Pe lângă obişnuitele argumente ale eficienţei economice ale continuării investiţiei de la Unităţile 3 şi 4 ale CNE Cernavodă, aş dori să subliniez şi o serie de argumente suplimentare.
Menţinerea capabilităţii tehnice nucleare.
În orice domeniu de activitate reîmprospătarea permanentă a corpului de specialişti, pentru menţinerea capabilităţii tehnice, este esenţială. Din păcate chiar la CNE Cernavodă, cu toate eforturile lăudabile de calificare / re-calificare, asistăm, ca de altfel chiar şi în alte CNE din Vest, la îmbătrânirea (creşterea apreciabilă a vârstei medii) constantă a specialiştilor. Aceasta nu numai datorită pensionărilor, plecărilor în alte domenii sau în străinătate, dar şi datorită procesului continuu de externalizare, mai mult sau mai puţin direct, impus de necesitatea de eficientizare continuă a producţiei. Situaţia devine tot mai dificilă şi chiar critică, putând afecta în decadele următoare, chiar securitatea nucleară a obiectivelor existente.
Una din sursele cele mai bune de specialişti, a constituit-o întotdeauna construcţia de noi obiective de investiţii. Iar construcţia Unităţii 2 la un interval de cca. 10 ani de la terminarea Unităţii 1, a demonstrat-o clar.
Construcţia U3-U4 ar permite pregătirea unei noi generaţii de specialişti care, după intrarea în funcţiune a unităţilor, să reîmprospăteze personalul de exploatare şi să menţină un nucleu viu ce să preia ştafeta competenţelor nucleare pentru viitorul apropiat. De asemenea personalul de exploatare existent ar putea fi “reciclat”, în sensul bun, în care ar fi pus la curent cu ultimele avansuri tehnologice ale componentelor nucleare ce vor fi instalate în U3-U4, prin comparaţie cu cele din U1-U2.
Deşi capabilitatea forţei de muncă calificate din industria locală a scăzut dramatic în ultimii 5 ani, există încă un apreciabil know-how în portofoliul acestor industrii, prin sistemul de asigurarea calităţii, care a impus întocmirea şi menţinerea unor proceduri scrise ale proceselor speciale de fabricaţie, ceea ce facilitează enorm (re)calificarea şi extinderea corpului tehnic funcţie de cerinţele pieţei.
Relansarea economică prin comenzi către industria locală.
Construcţia U3-4 ar permite şi supravieţuirea şi dezvoltarea unităţilor industriale indigene calificate în producţie nucleară. Contrar ideii public acreditate că industria română practic nu mai există, capabilitatea unor unităţi industriale, acum private, este încă destul de semnificativă, putând încă produce local destule componente convenţionale şi nucleare, care să facă viabilă o industrie locală pe “orizontală”.
Nu trebuie uitat că astăzi, deşi a trecut printr-un proces dureros, industria locală, care a supravieţuit, este cvasi-privatizată, ceea ce a permis reorganizarea pe bază pur economice şi nu de puţine ori implementarea unor tehnologii de vârf chiar în parteneriate cu firme din Vest.
Astfel: rezervoare, schimbătoare de căldură, pompe, echipamente de ridicat, de ventilaţie – realizate conform celor mai severe standarde -, structuri interne de oţel, componente speciale ale sistemelor nucleare, a căror valoare totală poate depăşi cu uşurinţă sute de milioane de euro, pot fi fabricate local fără probleme deosebite. Aceste sume pot fi o semnificativă infuzie de capital în industria locală, ce ar permite nu numai supravieţuirea ei, dar mai ales dezvoltarea. Epoca relansării economice numai prin construcţia de autostrăzi şi baraje hidrotehnice, a trecut. Astăzi, o relansare economică sustenabilă trebuie să aibă în vedere sectoare cu înaltă valoare adăugată, cum sunt cele din IT sau să vizeze un câmp cât mai larg de sectoare de activitate, din zone cât mai diverse. Este exact ceea ce o investiţie nucleară poate realiza datorită multitudinii, varietăţii dar şi volumului mare a componentelor implicate de la materiale la echipamente, de la industrie textilă la industrie grea, de la nisip şi ciment la componente de înaltă tehnicitate şi cu mare valoare adăugată.
Infrastructura industriei nucleare române a fost construită la începutul anilor ’80, cu investiţii de peste 15 miliarde de euro, valoare actualizată.
Mai jos se face o scurtă trecere în revistă a principalilor furnizori locali pentru CNE.
