Col.(r) conf. univ. dr. Anatol MUNTEANU*
Vladimir Cristi s-a născut la 4 iulie 1882 în satul Uscova din gubernia Moscova[1], într-o familie de nobili, clasa superioară privilegiată din Imperiul Rus. Tatăl lui, Grigore Cristi, militar, demnitar şi moşier, a slujit cu fidelitate ţarismul rus şi a cărui activitate a decurs nu în Basarabia, unde s-a născut, ci în sferele înalte ale guvernării imperiale ruse[2].
Din punct de vedere al apartenenţei sociale, Vl. Cristi a fost exponent al nobilimii aristocrate ruse. După o copilărie fericită şi o pregătire şcolară excelentă cu dascăli-învăţători de înaltă calificare, în 1901 devine student al Facultăţii de Drept a Universităţii din Moscova. Mai târziu, în 1907, îşi face studiile la Academia de Agricultură din Montpellier, oraş din sudul Franţei. În continuare, s-a specializat în Rusia, Franţa şi Germania. În 1909, la vârsta de 27 de ani, începe activitatea, nu în Rusia, ci în Basarabia, la nivelul de provincie a structurilor ţariste de stat, şi anume în Zemstva din judeţul Orhei[3].
Prin decizia din 5 mai 1910 a Adunării Deputaţilor nobilimii din Basarabia, lui Vl. Cristi i se acordă dreptul de a fi în „tagma nobilimii basarabene”.
În perioada 1911-1914 este ales în mai multe funcţii administrative ale judeţului Orhei. Este Membru al Consiliului Medical, Judecător de pace onorific, membru al Comitetului de viticultură şi vinificaţie. Este recunoscut ca moşier, având imense proprietăţi moştenite de la bunei şi rude, foşti boieri moldoveni[4].
În perioada Primului Război Mondial, având studii şi primul grad militar, locotenent, a exercitat funcţii de logistică a Frontului din Galiţia, a fost împuternicit al Zemstvei Guberniale din Basarabia, a fost în misiuni de ajutorare a spitalelor militare, a ostaşilor şi răniţilor de pe front – Brodî, Jitomir, Viniţa, ş.a.[5] Din 1 august 1915, deţine funcţia de ajutor de comandant al Detaşamentelor Crucii Roşii de pe Frontul de Vest, având sarcina de aprovizionare şi alimentare a tuturor unităţilor militare dislocate în zonele de război.[6] Având funcţii mari, responsabilităţi de conducere, colaborând direct cu Comandamentele de armă pe fronturile de vest şi sud-vest, este avansat în grad. Pentru merite desfăşurate în sprijinul Armatei ruse, Vladimir Cristi, în noiembrie 1915, a fost ridicat la gradul de colonel, a fost decorat cu Ordinul Sf. Ana, gradul III.[7] Şi-a îndeplinit atribuţiunile militare şi de aprovizionare ca Ajutor-comandant al Marii Unităţi de pe front până în februarie 1917.
La 6 martie 1917, este transferat la Chişinău şi numit de Guvernul Provizoriu din Petrograd în funcţia de ajutor al Comisarului Gubernial al Basarabiei (ajutor de guvernator). În cazurile când cerea situaţia şi când Comisarul Gubernial pleca din Chişinău sau din Basarabia, Vl. Cristi intra în exerciţiul funcţiei de comandă drept Comisar gubernial.[8]
Vl. Cristi a prezidat Congresul comisarilor judeţeni din Basarabia, care şi-a deschis lucrările la 15 iunie 1917. În acel moment, gubernatorul C. Mimi se retrăgea din activitate, cedând locul tânărului om politic şi de stat, basarabeanului Vl. Cristi, care se descurca bine cu treburile organizatorice şi administrative ale perioadei complicate de după război.
