ing. Liliana DRĂGAN^

CONSIDERAŢII GENERALE

Încă din cele mai îndepărtate timpuri, înfiinţarea şi dezvoltarea localităţilor s-a făcut de-a lungul, în preajma sau în zona apropiată resurselor de apă de suprafaţă, ce erau în măsură să asigure uşor şi în mod direct una din resursele principale ale vieţii – apa – atât pentru locuitori, cât şi pentru animalele domestice din gospodăriile acestora.

Evoluţia în timp a acestora, de la stadiu rural la cel urban sau, în cazuri mai reduse, la cel municipal sau metropolitan, a evidenţiat şi alte facilităţi pe care le pot oferi resursele de apă respective:

• mijloc de întreţinere a parcurilor publice, a străzilor în zonele rezidenţiale;apa necesară pentru industriile situate în localităţi sau în zonă;

• afluenţi pentru apele reziduale evacuate din zonă;

• îmbăiere şi agrement;

• căi de transport eficiente, asigurate de resursele importante, în multe cazuri cu acces la porturi maritime;

• apa pentru culturi agricole (irigaţii).

Din păcate, amplasarea resurselor de apă, reprezentate de cursuri de apă de suprafaţă, în intravilanul localităţilor sau în apropierea acestora, în cazul scurgerilor de ape mari (viituri), poate pune în pericol sau chiar afecta existenţa locuitorilor şi a bunurilor acestora. Efectele negative ale resurselor de apă se pot manifesta prin:

• inundaţii frecvente de mai mică amploare sau inundaţii de mare amploare produse de viituri de frecvenţă redusă;

• bălţi în zone mlăştinoase, permanent sau temporar rămase în urma inundaţiilor ori ca urmare a ridicării pânzei freatice sau a unor izvoare / scurgeri de pe versanţi, fără a avea asigurată scurgere de suprafaţă.

SITUAŢIA RESURSELOR DE APĂ ÎN ZONA ORAŞULUI BUCUREŞTI

Oraşul Bucureşti, ce totodată, ca municipiu, reprezintă Capitala României, este situat în zona de Sud Est a României, în partea de câmpie a spaţiului hidrografic Argeş – Vedea.

Spaţiul hidrografic Argeş – Vedea are o suprafaţă totală de circa 12.700 km², ocupând circa 9% din suprafaţa României.

Reţeaua hidrografică a râului Argeş, afluent de stânga al Dunării, cuprinde 178 cursuri (corpuri) de apă, cu o lungime totală de 4.570 km, având o densitate medie de 0,36 km/km². Zona de obârşie a râului Argeş o formează munţii Făgăraş, ce includ cele mai înalte culmi ale Carpaţilor Meridionali, cu altitudine maximă de până la 2.544 m.

Relieful munţilor datorează aspectul său greoi rocilor cristaline, puternic metamor-fozate, roci reprezentate prin micaşisturi şi paragnaise, cu intercalaţii de calcare cristaline

şi amfibolite, orientate pe direcţia vest-est. Mai la bază se dezvoltă o fâşie largă de gnaise, iar la nord-est apare o formaţiune calcaroasă (Piatra Craiului).

Pe sectorul mijlociu, situat între Curtea de Argeş şi Găieşti, Argeşul împreună cu afluenţii săi drenează zona dealurilor subcarpatice, zona colinară şi de piemont.

Zona dealurilor subcarpatice are un fundament constituit din depozite paleogene şi miocene, slab cutate, peste care s-au depus conglomerate şi gresii eogene, nisipuri, gresii şi pietrişuri pliocene.

Sectorul cursului inferior, în care este situat şi oraşul Bucureşti, se desfăşoară între Ioneşti (Găieşti) şi vărsarea în Dunăre şi se caracterizează printr-o vale largă cu numeroase meandre şi pantă relativ mică de scurgere (9-6‰).

Câmpia este formată din pietrişuri şi depozite, exclusiv cuaternare, reprezentate prin loess şi lehm loessoid, cu grosimi foarte mari. Depozitele aluvionare sunt formate din nisipuri fine şi grosiere, argile şi pietrişuri (depozite de Frăţeşti).

