Thamir A. GHADHBAN

I will start with a quick review of the political developments over the past few years, and I will then attempt to offer a diagnosis of the current shortcomings of the Iraqi energy sector and I will offer what I believe are the fundamental principles that constitute the foundation of Iraq’s future hydrocarbon strategy with emphasis on the upstream oil and gas strategy as it relates to those recent developments.
The period after the change of regime in 2003 was marked by developments that resulted into two distinct phases:
The first phase was characterized by a step by step approach towards democracy, governed by the short-lived governments starting with the Governing Council (July 2003-1st June 2004), then the Interim Government (1st June 2004 – May 2005) and the Transitional government (16 May 2005-22 May 2006). The Interim government was tasked with carrying the first democratic election of the National Assembly whose main task was the drafting of a new constitution while the Transitional government’s main mandate was organizing a national referendum for the new constitution and carrying a general election for the Council of Representatives.
The second phase was to be a prelude to the socio-political normalization in the country with an elected government lasting for a full parliamentary term of 4 years during which a set of agreed-on processes, stipulated in the 2005 constitution, were to take place. Many of the tasks have been achieved, including the passing of legislations and the establishment of various institutions. However, a number of important tasks proved difficult, among them constitutional amendments and normalization, the census and the referendum on Kirkuk and the rest of the disputed areas.
The previous government was faced with immense challenges, the most difficult of them was security, combating terrorism and enforcing law and order, in addition to other challenges related to the economy of the country such as high unemployment, inflation, corruption and wide spread poverty. The country was suffering from deteriorated services resulting in power cuts, shortages in oil products, poor health and poor education and insufficient potable water supply. In spite of the immense difficulties and great sacrifices and suffering by the people of Iraq, the country has moved forward with major improvements in security and measurable economic achievements.
One of the most significant developments during the past few years, especially after the adoption of the new constitution, was the acceptance by various politicians of the need for economic reform, for a market economy and the need to encourage direct foreign investment in all sectors. Furthermore, there has been a growing understanding of the need for the economic development of the country and the departure from an economy solely dependent on oil and that runs on subsidies.
The fact that each of the first three governments lasted for less or just over one year, coupled with the abnormality of the whole situation prevailing in the country at the time, made it impossible to come up with meaningful plans, even annual plans, let alone planning of long-term strategies.

Because the first two years of the term of the outgoing government were marked by severe deterioration of security, it was not possible to put in place a 5-year plan, although a number of ministries such as oil and electricity came up with quick indicative plans. But even the annual plans were not well thought of and annual budgets were not fully spent due to low government spending capacity as well as cumbersome procedures and regulations.
It was only in 2008 that a call for long-term planning was taken seriously, leading to the National Development Plan of 2010-2014. A two-year and then three-year budget strategy (2010-2012) instead of annual budgets were produced and adopted. In 2009 the Advisory Commission at the prime minister’s office started to work on an Integrated National Energy Strategy with the assistance of the World Bank which provided a grant and technical support.
In formulating the country’s future energy strategy in general and oil and gas in particular, a number of key factors have to be considered starting with assessing and understanding the current status of the energy sector in the country, medium to long term goals of the National Development Plan and the country’s future strategic objectives.
The current energy scene reflects a sector that is in a dire situation on most fronts. Here are a few examples:
– Oil production and export rates throughout the years since the fall of regime are still below highs attained in 1990 and 1979 on one hand, and are always below planned annual rates on the other. This does not undervalue the efforts exerted by the local staff and working under extremely difficult and dangerous environment in order to maintain and increase production and export rates. The average production rate for this year so far is 2.335 million b/d while exports stand at 1.875 million b/d. That’s about 93% of the planned export target for 2010. The Iraq federal region of Kurdistan’s production is estimated at close to 100,000 b/d.
– Revenues generated from crude oil sales, though constituted the major contribution to the treasury, are still well below what the country needs to meet its requirement for providing better services, improving the infrastructures and developing the economy. Total oil revenues generated during the period from 2006 until the 1st of November 2010 amount to more than US $ 230 billion.
– Gas supplies needed for power generation, industrial feeds and fuel are insufficient while gas continues to be flared. Present gas production is 1,700 MMcf/d out of which only 1,000 MMcf/d is utilized, while some 700 MMcf/d is flared.
