Dr. Cătălina SZEKELY

Abstract. In this moment, the world map made a numbers of changes or is possible to have many changes because of occurred disputes. The goal states are to solve these conflicts and restore the balance on the international scene. Conflicts have territorial, religious, political and ethnic causes. States have political, diplomatic and international justice ways to resolve disputes.

Actuala hartă politică a lumii a suferit unele modificări sau riscă să aibă mai multe transformări din cauza conflictelor deschise sau asimetrice apărute între state. Dacă se face o analiză a evoluţiei statului, se poate remarca încă de la primele forme de organizare statală nevoia şi dorinţa acestora de a se afirma şi de a-şi manifesta puterea. Este cert faptul că, pentru a exista şi funcţiona, un stat are nevoie de elemente definitorii, specifice, fără de care acesta nu ar putea exista. Lucrarea de faţă îşi propune să analizeze un paradox evident: elementele care constituie statul pot provoca tensiuni, diferende şi chiar conflicte deschise putând determina declinul acelor state, cu finalitate clară: dispariţia lor, de aceea este importantă cunoaşterea acestui fenomen, societatea internaţională aflându-se într-un echilibru fragil. Atunci când apar astfel de dezechilibre, tensiuni, este necesară rezolvarea lor, existând în acest sens mecanisme necesare şi specifice.

Elementele constitutive ale statului sunt:

1. Teritoriul – reprezintă suprafaţa geografică alcătuită din sol, subsol, ape şi coloana aeriană asupra căruia statul îţi exercită suveranitatea. De-a lungul timpului, s-a constatat că teritoriul a reprezentat una din cauzele apariţiei tensiunilor între state. În prezent există o serie de conflicte în stare latentă sau chiar deschise care au drept cauză revendicările teritoriale. De exemplu, pe teritoriul Georgiei există tensiuni referitoare la cele două republici separatiste: Abhazia şi Osetia de Sud. „Cele două teritorii se luptă pentru obţinerea independenţei faţă de Georgia încă din anii ’20. După revoluţia rusă din 1917 şi naşterea Uniunii Sovietice, Abhazia şi Osetia de Sud au fost alipite Georgiei ca republici autonome, dar în următorii doi ani şi-au declarat, pe rând, independenţa faţă de Georgia sovietică. Abhazia a devenit republică sovietică, iar Osetia a rămas în componenţa Georgiei. Conflictul a reînceput în anii ’90, în timpul declinului Uniunii Sovietice, când Georgia s-a declarat independentă faţă de URSS şi a adoptat vechea constituţie. Tensiunile au escaladat în conflicte armate în 1992 şi 2008.”¹

În prezent Rusia, prin vocea unor demnitari de ai săi, şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la acest diferend. Tendinţele Kremlinului sunt cât se poate de evidente – refacerea vechiului imperiu al lui Petru cel Mare, Rusia doreşte cu orice preţ să amintească lumii internaţionale că este o mare putere, că are mijloace şi puterea de convingere necesare pentru a-şi îndeplini obiectivele. „Abhazia şi Osetia de Sud ar putea cere alipirea la Rusia prin organizarea unor referendumuri anul viitor, arată surse din cadrul Dumei de stat (Camera inferioară a Parlamentului rus), potrivit cotidianului Novîie Izvestia, citat de Ria Novosti în pagina online. Potrivit unor deputaţi, această problemă ar fi în curs de examinare în cadrul administraţiei prezidenţiale ruse, fiind necesară o evaluare atentă a consecinţelor geopolitice şi economice. Experţii au păreri împărţite, unii considerând că expansiunea Rusiei este plauzibilă, în timp ce alţii apreciază că Moscova ar putea risca agravarea izolării pe scena internaţională, informează Mediafax.”²

De departe cea mai lungă istorie a conflictelor deschise o are disputa teritorială dintre israelieni şi palestinieni. Ambele părţi par hotărâte a nu face concesii, deşi discursul public face apel la conciliere şi la nevoia de pace în zonă, iar ambele părţi se învinuiesc reciproc de nerespectarea regulilor internaţionale. Acest conflict a atras ca o forţă centrifugală şi alte state, conflictul depăşind graniţa teritoriului disputat.