Vl. Cristi devine şi membru al Comitetului Executiv Gubernial al Basarabiei, organ administrativ-executiv instituit de către Guvernul Provizoriu al Rusiei. Acest Comitet, precum anunţă la 2 aprilie 1917 un ziar din Chişinău, i-a încredinţat lui Vl. Cristi toate funcţiile sale administrativ-executive. În iureşul evenimentelor politice şi sociale care s-au derulat după revoluţia din februarie 1917, Vl. Cristi s-a aruncat „în politica social-democrată, intrând în organizaţia de stânga, în Sovietul ţăranilor şi lucrătorilor din Cooperative”.[9]
Trebuie menţionat interesul naţional al demnitarului de stat, saltul evolutiv care s-a produs în conştiinţa lui Vl. Cristi. Sub influenţa transformărilor sociale şi politice care au intervenit în 1917 în structurile de stat, el promovează o politică de autonomie şi chiar de ieşire din componenţa Federaţiei Ruse. El a depăşit mentalitatea de castă a aristocraţiei ruseşti, a susţinut Mişcarea de Eliberare Naţională a românilor-basarabeni, ceea ce nu au făcut-o mulţi reprezentanţi ai nobilimii basarabene.
Vom prezenta un alt eveniment important pentru viitorul Basarabiei, la care a participat cu devotament Vl. Cristi. Ocupând postul de ajutor al Comisarului Gubernial, a contribuit la respingerea pretenţiilor teritoriale înaintate de Rada Ucraineană, care tindea să încorporeze Basarabia în graniţele Ucrainei, în timp ce moldovenii, la un şir de congrese basarabene, s-au pronunţat pentru o autonomie totală a Basarabiei. Această perioadă dificilă în activitatea sa el o relatează elocvent în materialul „O pagină inedită din istoria Basarabiei”[10], publicat în revista „Viaţa Basarabiei”: „La 12 iulie 1917, primesc din Kiev o telegramă semnată de ministrul de interne al Ucrainei, Vinicenco, prin care am fost invitat să mă prezint pe data de 25 iulie 1917 la Kiev, la o consfătuire a guvernatorilor provinciilor ce făceau parte din Ucraina autonomă”. În acelaşi timp, Partidul Naţional Moldovenesc, condus de Pan Halippa şi Vladimir de Herţa, primeşte de la Kiev o ştire confidenţială că Rada trimite la Petrograd o delegaţie specială pentru a căpăta aprobarea decisivă a guvernului rus şi a fixa definitiv hotarele Ucrainei autonome, compusă din 10 gubernii, în care urma să intre şi Basarabia. Înţelegând gravitatea „momentului istoric”, Vl. Cristi s-a decis să ia personal iniţiativa unei acţiuni ferme împotriva acestei tendinţe anexioniste. El şi-a propus să convoace „o mare întrunire” despre autonomie a reprezentanţilor partidelor politice, organizaţiilor obşteşti, a zemstvelor şi primăriilor din Basarabia. Întruniţi la 20 iulie 1917, sub preşedinţia lui Vl. Cristi, toţi reprezentanţii s-au pronunţat împotriva pretenţiilor Radei ucrainene şi pentru Autonomia Basarabiei[11].
Reuniunea în cauză a considerat necesară plecarea unei delegaţii la Kiev pentru a dezbate problema şi a anula decizia Radei ucrainene. Pe această temă s-a mai făcut o consfătuire secretă cu Pan Halippa, Ion Pelivan, Vladimir de Herţa şi Paul Gore. În data de 25 iulie 1917, la Kiev, în capitala ucraineană au sosit Vladimir Cristi, Pantelimon Erhan şi un delegat al Comitetului Ostăşesc, aducând la cunoştinţă oficialităţilor de aici protestul basarabenilor în legătură cu scopul urmărit de Ucraina de a incorpora Basarabia. Deşi partea ucraineană a dat asigurări că nu urmăreşte acest scop, a doua zi Consiliul de Miniştri de la Petrograd, în urma raportului prezentat de ministrul ucrainean Vinicenco, a stabilit definitiv frontierele Ucrainei, care includeau zece provincii, inclusiv Basarabia.