– The inferior quality of oil products produced, in particular gasoline, which are well below international specification, in addition to the poor distribution network as well as poor services. About 600,000 b/d of crude oil is refined nationally into products, of which 40% is fuel oil.
– Electricity generation is way below what is required and cannot cope with the rising demand, resulting in prolonged power cuts that could exceed 12 hours per day in summer. This causes extreme suffering to the people due to the very harsh weather, especially in summer when temperature could exceed 50 degrees Celsius, in addition to the adverse effect on the country’s economy. The present available generating capacity is between 6,000 and 7,000 Megawatt which is about 50% of demand. The country is importing electricity from Turkey and Iran at a daily rate close to 900 Megawatts.
The energy scene that I have just outlined provoked calls two years ago for a radical review of targets, policies, plans and management of the energy sector. Such a review has already started recently with serious debates within government and society. The oil and gas bid rounds, and various steps taken to introduce foreign investment in the upstream and downstream as well as in the power generation sector are some early results of this debate.
In my view what Iraq needs now is a medium and long term strategy for the energy sector. Here are the cornerstones for a national strategy as I see it and in order of priority:
1. A quick and steady ramp up of oil production and export capacity to levels commensurate with the country’s need for increasing revenue and the country’s proven oil reserves. I expect we will achieve a production capacity of at least 8 million b/d within the next 6 to 7 years. Actual production rates during this period and the years after shall be shaped by a number of factors, such as global energy fundamentals, call on OPEC supply, and of course maximization of the country’s revenues. I shall stress here that Iraq shall always play a responsible and constructive role to provide ample oil and gas supplies to world markets and shall work for markets stability and for a fair oil price.
2. Sufficient supply of natural gas and gas liquids for the growing demand for power generation, fuel for households, industrial feed for the petrochemical and fertilizer industries as well as required gas volumes to fuel industrial plants. I expect about 5,000 MMcf/d of dry gas will be required as fuel to supply the projected demand for power generation within the next decade.
3. Sustainable supplies of all types of oil products of international specification with improved modern supply services. The Iraqi population is growing at a rate of 2.8% per annum. Per capita consumption of oil products is currently below regional average, but it’s expected to grow at a higher rate once economic activity increases with time and the standard of living improves. Therefore, in order to meet future rising demand, the refining capacity has to be doubled in the next five years. Four modern refineries in Kerbala, Amara, Kirkuk and Nassiriya with a total throughput capacity of 740,000 b/d are in different stages of planning and design. Iraq is currently seeking for investors to build and operate them.
4. Developing a marketing strategy that takes into consideration the increased crude oil availability as a result of the two bid rounds while at the same time balance between directly marketed oil and oil lifted and marketed by IOCs in the form of payment. This strategy would take into consideration the global supply and demand balance and the continued shift to higher-demand markets in Asia. This strategy should also take into consideration a potential increase in the contribution of heavy oil to the oil mix as well as the introduction of extra light crude from the Yamama reservoirs.
Furthermore, the brown and green oil fields that are being developed shall provide four types of crudes: heavy, medium, regular and light with an API ranging from 18 to 42 degrees, with a varying range of sulphur content as well. Marketing of such oil with emphasis on revenue maximization is yet another strategic issue that got to be resolved. Blending of different types in the right ratios and directed to the right markets with the required marketing flexibility is an important decision too. It shall influence major decisions and spending as an outcome of infrastructure requirements and flexibility in surface facility required.
Our marketing strategy should also account for the possibility to export gas by pipeline to neighboring countries and beyond, or as LNG.
5. Maximization of revenues not just as a result of the direct ramp up of production and export capacities of oil and gas but also by capturing the upside through a better utilization of the hydrocarbon resources and the linked industries.
6. Provide dependable oil and gas and petroleum products storage, and transportation networks with capacities that are in line with future development plans and that provide additional spare capacities. Such infrastructure is vital to provide sustainable and uninterruptible supplies of hydrocarbons internally and for export as well. Major pipelines and storage depots are going to be constructed during the next five years to provide an evacuation system for all oil and gas planned to be produced from all fields under first, second and third bid rounds. Two contracts have already been signed to lay down two major offshore pipelines with three single point moorings system in the Arabian Gulf. A third pipeline with one SPM financed by the Japanese loan to Iraq is to follow soon leading to more than doubling the current available export capacity.