Monitorizarea scurgerii pe cursurile de apă din spaţial hidrografic Argeş – Vedea este realizată de Administraţia Bazinală de Apă Argeş – Vedea prin intermediul a 51 de staţii hidrometrice. Din datele existente, rezultă că din cursurile de apă existente în spaţial hidrografic Argeş – Vedea (Argeş, Vedea, Dunăre, inclusiv Călmăţui) cu resurse teoretic totale de 3.593 mil m³/an, potenţialul cel mai ridicat îl reprezintă subbazinul Argeş cu circa 2.656 mil m³ de apă, din care 1.960 mil m³ apă de suprafaţă.

Tabelul 1. Resurse de apă în bazinul hidrografic Argeş – Vedea

Din fericire, oraşul Bucureşti este situat în subbazinul Argeş, care prezintă disponi-bilul cel mai important de apă (circa 74% din totalul spaţiului hidrografic Argeş – Vedea). Volumele mari de ape utilizate în subbazinul Argeş, cca 600 m³/locuitor, se reali-zează ca urmare a existenţei în spaţiul acestuia a unui număr important de municipii (Bucureşti, Piteşti, Câmpulung, Curtea de Argeş şi altele), ce concentrează mari consumatori şi o populaţie numeroasă. Consumurile mari de apă au fost permise şi de exis-tenţa în acest spaţiu a unor acumulări de regularizarea debi–telor însumând circa 1.080 mil m³ de apă.

Figura 1. (stânga)

Bazinul Argeş – Vedea

În concluzie, se poate aprecia că municipiul Bucureşti este situat într-o zonă cu resurse reduse de apă, comparativ cu amploarea şi localizarea cerin-ţelor sale de apă.

AMENAJAREA RESURSELOR DE APĂ DIN ZONA ORAŞULUI BUCUREŞTI

Dezvoltarea lucrărilor şi amenajărilor din infrastructura de gospodărirea apelor, corespunzător cerinţelor şi nevoilor oraşului Bucureşti, poate fi prezentată şi explicată pentru trei etape principale:

• etapa principală de referinţă şi punct de plecare al dezvoltării ulterioare, situată în timp la sfârşitul primei jumătăţi a secolului XX (anii 1900-1950)

• etapa de dezvoltare situată în a doua jumătate a secolului XX (anii 1950-1990)

• dezvoltarea actuală după anul 1990 şi perspective.

Dezvoltarea infrastructurii de gospodărirea apelor priveşte în general rezolvarea a trei categorii principale de probleme:

• asigurarea cerinţelor de apă ale oraşului (locuitori, industrie şi alte folosinţe), precum şi a unui efluent semnificativ, care să primească debitele restituite de folosinţe;

• evitarea pericolelor şi riscului de inundaţii, a perimetrului constituit al oraşului, potrivit clasei de importanţă al acestuia;

• probleme privind protecţia mediului, cu referire la calitatea apelor furnizate oraşului sau evacuate în afluenţii din zonă, îmbunătăţirea calităţii mediului ambiant.

Municipiul Bucureşti este, practic, traversat de două cursuri de apă: Dâmboviţa, care la staţia hidrometrică Malul cu Flori, în amonte de Bucureşti, are un debit modul de 7,13 m³/s, şi Colentina, în nordul Capitalei, cu 1,77 m³/s debit mediu multianual.

Resurse de apă mai îndepărtate, dar cu potenţial hidrologic mai important, la care s-a apelat în trecut şi se va recurge şi în viitor sunt Ialomiţa, la circa 40 km de Bucureşti, şi, în special, Argeşul, la circa 15 km, creditate cu debite de 4-5 m³/s şi respectiv 49 m³/s.

Din acest punct de vedere trebuie reţinut că o mare parte din capitalele ţărilor europene (Paris, Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad, Varşovia) sunt situate de-a lungul unor fluvii importante, neavând probleme deosebite cu resursele de apă, cel mult cu dificultăţi legate de riscul la inundaţii.

Figura 2. Spaţiu hidrografic Argeş – Dâmboviţa – Colentina – Ialomiţa

DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE GOSPODĂRIREA APELOR
ÎN ZONA BUCUREŞTI, ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI XX

În această perioadă lucrările şi amenajările din infrastructura de gospodărirea apelor erau relativ reduse ca mărime şi extindere.