Delegaţia basarabeană şi-a dat seama de înşelăciunea diplomaţiei ucrainene, părăseşte în grabă Kievul şi vine la Petrograd, unde peste trei zile, cu ajutorul ostaşilor moldoveni din regimentele de gardă aflate aici, reuşeşte să pătrundă în „Palatul de iarnă”, în care îşi ţinea şedinţele Consiliul de Miniştri şi, prinzând momentul, l-a acostat pe Alexandr Kerenski, preşedintele Guvernului Provizoriu al Rusiei, căruia i-a expus problema. Deşi a răspuns că hotărârea nu poate fi revăzută, Al. Kerenski a promis că vor fi invitaţi în sala de şedinţe a Consiliului de Miniştri pentru a-şi prezenta expunerea, ceea ce peste scurtă vreme s-a întâmplat. Vl. Cristi le-a citit miniştrilor Guvernului Rus memoriul pregătit de el, le-a demonstrat prin documente statalitatea Moldovei, harta etnografică a Basarabiei elaborată de Alexie Nour şi o altă hartă din secolul al XVII-lea, pe care teritoriul dintre Prut şi Nistru era reprezentat în componenţa Principatului Moldovei. Vl. Cristi a mai menţionat că cei 100.000 de soldaţi şi ofiţeri basarabeni se vor retrage de pe frontul românesc dacă Ucraina va prelua Basarabia. După o scurtă discuţie a miniştrilor din Guvern, Alexandr Kerenski le-a declarat că Guvernul Rusiei a revenit asupra deciziei luate „şi a recunoscut dreptul la autodeterminare şi autonomie federală a Basarabiei”, la fel ca şi cazul Ucrainei.[12] Această decizie a doua zi a fost publicată în ziarele ruse din Petrograd. Vl. Cristi recunoaşte că sprijinul majoritar în această privinţă a fost dat de Comitetul Ostăşesc Moldovenesc din Petrograd. În continuare a colaborat cu Comitetul Central Ostăşesc, ajutat material de militarii şi regimentele moldoveneşti în logistică şi aprovizionare. Colaborează cu ofiţerii militari: Gr. Pântea, N. Secară, T. Cojocari, N. Furtună şi alţi ofiţeri basarabeni ai Oastei Moldoveneşti.
Gazeta Cuvânt Moldovenesc din 12 septembrie 1917 a informat populaţia că în locul lui C. Mimi, demisionat din funcţia de Comisar gubernial, Comitetul Executiv Gubernial al Basarabiei i-a numit pe Vl. Cristi, I. Inculeţ şi E. Kenigşat, şi ei, împreună, vor alcătui Comisariatul, „unul dintre ei fiind socotit şi preşedinte”.
În prima şedinţă a Sfatului Ţării, Vl. Cristi şi-a depus mandatul de Comisar gubernial al Basarabiei, devine deputat în acest for legislativ. Este ales deputat în Sfatul Ţării din partea Congresului al III-lea al delegaţilor de ţărani, împuterniciţi de comunele judeţelor basarabene. Mandatul lui de deputat a fost validat la 21 noiembrie 1917, adică din ziua deschiderii lucrărilor Sfatului Ţării, până la 6 decembrie 1917, în acest răstimp fiind membru al Comisiei de luptă contra anarhiei şi de aprovizionare, precum şi membru al Comisiei de Declaraţii şi Statute. Basarabia, dar şi Rusia, trecea printr-o perioadă de plină sărăcie, anarhie şi descompunere a puterii centrale. Chişinăul era invadat de armate ruse bolşevizate, era un haos total. În şedinţa Sfatului Ţării din 7 decembrie 1917, care s-a desfăşurat până noaptea târziu, s-a format Cabinetul Directorilor Generali ai Republicii Democrate Moldoveneşti, portofoliul afacerilor interne fiind atribuit lui Vl. Cristi. A fost delegat de către Consiliul Director ca împreună cu I. Pelivan să intervină pe lângă Armata Română şi Comandamentul trupelor franceze pentru a solicita ajutor militar în legătură cu agravarea bruscă a situaţiei politice din Basarabia din cauza acţiunilor duşmănoase ale unităţilor armatei ruseşti în debandadă. Aflându-se la Iaşi de la 8 până la 17 decembrie 1917, ei au avut convorbiri cu reprezentanţii Antantei, de la care nu au obţinut nimic, apoi cu unii comandanţi ai Armatei române, inclusiv cu basarabeanul, generalul Al. Averescu şi cu prim-ministrul României, Ion. I.C. Brătianu.
Nicolae Iorga a consemnat în memoriile sale că l-a vizitat la redacţia sa Ion Pelivan, însoţit de Vl. Cristi, „om cult, care vorbeşte franţuzeşte şi italieneşte şi care, prevenit contra României, acum e încântat de ceea ce a văzut aici”.