Based on lessons learned from past experience, new export pipelines should be laid down across neighboring countries in addition to our present offshore outlets in the Arabian Gulf despite the extra cost that it entails. The council of ministers has already approved the extension of the old agreement between Iraq and Turkey for another 15 years, subject to ratification by parliament. Talks continue with Syria to lay down a new 42 inch pipeline to the Mediterranean with a capacity of 1.5 million b/d in addition to utilizing existing old pipelines that could provide an export capacity of 300,000 b/d. Another addition could be a smaller diameter pipeline heading west to Jordan to provide it with the necessary crude for domestic demand. Pipelines in transit countries could be owned and operated by the same country or by a private third party.
It is also strategically important to build additional south-north transportation capacity of up to 2 million b/d to provide the country with the flexibility to move oil northwards and westwards to the Mediterranean export outlets in Turkey and Syria. Such flexibility would allow production in the south to continue in the case of unforeseen problems in the Arabian Gulf that may limit or stop traffic through the Strait of Hormuz, in addition to allowing for increased supplies to the European Markets and North America when required. It’s also an option that can be reverted to when price differentials favor such marketing policy. Such south-north option would also make sure that associated gas production continues at a higher rate when exports through the Gulf are curtailed. It may be of interest to investors that such projects could be offered as investment opportunities on BOO basis.
7. The country should enhance its free gas (or non-associated gas) production capacity. It has already started doing so when it launched the 3rd bid round to develop the three discovered gas fields of Akkas, Mansouriah and Siba. With oil reserves now put at 143 billion barrels, I estimate that free gas is now just over 10% of total gas reserves, excluding cap gas. Since the country’s probable gas reserves amount to 160 TCF, we should focus our efforts on converting some of this to proven reserves in order to raise the percentage of free gas. Following the discovery of Akkas, field studies which included the reprocessing of old seismic data as well data from old wells pointed to high potentiality of older rocks containing gas and condensate in the western desert. The strategy calls for exploring for gas in the western desert as well as the region between the Euphrates, the Tigris and the Syrian borders (north of the Western Desert). Any gas discoveries in that region shall be developed and we can envisage the birth of a new and substantial gas province around Akkas that shall supply the country with much needed gas. Such strategy would also support a viable gas export project to Europe.
8. Reserves replacement is to be taken seriously from a strategic planning point of view. As the country has embarked on a substantial program to build up Iraq’s crude oil and gas production capacity in cooperation with international oil companies, the fifteen oil fields to be developed and produced in accordance with the twelve contracts contain some 100 billion barrels of proven reserves based on the reserves revision released by the MOO. If those fields are depleted in accordance with contractual and development plans then it’s estimated that some 15 billion barrels of oil would be produced during the build up period of six to seven years to be followed by some 30 billion barrels during the plateau period of 7 years then 25 billion barrels in the remaining decline period until the end of contract. This means a cumulative of some 70 billion barrels is estimated to be depleted in the next 20 years. This amounts to about 50% of the country’s present proven reserves. From a purely planning point of view, a medium and low production scenario of 75% and 50% production performance would result in 52.5 and 37.5 billion barrels depletion respectively. Based on the above and in order to maintain the country’s leading position in proven reserves ownership and to sustain high production capacity for a much longer period beyond 2030, and the fact that Iraq is the least explored country among the big producers in the world, an exploration effort to convert probable reserves to proven reserves is going to be necessary in the coming years. Many exploration blocks with very high potential already exist in many regions in the country. Work may be conducted by our national Oil Exploration Company together with the Iraqi Drilling Co. It is also possible for foreign companies to work together with our national companies through different types of arrangements to be formulated by the MOO.
It goes without saying that building qualified manpower is a must in order to achieve the strategy, and I mean building skills in all aspects: managerial, technical, legal, and financial. Oil contracts signed with IOCs stipulated training Iraqis and imposed spending commitments for that. What we need now is to focus on building capacities and create the work environment that would help produce leaders to carry out this long term strategy and enable Iraqis to become active players in the international arena.
