competenţelor partajate între Consiliul Uniunii Europene şi statele membre, dar având în vedere că problemele securităţii, deci implicit a celei economice şi a celei energetice, îi revin plenar, ar trebui ca implicarea să fie maximă.

ENERGIE + POLITICĂ INTERNAŢIONALĂ = GEOECONOMIE!

Energia este poate cel mai important domeniu actual care nu şi-a găsit un consens între membrii Uniunii. Acest lucru rezidă din faptul că majoritatea ţărilor com-ponente au strategii şi politici energetice de cele mai multe ori divergente. Este normal acest lucru deoarece continentul european nu dispune de rezervele energetice necesare şi membrii UE dispun de acces diferit la resurse energetice şi coridoare energetice, având nevoi diferenţiate. Problema este de a se realiza un consens în politicile şi strate-giile naţionale prin negocierea unora comune ţinând cont de necesitatea unei apărări colective în problemele de securitate economică, care are următoarele caracteristici: caracterul voluntar, selectivitatea, caracterul deschis, permisivitatea, caracterul organizat, temeiul juridic, legitimitatea, descurajarea. S-au făcut câţiva paşi, însă insuficienţi, deoarece membrii UE au interese divergente, după cum am mai afirmat. Politica de securitate energetică comună trebuie să rezulte din „analiza ameninţărilor, care generează reacţii potrivite de reducere a răului produs de aceste ameninţări.”^[48]

Dar să enumerăm câteva dintre cele mai mari ameninţări ale securităţii energe-tice europene:

Europa mai are puţin şi va fi încorsetată de „cleştele energetic” proiectat de Kremlin încă din 2001, când a fost publicată prima Strategie elaborată de prima admini-straţie Putin^[49], în care se enumeră explicit următoarele priorităţi: ţările Uniunii Europene să devină cât mai dependente de gazul rusesc, investiţii gigant în conducte, diversi-ficarea pieţelor prin extinderea exporturilor către China, mărirea capacităţilor de transport din ţările fostei URSS: Turkmenistan, Kazakstan, Uzbekistan şi Azerbaijan către Occident, crearea de firme intermediare în ţările occidentale care să se ocupe de importurile de gaze, asocierea Gazprom cu „vechii parteneri de afaceri” ai acestuia în diverse firme, achiziţionarea completă sau intrarea în acţionariatul companiilor naţionale de transport şi distribuţie de gaze, de producători de material rulant pentru industria extracţiei şi transportului de gaze sau firme de infrastructură (comunicaţii, transport feroviar etc) din cât mai multe ţări europene, în special din ţările UE la schimb cu un preţ mai mic al gazelor. De atunci avem pus în funcţiune North Stream I şi deja se discută de North Stream II pentru nordul Europei, South Stream, transformat de puţin timp în Turk Stream, ce trebuie să intre în funcţiune în foarte puţine luni, la care adăugăm Blue Stream funcţional de ceva ani, pe partea de sud a Europei.

Spuneam în penultimul capitol al cărţii mele, „România – Energie şi Geopolitică”, publicată la sfârşitul lui 2018: „În ultimii ani este din ce în ce mai clar că Rusia încearcă cu orice preţ să influenţeze politicile naţionale ale tuturor statelor europene prin: controlul asupra resurselor energetice, accesul la pieţele de energie, controlul asupra rutelor de transport al gazelor şi petrolului şi dominarea concurenţei^[50], la care se adaugă achiziţionarea de companii care să ofere poziţia de monopol sau cel puţin de oligopol în diverse ramuri economice importante.”^[51]

Oare de câte ori Turcia a apărut în discuţiile europenilor pe problemele energiei? Întrebarea este peiorativă şi cu sensul de a trage semnale de alarmă! Ştim că astăzi Turcia se apropie de dependenţa energetică totală faţă de Rusia, având majoritatea importurilor de gaze prin Blue Stream, Turk Stream fiind aproape de darea în folosinţă şi cele două centrale atomo-electrice: prima cu tehnologie rusească şi investitori majoritari din Federaţia Rusă, la care s-a început proiectul în 2010 şi care va livra primul megawatt în 2023^[52], aflându-se pe malul Mării Mediterane, şi a doua pe malul Mării Negre cu proiectul demarat în 2012 şi cu termen de punere în funcţiune încă nedefinit, probabil şi din cauza acţionariatului nerusesc^[53].