Toate acestea erau în administrarea ICAB, întreprinderea administrativă a Primăriei Bucureşti. Există un sistem de alimentare cu apă şi o reţea de canalizare, un sistem unitar, acoperind majoritatea perimetrului central construit.

Debitele necesare alimentării cu apă potabilă erau asigurate de:

• staţia de tratare Arcuda, cu o capacitate de circa 6 m³/s, situată în nordul Capitalei şi preluând debitele derivate din râul Dâmboviţa (captarea Brezoaiele);

• barajul Ogrezeni (Crivina) pe râul Argeş, dimensionat pentru a permite derivarea, prin pompare, a unui debit de 3 m³/s la staţia de tratare Arcuda şi 0,5 m³/s pentru CET Grozăveşti prin derivarea de la Crivina;

• trei fronturi de captare a apei din subteran prin foraje situate în interfluviul Argeş – Dâmboviţa (Potlogi, Ulmi, Bragadiru, însumând o capacitate de circa 170.000 m³/zi);

• pentru viitor se prevedea extinderea acestora în zona Potlogi pentru 105.000 m³/zi (infiltraţii prin mal stâng şi drept al râului Argeş).

Figura 3. Scheme de alimentare cu apă a municipiului Bucureşti

Albia neamenajată a râului Dâmboviţa traversa oraşul de la nord-vest la sud-est pe o distanţă de peste 17 km, împărţind în două intravilanul municipiului Bucureşti. În marea majoritate a timpului, debitele scurse pe albia râului Dâmboviţa erau deosebit de reduse, majoritatea acestora fiind reţinute la staţia de tratare Arcuda pentru furnizarea apei potabile. Sporirea acestora era asigurată de drenarea apelor freatice şi în perioadele ploioase cu apă din deversoarele de prea-plin, prevăzute în colectoarele de ape uzate şi pluviale existente pe cele două maluri ale Dâmboviţei.

Nodul hidrotehnic Ciurel, situat în zona amonte a albiei râului Dâmboviţa (în zona actualului baraj Lacul Morii), de unde pleacă derivaţia ce conducea apa de răcire pentru CET Grozăveşti.

Lucrări şi amenajări pentru asanarea văii Colentina, situate în nord vestul Capitalei. Lucrările executate la sfârşitul deceniului 1930-1940 au avut ca scop amenajarea zonei albiei râului Colentina pentru agrement, sporturi nautice şi îmbăiere în prelungirea şi adiacent parcului naţional Herăstrău. Lucrările, amenajările şi execuţia acestora au fost concepute şi coordonate de directorul tehnic al ICAB din acea perioadă, prof. dr. ing. Dorin Pavel. Lucrările de un deosebit interes şi pentru perioada actuală constau într-o salbă de lacuri separate prin baraje prevăzute cu sifoane pentru asigurarea distribuţiei debitelor de primenire pe toate suprafaţa lacurilor, deversoare pentru evacuarea debitelor mari şi ecluze pentru trecerea navelor de agrement dintr-un bief în altul. S-au echipat atunci:

• barajele şi acumulările Mogoşoaia, Chitila, Băneasa, Herăstrău, Floreasca şi Tei;

• barajul şi acumularea Buftea cu un volum de circa 9,5 mil m³ pentru regularizarea debitului râului Colentina şi a celor derivate din Ialomiţa (barajul Bilciureşti) prin canalul Bilciureşti – Ghimpaţi.

DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE GOSPODĂRIREA APELOR ÎN ZONA BUCUREŞTI ÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI XX
(până în anul 1990)

Lucrările şi amenajările pentru infrastructura de gospodărirea apelor au căpătat după anul 1950 o dezvoltare semnificativă ca urmare a:

• cerinţelor sporite de apă potabilă şi industrială ca urmare a creşterii accentuate a gradului de urbanizare şi industrializare;

• programului naţional de electrificare, care a impus intensificarea valorificării potenţialului energetic al resurselor de apă în mod complex, atât pentru producerea de energie, cât şi pentru satisfacerea altor folosinţe (apă potabilă şi industrială, irigaţii, atenuarea viiturilor etc.);

• rezolvării unor probleme de combaterea inundaţiilor, survenite imediat după inundaţiile catastrofale din anii 1970 şi 1977.