Situaţia în Basarabia era gravă, ieşită de sub control şi autorităţile basarabene nu aveau posibilitatea de a lupta cu forţele proprii împotriva dezordinilor în masă provocate de unităţile militare ruseşti bolşevizate. Soldaţii ruşi arestau ofiţerii, dezarmau unităţile militare moldoveneşti, jefuiau casele şi gospodăriile cetăţenilor înstăriţi, devastau magazine şi depozite. P. Erhan – preşedintele Consiliului Director, I. Pelivan – directorul general de externe şi Vl. Cristi – directorul general de interne, acţionând oficial, în baza împuternicirilor acordate de Sfatul Ţării, s-au adresat Comandantului Armatei Ruse, Şcerbaciov, şi ministrului de război al României cu rugămintea de a trimite Armata română cât mai urgent la Chişinău, să vină şi Regimentul ardelenesc de la Kiev, „ca acest Regiment să stea la dispoziţia Directoratului Republicii Moldoveneşti”. Ministrul de război, generalul Iancovescu, le-a aprobat cererea. După discuţii, delegaţia Moldovei se retrage la Chişinău.
În condiţiile unei adevărate agresiuni dezlănţuite de „Front-otdelul” bolşevic, de la începutul lui ianuarie 1918, ce ameninţa cu paralizarea definitivă a activităţii Sfatului Ţării, a membrilor guvernului republicii şi a Blocului moldovenesc din cadrul legislativului basarabean, armata română nu intervine, întârzie. În zilele de 6-7 ianuarie 1918, se ţin două şedinţe cu privire la situaţia politică creată. În conformitate cu hotărârile adoptate, câteva grupuri de basarabeni, conduse de I. Pelivan, A. Crihan, V. Ţanţuşi, Vl. Cristi, pleacă din nou pe căi diferite la Iaşi, pentru a urgenta ajutorul militar. Pe parcurs problema se rezolvă, Divizia XI română, general Brătianu, ajunge la Chişinău, situaţia politică şi socială se stabilizează.
Având darul organizatoric şi promovând detaşamentele de miliţie populară, Sfatul Ţării îi acordă lui Vl. Cristi portofoliul afacerilor interne şi în cel de-al doilea guvern al Basarabiei, constituit la 19 ianuarie 1918 sub preşedinţia lui Daniel Ciugureanu. La 27 martie 1918, a Votat Unirea Basarabiei cu România. A devenit un politician activ.
Ca om politic, Vl. Cristi va merge la Iaşi, împreună cu delegaţia membrilor Sfatului Ţării pentru a prezenta regelui Ferdinand I Memoriul unirii Basarabiei cu România. La 11 aprilie 1918 este desemnat delegat pe lângă Ministerul Afacerilor Străine al Guvernului Român.
A devenit membru al Partidului Poporului şi deputat în Parlamentul României (1926), a fost senator şi prim-vicepreşedinte al Senatului. În perioada 16 ianuarie-12 mai 1932 a ocupat postul de Ministru-secretar de stat în guvernul condus de Nicolae Iorga[13].
În iunie 1932 se încadrează în Uniunea Agrară, este în conducerea Partidului Agrar. În revista „Din trecutul nostru” (1936), este inserată următoarea ştire: „Partidul foştilor moşieri mari ai Basarabiei, condus de Vl. Cristi, face parte din Uniunea Agrară a lui C. Argetoianu”.
În data de 25 septembrie 1938, ziarul „Basarabia” a înştiinţat locuitorii din Chişinău despre numirea lui Vl. Cristi în postul de Primar al municipiului Chişinău. Situaţia în Primărie şi în Chişinău era tensionată de faptul că de o perioadă de timp o parte din populaţia Chişinăului susţinea Garda de Fier, legionarii. Fostul primar a fost suspendat şi arestat din ordinul regelui Carol al II-lea, iar Vl. Cristi a reuşit să aplaneze conflictele apărute, „a dus o politică pacifistă”, menţionau ziarele basarabene.[14] La 21 ianuarie 1939, acelaşi ziar din Chişinău informa cititorii că guvernul României l-a numit pe Vladimir Cristi în Consiliul Superior Naţional al Frontului Renaşterii Naţionale, responsabil de agricultură şi munca manuală, partid format de Regele Carol al II-lea, care în perioada 1938-1940 a suspendat activitatea altor partide politice. Ţinând cont de faptul că era moşier şi agricultor, el mai avea obligaţia să fie şi Preşedinte de onoare al Uniunii Sindicatelor viticole şi pomicole din Basarabia şi România. La Congresul care a avut loc la Bucureşti el a fost ales în calitate de vicepreşedinte permanent al uniunii respective[15].