Şi tot o întrebare retorică: Războiul din Siria cât va afecta industria energetică europeană? Da, ştim că în apropierea coastei Mării Mediterane, începând cu coasta egipteană până pe coasta siriană şi până în apropierea Ciprului se află un mare depozit de gaze naturale, că prin zona litorală este construită deja o conductă de transport energetic din zona Gofului către Europa, prin Egipt, Iordania, Siria şi Turcia şi mai sunt proiectate încă două coridoare prin aceeaşi zonă. Dar conflictele stopează orice investiţie. Tot în acea zonă Flota Rusească a Mării Mediterane (!) câştigă tot mai mult spaţiu de manevră, Siria este deja în mâna lui Vladimir Putin, cu Turcia a pierdut startul influenţei şi căreia i se dă peste mâini când redeschide subiectul, mai ales după ce Statele Unite au anunţat că se retrag din zonă.

Şi nordul Africii este cucerit economic de Federaţia Rusă prin contracte aflate deja în derulare, în special în domeniul energetic şi prin promisiunile politice făcute şi sprijinul concret dat de duoul Rusia – Iran forţelor politice locale. Ştim că puţin peste 17% din necesarul energetic al UE provine din această zonă. Iată motivul pentru care Federaţia Rusă este prezentă în majoritatea ţărilor din spaţiul MENA!

DIVERGENŢELE – ASPERITĂŢI PESTE CARE SE POATE TRECE

Problemele puse pe tapet în Consiliul UE, şi aici nu mă refer exclusiv la cele din timpul Preşedinţiei României, nu coincid câtuşi de puţin cu agenda de mai sus! La sfârşitul acestui articol am extras un calendar al evenimentelor ce se vor desfăşura în timpul Preşedinţiei României a Consiliului European şi observăm că 14 zile sunt dedicate mediului, 5 problemelor care ar putea să aibă legătură cu energia (sau cel puţin aşa credem noi) şi 13 zile dedicate problemelor energiei.

Iată de ce Strategia Energetică europeană trebuie să fie parte a strategiei de securitate şi a politicii externe ale Uniunii Europene. Cum se poate realiza? Prin capaci-tatea Uniunii de a menţine unităţi independente de producţie într-o piaţă globală şi prin capacitatea statelor de a dispune de acces la surse şi trasee de energie şi materiale strategice. UE trebuie să fie pregătită a se apăra în eventualitatea ca dependenţa economică de pe piaţa globală să fie utilizată pentru atingerea unor scopuri politice, ţinând cont de posibilitatea ca piaţa globală să crească inegalităţile economice dintre state şi riscul ca globalizarea economică poate duce la diminuarea funcţiilor economice ale statului şi să genereze economie subterană, comerţ ilicit, trafic cu tehnologie, afectarea mediului înconjurător. De asemenea trebuie să se ţină cont şi de posibilitatea riscului ca economia globală să intre în criză datorită politicilor economice greşite, a conducerii politice slabe, a instituţiilor internaţionale slabe şi a instabilităţii financiare.^[54]

Întrebarea pe care ne-o punem este dacă România poate coordona o negociere între membrii UE pe problemele securităţii energetice?

Nu putem răspunde direct acestei întrebări fără a analiza punctele tari şi slabe ale industriei energetice europene şi româneşti, ca rezultat al politicilor decidenţilor din ultimile decade. La o scurtă analiză comparativ-istorică tragem concluzia că UE şi ţările din veci-nătate, inclusiv zona extinsă a Mării Negre, sunt mult mai dependente energetic de Rusia.