Toate acestea au impus şi pentru subbazinul Argeş un grad ridicat de amenajare şi valorificare a resurselor superficiale de apă. Amenajările realizate în această perioadă au fost făcute în conformitate cu prevederile Planurilor de amenajare a bazinelor hidro-grafice, elaborate în perioada 1958-1962, planuri ce au inclus şi valorificarea energetică a resurselor de apă.

Principalele lucrări şi amenajări din infrastructura de gospodărirea apelor ce re-prezintă un interes deosebit pentru dezvoltarea oraşului Bucureşti sunt reprezentate de:

• Barajul şi acumularea Vidraru în bazinul superior al râului Argeş, realizate şi puse în funcţiune în 1965. Barajul de beton în arc de 166 m înălţime permite acumularea unui important volum de apă, de 455 milioane m³ pentru:

• alimentarea cu apă a municipiu-lui Bucureşti;

• irigarea a cca 10.000 ha în bazi-nul râului Argeş;

• atenuarea undelor de viitură;

• producţia de energie electrică într-o centrală subterană (Corbeni) cu o putere instalată de 220 MW. În a doua etapă, în perioada anilor 1965-1978 în aval de barajul de compensare s-au realizat 14 centrale hidroelectrice de joasă cădere. În a treia etapă, având în vedere colmatarea aproape inte-grală a acumulărilor Bascov şi Piteşti, pentru asigurarea supli-mentării debitelor de apă potabilă şi industrială pentru oraşul Bucu-reşti, s-a realizat şi pus în funcţiune în anul 1983, pe râul Argeş, acumularea Goleşti cu un volum total de 78,5 milioane m³. În aval de aceasta, s-a realizat ulterior barajul de priză Zăvoiul Orbului, de unde printr-un canal de legătură existent (CA 2) poate fi furnizat pe malul stâng un debit de cca 19,6 m³/s pentru irigaţii şi eventual pentru suplimentarea fluxului de apă în staţia Arcuda.

Figura 5. Schema de amenajare a râului Argeş

• Barajul Pecineagu, situat în zona superioară a râului Dâmboviţa, din anrocamente cu o înălţime de 107 m şi având o acumulare de 63 milioane m³.

Barajul şi acumularea Pecineagu au fost realizate pentru asigurarea debitelor necesare pentru alimentarea cu apă a localităţilor din bazinul superior al râului Dâmboviţa şi din Ţara Făgăraşului, precum şi suplimentarea, în special, a alimentarii cu apă a municipiului Bucureşti.

• Acumulările din partea superioară a râului Ilfov (Udreşti, Bungeşti I şi II, Brăteşti, Adunaţi şi Ilfoveni), cu suplimentarea debitelor afluente prin intermediul derivaţiei Târgovişte – Udreşti (4,0-5,0 m³/s), erau destinate pentru irigaţii locale, piscicultură şi posibilităţi de suplimentare a debitelor pentru staţia de tratare Arcuda (fig. 2).

Tot în această perioadă au fost realizate o serie de lucrări, ce privesc în mod direct municipiul Bucureşti:

• Realizarea de către ICAB a canalului dublu casetat Crivina – Roşu cu o capacitate de transport de 15 m³/s, din care 7-8 m³/s pentru noua staţie de tratare pentru apă potabilă (Staţia de tratare Roşu), restul de debite asigurând scurgerile salubre de pe albiile râurilor Dâmboviţa şi Colentina (7,6 m³/s).

Fără o justificare corespunzătoare, exploatarea acestui dublu canal casetat a fost abandonată, fiind scos complet din funcţiune, iar pentru furnizarea apei la staţia de tratare Roşu, dată în exploatare, realizându-se un nou apeduct simplu casetat, cu o capacitate de transport de 7,5 m³/s. În această nouă situaţie, s-a renunţat la aducerea unor debite minime necesare pentru asigurarea scurgerii salubre pe râurile Dâmboviţa şi Colentina ce traversau oraşul Bucureşti.

Spre sfârşitul perioadei în discuţie, au început (iar astăzi sunt în exploatare), lucrările şi amenajările privind regularizarea albiei râului Dâmboviţa în Bucureşti. Ame-najările cuprind:

• Barajul şi acumularea Lacul Morii, cu un volum acumulat de cca 15 mil m³, având ca principal obiectiv atenuarea debitelor de viitură ce pot surveni pe râul Dâmboviţa, regularizarea debitelor afluente din amonte şi asigurarea scurgerii salubre pe canal Dâmboviţa, agrement etc.