„Arabii şi evreii se luptă de generaţii pentru teritoriul Palestinei, şi fiecare crede că are dreptul de a locui acolo. Conflictul modern începe după cel de-al Doilea Război Mondial. Milioane de evrei aveau nevoie de un spaţiu în care să locuiască şi au plecat spre Palestina, unde trăia deja o comunitate evreiască în mijlocul populaţiei majoritar arabe. Britanicii, mandataţi cu administrarea Palestinei, au încercat să facă în aşa fel încât cele două comunităţi religioase să trăiască în armonie.”³

Situaţia din Fâşia Gaza poate fi considerată un eşec al societăţii internaţionale, se dovedeşte neputinţa acesteia de a rezolva conflictul care se soldează în fiecare zi cu victime. Refacerea păcii în zonă pare un efort enorm şi un obiectiv aproape imposibil de atins. Părţile implicate uită, de cele mai multe ori, că proprii cetăţeni în numele cărora se duc aceste „cruciade” au de suferit, devenind victime directe ale acestei stări de fapt.

2. Populaţia – este formată din persoanele cu cetăţenie (au o legătură juridică cu statul respectiv) şi persoanele fără cetăţenie. Acesta este un alt element important care stă la baza existenţei un stat. Populaţia din diferite teritorii, în urma încheierii marilor conflicte mondiale, a dorit să îşi exprime independenţa în concordanţă cu istoria pe care a trăit-o. Harta actuală a Europei arată nivele diferite de dezvoltare, acest fapt are drept principală cauză afirmarea naţiunilor diferite în etape diferite ale istoriei. „A fi o naţiune recunoscută şi a avea un stat permanent în secolele timpurii era un noroc extraordinar; acesta este unul dintre motivele pentru care istoria Olandei, Suediei, a Angliei, a Franţei şi chiar a Spaniei diferă fundamental de cea a cehilor, a polonezilor, a croaţilor şi a multor altora. Pe când popoarele nord şi vest-europene şi-au format statele, prin expansiunea dintr-un punct central, absorbindu-şi propriile periferii până la limitele impuse de topografie şi de competiţie, ţările din Europa Estică au luat naştere în urma prăbuşirii imperiilor rus, turc, austriac, german – proces încă incomplet.”⁴

Într-un stat pot exista mai multe naţionalităţi, deşi legătura juridică a acestora cu statul exprimă apartenenţa la cetăţenia statului respectiv. Populaţia poate avea naţionalităţi diferite, iar în anumite teritorii acestea sunt majoritare faţă de populaţia majoritară la nivelul întregului stat. De aceea pot lua naştere unele conflicte având cauze etnice, religioase, etc., conflicte ce se pot extinde şi în raport cu alte state. Aceste conflicte deschise sau în formă latentă apar fie în teritoriul unui stat, fie între mai multe state care au graniţă comună. Războaiele din fosta Iugoslavie, din Crimeea, Tibet, etc. stau mărturie a acestui fapt. Unul din cele mai sângeroase războaie interetnice s-a derulat în Ruanda. Situată în centrul Africii, Ruanda are cea mai mare densitate de populaţie din Africa.

Germania a fost prima ţară europeană care a colonizat Ruanda. După ce Germania a fost învinsă după Primul Război Mondial, Belgia a fost următoarea ţară europeană care a colonizat teritoriul Ruandei, preluând administraţia germană. Etnicii tutsi reprezintă aproximativ 10% din populaţia ţării şi cu toate acestea, belgienii i-au investit în funcţii importante, devenind clasă conducătoare minoritară asupra majorităţii populaţiei care era de etnie hutu. În anul 1959 are loc o revoltă hutu, iar consecinţa acesteia a fost migrarea forţată a peste 300.000 de tutsi. Doi ani mai târziu mişcarea hutu l-a forţat pe regele tutsi să abdice şi să fugă în exil, declarând ţara republică, iar independenţa este declarată pe 2 iulie 1962, în urma unui referendum supervizat de ONU. După 32 de ani, preşedintele în funcţie, etnic hutu care condusese un regim autoritar, a fost ucis în urma unui atentat cu rachetă.^ În urma acestui atentat, extremiştii hutu au preluat puterea, acuzându-i pe tutsi de asasinarea preşedintelui. Astfel, a început masacrul din Ruanda: 6 oameni erau ucişi în fiecare oră.⁵ ONU a eşuat, iar marile puteri demonstrează că voinţa le lipseşte, iar vocea lor se face auzită doar când interesele lor politice o cer, acţionând aleatoriu şi subiectiv.

