Dr. Vasile NAZARE^*

Abstract. The Ukrainian crisis – characterized by a total economic meltdown, internal conflicts between Ukrainian nationalists and pro-Russian separatists from East, South and South-East (Crimea, Odessa, Nikolaev, Kharkov, Donetsk, Luhansk), the failure of Ukrainian military to maintain an undivided state, frontiers reshaping within the post-Soviet space (Crimea’s reintegration, the so-called Donetsk or Luhansk People’s Republic, the emergence of ”Novorrosiia” project), public institutions’ lack of efficiency, central and local administration corruption, the political instability, the general violent scenery and its internationalization – is a direct consequence of disputes and geopolitical power games between Russia and West regarding Eurasia’s resources.

In order to survive as a state, Ukraine has to choose one of the three possible outcomes: a) a truly European orientation; b) the Eurasia option; c) a Finland-like neutral position.

The indirect confrontation between Russian and the US appeared, yet again, to be repeating the old ”zero-sum” games from the Cold War era; however, the reintegration of Crimea was a surprising and intelligent move, one that turned the tide in Putin’s favor. The geopolitical, geostrategic and military wins (the Russian naval base from Sevastopol is a strong presence within the Black, Azov and Mediterranean Seas, securing the South border against NATO naval forces), the image wins (prestige within international organizations – we can clearly see the UN members position regarding the 68/262/27.03.2014 Resolution which reproves Crimea’s annexation: from a total of 193 members, only 100, representing just 34% of world’s population, have embraced the Western point of view, while the others, through negative vote, absence or refrain, have basically rejected it), obviously exceed the economic sanctions imposed by US and EU (having the petrol and gas deposits from Crimea, evaluated at about $ 40 billion, using the 190 industrial units from Ukraine, benefiting from motor, rail and naval ways, not paying rent for the naval base, not to mention Ukrainian gas price renegotiation) or the negative effects seen in Russian foreign politics (getting suspended from G8, OECD and International Energy Agency) and, of course, the tendency of self-isolation.

In the end, Russia has achieved its goals: keeping Ukraine out from Western military and political structures; formulating credible arguments regarding the legitimacy of Crimea reintegration (the historical point of view – Crimea being part of Russia and Ukraine in a ratio of 171:60); protecting Russian citizens from Ukrainian ultranationalists and neo-fascists threats. Also, Russia’s actions represent a real answer to Ianukovici need of military support for resolving the conflict between Ukrainians and pro-Russians separatists and the problem of a bogus regime which came to power through a coup managed by the Western secret services. It wasn’t a military intervention because Russian forces were already there, legally staying at the Sevastopol base (see the precedent from Kosovo, accepted by the ICJ). Stopping the Western expansionism, warning the US and its allies that there is still a super power in the post-Soviet space, one with regional and global aspirations, which is not ready to accept anything else within its proximity.

Key words: dictatorship, authoritarianism, hybrid war, The Crimean Peninsula, Eurasia, secession, annexation, reintegration, resolution, federalization, Western expansion, asymmetric interdependence

ABSTRACT: Criza ucrainiană – degringolada economică, amploarea conflictelor interne dintre naţionaliştii ucrainieni şi ruşi, a mişcărilor separatiste pro-ruse din Estul, Sudul şi Sud-Estul ţării (Peninsula Crimeea, Odessa, Nicolaev, Harkov, Donetk, Lugansk etc.), eşecul militar al armatei ucrainiene de menţinere a unităţii statale, începutul redesenării graniţelor în spaţiul post-sovietic (prin reintegrarea Crimeii în frontierele Federaţiei Ruse, apariţia aşa-ziselor Republici Donetk şi Lugansk, conturarea proiectului “Novorosia”), ineficienţa instituţiilor publice, corupţia administraţiei centrale şi locale, proasta guvernare, instabilitatea, incertitudinea, violenţa şi internaţionalizarea acestora – este consecinţa disputelor, a jocurilor de putere geopolitică dintre Rusia şi Occident pentru Eurasia, a luptelor pentru resurse.