This in my view is the basis of an energy strategy for any future government starting with the next one which should see the light shortly. The next government will no doubt build on the successes of the outgoing one, but will also have a long list of pending issues to resolve. This includes reaching a settlement with the KRG over oil produced from the Kurdistan region, legislating the long awaited oil and gas law as well as the revenue sharing law, and recreating Iraq National Oil Co (INOC).
With this Iraq should be on the right track to become a major and dependable oil and gas exporter. I expect that within the next two decades Iraq will be one of the leading oil producers in the world, while it continues to build a strong democracy and a prosperous society.
At the end I would like to thank CWC for giving us this opportunity to meet here and discuss this important topic. Thank you, ladies and gentlemen, for your attention.

Strategia energetică a Irakului: perspectivă pe termen mediu şi lung

Voi începe cu o scurtă trecere în revistă a evoluțiilor politice de-a lungul ultimilor ani, și voi încerca apoi să ofer un diagnostic al deficiențelor actuale ale sectorului energetic irakian și voi oferi ceea ce cred că sunt principiile fundamentale care constituie fundamentul din strategia viitoare de hidrocarburi a Irakului, cu accent pe strategia de petrol și gaze din amonte întrucât se referă la aceste evoluții recente.
Perioada de după schimbarea regimului în 2003 a fost marcată de evoluțiile care au rezultat în două faze distincte:
Prima fază a fost caracterizată printr-o abordare pas cu pas spre democrație, guvernată de guverne cu durată scurtă de viață, începând cu Consiliul guvernatorilor (iulie 2003 – 1 iunie 2004), apoi guvernul interimar (1 iunie 2004 – mai 2005) și  guvern de tranziție (16 mai 2005 – 22 mai 2006). Guvernul interimar a fost însărcinat cu desfășurarea primelor alegeri democratice ale Adunării Naționale a cărei sarcină principală a fost elaborarea unei noi constituții, în timp ce mandatul principal al guvernului de tranziție a fost organizarea unui referendum național pentru noua constituție și efectuarea de alegeri generale pentru Consiliul Reprezentanților .
Cea de a doua fază a fost să fie un preludiu la normalizarea social-politică din țară cu un guvern ales de durată pentru un mandat parlamentar deplin de 4 ani, pe parcursul căreia un set de  proceselor convenite, stipulate în Constituția din 2005, urmau să aibă loc. Multe dintre sarcini au fost atinse, inclusiv adoptarea legislațiilor și stabilirea diferitelor instituții. Cu toate acestea, o serie de sarcini importante s-au dovedit dificile, printre care amendamentele constituționale și normalizarea, recensământul și referendumul privind Kirkuk și restul zonelor disputate.
Guvernul anterior a fost confruntat cu provocări imense, cea mai dificilă dintre ele a fost de securitate, combaterea terorismului și aplicarea legii și ordinii publice, în plus față de alte provocări legate de economia țării, cum ar fi rata ridicată a șomajului, inflația, corupția și sărăcia larg răspândită. Țara a suferit de servicii deteriorate care duc la tăieri de curent, penuria de produse petroliere, sănătate precară și un nivel scăzut de educație și de alimentare cu apă potabilă insuficientă. În ciuda dificultăților imense și sacrificii și suferința a oamenilor din Irak, țara a progresat cu îmbunătățiri majore în materie de securitate și realizări economice măsurabile.
Una dintre cele mai importante evoluții pe parcursul ultimilor ani, mai ales după adoptarea noii constituții, a fost acceptarea de către diverși politicieni a necesităţii unei reforme economice, pentru o economie de piață și necesitatea de a încuraja investițiile străine directe în toate sectoarele. În plus, a existat o înțelegere tot mai mare a nevoii de dezvoltare economică a țării și plecarea de la o economie dependentă numai de petrol și care rulează pe subvenții.
Faptul că fiecare dintre primele trei guverne a durat mai puțin sau puțin peste un an, cuplat cu anormalitatea întregii situații existente în țară la momentul respectiv, a făcut imposibil să vină cu planuri semnificative, chiar planuri anuale, să nu mai vorbim planificarea strategiilor pe termen lung.

Pentru că primii doi ani ai mandatului guvernului de ieșire au fost marcate de o deteriorare severă a securității, nu a fost posibil să se pună în aplicare un plan de 5 ani, cu toate că un număr de ministere, cum ar fi petrolul și energia electrică au venit cu planuri indicative rapide. Dar chiar și planurile anuale nu au fost bine gândite și bugetele anuale nu au fost pe deplin cheltuite, datorită capacității reduse a cheltuielilor guvernamentale precum și procedurile și regulamentele greoaie.