• Amenajarea albiei râului Dâmboviţa în intravilanul municipiului Bucureşti, cca 17,6 km prin realizarea în trepte a albiei pentru transportul apei curate între Lacul Morii şi barajul Tânganu din zona aval. Luciul de apă în trepte al albiei de apă curată (fig. 7 şi 8) s-a realizat prin intermediul a 11 noduri hidrotehnice, prevăzute cu clapete de cca 1,5 m înălţime. Sub cuva de apă curată, s-au executat două colectoare mari, dispuse între Lacul Morii şi nodul hidrotehnic Vitan. În aval de acesta, pentru mărirea capacităţii de transport al apelor uzate şi pluviale colectate din intravilanul municipiului Bucureşti, s-au realizat 3 colectoare amplasate pe malul stâng şi, în final, pe malul drept, mal pe care este situată şi staţia de epurare Glina.

Figura 6. Schema de amenajare a râului Dâmboviţa în municipiul Bucureşti

Figura 7. Amenajarea râului Dâmboviţa în municipiul Bucureşti. Profil caracteristic

• Staţia de epurare Glina prevăzută iniţial cu 3 linii de epurare a 7,5 m³/s fiecare, a fost realizată, în final, cu 2 linii de epurare. În prezent, s-a dat în funcţiune etapa I de echipare, capabilă să epureze un debit de 5 m³/s (±10%), beneficiind inclusiv de treaptă biologică;

• Acumularea Văcăreşti, pe râul Dâmboviţa, în apropiere de oraşul Târgovişte, dată în funcţiune în 1984, are o capacitate de 54 mil m³. Aceasta are ca scop asigurarea de apă pentru irigaţii şi piscicultură prin derivaţia de debite ce debuşează în acumulările Adunaţi şi Ilfoveni de pe râul Ilfov. Principalul său rol este acela de atenuare a viiturilor de frecvenţă rară prin intermediul unui polder, adiacent acumulării permanente, polder ce intră în funcţiune la asigurarea sub 1%;

• Canalul de derivaţie Brezoaiele – Ogrezeni, ce permite devierea apelor mari din Dâmboviţa în Argeş, permiţând trecerea în aval numai a unui debit de 300 m³ pe râul Ciorogârla;

• Primăria oraşului Bucureşti a realizat şi pus în funcţiune Staţia de Tratare a apei Crivina, alimentată prin pompare cu apă din barajul de priza Crivina;

• Tot în această perioadă a început realizarea (1984) unui nou baraj de priză a apelor din Argeş (barajul şi acumularea Ogrezeni) care urmează a înlocui actualul baraj de priză de la Crivina, cu totul necorespunzător. Amenajarea de la Ogrezeni permite stocarea apei brute necesare oraşului Bucureşti, pentru o perioadă de cca. 5-7 zile, evitând astfel situaţiile frecvente de blocare a prizelor cu zai sau poluarea râului Argeş cu produse petroliere. De la barajul şi acumularea Ogrezeni, aducţiunea spre staţia de tratare Crivina şi Roşu şi a debitelor salubre pentru Dâmboviţa şi Colentina în Bucureşti se poate face gravitaţional prin intermediul a două casete ce fac legătura între barajul Ogrezeni şi Crivina de unde pornesc în prezent aducţiunile spre Bucureşti. Barajul şi acumularea Ogrezeni sunt executate şi pot fi date în exploatare. Terminarea ansamblului de lucrări şi a casetelor de transport au execuţia sistată din lipsa de finanţare şi totodată de interes din partea Primăriei Capitalei, care este principala beneficiară a acestei amenajări.

Considerăm util a preciza că în această perioadă recunoscând importanţa şi rolul resurselor de apă în dezvoltarea social-economică a României, au fost înfiinţate ministere şi instituţii cu atribuţii şi responsabilităţi noi în acest domeniu. Ca exemple, menţionăm Consiliul de Stat al Apelor, Comitetul Naţional al Apelor, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Mediului, din care în prezent s-a desprins Ministerul Apelor şi Pădurilor.

Totodată, administrarea resurselor de apă şi a potenţialelor acestora a fost încredinţată întreprinderii de stat: Administraţia Naţională „Apele Române”.