GENERAL TURBO SA poate fabrica (singură şi în cooperare cu G.E. – SUA) cele două turbine şi generatoare de 706 MWe, asimilate cu sprijinul ICPET SA, livrând componente similare pentru Unitatea 1 şi 2.
Echipamente şi materiale pentru CNE pot fi în continuare asigurate de: FECNE NUCLEAR COMPONENTS SRL (parte a grupului Water Tosto), Popeci Utilaj Greu (parte a grupului POPECI – Fosta IUG Craiova), DOOSAN-IMBG, PROMPT SA Timişoara, UZUC SA Ploieşti, Compania de ventilatoare SA (SAVEB SA), VULCAN International GmBH, AUTOMATICA SA, ARIO SA Bistriţa, AVERSA SA, ELECTROPUTERE SA (acţionar principal Al-Arrab Contracting Company Ltd), MITTAL STEEL ROMAN SA Roman (ISPAT PETROTUB), RETROM SA Paşcani, PEROM SA Bacău, GAVAZZI STEEL SA (fost SOCOMET SA OTELUL ROSU), SUBEX SA Bacău, TITAN ECHIPAMENTE NUCLEARE SA (parte a Grupului Internaţional Yared). ROSEAL SA, HESPER SA, ISPAT TEPRO SA – Iaşi, ICME ECAB SA (parte a HELLENIC CABLES S.A.), WORLD MACHINERY WORKS SA (fosta MAŞINI UNELTE SA Bacău), Romenergo-Castumag Grup, UCMR SA Reşiţa (parte la INET A.G). DUCTIL SA Buzău, TESS CONEX SA, UTI SYSTEMS SA.
În sectorul de cercetare-proiectare există încă (uneori la limită) potenţial în specialiştii de la RAAN Sucursala CITON, RAAN-SCN Piteşti, ICPET SA, ISPE SA, ICPE SA, GEOTEC SA, INCDMF-CEFIN, IFA-IFIN Măgurele, ISCE SA, ISPH, ICEMENERG SA, ICMET SA Craiova, ICPMRR, EUROTEST SA. Grupul NuclearServ (ELCOMEX SA, GENERAL CONCRETE SRL, NIMB CONSMETAL SRL, CNE SA, UNIFY SA, STIZO SA) în parteneriat cu SN Lavalin, este gata să preia rolul de antreprenor general al construcţiei U3-U4, oferta fiind aproape convenită cu Energonuclear SA.
Infrastructura nucleară din România este întregită de Compania Naţională a Uraniului, Regia Naţională ROMAG (apă grea), SNN Sucursala FCN Piteşti (fabrica de combustibil nuclear) şi desigur SNN CNE Cernavodă (proprietarul U1 şi U2) şi Energonuclear SA (proprietarul U3-U4).
Reducerea facturii energetice a României
Trebuie amintită şi importanţa facturii externe a importurilor petroliere energetice, pentru centralele pe combustibili fosili. O Unitate nucleară de genul celei de la Cernavodă economiseşte importul petrolului / păcurii necesar altfel unităţilor energetice echivalente pe combustibili fosili, de peste 500 de milioane de euro, anual. Două unităţi nucleare duc la o economie de factură de peste 1 miliard de euro. Echilibrarea balanţei energetice ar trebui să fie o prioritate pentru orice guvern.
Posibilităţile de export
Posibilităţile de export către Turcia încă sunt reale şi deosebit de atractive.
Turcia a avut anul trecut importuri energetice de peste 45 de miliarde de euro şi este în căutare de soluţii de îmbunătăţire a eficienţei energetice, de acoperire din surse locale a acestei balanţe deficitare. În acest context Turcia a semnat recent un acord de 17 miliarde de euro, cu Mitsubishi şi Areva, pentru construirea unei centrale nucleare de 4.500 MW, cu 4 unităţi, pe malul Mării Negre. Turcia are deja în construcţie şi o centrală nucleară rusească, la un cost de 15 miliarde Euro.
Desigur că în recenta săptămână liberă de 1 Mai / Sărbători de Paşte, când consumul a scăzut dramatic la nici 3.500 MW, mulţi probabil s-au gândit că, dacă aveam construit cablul submarin de transport energie electrică către Turcia, alta ar fi fost situaţia şi multe centrale nu ar fi trebuit oprite. Proiectul cablului submarin trenează şi el de cca. 10 ani de zile.
Şi la fel cum centrala de acumulare pompare de la Tarnita-Lapuşneşti trebuie gândită împreună cu CNE Cernavodă U3 şi U4, la fel trebuie abordat global şi proiectul cablului submarin, al cărui cost nu depăşeşte probabil 400 milioane de euro.