A fost doar în 2008, că o cerere de planificare pe termen lung a fost luată în serios, ceea ce duce la Planul Național de Dezvoltare 2010-2014. Una de doi ani și apoi strategia bugetară pe trei ani (2010-2012) în loc de bugetele anuale au fost produse și adoptate. În anul 2009, Comisia consultativă de la biroul primului ministru a început să lucreze la o strategie energetică integrată națională cu asistența Băncii Mondiale care a oferit un grant și suport tehnic.
În formularea strategiei energetice viitoare a țării, în general, și de petrol și gaze naturale, în special, o serie de factori-cheie trebuie să fie luaţi în considerare începând cu evaluarea și înțelegerea stării actuale a sectorului energetic din țară, obiectivele pe termen mediu și lung ale Planului Național de Dezvoltare și obiectivele strategice viitoare ale țării.
Scena energetică actuală reflectă un sector care este într-o situație cumplită pe cele mai multe fronturi. Iată câteva exemple:
– Rate de producție de petrol și de export pe parcursul anilor de la căderea regimului sunt încă sub nivelul maxim atins în 1990 și 1979, pe de o parte, și sunt întotdeauna sub ratele anuale pe de altă parte planificate. Acest lucru nu subevaluează eforturile exercitate de către personalul local și care lucrează într-un mediu extrem de dificil și periculos, în scopul de a menține și de a crește ratele de producție și de export. Rata medie de producție pentru acest an, până în prezent este 2,335 milioane b / zi în timp ce exporturile stau la 1,875 milioane b / zi. Aceasta este aproximativ 93% din obiectivul de export planificat pentru 2010. Irakul – producția regiunii federale Kurdistan este estimată la aproape 100.000 b / zi.
– Veniturile provenite din vânzările de petrol brut, deși au constituit contribuția majoră la trezorerie, sunt încă mult sub ceea ce țara are nevoie ca să își îndeplinească cerința sa pentru furnizarea de servicii mai bune, îmbunătățirea infrastructurii și dezvoltarea economiei. Veniturile totale generate de petrol în perioada 2006 până la 1 noiembrie 2010 se cifrează la mai mult de 230 miliarde $ SUA.
– Surse de gaz necesare pentru producerea de energie, fluxuri industriale și de combustibil sunt insuficiente în timp ce gazul continuă să fie ars. Producţia de gaze prezent este de 1.700 MMcf / zi din care este utilizat doar 1-000 MMcf / zi, în timp ce aproximativ 700 MMcf / zi este ars.
– Calitatea inferioară a produselor petroliere obținute, în special benzină, care sunt cu mult sub specificațiile internaționale, în plus față de rețeaua de distribuție săraci precum și servicii proaste. 600.000 b / zi petrol brut este rafinat la nivel național în produse, din care 40% este ulei combustibil.
– Producerea de energie electrică este mult sub ceea ce este necesar și nu poate face față cererii în creștere, având ca rezultat oprirea energiei prelungită, care ar putea depăși 12 ore pe zi, în timpul verii. Acest lucru provoacă suferință extremă oamenilor din cauza vremii foarte dure, mai ales în timpul verii, când temperatura ar putea depăși 50 grade Celsius, în plus față de efectul negativ asupra economiei țării. Capacitatea actuală de generare disponibilă este cuprinsă între 6.000 și 7.000 megawați, care este de aproximativ 50% din cerere. Țara este importatoare de energie electrică din Turcia și Iran, la o rata de zi cu zi aproape de 900 megawați.
Scena de energie pe care tocmai am prezentat-o a provocat apeluri în urmă cu doi ani, pentru o revizuire radicală a scopurilor, politicilor, planurilor și de gestionare a sectorului energetic. O astfel de revizuire a început deja recent cu dezbateri serioase în cadrul guvernului și al societății. Rundele de sume licitate de petrol și gaze, precum și diferitele etape făcute pentru a introduce investițiile străine în amonte și în aval, cât și în sectorul de producere a energiei sunt unele rezultate timpurii ale acestei dezbateri.