O situaţie aparte o reprezintă şi cazul celor două judeţe din România cu populaţie majoritară maghiară. Prezentarea evenimentelor din Harghita şi Covasna derulată în timp după 1989 stă sub semnul întrebării: manipulare sau adevăr? Cert este că unele forţe maghiare, sub „protecţia” guvernului maghiar au încercat să provoace tensiuni şi militează pentru obţinerea autonomiei teritoriale a celor două judeţe. Unii oficiali maghiari au discursuri politice încurajatoare în acest sens, pledând pentru Ungaria mare. În timp s-a demonstrat că majoritatea cetăţenilor lor nu sunt interesaţi de viziunile expansioniste ale liderilor lor: „un sondaj realizat în luna octombrie 1992 relevă că majoritatea ungurilor, care se confruntă cu scăderea nivelului de trai, sunt preocupaţi mai degrabă de problemele sociale şi economice decât de problema naţională şi, deci, de soarta minorităţilor. 80% din persoanele chestionate aşteaptă, din partea guvernului ungar ca el să apere interesele ungurilor din interior şi nu pe cele ale maghiarilor din exterior.”⁶

Se poate spune că: „naţiunea, naţiunile funcţionează ca puncte de reper şi puncte de ruptură, ca pol de identificare şi totodată de respingere.”⁷

3. puterea de stat – este al treilea element constitutiv al statului şi este un fenomen legat de autoritate. Aceasta are caracter politic, este organizată (dispune de o serie de instituţii care o ajută să guverneze) şi este suverană (supremaţia manifestată în interior şi independentă în exterior).⁸

Conform conferinţei de la Montevideo desfăşurată în 1933, alături de aceste trei elemente se mai adaugă un altul, şi anume: capacitatea guvernelor de a intra în relaţii cu alte state. Tratatul a fost semnat de statele americane, începând cu SUA (care a semnat tratatul cu unele rezerve), şi stabilea, printre altele elementele definitorii ale statelor şi care ar trebui să fie relaţiile dintre ele: „statul ca subiect de drept internaţional trebuie să aibă următoarele elemente: o populaţie permanentă, un teritoriu clar, guvern şi capacitatea de a avea relaţii cu alte state.”⁹ Este necesar să se stabilească cadrul în care statele lumii se manifestă.

Principiile dreptului internaţional:

Pentru a împiedica abuzul de orice natură, specialiştii în drept internaţional au propus o serie de principii care stau la baza relaţiilor dintre state, principii care sunt prevăzute de documente internaţionale.

Carta Organizaţiilor Unite, Actul Final de la Helsinki, etc. identifică o serie de principii care trebuie să guverneze relaţiile dintre state:¹⁰

• principiul suveranităţii – constă în respectul reciproc al suveranităţii şi independenţei naţionale în raporturile dintre state. Statele au capacitatea de a dobândi şi de a-şi asuma obligaţii, drepturile lor trebuie să fie egale, indiferent de inegalităţile de ordin economic, capacitatea militară, etc.;

• principiul egalităţii în drepturi a popoarelor şi al dreptului de a dispune de ele însele. Potrivit acestui principiu se recunoaşte dreptul popoarelor de a-şi decide soarta, dar există popoare care nu îşi pot manifesta liberul arbitru, deoarece încă există urme ale colonialismului sau din cauza presiunilor economice şi politice. „Între europeni şi americani diferendele s-au înmulţit. Europenii consideră că Statele Unite au ignorat şi au subestimat eforturile lor, dacă nu cumva merg cu gândul până la a bănui şi a denunţa un plan în eliminarea UE, eliminarea ONU şi instalarea NATO: «Bombardaţi, sârbii s-ar vedea constrânşi să se predea, Federaţia croato-musulmană ar triumfa şi un stat confesional ar fi implantat solid în Europa. Pentru populaţia Islamului, America ar înceta să fie marele Satan, iar NATO, prezent în Balcani, ar menţine aici ordinea UE, demonstrând că era incapabilă de aceasta»”¹¹;

• principiul neamestecului în treburile interne – se interzice orice formă de intervenţie în treburile interne şi externe ale unui stat;