Scurtă fişă economică a proiectului Unităţilor 3 şi 4
Valoarea estimată a proiectului de construire a Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă este de 6,5 miliarde de euro, în care intră valoarea activelor existente aflate în proprietatea Nuclearelectrica (cca. un miliard de euro, incluzând construcţiile existente dar şi stocul de apă grea), şi valoarea ofertei consorţiului condus de Lavalin (4,78 miliarde euro) pentru antreprenoriat general. Costurile anuale de exploatare şi întreţinere sunt evaluate la 235,4 milioane de euro pentru 10,7 TWh de energie livrată în sistem.
Analiza economică-financiară arată că proiectul este profitabil şi competitiv pe piaţa de electricitate pe termen lung. Rata internă de rentabilitate se situează la 10,66%, iar costul mediu pe întreaga durată de exploatare (50 de ani) este de 54,28 de euro/MWh. Preţul minim de comercializare a energiei electrice livrate, mediat pe întreaga durată de viaţă (89,64 de euro/MWh, incluzând 15% rata de rentabilitate a capitalului propriu), este mai mic decât preţul mediu de piaţă prognozat (92 de euro/MWh).
Nuclearelectrica deţine 85% din compania de proiect pentru Unităţile 3 şi 4 (Energonuclear SA), restul fiind împărţit între ARCELOR MITTAL şi ENEL.
Acoperirea costurilor proiectului va fi făcută prin aport de capital al acţionarilor, împrumuturi cu agenţiile de export din ţările de provenienţă a echipamentelor şi materialelor necesare, împrumuturi ale acţionarilor, precum şi aportul în natură al Nuclearelectrica SA cu activele existente. Sunt recomandate garanţiile statului pentru credite, alături de contracte de vânzare a energiei pe termen foarte lung.
În loc de concluzii
CANDU a rămas singura filieră comercială din lume, cu grad ridicat de securitate nucleară, de centrală nucleară cu uraniu natural (care poate funcţiona şi cu uraniu uşor îmbogăţit, şi cu toriu). Este un avantaj strategic al României prin care se va menţine deschisă opţiunea nucleară pentru viitor.
Demararea lucrărilor la U3-U4, depinde în principal de voinţa politica a Statului, a guvernanţilor, care poate se va manifesta în urma stabilizării “macro-economice”, dar şi politice, cu atât mai mult cu cât această investiţie este cerută imperios de strategia energetică aprobată de toată clasa politica încă de acum peste 5 ani.
Relansarea economică va trebui să ne găsească pregătiţi cu asigurarea necesarului de energie electrică fiabilă. Dezvoltarea energeticii a trebuit să fie mereu, cu cel puţin un pas înaintea dezvoltării economice, având în vedere amploarea proiectelor şi durata mare de execuţie a acestora, de peste 5 ani. Cheia dezvoltării economice este energia electrică ieftină, care poate rentabiliza produse a căror fabricaţie, în alte condiţii, ar fi abandonată în favoarea celor produse în alte zone, cu condiţii mai favorizante. Este lesne de imaginat că, în viitorul apropiat, consumul energetic va creşte şi fie numai din două zone principale: aparatele de aer condiţionat (amintiţi-vă criza energetică din California de la începutul anilor 2000) şi irigaţiile care încet dar sigur vor solicita chiar peste 5.000 MW.
Cred că viziunea pe termen mediu şi lung a strategiei energetice trebuie să înceapă să primeze şi în politica noastră.
După nici 10 ani am putea fi în situaţia:
– să fim (co-)proprietarii a 4 unităţi nucleare ce produc energie electrică fiabilă în valoare de peste 2.000.000 euro pe zi;
– să avem cca. 30% din totalul energiei electrice produsă nuclear, ceea ce ar asigura un grad ridicat de securitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor;
– să dispunem de o experienţă de exploatare, personal calificat şi dotări industriale, suficiente să ne permită să ne menţinem alternativa nucleară deschisă, pentru viitorul apropiat;
– să dispunem de excedent de producţie de energie electrică, suficient pentru stabilitatea sistemului energetic naţional, dar şi pentru export.
Nu cred că ar fi deloc o situaţie rea….
Referinţe:
1. Bloomberg News – May 3, 2013;
2. Bursa 19.10.2012;
3. D. Gabor, G. Lucaciu, Contribution of the Romanian Nuclear Industry to the Completion of Unit 1 and 2, and capabilities to complete Unit 3 and 4, Energia Nucleara Magazine 23 (1-2).
Diverse documente UNIR şi ROMATOM
Coments