În opinia mea, ceea ce Irakul are nevoie acum este o strategie pe termen mediu şi lung pentru sectorul energetic. Aici sunt pietrele de temelie pentru o strategie națională așa cum o văd și în ordinea priorității:
1. O rapidă și constantă rampă de producție de petrol și a capacității de export la niveluri compatibile cu nevoia țării pentru creșterea veniturilor și rezervele dovedite de petrol ale țării. Mă aștept că vom realiza o capacitate de producție de cel puțin 8 milioane b / zi în următorii 6 până la 7 ani. Ratele efective de producție în cursul acestei perioade și în anii ce urmează sunt modelate de o serie de factori, cum ar fi elementele fundamentale ale energiei la nivel mondial, apel la aprovizionare OPEC, și, desigur, maximizarea veniturilor țării. Voi sublinia aici că Irakul joacă întotdeauna un rol responsabil și constructiv pentru a asigura aprovizionarea amplă de petrol și gaze naturale pe piețele mondiale și acționează pentru asigurarea stabilității piețelor și pentru un preț al petrolului echitabil.
2. Cantitate suficientă de lichide de gaz și de gaze naturale pentru cererea tot mai mare pentru generarea de energie electrică, combustibil pentru gospodării, furaje industriale pentru industria petrochimică și a îngrășămintelor, precum și volumele de gaz necesare pentru a alimenta instalațiile industriale. Mă aștept ca aproximativ 5.000 de MMcf / zi gaze uscate vor fi necesar ca și combustibil pentru a furniza cererea proiectată pentru generarea de energie electrică în următorii zece ani.
3. Aprovizionarea durabilă a tuturor tipurilor de produse petroliere de specificații internaționale cu servicii îmbunătățite moderne de aprovizionare. Populația irakiană este în creștere, la o rată de 2,8% pe an. Pe cap de locuitor consumul de produse petroliere este în prezent sub media regională, dar este de așteptat să crească la o rată mai mare după ce activitatea economică crește cu timpul și nivelul de trai se îmbunătățește. Prin urmare, pentru a satisface cererea în creștere în viitor, capacitatea de rafinare trebuie să fie dublată în următorii cinci ani. Patru rafinării moderne în Kerbala, Amara, Kirkuk și Nassiriya, cu o capacitate totală de debit 740.000 b / zi sunt în diferite stadii de planificare și proiectare. Irakul caută în prezent pentru investitori care să construiască și să le opereze.
4. Dezvoltarea unei strategii de marketing care să ia în considerare disponibilitatea crescută a petrolului brut, ca urmare a celor două runde de sume licitate în timp ce, în același timp echilibrează între petrolul comercializat în mod direct și petrolulridicat și comercializat de IOC-uri sub forma de plată. Această strategie ar lua în considerare echilibrul global de aprovizionare și cerere și trecerea continuă a piețelor de cerere mai mare din Asia. Această strategie ar trebui, de asemenea, să ia în considerare o creștere potențială a contribuției petroliere grele la amestecul petrolier, precum și introducerea de țiței suplimentar extra light brut din lacurile de acumulare Yamama.
Mai mult decât atât, câmpurile maro și verzi de petrol, care sunt în curs de dezvoltate oferă patru tipuri de crude: grele, medii, regulate și ușoare, cu un API în domeniul de la 18 la 42 de grade, cu o gamă care variază îm conținutul de sulf, de asemenea. Introducere pe piață a unui astfel de petrol, cu accent pe maximizarea veniturilor este încă o altă problemă strategică, care trebuie să fie rezolvată. Combinarea diferitelor tipuri în rapoartele corecte și direcționate către piețele potrivite cu flexibilitatea necesară de introducere pe piață este o decizie importantă de asemenea. Ea va influența deciziile majore și cheltuielile ca rezultat al cerințelor de infrastructură și flexibilitate în instalația de suprafață necesară.
Strategia noastra de marketing ar trebui, de asemenea, să ţină cont de posibilitatea de a exporta gaze naturale prin conducte către țările vecine și mai departe, sau ca GNL.
5. Maximizarea veniturilor nu doar ca urmare a creşterii directe a unor capacități de producție și de export de petrol și gaze naturale, dar și prin captarea în sensul creșterii, printr-o mai bună utilizare a resurselor de hidrocarburi și industriile conexe.