Trebuie, de asemenea, menţionat că, în deceniul ’80 al secolului trecut, au început şi s-au desfăşurat, în ritm alert, lucrările de amenajare a Canalului navigabil Bucureşti – Dunăre, cu o lungime de cca. 60 km. Traseul navigabil urmează cursul actual al râului Argeş, între portul Mihăileşti şi portul Olteniţa pe Dunăre şi era completat cu o nouă arteră navigabilă, realizată pe râul Dâmboviţa, aval de viitorul port Glina, situat amonte de barajul Tânganu. În amonte de canalul navigabil, s-a realizat pe râul Argeş acumu-larea Mihăileşti, cu un volum de cca 72 mil m³, necesară pentru asigurarea debitelor ecluzărilor şi altor folosinţe din lungul canalului, precum şi pentru atenuarea viiturilor. Prin prevederea acestor canale navigabile, se putea vorbi de amenajarea integrală a cursurilor de apă Argeş şi Dâmboviţa.

Execuţia lucrărilor în stadiu destul de avansat pe râul Argeş a fost sistată la începutul anului 1990, aprobându-se doar finalizarea şi darea în exploatare a acumu-lării Mihăileşti, cu rol de atenuare a debitelor şi valorificarea potenţialului energetic.

DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE GOSPODĂRIREA APELOR ÎN ZONA BUCUREŞTI, DUPĂ ANUL 1990

Scăderea drastică a cerinţelor de apă pentru zona municipiului Bucureşti după anul 1990 face puţin posibilă, dacă nu chiar imposibilă apariţia de noi lucrări pentru infrastructura de gospodărire a apelor. În zona municipiului Bucureşti, similar cu situaţia din toată ţara, s-au redus aproape în totalitate cerinţele mari de apă pentru agricultură (diminuarea excesivă a suprafeţelor irigate), consumurile de apă industrială şi chiar cele de apă potabilă ca urmare a contorizării.

Din anul 2000, serviciile de alimentare cu apă şi canalizare ale municipiului Bucureşti au fost concesionate pentru 25 de ani de APA NOVA Bucureşti, care în prezent a preluat şi lucrările aferente primei etape de execuţie a staţiei de epurare a apelor Glina.

În prezent, APA NOVA prin cele trei staţii de tratare existente (Arcuda, Roşu şi Crivina) cu o capacitate totală de cca. 17,40 m³/s, furnizează pentru întreg municipiul cca. 171,3 milioane m³ apă potabilă anual, reprezentând numai 30-35% din capacitatea totală anuală a celor trei staţii de tratare.

Un interes imediat pentru dezvoltarea social-economică a municipiului Bucureşti îl reprezintă terminarea şi finalizarea amenajărilor de la obiectivul de investiţii Acumu-larea Ogrezeni, prin care se asigură:

• înlocuirea barajului şi captării Crivina, cu totul necorespunzătoare asigurării cerinţelor de apă ale capitalei ţării;

• asigurarea captării în siguranţă a transportului spre Bucureşti, a unui debit de 20-26 m³/s, suficient pentru cerinţele viitoare ale capitalei pe o perioada de 30-40 de ani;

• asigurarea prin amenajările acestui obiectiv de investiţii a debitelor de scurgere salubră prin albia regularizată a râului Dâmboviţa în Bucureşti (3,6 m³/s) şi prin râul Colentina (3,0 m³/s), considerate şi aprobate ca strict necesare la proiec-tarea acestor lucrări;

• asigurarea gravitaţională a debitelor necesare la Staţia de tratare Crivina;

• ca urmare a necesităţii asigurării cerinţelor de apă pentru Staţia de tratare Crivina şi a debitelor de scurgere salubră pe Dâmboviţa şi Colentina în perimetrul municipiului Bucureşti, rezultă că de la punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii Acumularea Ogrezeni, va fi necesar să se capteze şi transporte spre Bucureşti un debit de minim 18,60 m³/s:

– staţia de tratare Crivina 3,50 m³/s

– debite scurgere salubră 7,60 m³/s

– staţia de tratare Roşu 7,50 m³/s

18,60 m³/s

Se consideră inacceptabil ca prelevarea din râul Argeş încă de la darea în funcţiune a Acumulării Ogrezeni să fie realizată printr-o priză proiectată iniţial pentru un debit de 0,5 m³/s şi totodată se confirmă interesul şi avantajele pe care acest obiectiv de investiţii le prezintă pentru dezvoltarea social-economică a Capitalei.

