Tuesday, 19 March 2013

Who Will Pay for Cyprus?

Alphen, Netherlands. 19 March. In “1984” George Orwell wrote, “Doublethink means the power of holding two contradictory beliefs in one’s mind, simultaneously, and accepting both of them”. I was reminded of doublethink (to that add double-speak) watching Europe’s politicians and Eurocrats dance on the head of a political pin to distance themselves from the so-called ‘one-off’ Deposit Tax Levy Confiscation of ordinary Cypriot’s money. So, who will pay for Cyprus and will the money be put to good use?

Professor Julian Lindley-French, Senior Fellow, Institute of Statecraft and Director, Europa Analytica, Forthcoming Book: “Little Britain? Twenty-First Century Strategy for a Middling Europe

The logic is brutal. With Cyprus representing only 0.2% of the Eurozone economy, the Cypriot banking sector some 330% of Cypriot GDP and with 30% of deposits in Cypriot banks Russian (and much of it of very dubious provenance) Cyprus can only fund its side of the proposed €10 billion ($13 bn) bailout via bank depositors.

Why this particular deal and why now? For once the EU is being unfairly blamed for a crisis not of its making (aside from the fact that the Euro is a political project that does not work). German Chancellor Angela Merkel, supported by her Finnish and Dutch counterparts, wants to demonstrate prior to the September German elections that she is being prudent with German taxpayer’s money. And, under no circumstances must the bond markets be spooked so that the borrowing costs soar of the bigger Eurozone debtors such as Greece, Italy, Ireland, Portugal and Spain – at least not until after September.

As of today all involved are either retreating fast from imposing the now infamous ‘haircut’ on the small depositor or blaming the Cypriots themselves for this disaster. The suggestion is that depositors with over €20,000 ($26k) will now have 6.9% of their savings in Cypriot banks taken from them whilst those over €100,000 ($130k) will have 10% confiscated. This means dodgy Russians and retired Brits neither of whom are hugely popular with those who run the Eurozone will be hit.

Would the money be put to good use? Well, this reflects yet another fundamental untruth this crisis has spawned. Yes, it is true that the northern, western European taxpayer has already paid a lot either funding or under-writing ‘loans’ that will never be repaid. At the same time Berlin has done all it can to ring-fence its taxpayers and find other people to pay for a crisis that by and large had its origins in the ill-conceived leadership of Berlin, Brussels and Paris when the Euro was set up. The half-measures under discussion simply prolong the agony and increase the costs which have effectively turned the EU into a mutual impoverishment pact.

Therefore, ‘haircuts’ will fail because they do not address the fundamental problem of the Eurozone; the need for tight and common fiscal discipline and structural reform of southern Eurozone economies. In other words, the Euro will only ever be stable if there is real fiscal and banking union or if the Eurozone contracts into a customs zone of reasonably similar economies organised around Germany. However, the former would demand the effective end of national sovereignty and democratic accountability, whilst the latter would see southern European economies cast out into the global economy and forced to compete. That would make current austerity measures look like benign charity.

There is a more immediate consequence; the future cost of crisis-management will now inevitably grow. This morning the spokesman of EU Council President Herman van Rompuy tried to play down the Cyprus crisis by suggesting it was a special case. Special or not a clear message has been sent that future bailouts could well involve EU-inspired raids on the small savings of small people. This will almost certainly mean that when the next crisis inevitably erupts in Spain, Italy or elsewhere people will rush to withdraw their savings from banks and thus triggering a massive banking run. It is banking runs that kill currencies. In other words this proposal will make contagion more not less likely.

So, making small depositors pay for the crisis makes little or no sense other than to stave off the immediate disaster. Indeed, without federation or fracture the crisis cannot be resolved only temporarily contained. Critically, the Cypriot fiasco reinforces the toxicity that is the political incompetence that created the Eurozone crisis and which is sustaining it.

Orwell also wrote in “1984”, “The choice for mankind lies between freedom and happiness and for the great bulk of mankind happiness is better”. Sadly, as Cyprus reveals the Eurozone is generating neither freedom nor happiness, just fear.

Come September and the German elections these realities will have to be faced and the EU’s current phoney war will come to an end with a bang…if not before.

Who will pay for Cyprus? All of us sooner or later.

Julian Lindley-French

Posted by Lindley-French’s Blog Blast at 03:01

Julian Lindley FRENCH

Marţi, 19 mai 2013

Cine va plăti pentru Cipru?

Alphen, Netherlands. 19 March. In “1984” George Orwell wrote, “Doublethink means the power of holding two contradictory beliefs in one’s mind, simultaneously, and accepting both of them”. I was reminded of doublethink (to that add double-speak) watching Europe’s politicians and Eurocrats dance on the head of a political pin to distance themselves from the so-called ‘one-off’ Deposit Tax Levy Confiscation of ordinary Cypriot’s money. So, who will pay for Cyprus and will the money be put to good use?