Evenimentele şi faptele din viaţa şi activitatea omului de stat Vl. Cristi au fost scrise detaliat în lucrările: „La răspântie”, autor Dm. Bogos şi în cartea „Le probleme de la Basarabie”, autor I. Pelivan, precum şi în articole publicate în presa periodică.
După ultimatul sovietic, în 1940 se refugiază în România şi un an lucrează în Guvernul român, în agricultură. După cel de-al Doilea Război Mondial, în mai-iunie 1944, Vl. Cristi se refugiază cu familia din Chişinău în Bucureşti, locuieşte o perioadă de timp într-o casă a prietenului de familie C. Argetoianu.
Situaţia în România era complicată. Trupele române şi germane se retrăgeau din spaţiul sovietic. Vl. Cristi a reuşit, cu ajutorul relaţiilor şi prietenilor, să ajungă în Austria, angajându-se la un fermier.
În Austria, în 1944, ca şi în alte ţări din Vest, funcţionau echipe de agenţi sovietici, care cunoşteau bine limba germană şi erau specialişti în culegerea de informaţii din teren despre situaţia militară, economică a inamicului. Aceşti spioni aveau misiunea de a transmite informaţii despre dislocarea şi activitatea unor oameni politici, militari, infractori, trădători sovietici din Ucraina, Basarabia şi România, refugiaţi în ţările de vest ale Europei. Informaţiile date despre aceste persoane şi alte grupuri de indivizi care au luptat împotriva URSS (inclusiv foşti militari ruşi, tătari din Crimeea, cazacii ruşi, vlasoviştii, mahno-bandera, ş.a.) erau transmise la Centrul de informaţii militare şi speciale NKVD[16]. În plasa agenturii sovietice a nimerit şi Vl. Cristi, care era pe lista neagră a acestor servicii secrete. Vl. Cristi este arestat împreună cu toată familia ca „duşman al poporului” şi trimişi în centrala de detenţie din URSS la cercetări. A fost despărţit de familie, umilit, maltratat, trecut prin mai multe închisori, nefiind nici cetăţean rus, nici sovietic. Ruşii sovietici l-au pedepsit pentru că a fost Comisar al Guvernului Basarabiei, membru şi ministru în Sfatul Ţării şi a reuşit să scoată Basarabia din cadrul Rusiei şi Ucrainei bolşevice.
Fiind cetăţean român, fost deputat, senator, om politic şi de stat al României, neavând nicio bază legală, autorităţile sovietice după 1950 îl predau autorităţilor comuniste de la Bucureşti pentru judecată şi exterminare în puşcăriile româneşti.
A decedat bolnav şi umilit în 1956 la psihiatria spitalului închisorii Văcăreşti din Bucureşti.[17] A fost înhumat noaptea, într-o groapă comună a puşcăriaşilor, în cimitirul de vizavi de închisoare, zona Berceni (din mărturia rudelor).
Omul care avea în patrimoniul său distincţii ruseşti şi româneşti: Ordinele: Sf. Vladimir; Sf. Gheorghe (ruseşti); Meritul Cultural; Ferdinand în grad de Comandor; Coroana României; Steaua României în grad de Ofiţer; Medalia Aviatică,- a dispărut de pe firmamentul istoriei ca un anonim.
Scriitorul enciclopedist din R. Moldova, Iurie Colesnic, prin intermediul Ninei Bogos-Manoilă, a vrut să intre în legătură cu unicul moştenitor al lui Vladimir Cristi, fiul Alexandru, care locuia în Bucureşti, dar acesta din cauza bolii a refuzat întâlnirea. De fapt, îi evita pe toţi, cu excepţia vechilor colegi de liceu şi de facultate. La Cimitirul Central din Chişinău, pe una din aleile laterale, sunt cinci morminte ale familiei Cristi. În Basarabia ele au rămas ca mărturii ale perindării unui neam. De fapt, istoria păstrează doar informaţiile de care are strictă nevoie, pe restul le încredinţează, fără regrete, anonimatului…
Bibliografie
- Sion, Arhondologia Moldovei, 1973.