6. Furnizarea de petrol sigur și depozitare a gazelor și produselor petroliere, precum și rețelele de transport cu capacități care sunt în conformitate cu planurile de dezvoltare viitoare și care furnizează capacități neutilizate suplimentare. O astfel de infrastructură este esențială pentru a asigura aprovizionarea durabilă și neîntreruptibilă a hidrocarburilor pe plan intern și pentru export, de asemenea. Conducte majore și depozite vor fi construite în următorii cinci ani, pentru a oferi un sistem de evacuare pentru ca tot petrolul și gazele planificate să fie produse din toate câmpurile sub prima, a doua și a treia rundă de sume licitate. Două contracte au fost semnate deja să se stabilească două conducte marine majore cu trei sistem cu un singur loc de acostare punct three single point moorings system din Golful Arab. O a treia conductă cu un singur SPM, finanțat prin împrumutul japonez în Irak va urma curând ceea ce duce la mai mult decât dublarea capacității de export disponibile curente în curând.
Pe baza lecțiilor învățate din experiența acumulată în trecut, noi conducte de export ar trebui stabilite între țări învecinate, în plus față de actualele piețe de desfacere noastre offshore din Golful Persic, în ciuda costurilor suplimentare pe care le implică. Consiliul de Miniștri a a aprobat deja extinderea acordului vechi între Irak și Turcia timp de încă 15 ani, sub rezerva ratificării de către parlament. Discuțiile s-au continua cu Siria pentru a stabili o nouă conductă de 42 inch la Marea Mediterană, cu o capacitate de 1,5 milioane de b / zi, în plus față de utilizarea vechilor conducte existente, care ar putea oferi o capacitate de export de 300.000 b / zi. Un alt plus ar putea fi o conductă cu diametru mai mic spre vest, spre Iordania să îi furnizeze produsul brut necesar pentru cererea internă. Conducte din țările de tranzit ar putea fi deținute și operate de aceeași țară sau de către o terță parte privată.
Este, de asemenea, de o importanță strategică a construi o capacitate suplimentară de transport nord-sud de până la 2 milioane b / zi pentru a oferi țării flexibilitatea de a muta petrol înspre nord şi spre vest către ieșirile de export mediteraneene în Turcia și Siria. O astfel de flexibilitate ar permite producția în sud să continue, în cazul unor probleme neprevăzute în Golful Arab, care ar putea limita sau opri traficul prin strâmtoarea Hormuz, în plus față de care să permită creșterea livrărilor către piețele europene și America de Nord, atunci când este necesar. Este, de asemenea, o opțiune care poate fi inversată atunci când diferențele de prețuri favorizează o astfel de politică de marketing. O astfel de opțiune sud-nord ar face, de asemenea, sigur că producția de gaze asociate continuă la o rată mai mare în cazul când exporturile prin Golf sunt reduse. Acesta poate fi de interes pentru investitori că astfel de proiecte ar putea fi oferite ca oportunități de investiții pe baza BOO.
7. Țara ar trebui să consolideze capacitatea de producție de gaz liber (sau gaz neasociat). Ea a început deja să facă acest lucru atunci când a lansat treia oferta rundă pentru a dezvolta cele trei câmpuri de gaze descoperite Akkas, Mansouriah și Siba. Cu rezervele de petrol acum puse la 143 miliarde de barili, estimez că gazul liber este acum puțin peste 10% din rezervele totale de gaze, cu excepția gazelor capac. Din moment ce rezervele de gaze probabile ale țării se ridică la 160 TCF, ar trebui să ne concentrăm eforturile asupra convertirea unora dintre rezerve dovedite, în scopul de a crește procentul de gaz liber. Ca urmare a descoperirii Akkas, studii de teren care au inclus reprocesarea datelor seismice vechi precum și date din fântâni vechi a usubliniat potențialitatea ridicată de roci mai vechi ce conțin gaze și condensat în deșertul de vest. Strategia face apel pentru explorarea de gaze, în deșertul de vest, precum și regiunea dintre Eufrat, Tigru și frontierele siriene (la nord de Desertului de Vest). Orice descoperiri de gaze din această regiune trebuie dezvoltate și putem prevedea nașterea unei provincii noi și substanțiale de gaz în jurul provinciei Akkas care furnizează țara cu mult necesarul gaz. O astfel de strategie ar sprijini, de asemenea, un proiect de export de gaze viabil pentru Europa.
