Robert Radu HERVIAN

Any study or analysis that has to do with the US-European relations and furthermore any perspective seen thru a western Atlantic window, would have to contemplate first, the American internal politics and surprisingly perhaps, not the geo strategic interests of the United States.
The later would certainly constitute an educated concern to those specialists who find themselves in charge of the foreign policy in behalf of diverse administrations but at the same time, the reality shows, they will need to subordinate such concerns, at certain intervals at least, to those of the internal policymakers.
Consequently, contrary to one of the favorite expressions in the American politics that internal quarrelling stops at our shores, the handling of the American foreign policy in general, will often be function of a diverse host of political convictions, even beyond our beaches. Moreover, it may be virtually put on hold, sometimes even for prolonged periods of time. Such phenomena tend to occur especially around the presidential election years.
When in the middle of February 2013, the newly re-elected president Obama, the “most powerful man in the world” as he is often referred to, delivered his annual State of the Union Message (SOTU), the political crowds on the entire face of the earth, paid attention. Those endowed with above average political skills were even able to find messages within the messages, when not entirely spelled out by the president. Listeners to the SOTU, were members of the Congress hosting the event, the President’s Cabinet, present or about to be sworn in for the second term, judges of the Supreme Court, members of the Diplomatic Corp and of course, the press. The SOTU usually includes programs and policies the chief executive is trying to advance in the upcoming year. What made however, this session different from others, was a certain proposal that caught more of the audience attention in the capitals of the European Union than in the United States itself. Now, when the European Union is struggling with a scary economic downturn and the US is slowly recovering from the deepest recession since 1930’s, the words on the President’s lips were not only hoped for but warmly welcomed. The leaders in Europe, like David Cameron in London and Angela Merkel in Berlin, were looking for any commitment from America in behalf of the long desired trans-Atlantic free trade, in accordance with the general EU support already declared at the last summit in Brussels.
The talks must begin however and they must be in earnest. The agriculture divergences will most likely constitute the hardest points to overcome while the industrial ones should, theoretically be a lot easier to be turned. After all the US unions and the US environmentalists who finally did come around for the trade agreements with Columbia and Mexico would have no reasons to object to an accord with the greener and higher waged European Union.
In conclusion, these items are not simple drags; by their very nature they address sentimental, traditional and cultural identities and concerns of the people on both sides of the Atlantic and naturally they sometimes differ or can even be totally opposed. This being said, a stronger trade agreement of the west should be of strategic interest for both participants. It will show not only that the EU is unified but that the NATO Alliance is not simply a strong military organization with no economic basis and therefore fragile. It will also show that the two sides are serious in strengthening their devastated economies and committed to further common strategic developments. It will show a commitment for their own good and not only a forced and frightened reaction to the upcoming economies in the Pacific.
With that in mind, even before President Obama’s SOTU request, there were hopes for a larger cooperation or at least this is what we’ve learned recently from Vice President Biden, who declared while in Munich, that the almost boundless benefits of free trade are within our reach. Or, as the editorial board at The Washington Post put it recently:
Time for EURAFTA? A European Union – American Free Trade Agreement

Noi speranţe pentru EURAFTA – un acord de comerţ Uniunea Europeană – American

Robert Radu HERVIAN

Orice studiu sau analiză care are de a face cu relaţiile SUA-europene şi mai departe orice perspectivă văzută printr-o fereastră vest atlantică va trebui mai întâi să contempleze politicile interne americane şi poate surprinzător nu interesele geostrategice ale Statelor Unite.

Ultimele vor constitui cu siguranţă o preocupare educată a acelor specialişti care se găsesc la conducerea politicii externe din partea a diverse administraţii, dar, în acelaşi timp, realitatea arată că ei vor trebui să subordoneze asemenea preocupări, cel puţin la anumite intervale, acelora ale decidenţilor interni.