• principiul nerecurgerii la forţă şi la ameninţarea cu forţa – este inclusă atât forţa armată, cât şi presiunile economice sau de altă natură îndreptate împotriva unui stat -cu excepţiile prevăzute de Carta ONU. Un exemplu clar de încălcare a acestui principiu îl reprezintă acţiunile Rusiei din ultimii ani. „În ultimul deceniu, Rusia a oprit de trei ori furnizarea gazelor către Ucraina, în 2006, 2009 şi începând din luna iunie a acestui an, din cauza disputelor cu Kievul referitoare la preţ. În acest an, livrările de gaze către Europa au continuat. Gazprom insistă că este un furnizor de încredere, iar oprirea livrărilor către Europa s-a întâmplat în trecut după ce Ucraina a folosit o parte din gazele destinate UE. Reducerea consumului de gaze din industrie ar afecta economia europeană deja fragilă, în timp ce interzicerea revânzării gazelor lichefiate ar afecta veniturile companiilor de utilităţi.”¹²;

• principiul soluţionării pe cale paşnică a diferendelor internaţionale – este obligaţia statelor de a-şi rezolva diferendele prin mijloace paşnice, astfel încât pacea şi securitatea naţională să nu fie puse în primejdie.

Relaţiile dintre actorii internaţionali au la bază aceste principii. Evenimentele în desfăşurare demonstrează ineficienţa acestora şi ar trebui ca statele să renunţe doar la politica declarativă, iar respectarea prevederilor tratatelor internaţionale să se facă cu adevărat şi „în spiritul” lor.

Autorităţile competente la nivel naţional în domeniul politicii externe:

La nivelul oricărui stat există autorităţi competente să deruleze politica externă a acestuia. Potrivit principiului separaţiei puterilor în stat există trei funcţii ale puterii: legislativă, executivă şi judecătorească. Autorităţile care exercită aceste funcţii au atribuţii şi pe plan extern. În cazul României, autorităţile care au astfel de atribuţii sunt:

• Preşedintele României – mediatorul între puterile statului şi între acestea şi societate, reprezintă statul român; încheie tratate internaţionale în numele României negociate de Guvern; la propunerea Guvernului acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României; aprobă înfiinţarea, desfiin-ţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice;

• Guvernul României realizează politica internă şi externă a statului; negociază tratate internaţionale, reprezintă statul pe plan intern şi internaţional la întruniri guvernamentale internaţionale;

• Parlamentul ratifică tratatele internaţionale, negociate de Guvern şi semnate de Preşedinte.

Modalităţi de rezolvare paşnică a diferendelor:

Pe scena politică internaţională apar disensiuni cauzate de cele mai multe ori de cei trei factori care stau la baza existenţei unui stat: teritoriu, populaţia şi puterea politică. Aceste conflicte se manifestă sub diferite forme până la transformarea lor în conflicte deschise. „Conflictele îngheţate sunt elemente de confruntare între două sau mai multe state, având ca temei anumite aspecte de ordin politic, teritorial, economic sau etnic, prin intermediul cărora se manifestă anumite neînţelegeri punctuale. Mai concret, un conflict îngheţat nu poate avea loc în lipsa statelor suverane, ele fiind în permanenţă implicate nu doar în apariţia, cât mai ales în propagarea acestora pe o perioadă de timp nelimitată.” ¹³

Efectul globalizării se resimte, nu mai vorbim doar între neînţelegeri între statele suverane, apar şi alţi actori din ce în ce mai puternici: multinaţio-nalele sau organizaţiile ecologiste ori cele care militează pentru apărarea drepturilor omului. Sunt din ce în ce mai prezente şi uneori chiar agresive. „Victoria militanţilor ecologişti asupra concernului multinaţional al petrolului Shell şi a guvernului britanic în legătură cu scufundarea platformei de extracţie a petrolului Brent Spar în vara anului 1995, a fost interpretată de mulţi ca fiind noua formă de politică supranaţională, un fel de democraţie a consumatorilor… Mai este oare nevoie doar de un impuls pentru a face să izbândească acea global governance? Dacă ar fi după numărul conferinţelor şi publicaţiilor ştiinţifice consacrate acestei teme, ar trebui ca noua eră să fie aproape. Totuşi, rezultatele de până acum sunt dezamăgitoare”¹⁴

Cu toate acestea, guvernele naţionale, prin autorităţile competente, dispun de o serie de mijloace pentru rezolvarea diferendelor, pentru a restabili echilibrul, iar viaţa internaţională să nu fie disturbată:¹⁵