Professor Julian Lindley-French, Senior Fellow, Institute of Statecraft and Director, Europa Analytica, Cartea în curs de apariţie: “Little Britain? Twenty-First Century Strategy for a Middling Europe

Logica este brutală. Cu Ciprul reprezentând numai 0,2% din economia Eurozonei, sectorul bancar cipriot cam 330% din PIB-ul cipriot şi cu 30% din depozite în băncile cipriote ruse (şi multe din ele de provenienţă dubioasă), Ciprul poate finanţa partea sa din planul de salvare propus de 10 miliarde €10 (13 mld $) numai via deponenţii băncilor.

De ce această afacere particular şi de ce acum? Odată UE este nedrept acuzată pentru o criză pe care nu a produs-o (pe lângă faptul că Euro este un proiect politic care nu funcţionează). Cancelarul german Angela Merkel, sprijinită de omologii săi finlandez şi danez, vrea să demonstreze mai înainte de alegerile germane din septembrie că ea este prudentă cu banii plătitorilor de taxe germani. Şi, sub nicio condiţie nu trebuie ca piețele de obligațiuni să fie speriate astfel încât costurile îndatorării cresc a mai marilor debitori din zona euro ca Grecia, Italia, Irlanda, Portugalia şi Spania – cel puţin nu înainte de după septembrie.

De astăzi toţi cei implicaţi fie se retrag repede de la impunerea a acum faimoasei “tunsori” asupra deponenţilor mici sau îi blamează pe ciprioţi pentru dezastru. Sugestia este ca deponenţii cu peste 20.000 € ( 26 mii $) vor avea acum 6,9% din economiile băncile cipriote luate în vreme ce cu peste 100.000 € (130 mii $) vor avea confiscat10%. Aceasta înseamnă că ruşi periculoşi şi britanici pensionari niciunii fiind extrem de populari între cei care conduc Eurozona vor fi loviţi.

Vor fi banii bine utilizaţi? Ei bine, aceasta reflectă încă un neadevăr fundamental căruia această criză i-a dat naşterea. Da, este adevărat că plătitorii europeni nord şi vest europeni au plătit deja fie finanţarea sau subscrierea “împrumuturilor” care nu vor fi niciodată returnate. În acelaşi timp Berlinul a făcut totul pentru a restricţiona plătitorii săi de taxe şi a găsi alţi oameni care să plătescă pentru o criză care în general îşi are originile în conducerea prost concepută de la Berlin, Brussels şi Paris când Euro a fost înfiinţat. Jumătăţile de măsură în discuţie pur şi simplu prelungesc agonia şi cresc costurile care efectiv au transformat UE într-un pact de împovărare mutuală.

Aşadar, “tunsorile” vor eşua întrucât ele nu se adresează problemei fundamentale a Eurozonei; nevoia unei discipline fiscal stânse şi comune şi reforma structural a economiilor Eurozonei sudice. Cu alte cuvinte, Euro va fi vreodată stabil doar dacă este uniune reală fiscal şi bancară sau dacă Eurozona se contract ă într-o zonă vamală a economiilor rezonabil similare organizate în jurul Germaniei. Totuşi, prima va cere sfârşitul efectiv al suveranităţii naţionale şi responsabilitate democratică, în timp ce ultima va vedea economiile sud europene izgonite în economia global şi forţate să intre în competiţie. Aceasta va face măsurile de austeritate curente să pară caritate benignă.

Mai este o consecinţă mai imediată; costul viitor al administrării crizei va creşte acum inevitabil. În această dimineaţă purtătorul de cuvânt al Preşedintelui Consiliului UE Herman van Rompuy a încercat să minimalizeze criza din Cipru sugerând că a fost un caz special. Special sau nu un mesaj clar a fost transmis că viitoarele planuri de salvare ar putea implica foarte bine raiduri inspirate de UE asupra micilor economii ale micilor oameni. Aceasta va înseamna aproape sigur că atunci când următoarea criză va erupe inevitabil în Spania, Italia sau în altă parte oamenii se vor grăbi să îşi retragă economiile din bănci şi astfel determinând o problem masivă (banking run). Este această problemă cea care va distruge monedele. Cu alte cuvinte această propunere va fi mai contagioasă, nu mai puţin probabilă.

Aşadar, a-i face pe micii deponenţi să plătească pentru criză are puţin sens sau deloc în afară de acela de a evita dezastrul imediat. Într-adevăr, fără federaţie sau fractură criza nu poate fi rezolvată ci doar limitată temporar. În mod critic, fiasco-ul cipriot măreşte toxicitatea care este incompetenţa politică, care a creat criza Eurozonei şi care o susţine.

Orwell a scris de asemenea în “1984”, “Alegerea pentru umanitate stă între libertate şi fericire şi pentru mare parte a umanităţii fericirea este mai bună”. În mod trist, cum arată Ciprul Eurozona nu generează nici libertate nici fericire, doar frică.

Venind septembrie şi alegerile germane aceste realităţi vor trebui înfruntate şi războiul fals UE se va sfârşi cu o explozie…dacă nu înainte.

Cine va plăti pentru Cipru? Noi toţi mai devreme sau mai târziu.

Julian Lindley-French

Postat de Blog Blast al lui Lindley-French la 03:01