- Arhiva Naţională a Republicii Moldova (ANRM), f. 211, inv. 3, d. 154, f. 727, inv. 2, d. 77.
- ANRM, f. 88, inv. 2, d. 70, Gh. Bezviconi, Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru.
- Arhiva Istorică de Stat a Rusiei (AISR), f. 1284, inv. 46, d. 102.
- Iurie, Colesnic, Generaţia Unirii, Enciclopedie, 2016.
- Arhiva de stat militară, Piteşti, f. 5445, d. 30.
- Figuri contemporane din Basarabia, Chişinău, Editura Arpid, 1939.
- Patrimoniu, Chişinău, 1991, nr. 4, p. 44; Alexandru Chiriac, Membrii Sfatului Ţării. 1917-1918.
- Mamina, I. Scurtu, Guverne şi guvernanţi (1916-1938), Bucureşti, 1996.
- Vladimir, Cristi, O pagină inedită din istoria Basarabiei, în „ Viaţa Basarabiei”, 1933.
- Ion, Pelivan, Amintiri, în patrimoniu, Chişinău, 1992.
- Noul părinte al Chişinăului, Basarabia, 25 septembrie 1938.
- Cristian, Troncotă, România şi Frontul secret, 2014.
- ANRM, f. 173, inv. 2, d. 1959.
[1] C. Sion, Arhondologia Moldovei, 1973.
[2] Arhiva Naţională a Republicii Moldova (ANRM), f. 211, inv. 3, d. 154, f. 727, inv. 2, d. 77.
[3] ANRM, f. 88, inv. 2, d. 70, Gh. Bezviconi, Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru.
[4] Arhiva Istorică de Stat a Rusiei (AISR), f. 1284, inv. 46, d. 102.
[5] Iurie, Colesnic, Generaţia Unirii, Enciclopedie, 2016.
[6] Arhiva de stat militară, Piteşti, f. 5445, d. 30.
[7] Figuri contemporane din Basarabia, Chişinău, Editura Arpid, 1939.
[8] Patrimoniu, Chişinău, 1991, nr. 4, p. 44; Alexandru Chiriac, Membrii Sfatului Ţării. 1917-1918.
[9] Mamina, I. Scurtu, Guverne şi guvernanţi (1916-1938), Bucureşti, 1996.
[10] Vladimir, Cristi, O pagină inedită din istoria Basarabiei, în „ Viaţa Basarabiei”, 1933.
[11] Ion, Pelivan, Amintiri, în patrimoniu, Chişinău, 1992.
[12] Vladimir, Cristi, O pagină inedită din istoria Basarabiei, în „ Viaţa Basarabiei”, 1933.
[13] Noul părinte al Chişinăului, Basarabia, 25 septembrie 1938.
[14] Idem.
[15] Cristian, Troncotă, România şi Frontul secret, 2014.
[16] ANRM, f. 173, inv. 2, d. 1959.
[17] În actul nr. 55, întocmit în 10 martie 1932, sunt enumerate următoarele proprietăţi funciare stăpânite de Vladimir Cristi: „În comuna Teleşeu, judeţul Orhei, el poseda 14 ha de pământ arabil, 17 ha vie şi 1 ha izlaz, iar în satul Zamcioji din comuna Rădeni, judeţul Lăpuşna – 118 ha pământ arabil, 22 ha vie, 15 ha fâneaţă, 27 ha livadă şi 9 ha izlaz. Moşia sa Zamcioji, cu suprafaţa totală de 214 ha 1.154 m.p., cuprindea: conacul împreună cu parcul (6 ha 6.684 mp), livezi de meri şi pruni (24 ha 7.500 mp), livezi de nuci ( 22 ha 230 m.p.), sub odaie (6 ha 2095 mp), teren arabil şi fâneaţă (143 ha 810 mp) şi plantaţii cu salcâmi (5 ha). Pe această moşie de la Zamcioli avea următoarele construcţii: clădirea principală în care locuia proprietarul, cu 25 de camere şi bucătărie din 3 camere,- o clădire frumoasă, construită din piatră şi acoperită cu ţiglă de Marsilia. În altă clădire, cu două nivele, locuia administratorul moşiei. Era cramă, grajduri pentru cai şi vaci, beci, gheţărie.”
* membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România
Coments