Ucraina, pentru supravieţuirea sa ca stat, trebuie să opteze pentru una din orientările de evoluţie posibile: a) europeană (prooccidentală); b) eurasiatică (UEE, alături de Rusia, Belarus, Kazahstan etc); c) finlandizarea (statutul de neutralitate al Finlandei din timpul Războiului Rece).

Confruntarea indirectă dintre Rusia şi SUA, la început, părea că repetă scenariul jocurilor de “sumă nulă” interpretate cu obstinaţie în perioada Războiului Rece. Însă mutarea inteligentă şi surprinzătoare a Rusiei, de încurajare a autonomiei şi reîntegrare a Crimeii în Federaţia Rusă, a înclinat balanţa de partea lui Putin. Câştigurile geopolitice, geostrategice, militare (baza navală rusă de la Sevastopol, ca poziţie şi dotare prezentă şi viitoare, permite exercitarea controlului şi proiectarea puterii Rusiei deopotrivă în Marea Neagră, Marea Azov şi Marea Mediterană, securizarea graniţei de sud împotriva prezenţei Forţei Navale NATO), de imagine (prestigul crescut în organizaţiile internaţionale, vezi poziţia membrilor ONU privind adoptarea Rezoluţiei 68/262/27.03.2014 care condamna anexarea Crimeii de către Rusia, din cei 193 de membri, doar 100, reprezentând doar 34% din populaţia lumii, s-au solidarizat cu poziţia occidentală, iar ceilalţi, reprezentând 66% din populaţie – prin vot negativ, abţinere sau absenţă –, au respins-o) exced costurile economice provocate de sancţiunile SUA şi UE (exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze din Crimeea evaluate la 40 miliarde $, a celor 190 de unităţi idustriale ucrainiene confiscate, folosirea infrastructurii rutiere, feroviare şi portuare din regiune preluate, anularea chiriei pentru Baza Navală de la Sevastopol, 100 milioane $ doar în 2017, renegocierea preţului gazului pentru Ucraina, prin dispariţia bonusului de 100 $ la din contract etc.) sau efectele politice negative resimţite în politica externă a Rusiei (suspendarea statului de membru G8, a negocierilor de primire în OECD şi Agenţia Internatională pentru Energie), tendinţa de izolare internaţională.

Rusia şi-a atins obiectivele propuse: evitarea prezenţei Ucrainei în structurile politico-militare de securitate euro-atalantice; avansarea unor argumente credibile privind legalitatea şi legitimitatea reintegrării Crimeii în graniţele federaţiei (argumentul istoric – durata apartenenţei Crimeii la Rusia şi Ucraina, în raport de 171/60); protejarea populaţiei ruse faţă de ameninţările ultranaţionaliştilor şi neofaşciştilor ucrainieni; acţiunile Rusiei reprezintă răspunsul oficial concret la solicitarea de ajutor militar făcută de Ianukovici pentru dezamorsarea conflictului dintre ucrainieni şi separatiştii pro-ruşi şi venirea la putere la Kiev a unui guvern proocidental ilegitim printr-o lovitură de stat organizată, finanţată şi condusă de serviciile secrete occidentale; nu a fost vorba de o intervenţie militară, militarii ruşi nu au venit, erau legal acolo, în Baza Militară de la Sevastopol; precedentul Kosovo, legitimat de CIJ); stoparea expansionismului occidental, avertizarea SUA şi a aliaţilor săi că în spaţiul post-sovietic există o putere cu aspiraţii hegemonice regionale şi globale care nu este dispusă să accepte ingerinţe şi decizii de forţă în sfera sa de influenţă şi vecinătatea apropiată.

* Conferenţiar universitar doctor, Asociaţia de Geopolitică I. Conea