Să începem cu obiectivele Federaţiei Ruse:

1. Blocarea traseelor alternative. Obiectivul este îndeplinit în mare parte: AGRI, White Stream, Nabucco sunt blocate de mulţi ani, acum urmărindu-se blocarea traseelor şi resurselor din spaţiul MENA.
2. Blocarea surselor alternative. În Marea Neagră există resurse de gaz. Ucraina este blocată prin anexarea Crimeii, pentru Bulgaria aceste resurse nu intră în discuţie, singura ţară care doreşte extracţia este România, care este ţinta atacurilorhibride din partea Rusiei. În sud-estul Mării Mediterane, unde se află mari resurse de gaz, avem conflictul din Siria, precum şi instabilitatea politică din Egipt, Liban şi teritoriile controlate de Autoritatea Naţională Palestiniană. Conflictele din Doneţk – Lugansk blochează singurele rezervele de gaz ucrainene. Conflictele îngheţate din Abhazia, Osetia de Sud şi Nagorno-Karabach blochează resursele azere. Eşuarea statului libian blochează resursele acestei ţări şi cele subsahariene, în special din Nigeria.
3. „Cleştele energetic” este aproape funcţional, cum am arătat mai sus.
4. Influenţarea opiniei publice şi a administraţiilor din ţările europene, dar şi a conducerii Uniunii Europene prin atacuri de tip hibrid şi în special prin războiul informaţional. Numai să numărăm ştirile din presa occidentală (şi românească) pe tema aceasta şi vom constata că acest obiectiv va fi atins cât de curând dacă statele europene nu iau măsuri urgente şi concrete.

Singurele obiective ale Uniunii în care nu a eşuat sunt cele ale eficienţei energe-tice şi ale folosirii resurselor regenerabile.

Mai adăugăm că previziunile Agenţiei Internaţionale a Energiei arată că va exista o creştere a necesarului de energie de 1,5%/an, iar în 2030 Europa va importa peste 66% din acest necesar^[55]. Cu alte cuvinte această agenţie prevede ca importurile de gaze ruseşti se vor dubla în trei decade: în anul 2000, acesta era de 33% din consumul de gaze, în 2008 era de 40% şi în 2030 va fi de 66%. O altă previziune, de data aceasta a Agenţiei de Intelli-gence & Consulting Enerdata, arată că preţul gazelor între 2018 şi 2030 va creşte cu 60%^[56].

Putem trage o singură concluzie: Uniunea Europeană poate pierde războiul ener-getic început de Federaţia Rusă!

Fig. 1 Geopolitica energiei europene

Sursa: Cosmin Păcuraru

Să ne mai uităm pe hartă puţin!

Paşi către o strategie comună se fac în ritm de melc. Este adevărat că în ianuarie 2019 Comisia Europeană a alocat suma de 800 de milioane de euro pentru integrarea sistemelor energetice ale Ţărilor Baltice cu standardele UE^[57], acestea funcţio-nând încă pe standardele tehnice ruseşti. Acest lucru va decupla Letonia, Lituania şi Estonia de la sistemul energetic rusesc, deci implicit de la dependenţa sistemului de transport al energiei electrice de cel al Federaţiei Ruse.

În privinţa problemei unui sistem integrat energetic european şi a unei strategii de securitate energetice comune putem afirma că Ţările Baltice, împreuna cu Polonia şi România duc o politică comună de apărare împotriva dependenţelor faţă de Rusia şi de creare a unui sistem smart dependency al întregii UE prin interconectări ale sistemelor de transport de gaze şi energie electrică. Acest proiect nu corespunde intereselor ruseşti, mai ales că fragilizează situaţia energetică a Regiunii Kaliningrad, aflată pe litoralul Mării Baltice, între Polonia şi Lituania, aflată sub administrarea Moscovei.

