Glauco D’AGOSTINO^

În afara unei evidente dezaprobări a războiului şi a efectelor sale adverse, este un tip de inacţiune în recunoaşterea patrimoniului artistic şi a siturilor istorice simbolice drept mijloace de armonie între oameni, exact în spiritul rafinării sentimentului civic şi social pe care arta îl aduce, indiferent de civilizaţia care îl exprimă. Aceasta este de asemenea şi o funcţie politică! Acesta este motivul pentru care protecţia patrimoniului artistic şi cultural este o datorie civică, chiar şi în timpul conflictelor, din cauza implicării în recuperarea sensului de comunitate, chiar în prezenţa unui sentiment de confuzie şi dezrădăcinare.

Stricăciunile aduse unui complex arhitectural sau site arheologic cuprind o multitudine de cazuri şi pot fi nu numai de natură materială şi structurală. În general, ele pot fi clasificate conform următoarei scheme: stricăciuni materiale; stricăciuni adiacente (fără a exclude stricăciunile materiale rezultate); stricăciuni morale.

Abuzuri făcute de părţile combatante asupra patrimoniului istoric, artistic şi arhitectural sunt evidente, ceea ce implică nu numai o lipsă de sensibilitate privitoare la sentimentele comune ale populaţiilor afectate şi la valoarea înregistrărilor istorice, dar de asemenea încălcarea legii internaţionale, conform acordurilor şi tratatelor care reglementează legile războiului şi crimele.

Problema este sensitivitatea culturală şi faptul că instituţiile suverane trebuie să adere la un model de comportament etic, care cere, chiar în timp de război, respect pentru inamic şi mai ales pentru moştenirea istorică a oamenilor săi lipsiţi de vină. Dar, din păcate, uneori Statul este mai deloc etic!

Cuvinte cheie: efecte de război, conflicte, patrimoniu arhitectural, patrimoniu artistic, patrimoniu cultural, situri arheologice, situri istorice, leziuni morale, identitate, drept internaţional, crime de război, comportament etic

Summary. Beyond an obvious disapproval of war and its adverse effects, there is a kind of inaction in acknowledging artistic heritage and symbolic historic sites as a means of harmony among peoples, just in a spirit to refine the civic and social feeling art brings with it, regardless of the civilization expressing it. This is also a political function! This is why the protection of artistic and cultural heritage is a civic duty, even during conflicts, because of its commitment of recovering the sense of community, even in presence of a feeling of confusion and displacement.

Damage to an architectural complex or an archaeological site comprise a broad range of cases, and could be not only of material and structural nature. Generally, they can be categorized according to the following scheme: material damages; additional damages (without excluding resulting material damages); moral damages.

Abuses by warring parties on historical, artistic and architectural heritage are apparent, which implies not only a lack of sensitivity to the common feeling of affected populations and to the value of historical record, but also an infringement of international law according to the agreements and treaties regulating war laws and crimes.

The problem is cultural sensitivity and that sovereign institutions should adhere to a model of ethical behaviour, which demands, even in wartime, respect for the enemy, and especially for the historical legacy of its guiltless people. But, sadly, sometimes the State is hardly ethical!

Keywords: war effects, conflicts, architectural heritage, artistic heritage, cultural heritage, archaeological sites, historic sites, material damages, moral damages, identity, international law, war crimes, ethical behaviour