8. Înlocuirea rezervelor trebuie să fie luată în serios dintr-un punct de vedere de planificare strategică. Pe măsură ce țara s-a angajat într-un program substanțial pentru a construi o capacitate de producție de petrol brut și gaze a Irakului, în cooperare cu companiile petroliere internaționale, cele cincisprezece câmpuri petroliere care urmează să fie dezvoltate și produse în conformitate cu cele douăsprezece contracte conțin aproximativ 100 miliarde de barili de rezerve demonstrate pe bază privind revizuirea rezervelor eliberate de către MOO. În cazul în care aceste câmpuri sunt epuizate, în conformitate cu planurile contractuale și de dezvoltare, atunci se estimează că aproximativ 15 miliarde de barili de petrol vor fi produşo în timpul perioadei de acumulare de șase până la șapte ani, care urmează să fie urmat de aproximativ 30 de miliarde de barili pe parcursul perioadei de platou de 7 ani apoi 25 de miliarde de barili, în perioada de declin rămasă până la sfârșitul contractului. Acest lucru înseamnă un cumul de aproximativ 70  miliarde de barili este estimat a fi epuizat în următorii 20 de ani. Acest lucru se ridică la aproximativ 50% din rezervele dovedite actuale ale țării. Dintr-un punct de vedere strict de planificare dun scenariu de producție medie și joasă de 75%, iar performanța de producție de 50% ar avea ca rezultat 52,5 și 37,5 miliarde de barili epuizarea stratului respectiv. Pe baza celor de mai sus și pentru a-și menține poziția de lider a țării în proprietatea rezervelor dovedite și să mențină o capacitate ridicată de producție pentru o perioadă mult mai lungă dincolo de 2030, iar faptul că Irakul este cea mai puţin explorată ţaăr printre marii producători din lume, un efort de explorare pentru a converti rezervele probabile la rezervele dovedite va fi necesar în anii următori. Mai multe blocuri de explorare, cu un potențial foarte ridicat există deja în mai multe regiuni din țară. Lucrul poate fi condus de către a noastră național Compania de Explorare a petrolului, împreună cu Iraqi Drillling Co. Este de asemenea posibil pentru companiile străine să lucreze împreună cu companiile noastre naționale, prin diferite tipuri de aranjamente care urmează să fie formulate de către MOO.
Este de la sine înțeles că construirea de forță de muncă calificată este o necesitate, în scopul realizării strategiei, și vreau să spun abilități mai bune în toate aspectele: manageriale, tehnice, juridice și financiare. Contractele petroliere semnate cu IOC stipulau formarea irakienilor și au impus angajamente de cheltuieli pentru acest lucru. Ceea ce avem nevoie acum este să se concentreze pe consolidarea capacităților și de a crea un mediu de lucru care ar ajuta liderii să le producă pentru realizarea acestei strategii pe termen lung și pentru a permite irakienilor să devină jucători activi în arena internațională.
Acest lucru, în opinia mea, reprezintă baza unei strategii energetice pentru viitorul guvern începând cu următorul care ar trebui să vadă lumina în scurt timp. Viitorul guvern va construi, fără îndoială, pe succesele celui care își încetează activitatea, dar va avea, de asemenea, o listă lungă de așteptare pentru a rezolva probleme. Acest lucru include găsirea unei soluții cu KRG asupra petrolului produs din regiunea Kurdistan, legiferarea legii petrolului și a gazelor mult aşteptată, precum şi legea de repartizare a veniturilor, și recrearea Irak National Co Oil (INOC).
Cu aceasta Irakul ar trebui să fie pe drumul cel bun pentru a deveni un exportator major și de încredere de petrol și gaze. Mă aștept ca în următoarele două decenii, Irakul va fi unul dintre cei mai importanţi producători de petrol din lume, în timp ce continuă să construiască o democrație puternică și o societate prosperă.
La sfârșit, aș dori să mulțumesc CWC  pentru că ne-a oferit această oportunitate de a întâlni aici și să discutăm acest subiect important. Vă mulţumesc, doamnelor și domnilor, pentru atenție.