Mai adăugăm prima luare de poziţie a României faţă de North Stream 2, remarcată de toţi. Evident că Federaţia Rusă, prin Sputnik^[58] a criticat împotrivirea României a construirii North Stream, în timp ce polonezii, iniţiatorii acestui veto în toate instituţiile europene, şi lituanienii, letonii şi estonienii au aplaudat, toate cele cinci ţări, trei dintre ele foste în URSS şi două foste comuniste, cunoscând foarte bine istoria şi metodele de acţiune de la Kremlin.

Beneficiarul principal al noii conducte North Stream II este Germania. Trebuie să specificăm că economia germană este cea mai mare din Europa şi un mare importator de energie: cărbune – 44,5%, petrol – 96,1% şi gaze – 86,9%^[59] (fiind şi cel mai mare consu-mator european de gaze) şi din toate aceste importuri, 80% provin din Rusia^[60]. Rezultă că gazul rusesc este strategic pentru nemţi şi se pare că este nenegociabil. Ne amintim că aceeaşi situaţie s-a petrecut acum aproximativ 40 de ani, când Germania a semnat cu URSS-ul „contractul secolului” prin care se construia un gigantic gazoduct care urma să aprovizioneze cu gaz rusesc industria germană, pe atunci FRG-ul urmând să furnizeze tehnologia (cea mai mare parte americană) şi conductele necesare. Americanii, având o viziune clară asupra echilibrului geopolitic s-au împotrivit, atunci Ronald Regan, în turneul european, lansând sintagma „imperiul răului”. Atunci, ca şi acum, Germania se vulnera-biliza nu numai prin dependenţa de gazele ruseşti, ci şi prin sistemul bancar ce disponibiliza către sovietici sumele necesare investiţiei. Să mai spunem că în Statele Unite s-a publicat, zilele trecute, o nouă Strategie de Intelligence în care Federaţia Rusă este indicată ca ameninţare pentru stabilitatea mondială, şi nu datorită pericolului militar, ci pentru politica de acumulare de influenţă la nivel global prin elemente ale războiului hibrid.

Nu trebuie să uităm şi de similaritatea situaţiilor pe plan geopolitic: chiar zilele trecute americanii şi ruşii au denunţat acordul încheiat în 1987 privitor la rachetele nucleare cu rază lungă de acţiune, existând posibilitatea de a se intra într-o nouă perioadă de tip Război Rece.

Ce nu seamănă cu situaţia de atunci? Cele două trasee de nord şi de sud având o capacitate de peste 130 de miliarde mc/an, vor închide traseele ce trec prin Ucraina către vest, vulnerabilizând-o şi mai mult în faţa Rusiei cu care se află în plin război hibrid cu tendinţe de „încălzire” în zonele periferice Crimeii. România, Polonia şi Ţările Baltice ştiu foarte bine ce înseamnă o Ucraină instabilă, acesta fiind un alt fapt pe care Germania probabil nu îl prevede.

Situaţia nu este tranşată. Să vedem ce a propus România zilele trecute, după ce Comisia Europeană a înaintat încă din începutul lui 2018: toate gazoductele de pe teritoriul UE, inclusiv traseele North Stream, să se supună unei legislaţii comune care întăreşte drepturile consumatorului şi (chipurile) măreşte concurenţa, pentru transpa-rentizarea preţurilor, adică serviciile de extracţie, de transport şi de comercializare a energiei să fie împărţite, extractorul şi operatorul conductei neputând să vândă gazul. O astfel de măsură nu convine în primul rând Gazpromului, deci şi Germaniei. Decizia se poate lua numai cu votul a 16 membri din cei 28. Pe lângă grupul anti North Stream II mai sunt: Danemarca, Marea Britanie (cât încă mai este membru UE), Slovacia, Irlanda, Suedia, Italia, Luxemburg şi Croaţia. De partea cealaltă în afară de Germania se află doar Austria şi Olanda, adică ţările de unde provin companiile desemnate să constru-iască al doilea tronson nordic. Franţa a înţeles care sunt jocurile geopolitice şi înclină balanţa în favoarea politicii comune de securitate energetică^[61].

