col. Georgyi OLKHOVSKYI

Relaţiile dintre Ucraina şi Rusia au o istorie lungă şi controversată, care durează de sute de ani. Conţinutul său principal este dorinţa Moscovei şi a succesorilor săi – Imperiul Rus, Uniunea Sovietică şi Federaţia Rusă – de a preveni formarea unui stat independent al poporului ucrainean – un membru cu drepturi depline al comunităţii europene a naţiunilor.

Ucraina şi-a câştigat independenţa în 1991, în colapsul Uniunii Sovietice de la început a fost văzută şi privită de elita rusă ca neînţelegere istorică, care ar trebui să fie corectată cât mai curând posibil. Prin definiţia lui Putin – dezintegrarea este cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului al XX-lea.

Agresiunea armatei ruse împotriva Ucrainei a fost o operaţiune pre-planificată şi atent pregătită.

În ciuda semnării acordurilor politice de bază cu Ucraina, în special aşa-numitul „Mare Acord”, semnat în mai 1997, Rusia a continuat să declare drepturile sale în Crimeea şi Sevastopol, precum şi reprezentanţi ai cercurilor politice ruseşti (V. Zhyrynovskyy, dl. Lujkov, K. Zatulin) nu au încetat să facă presiuni asupra guvernului rus să rupă „Tratatul de prietenie, cooperare şi parteneriat între Rusia şi Ucraina”, şi să asigure în continuare staţionarea Flotei ruse a Mării Negre la Sevastopol. Aceste apeluri au fost justificate prin „ilegalitatea transferului Crimeei şi Sevastopolului la Ucraina” şi prin „discrepanţa de sedimentare dintre graniţele existente şi graniţele istorice ale poporului rus.”

Cu toate acestea, cea mai eficientă şi cuprinzătoare a fost pregătirea Moscovei pentru anexarea Peninsulei Crimeea, care a început în 2013, după efectuarea de modificări la noul concept de politică externă al Rusiei care a definit necesitatea de menţinere în stare de operativitate a bazelor ruseşti din Ucraina.

În acest moment, guvernul rus a dezvoltat conceptul de „soft power” pe Ucraina, care a inclus implicarea activă în Crimeea şi în regiunile sud-estice ale Ucrainei a partidelor politice şi mişcărilor sociale pro-ruse pentru a crea terenul pentru destabilizarea situaţiei din Ucraina.

Cu participarea activă a serviciilor secrete ruseşti şi cu aprobarea guvernului penal Ianukovici, la mijlocul anului 2013 Federaţia Rusă a creat pe teritoriului Crimeei şi sud-est al Ucrainei reţeaua puternică a partidelor politice anti-ucrainene, mişcările sociale şi organizaţiile non-guvernamentale („Unitate rusă”, „Partia”, „Edynaya Rus”, „Comunitatea rusă din Sevastopol”, mişcări „Pentru o Rusia unită”, „Uniunea poporului rus”, „Pentru Republica Crimeea”, clubului militar-patriotic „Şcoala de victorie”, „Opoziţia Poporului”, partid neo-fascist radical de dreapta „Unitatea Naţională Rusă”).

La începutul anului 2013 serviciile speciale ale Federaţiei Ruse au început crearea în Crimeea a organizaţiilor radicale locale şi rus, orientate anti-ucrainean, inclusiv on-line Fight Club „Hold”, companie militară privată de tip „Feraks”, „Redut-Antiterror”, „RSB-grup”, „Antiterror-Eagle”, „Tiger Top Rent Security”; Formaţiunile kossack – „Armata Don a Cazacilor”, „Armata Kuban a Cazacilor”.

Federaţia Rusă şi-a exercitat autoritatea prin semnarea (în condiţii penale) de către Ianukovici, în 2010, a aşa-numitelor „acorduri Kharkiv” şi a intensificat înzestrarea şi modernizarea trupelor ruseşti în Crimeea.

În februarie-martie 2014, Federaţia Rusă a continuat să pună în aplicare măsuri practice pentru a anexa Peninsula Crimeea.