În mod consecutiv, contrar uneia dintre expresiile favorite în politica americană că certurile interne se opresc la ţărmurile noastre, manevrarea politicii externe americane în general va fi funcţie adesea de o gazdă diversă a convingerilor politice, chiar dincolo de plajele noastre. Mai mult, va fi virtual pusă în aşteptare, uneori chiar pentru perioade prelungite de timp. Asemenea fenomene tind să apară în special în jurul anilor alegerilor prezidenţiale.

Când în mijlocul lui februarie 2013, preşedintele nou re-ales Obama, ”cel mai puternic om din lume”, cum i se spune adesea, a ţinut mesajul său anual Starea Uniunii (State of the Union Message SOTU), adunările politice de pe întreaga faţă a pământului au fost atente. Aceia înzestraţi cu abilităţi politice peste medie au fost chiar capabili să găsească mesaje în mesaje, când nu au fost în întregime rostite de preşedinte. Cei care au audiat SOTU au fost membrii Congresului, care au găzduit evenimentul, Cabinetul Preşedintelui, din prezent sau care va depune jurământul pentru al doilea mandat, judecători ai Curţii Supreme, membrii ai Corpului Diplomatic şi desigur presa. SOTU de obicei include programe şi politici pe care şeful executivului încearcă să le avanseze în anul care vine. Ceea ce a făcut în orice caz această sesiune diferită de altele a fost o anumită propunere care a captat mai mult atenţia în capitalele Uniunii Europene decât chiar în Statele Unite. Acum, când Uniunea Europeană se zbate cu o scădere economică înspăimântătoare şi SUA îşi revine încet după cea mai profundă recesiune de la cea din 1930, cuvintele de pe buzele Preşedintelui nu au fost numai sperate şi cald primite. Conducătorii din Europa, ca David Cameron în Londra şi Angela Merkel în Berlin, căutau orice angajament din America în contul mult doritului comerţ liber trans-atlantic, în acord cu sprijinul general UE deja declarat la ultimul summit în Brussels.

Convorbirile trebuie să înceapă totuşi şi trebuie să fie tratate serios. Divergenţele privind agricultura vor constitui cel mai probabil punctul cel mai dificil de depăşit în timp ce cele industriale ar trebui teoretic să fie mult mai uşor de întors. În fond sindicatele din SUA şi cei ce se ocupă de mediu care în sfârşit au fost de acord cu acordurile de comerţ cu Columbia şi Mexico nu vor avea nciun motiv să obiecteze la un acord cu mai verdea şi cu salarii mai mari Uniune Europeană.

În concluzie, aceşti itemi nu sunt simpli brazde; prin chiar natura lor ele se adresează identităţilor sentimentale, tradiţionale şi culturale şi privesc oamenii de pe ambele părţi ale Atlanticului şi în mod natural ele uneori diferă sau pot chiar fi total opuse. Acestea fiind spuse, un acord comercial mai puternic al Vestului ar trebui să fie de interes strategic pentru ambii participanţi. Va arăta nu numai că UE este unificată, ci şi că Alianţa NATO nu este simplu o organizaţie militară economic fără bază economică şi prin urmare fragilă. Va arăta de asemenea că cele două părţi sunt serioase în întărirea economiilor lor devastate şi dedicate la dezvoltări strategice comune viitoare. Va arăta un angajament pentru propriul lor bine şi nu numai o reacţie forţată şi înspăimântată la economiile care se înalţă din Pacific.

Cu acestea în minte, chiar înainte de cererea SOTU a Preşedintelui Obama, existau speranţe pentru o cooperare mai largă sau cel puţin aceasta este ce am învăţat recent de la Vice Preşedintele Biden, care a declarat pe când se afla în Munchen că beneficiile aproape fără limită ale comerţului liber ne sunt la îndemână. Sau, aşa cum consiliul editorial al The Washington Post a formulat recent: Timpul pentru EURAFTA? Un acord de comerţ liber Uniunea Europeană – American