Mohsen ROSTAMI și Laila MODABBER
The process of change and transformation in the modern era has accelerated the pace of development in societies. Our society is not excluded from this process. Although we can make predictions about these processes and prevent personal and structural vulnerabilities, our societies suffer from heavy institutional pressures. They are necessarily obliged to adapt themselves with democratic patterns of power production and increase their tolerance threshold.
Some officials and policy-makers consider destabilizing and crisis-creating phenomena as consequences of their unpredicted activities; therefore, they emphasize on preventing these phenomena as functional and promising issues. However, we are always faced with these questions: Does this development in decision-makings and interactions create social constraints and crises? If crises are the possible outcome of this bureaucratic process, are their social consequences less than political-security consequences? Can “management”, as an academic discipline, analyzes and deal with such crises in different parties and among various social strata or struggling powers?
The present article is trying to clarify and recognize the literature that contributes to crisis managers to stand against crises through providing proper theories, patterns, hypotheses, mechanisms, and methods. At the end of the article an approach is introduced which is focused on the value of crisis prevention through paying due attention to the signs of crisis emergence. This approach is also emphasizing on the necessity of managers’ concentration on proper recognition and understanding of these signs.
Efectul prevenirii sistemice în managementul crizei de securitate
Mohsen ROSTAMI și Laila MODABBER
Procesul de schimbare și transformare în epoca modernă a accelerat ritmul dezvoltării în societăți. Societatea noastră nu este exclusă din acest proces. Deși se pot face predicții despre aceste procese și să prevină vulnerabilități personale și structurale, societățile noastre suferă de presiuni puternice instituționale. Ele sunt în mod necesar obligate să se adapteze la modelele democratice de producție a puterii și să crească pragul lor de toleranță.
Unii oficiali și decidenți consideră fenomenele de destabilizare și creare de criză drept consecințe ale activităților lor imprevizibile; ca atare, ei subliniază prevenirea acestor fenomene ca probleme funcționale și promițătoare. Totuși, noi ne confruntăm întotdeauna cu aceste întrebări: Creează această dezvoltare în luarea deciziilor și interacțiuni constrângeri sociale și crize? Dacă rezultate posibile ale acestui proces birocratic sunt crizele, sunt consecințele lor sociale mai puțin decât consecințe politice – de securitate? Poate “management-ul”, ca o disciplină academică, să analizeze și să trateze cu asemenea crize în diferite partide și între diferite strata sau puteri în luptă?
Articolul prezent încearcă să clarifice și să recunoască literatură care ajută managerilor de criză să reziste crizelor prin a furniza teoriile potrivite, modele, ipoteze, mecanisme și metode. La sfârșitul articolului o abordare este introdusă care se concentrează asupra valorii prevenirii crizei prin a da atenția datorată semnelor apariției crizei. Această abordare de asemenea subliniază necesitatea ca managerii să se concentreze asupra recunoașterii potrivite și înțelegerii acestor semne.