• pentru siguranţa asigurării cerinţelor de apă pentru Dâmboviţa şi Colentina se apreciază că serviciile şi activităţile aferente să fie încredinţate la Apa Nova, prin extinderea contractului de concesiune.

CONCLUZII

Trebuie menţionat că ritmul deosebit impus execuţiei lucrărilor şi deciziile luate în urma vizitelor săptămânale efectuate pentru evaluarea stadiului de execuţie au făcut ca nu toate lucrările şi amenajările prevăzute de proiectantul general şi de cei de specialitate să fie realizate. Astfel nu au fost executate sau au fost modificate:

• mărirea capacităţii de acumulare a Lacului Morii;

• realizarea nodurilor hidrotehnice de pe albia regularizată a râului Dâmboviţa cu o singură clapetă extinsă pe toată deschiderea albiei (realizate la nodurile hidro-tehnice Grozăveşti şi Ştefan Furtună), cu trei deschideri obturate de clapete;

• diminuarea numărului de casete sifon de subtraversare a pavajului stradal din Piaţa Unirii, cu micşorarea capacităţii de tranzitare a debitelor mari din cuva de apă curată;

• nerealizarea drenajului zonei de pe malul drept al râului Dâmboviţa, considerându-se suficient drenul prevăzut la metrou, dar care nu era funcţional;

• realizarea de poduri denivelate peste albia râului Dâmboviţa şi peste splaiurile adiacente, pentru a asigura condiţii fluente de circulaţie, pe cele două splaiuri;

• realizarea unei intersecţii corespunzătoare a splaiurilor cu Şoseaua Crângaşi;

• darea în exploatare a casetelor colectoare de ape uzate fără decofrarea completă a acestora şi fără eliminarea molozului şi surplusului de beton de la execuţie; zonele obturate au fost recent depistate de APA NOVA şi restabilită scurgerea normală.

Trebuie amintit, de asemenea, că regularizarea albiei râului Dâmboviţa în intra-vilanul municipiului Bucureşti a iscat numeroase controverse şi obiecţii, referitoare în special la soluţiile adoptate: betonări extinse pe suprafeţe mari, albie artificială, eliminarea vegetaţiei naturale, exploatarea cu muncitori în subteran la nodurile hidrotehnice (cu toate că acestea erau prevăzute să funcţioneze automat) etc. Din păcate, toate aceste observaţii au fost tardive şi fără propuneri concrete de modificare sau remediere.

Singurele propuneri concrete de completări şi îmbunătăţiri a exploatării amena-jărilor de gospodărirea apelor realizate în Bucureşti se regăsesc în cercetările unui arhitect român, Teodora Ruxandra Capelle, expuse în cadrul unor articole şi comunicări, efectuate în cadrul Masteratului de Arhitectură la Katholieke Universiteit Leuven (2005). Materialul expus exploatează tematica periferiei municipiului Bucureşti (zona Lacul Morii şi în subsidiar amenajarea albiei râului Dâmboviţa în Bucureşti), insistând asupra relaţiei dintre teritorii şi oraş, propunând o viziune strategică specială pentru dezvoltarea durabilă, bazată pe o metodologie de lucru ce depăşeşte limitele administrative ale oraşului.

Folosind metoda „research by design” se intenţionează ca ansamblul concluziilor şi propunerilor lucrării de masterat să devină o bază de negociere pentru un viitor proiect urban, o platformă pentru experimentarea de soluţii inovatoare, bazată pe schimbul între experienţa practică şi cercetarea academică.

Bibliografie

1. Documentaţii de proiectare ICPGA pentru execuţia barajului şi acumulării Lacul Morii şi Regularizarea râului Dâmboviţa în Bucureşti

2. Teodora Ruxandra Capelle – Recuperarea Lacului Morii, Strategia spaţială de dezvoltare urbană

3. Sistemul de canalizare al Municipiului Bucureşti cu sau fără epurare – Mădălin Mihailovici şi alţii, Hidrotehnica nr. 3/2017

4. Hidrotehnica nr. 1/1985, privind Lacul Morii şi Dâmboviţa în Bucureşti