În anul Centenarului nostru, cu discreţie şi demnitate, s-a retras la cele veşnice Academicianul Mircea Maliţa. Am avut şansa de a-l cunoaşte şi colabora cu dânsul în ultima decadă a vieţii, o oportunitate neaşteptată şi extraordinară. Cred că cel mai potrivit elogiu este o rememorare a unor fapte din această perioadă. Ca student te frapa deschiderea Academicianului Mircea Maliţa către tineri şi uşurinţa cu care reuşea să comunice cu generaţii născute mai bine de jumătate de secol mai târziu. „Forma mentis” a generaţiilor postdecembriste prezenta interes şi curiozitate pentru Profesorul Maliţa, din perspectiva propriei experienţe la catedră, dar şi a perioadei petrecute în cadrul organizaţiilor internaţionale. Vedea în fiecare generaţie o coală a istoriei viitoare în care prezentul trebuie să investească pentru a putea selecta din viitorii posibili pe cei dezirabili. Intuia oportunitatea „punctului de inflexiune” generaţional, când valul de tineri detaşaţi de ideologie şi umbre ale trecutului vor alege educaţia, cercetarea şi ştiinţa ca instrumente destinate perfecţionării societăţii. Cele „zece mii de culturi” locale care vor face schimburi paşnice şi benefice la adăpostul proiectului civilizaţional global. Această idee, parte a unei viziuni mai ample detaliată în cărţile domniei sale, a fost transpusă în practică în cadrul unor instituţii precum Asociaţia de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (ADIRI), Clubul de la Roma (CoR) şi Fundaţia Universitară a Mării Negre (FUMN). Ultima instituţie a fost fondată de Academicianul Mircea Maliţa în anul 1990 şi se dorea a fi parte a unei viziuni de promovare a păcii şi cooperării prin ştiinţă, cercetare şi colaborare academică la Marea Neagră, având în vedere numeroasele probleme existente după destrămarea ordinii bipolare. În cadrul FUMN, mii de cursanţi au avut ocazia de a se întâlni cu personalităţi precum Gregory Chaitin, Ivar Giaevaer, Jacques Freimond, Jacques-Yves Cousteau, Emilio Hap, Yehudi Menuhin, Saburo Okia, Elisabeth Mann-Borgese etc. Fundaţia, aflată sub patronajul Academiei Române, promovează în continuare idealurile şi aspiraţiile Preşedintelui-fondator. În câteva momente emoţionante Profesorul Maliţa a evocat o parte a interesului său pentru studiile de pace şi pentru demersurile de mediere din carieră. Impresionat de mic copil de experienţa traumatizantă a tatălui în calitate de militar combatant în Primul Război Mondial şi de dramele mute ale familiilor îndurerate, a trăit ca adolescent frica de a fi refugiat în propria ţară ocupată de trupele hortiste, apoi o formă de exil în Capitală în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Deşi menţionate şi în cărţile Domniei sale, aceste întâmplări aveau o marcă mai profundă asupra sufletului său şi le rememora uneori cu prilejul unor întâmplări petrecute în mijlocul altor conflicte din cariera diplomatică. Imaginea avioanelor în picaj care mitraliau trenul oprit, plin cu refugiaţi ardeleni ca şi dânsul, rămăsese pentru profesor o temă de reflecţie asupra condiţiei umane până în ultimul său an de viaţă. Venea apoi un filon profund, al identităţii de ardelean vechi, de apartenent al neamului Maliţeştilor. Observa uneori, cu umor homeric, că în arhivele prăfuite din secolul XVIII sunt consemnate şi fapte mai belicoase în dreptul acestui nume şi că atunci când era vorba de libertate Maliţeştii nu erau uşor de intimidat. Ca negociator preluase din dârzenia acestor ancestori, precum şi din prudenţa, moderaţia şi atenţia la detalii specifică ardeleanului. Un capitol deosebit de drag a rămas, până în ultima clipă, oraşul Oradea, pe care îl evoca în mod cald, cu amintirea propriei copilării şi a familiei. Menţiona uneori originea numelui Augustin – după un unchi apropiat, fost primar al oraşului Oradea în timpul ocupaţiei, dar şi o stratagemă a românilor din Ardeal de a-şi păstra identitatea prin botezul copiilor cu nume latine, intraductibile în limba maghiară. Pe lângă caracterul autodidact şi autoeducaţie, o contribuţie semnificativă la structura intelectuală ca adult o atribuia întâlnirii cu personalităţi complexe precum Mihail Sadoveanu, Ion Gheorghe Maurer, Athanasie Joja, Grigore Moisil, Ion Barbu, Octav Onicescu, Simion Stoilow. Studiul matematicii reprezentase, alături de istorie şi filosofie, o şcoală complexă de a înţelege şi a formula probleme, pentru a putea defini mulţimea soluţiilor – posibile, dezirabile, realizabile. În completare evoca personalităţile marilor oameni de stat, diplomaţi sau profesori întâlniţi în carieră, precum Pablo Picasso, Tristan Tzara, Franklin D. Roosevelt, Indira Gandhi, sau Margaret Thatcher. O bibliotecă vie, completată în mai bine de jumătate de secol de activitate diplomatică şi academică, cu mii de personalităţi, analizele psihologice şi situaţionale şi evenimente internaţionale reprezentau materia primă pentru înţelegerea naturii umane şi, mai ales, a limitelor acesteia.
De la Academicianul Mircea Maliţa învăţai şi un alt mod de reprezentare a geografiei – prin legăturile umane. Mărturia erau două rafturi pline cu clasoare care conţineau peste 5.000 de cărţi de vizită, aranjate pe continente, ţări, oraşe şi organizaţii
internaţionale. În cazul unei deplasări urgente cărţile de vizită din ţara respectivă erau consultate în avion şi la aterizare urmau telefoanele şi întâlnirile colegiale. Aceste legături profesionale, devenite în multe cazuri prietenii personale, au contribuit la rezolvarea unor situaţii dificile sau la înfiinţarea şi susţinerea activităţii unor instituţii internaţionale şi naţionale. Afirma polimatul Mircea Maliţa că una din cele mai importante îndatoriri în cadrul serviciului diplomatic naţional este de „a face prieteni pentru România”. Nu în ultimul rând impresiona capacitatea de muncă şi longevitatea activă a Academicianului Mircea Maliţa. Stau mărturie cărţile, articolele, eseurile, publicaţiile, cursurile universitare şi cuvântările Domniei Sale, precum şi cei aproape 70 de ani de activitate (adunaţi din cartea de muncă). Cu ocazia unei vizite efectuate cu o lună înainte de stingerea sa, l-am regăsit pe Profesor la masa de lucru în faţa unui caiet de însemnări, cu un „Kissinger” gros care servea drept motiv de polemică, cu tomurile de cărţi de istorie şi diplomaţie şi televizorul deschis pe canalele americane de ştiri. Ultima carte a lui Yuval Harari, precum şi situaţia din Siria au fost câteva din subiectele de discuţie, prilej de observaţii şi mici maliţiozităţi despre natura umană.
Pentru a se opune săgeţii timpului, oamenii au creat memoria. Ideile şi mesajele Academicianului Mircea Maliţa vor continua să lucreze şi să rodească în viitor, în oglinda minţii şi sufletelor prietenilor, elevilor şi cititorilor săi.
Rămas bun, Domnule Profesor!
Cosmin DUGAN