Laura Rachele GALEOTTI

Islam could be a hindrance to Beijing and its economic targets. In the last years, Islam is becoming a serious obstacle to the central government, especially for the expansions and the control of the Xinjiang Uyghur Autonomous Region, also known as the “Eastern Turkestan”.
These two paths are represented by two distinct Muslim ethnic groups: there is an Islamic group able to adapt its behaviours and its way of thinking to the Chinese Han-imposed culture, while the other one does not want to accept its full integration in the Han world.
In China and Central Asia, there is a wide variety of Islam practice among Muslims, because Islam is not considered a monolithic religion.
Beijing, in order to shroud the problems of Muslim provinces, shows a quiet situation towards the international community, especially in the Muslims areas of the mainland, where the situation is not a clear.
China, in order to contain the Uyghur separatism movements, has responded with increased military presence, as well as diplomatic efforts in the Central Asian states and Turkey to discourage any support for separatist movements.
The vast majority of Uyghur organizations advocate independence or separatism and they claim a radical change. But it is important to note that the Uighurs group do not press for human rights violation only, in fact they emphasize economic problems, environmental degradation and different cultures in conflict with the Han culture too.
China is continuing to use its economic leverage with its Central Asian neighbours and Russia to prevent such disruptions and rising Chinese nationalism entails reducing ethnic and cultural difference.
The Chinese ethnic landscape is very complex and the Islamic issue is more intricate than it appears at first sight. However, it’s more than that: Hui versus Uighuri. Muslims in China live as minority communities and they are one of the most threatened in term of self-preservation and Islamic identity.
While Beijing asserts that it is allowing the free religious expression of Islam in the country, and allowing its Muslims to travel abroad, it seems that it is tolerating a minimum of Islam not in order to promote religion and freedom but in order to maximize its relations with Islamic countries. China, as a communist state, discourages any religious practices and independent movements and it punishes transgressions with violence, in order to avoid any religious organization in the country. China’s development and control policy in Xinjiang is unlikely to stabilize the region as long as development benefits remain so unevenly distributed.
The Chinese challenge is to preserve and promote its Muslim communities, in order to gain favour with Muslim Middle Eastern countries and Islam could be used by the PRC as a strategic tool in supporting its international relations and Beijing is eager to play its “Islamic card” carefully.

Două aspecte ale Beijingului față de comunitățile musulmane chineze

Laura Rachele GALEOTTI

Islamul poate fi o piedică pentru Beijing și țintele sale economice. În ultimii ani, Islamul devine un obstacol serios pentru guvernul central, în special pentru extinderile și controlul Regiunii Autonome Uigure Xinjiang, cunoscut și ca “Turkestanul de Est”.

Aceste două căi sunt reprezentate de două grupuri etnice musulmane distincte: există un grup Islamic capabil să-și adapteze comportamentul și modul de gândire la cultura chineză impusă de Han, în vreme ce cealaltă nu vrea să accepte integrarea sa completă în lumea Han.

În China și Asia Centrală, există o mare varietate de practică islamică în rândul musulmanilor, deoarece Islamul nu este considerat o religie monolitică.

Beijing-ul, pentru a umbri problemele provinciilor musulmane, arată o situație liniștită comunității internaționale, în special în zonele musulmane ale continentului, unde situația nu este clară.

China, pentru a conține mișcările uigure separatiste, a răspuns cu prezență militară crescută, precum și cu eforturi diplomatice în statele central asiatice și Turcia pentru a descuraja orice sprijin pentru mișcările separatiste.

Marea majoritate a organizațiilor uigure sprijină independența sau separatismul și cer o schimbare radicală. Dar este important de notat că grupurile uigure nu exercită presiuni doar pentru violarea drepturilor omului, în fapt ele problemele economice, degradarea mediului și diferite culture în conflict cu cultura Han de asemenea.

China continuă să folosească pârghia economică cu vecinii săi central asiatici și Rusia pentru a preveni asemenea perturbări și naționalismul chinez în creștere implică reducerea diferenței etnice și culturale.

Peisajul etnic chinez este foarte complex și chestiunea islamică este mai intricată decât pare la prima vedere. Totuși, este mai mult de atât. Musulmanii în China trăiesc ca o comunitate minoritară și sun tuna din cele mai amenințate în termenii auto-conservării și identității islamice.

În vreme ce Beijingul afirmă că permite exprimarea religioasă liberă și permite musulmanilor săi să călătorească peste hotare, pare că tolerează un minimum de Islam nu pentru a promova religia și libertatea cu pentru a-și maximize relațiile cu țările islamice. China, ca stat comunist, descurajează orice practice religioase și mișcări independente și pedepsește transgresiunile cu violență, pentru a evita orice organizație religioasă în țară. Dezvoltarea Chinei și politica de control în Xinjiang este improbabil să stabilizeze regiunea atâta vreme cât beneficiile dezvoltării rămân distribuite atât de inegal.

Provocarea chineză este să prezerve și să promoveze comunitățile sale musulmane, pentru a câștiga favorurile țărilor musulmane din Orientul Mijlociu și Islamul poate fi utilizat de PCC ca un instrument strategic în sprijinirea relațiilor sale internaționale și Beijingul este dornic să joace cu grijă ”cartea islamică”.