Hari BUCUR-MARCU

Abstract. Conform unei tradiţii scurte, ce a început după finalul Războiului Rece şi disoluţia blocului comunist, Uniunea Europeană şi Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic s-au lărgit cu ţări din estul continentului european, sub modelul furnizării la început către aceste ţări a celui mai bun aranjament de securitate, numit calitatea de membru NATO şi abia după aceea angajarea pe calea integrării politice şi economice. Cu Ucraina, aceste organizaţii vestice au lucrat iniţial după acelaşi model, dar au continuat să insiste cu integrarea în UE după momentul când Ucraina a declarat clar că a anulat ţelul său de a deveni membru NATO; în 2010. Federaţia Rusă a afirmat clar că priveşte această insistenţă drept o ameninţare la adresa securităţii sale naţionale şi acţiunile sale au dus în cele din urmă la pierderea provinciei Crimeea şi război de secesiune în regiunile estice. Acest articol prezintă care din posibilele explicaţii despre purtarea Vestului este mai probabil să fie adevărată. Lucrând simultan cu dimensiunile istorice, de comportament şi instituţionale, putem concluziona că atât UE cât şi NATO au fost surprinse strategic de acţiunile ruse împotriva Ucrainei. Ei nu au anticipat niciodată aceste acţiuni şi nu au pregătit contra-măsuri pentru ele, în avans. Acum, Vestul este în etapă aplicării soft power pentru a contracara mişcările ruse, dar nimeni nu poate fi sigur în privinţa rezultatelor. În această ecuaţie, România joacă rolul unui deţinător de trust fund şi naţiune lider în apărare cibernetică, în numele Ucrainei. Cât de important e acest rol, rămâne de văzut.

Abstract. In a very short tradition, that started after the end of the Cold War and the dissolution of the Communist bloc, the European Union and the North-Atlantic Treaty Organisation enlarged with countries from the East of the European Continent, under the pattern of first providing these countries with the best security arrangement possible in place, namely the membership of NATO, and only after that engaging them on the path of political and economic integration. With Ukraine, these Western organisations worked initially under the same pattern, but continued to insist with EU integration after the moment Ukraine stated clearly that it cancelled its goal of NATO membership, in 2010. The Russian Federation declared openly that it sees this insistence as a threat to its national security and its actions eventually led towards Ukraine loss of its province of Crimea and the secession war in its Eastern regions. It remains unclear what was the rationale behind the Western behaviour before these Russian actions. This article is about which of the possible explanations about Western behaviour is most likely to be the truth. Working simultaneously with the historical, behavioural and institutional dimensions, we may conclude that both EU and NATO were strategically surprised by the Russian actions against Ukraine. They never anticipated these actions and did not prepare any countermeasures to them ahead of time. Now, the West is in the phase of applying soft power in order to counter the Russian moves, but no one could be certain for the outcome. In this equation, Romania plays the role of a trust fund holder and lead nation on cyber defence, on behalf of Ukraine. How important this role would be, remains to be seen.

Cuvinte cheie: Federaţia Rusă, lărgirea NATO şi a Uniunii Europene, opţiuni de securitate regională, paradigma de securitate, România, soft power, Ucraina, zona-tampon