– negocierile – sunt cele mai utilizate mijloace de soluţionare a conflictelor şi cele mai puţin costisitoare, părţile intră în contact direct, purtându-se discuţii egale şi directe. De exemplu între România şi Bulgaria s-a purtat o serie de negocieri privind linia de delimitare a spaţiilor maritime dintre cele două state. Este vorba de 17 km pe care cele două state îi dispută. „Negocierile urmăresc convenirea unei linii de delimitare între spaţiile maritime ale României şi Bulgariei din Marea Neagră care să fie echitabilă şi conformă cu normele dreptului internaţional în materie”, arată MAE.¹⁶

– bunele oficii şi medierea. Bunele oficii înseamnă iniţiativa unui terţ de a crea condiţiile favorabile pentru ca statele în litigiu să ajungă la rezolvarea diferendului pe calea tratativelor. Cel care oferă bunele oficii nu participă la tratative. În anul 1926, Statele Unite ale Americii şi-au oferit bunele oficii pentru a rezolva conflictul apărut între Peru şi Chile. Iniţial disputa a apărut între Bolivia şi Chile, miza fiind unele teritorii care ofereau ieşirea la ocean a Boliviei şi bogate în resurse naturale.¹⁷ Medierea reprezintă acţiunea unui terţ de participare la desfăşurarea negocierilor, situaţie în care le şi conduce, făcând propuneri pentru rezolvarea diferendelor. Un exemplu în acest sens este întâlnirea istorică de la Camp David dintre premierul de atunci al Israelului şi liderul palestinian Yasser Arafat. Statele Unite au fost un actor important realizând medierea între cele două părţi, ducând la deschiderea procesului pentru pace (Procesul de la Oslo, 1993). Cei doi lideri (Ythzak Rabin şi Yasser Arafat) au primit şi premiul Nobel pentru Pace pentru eforturile lor de a restabili liniştea în zonă.¹⁸

– ancheta internaţională – are drept obiectiv stabilirea cu exactitate a eveni-mentelor şi lămurirea cauzelor care au determinat apariţia diferendului. Se formează comisii de anchetă formate din 3-5 membrii, care lucrează după o procedurăcontradictorie, fiind prezente şi părţile, acestea oferind toate informaţiile necesare. O astfel de situaţie a fost supusă atenţiei lumii internaţionale când s-a întâmplat tragedia aviatică de pe teritoriul Ucrainei. „Consiliul de Securitate al ONU a cerut vineri o anchetă internaţională completă, minuţioasă şi independentă privind aeronava companiei Malaysia Airlines cu 298 de persoane la bord ce s-a prăbuşit joi în estul Ucrainei. Consiliul cere ca ancheta să se desfăşoare potrivit regulilor aviaţiei civile internaţionale şi să prezinte o situaţie corespunzătoare” responsabililor în domeniu.”¹⁹

– concilierea internaţională – face trecerea de la mijloacele politico-diplomatice de rezolvare a diferendelor, la cele care au caracter jurisdicţional. Îmbină elemente de anchetă cu cele de conciliere. Concilierea se realizează de către o comisie constituită de părţi, în mod permanent sau doar temporar.

Dacă aceste mijloace politico-diplomatice eşuează, următorul pas este rezolvarea diferendelor prin mijloace jurisdicţionale. Sunt preferate aceste soluţii decât gestionarea unui conflict deschis. Un exemplu în acest sens stă eşuarea negocierilor dintre Argentina şi Marea Britanie cu privire la Insulele Falkland. „Negocierile care au debutat în 1965 nu au ajuns la nici un rezultat deoarece ambele părţi nu au încetat în a-şi apăra poziţia cu argumente solide. Conform unora dintre aceste aserţiuni schimbarea produsă în statutul internaţional al insulelor după 1833 a fost una semnificativă. Din punct de vedere britanic, titlul de suveranitate a fost transferat către Marea Britanie pentru că aceasta a cucerit insulele şi prin acest act şi-a exercitat suveranitatea asupra lor de-a lungul timpului… Argentina, pe de altă parte, nu a acceptat niciodată un transfer al suveranităţii în ceea ce priveşte insulele (aşa cum a făcut Spania în cazul Gibraltarului), protestând în mod frecvent împotriva „uzurpării britanice”, astfel că titlul de posesie argentinian asupra insulelor, din punctul de vedere al Buenos Aires-ului, rămânea la fel de infailibil în 1982 ca şi în 1833, mai ales că britanicii nu au reclamat insulele pe baza principiuluijuridic „terra nulla.”²⁰ Conflictul a devenit unul deschis în anul 1982, când Argentina a debarcat trupe în insule, iar Marea Britanie a răspuns pe măsură. Războiul nu a durat foarte mult, Argentina şi-a retras trupele, dar de fiecare dată când are ocazia nu ezită să îşi exprime nemulţumirea cu privire la exercitarea suveranităţii asupra Insulelor Falkland.