Analizând acest tablou, România ar putea influenţa, prin poziţia deja exprimată, decizia europeană finală, chit că nu are încă o strategie energetică votată în Parlament şi până astăzi nu se poate lăuda cu vreun proiect european propus. Totuşi…

ENERGIA LA CONSILIUL EUROPEAN SUB PREŞEDINŢIA ROMÂNIEI

Propunerile României sunt onorante şi acoperă inclusiv latura geopolitică pre-zentată mai sus. Ministerul Energiei împreună cu 12 asociaţii ale industriei şi organizaţii neguvernamentale (printre care şi Revista GeoPolitica) au venit cu propuneri, care s-au dezbătut în câteva întâlniri sub egida Forumului de consultare publică, comunicare şi dezbateri în vederea pregătirii şi exercitării Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene „EU-RO 2019”. Documentul reuneşte principalele propuneri de politici ener-getice prioritare, apte a fi promovate în pregătirea şi în timpul Preşedinţiei României la Consiliul UE. Acest document finalizat în martie 2018 a fost negociat cu Comisia Europeană.

Din agenda şi calendarul publicate pe site-ul dedicat regăsim o mare parte din propunerile înaintate la întâlnirile premergătoare de anul trecut, dar traduse în „bruxeleza diplomatică” practicată, aşa că preferăm să le redăm în anexa I, aşa cum au fost făcute.

Constatăm că propunerile româneşti acoperă aproape tot spectrul de interes al politicilor energetice UE şi că la câteva săptămâni de la preluarea preşedinţiei se ţine de agenda cu care s-a plecat la negocieri.

Anexa I.
PROPUNERILE MINISTERULUI ENERGIEI ŞI ALE ORGANIZAŢIILOR NEGUVERNAMENTALE

1. Teme de interes propuse de organizaţiile participante la consultare

1. Propuneri de teme transversale

Anexa II
CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR „ROMÂNIA 2019”
PE TEMATICA ENERGIEI ŞI PROBLEMELOR TRANSVERSALE

Bibliografie

1. Robinson, Paul – „Dicţionarul de Securitate Internaţională”, Cluj-Napoca, Editura C&A Publishing, 2010
2. Kupcinsky, Roman – Gazprom’s European Web, Jamestown, Jamestown Foundation Library, 2009
3. Dr. Voloşin, Andriy – Războaiele energetice ale secolului XXI, Stabilitate şi Securitate Regională, Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, 2009
4. Dr. Lucinescu Ioan Codruţ, Orescovici Alina – Securitatea Energetică – Preocupare actuală şi de perspectivă a Alianţei Nord-Atlantice – Securitate şi Apărare în UE, Sesiunea Anuală de Comunicări Ştiinţifice, UNAP „Carol I”, Bucureşti, 17-18 aprilie 2008
5. Păcuraru, Cosmin Gabriel – România – Energie şi Geopolitică, Editura Top Form, Bucureşti, 2018
6. Sava, Ionel Nicu – Studii de securitate, Bucureşti, Editura Centrului Român de Studii Regionale, 2005

Resurse online

1. Site-ul Preşedinţiei României la Consiliul European www.romania2019.eu
2. Site-ul Uniunii Europene www.europa.eu
3. Site-ul World Nuclear Association www.world-nuclear.org
4. Site-ul Agenţiei Enerdata www.enerdata.net
5. Site-ul publicaţiei ruseşti în limba română Sputnik www.ro.sputnik.md
6. Site-ul publicaţiei nemţeşti în limba română Deutsche Welle www.dw.com
7. Baza de date cu lucrări academice www.researchgate.net