În loc de concluzii:

La nivel internaţional, actorii principali sunt statele suverane. Pentru a putea deveni subiect de drept internaţional statul trebuie să îndeplinească câteva condiţii. Paradoxal, aceste elemente constitutive ale statului, pot provoca diferende, conflicte asimetrice între state. În afara statelor mai există ale subiecte importante, şi anume organizaţiile internaţionale. Realităţile actuale au demonstrat că există elemente care trec dincolo de graniţele statului sau care sunt ignorate dacă interesele imediat ale statelor cer altă poziţie. De exemplu, în cazul mediului, politica din această arie este uitată, deoarece guvernele naţionale sunt preocupate de atragerea marilor concerne şi crearea locurilor de muncă duc la ignorarea evidenţei: mediul se deterioreazăpe zi ce trece. În anul 1996, specialişti în evoluţia climei au explicat catastrofele inundaţiilor din China şi cea de a treia mare secetă a secolului XX, dezastru creat de creşterea concentraţiei de gaze în atmosferă. Cu alte cuvinte, economia devorează politica.²¹

Mult mai târziu, în 2014 Organizaţia Naţiunilor Unite organizează un summit pentru sănătatea Pământului. În afara discursurilor ambiţioase, lucruri importante nu par a se întâmpla deoarece omenirea se află în situaţia de a hrăni populaţia în creştere. Toate aceste aspecte pot atrage neînţelegeri între state, scopul acestora este de a evita pierderile de vieţi omeneşti.

În urma derulării unor conflicte pierderile sunt enorme. În urma unor studii efectuate în anii 1980, s-a constatat că au fost afectate peste 17 milioane de oameni.²² Cifra este enormă. De atunci, se pare că omenirea nu a învăţat nimic şi în acest moment oamenii îşi pierd viaţa sau cineva din familia lor este afectat în urma conflictelor apărute. Dacă ar fi fost afectată viaţa unei singure persoane, şi tot este mult.

Bibliografie

1. Craiovan Ion, Tratat de Teoria generală a dreptului, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007

2. Durandin Catherine, Statele Unite, mare putere europeană, Editura Cartier, Chişinău, 2007

3. Martin Hans – Peter, Schumann Harald, Capcana globalizării, Editura Economică, Bucureşti, 1996

4. Popescu, Dumitra, Năstase Adrian, Drept internaţional public, Casa de editură şi presă, Şansa, Bucureşti, 1997

5. Judt Tony, Europa iluziilor, Editura Polirom, Iaşi, 2000

6. Simileanu Vasile Conflicte asimetrice, Editura Top Form, Bucureşti, 2011

7. Văcărelu Marius, Necesitatea existenţei conflictelor îngheţate, Revista Geopolitica, anul VI, nr. 28, Editura Top Form, Bucureşti, 2008

Webografie:

1. http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cele-mai-controversate-dispute-teritoriale

2. wall-street.ro/articol/International/172295/tendinte-separatiste-abhazia-si-osetia-de-sud-ar-putea organiza-referendumuri-in-2015-pentru-alipirea-la-rusia.html

3. http://www.descopera.ro/cultura/12477574-genocidul-din-Ruanda-atunci-cand-oamenii-devin-mai-rai-decat-demonii

4. http://avalon.law.yale.edu/20th_century/intam03.asp

5. http://stirileprotv.ro/stiri/international/criza-in-ucraina-mai-este-putin-pana-la-venirea-iernii-iar-vladimir-putin-are-pregatit-asul-din-maneca-gazul.html

6. http://www.ziare.com/cautare/frontiera+romania+bulgaria+litigiu

7. https://www.dur.ac.uk/resources/ibru/publications/full/bsb8-1_john.pdf

8. http://adevarul.ro/international/in-lume/yitzhak-rabin-moarte-ierusalim-1_525a7d84c7b855ff5630bb3b/index.html

9. http://trm.md/ro/international/consiliul-de-securitate-al-onu-solicita-ancheta-internationala-in-cazul-accidentului-din-ucraina/

10. http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/insulele-falkland-1982-un-conflict-o-declaratie-razboi