http://www.millennium-project.org/millennium/Millennium_Project.html

Scenario 1: Water Works – Water crises led to water negotiations that built trust that peace was possible and boosted political negotiations. Momentum increased with new youth political movements, the “Salaam-Shalom” TV series complemented by Internet peace phone swarms, tele-education in refugee camps, the Geneva Accords complemented by parallel hardliner negotiations, joint development with Arab oil money and Israeli technology, participatory development processes, new oil pipelines from the Gulf to the Mediterranean, and a unique “calendar-location matrix” for time-sharing of the holy sites. UN troops enforced agreements with non-lethal weapons, and new forms of international collaboration cemented the peace.
Scenario 2: The Open City – The new Pope challenged Jewish and Muslim religious leaders to solve the question of governance in Jerusalem. Politics, power, and media all played a role in reaching a proposed solution that was ultimately codified in a resolution adopted by the UN General Assembly. The threat of a fatwa ended the suicide bombings; when the bombings stopped, so did the Israeli retaliatory missions. Education of young Muslims gradually changed; schools that once taught hatred moderated. On the question of refugees, the Israelis were concerned about being overwhelmed and outvoted by Palestinian immigrants in their democratic society. The issue promised to be inimical but a compromise restricted the right to vote to people who had lived in Israel for more than seven years. Finally, a historic proposal came to the UN from Israel-it traded guarantees of Israeli security for establishment of a permanent Palestinian state.
Scenario 3: Dove – “Dove” was a secret, contested Israeli plan to de-escalate and unilaterally renounce retaliation in order to demonstrate that Palestinians were aggressors. At the same time, a secret debate was taking place among extremist Palestinians on whether to escalate to more lethal weapons. Those against escalation said “If we desist, Israel will be seen as the aggressor.” So each side had reasons for wanting to stop but seemed frozen by circumstances. The tide changed when 27 Israeli pilots said they would not participate in future air raids, initiating the “Refusnik” movement. What happened next was like a chess game. The Israelis got a guarantee that the bombing would stop; the Palestinians got an agreement that the Israelis would withdraw to the pre-1967 borders. A series of non-aggression treaties and agreements stated that Israel had a right to exist. Jerusalem became an open city, with its own democratic government. Immigration quotas were established. Foreign capital flowed into the area. New businesses were established, and unemployment among the Palestinians dropped sharply. It was a self-fulfilling cycle: the move toward peace sparked the environment for peace.

Scenarii de pace în Orientul Mijlociu

Scenariul 1: Lucrări hidrotehnice – crizele de apă au condus la negocieri privind apa care au construit încrederea că pacea a fost posibilă și au stimulat negocierile politice. Impulsul a crescut cu noi mișcări politice de tineret, serialul TV “Salaam-Shalom” completat prin phone swarm de pace pe Internet, tele-educație în taberele de refugiați, acordurile de la Geneva, completate de negocieri paralele cu linie dură, dezvoltarea în comun cu bani din petrol arab și tehnologie israeliană, participative procese de dezvoltare, noi conducte de petrol din Golf către Marea Mediterană, și o unică “matrice calendar-localizare” pentru time-sharing a siturilor sfinte. Trupele ONU pun în aplicare acorduri cu arme non-letale, precum și noi forme de colaborare internațională au cimentat pacea.
Scenariul 2: Open City Oraşul deschis – Noul Papă a provocat conducătorii religioși evrei și musulmani pentru a rezolva problema guvernanței în Ierusalim. Politică, putere și mass-media, toate au jucat un rol important în atingerea unei soluții propuse, care a fost în cele din urmă codificată într-o rezoluție adoptată de Adunarea Generală a ONU. Amenințarea unei fatwa a pus capăt atacurilor sinucigașe; când bombardamentele s-au oprit, așa au făcut misiunile de retorsiune israeliene. Educarea tinerilor musulmani s-a schimbat treptat; școli care învăţau ura o dată au devenit moderate. Cu privire la problema refugiaților, israelienii s-au preocupat de a fi copleșiţi și învinşi la vot de imigranții palestinieni în societatea lor democratică. Chestiunea a promis să fie dușmănoasă, ci un compromis a limitat dreptul de vot la oamenii care au trăit în Israel mai mult de șapte ani. În cele din urmă, o propunere istorică a venit la ONU din Israel garanții de securitate tranzacționate israeliene pentru înființarea unui stat palestinian permanent.
Scenariul 3: Dove – “Dove” a fost un plan israelian secret pentru a de-escalada și în mod unilateral a renunța la represalii pentru a demonstra că palestinienii au fost agresori. În același timp, o dezbatere secretă a avut loc în rândul palestinienilor extremişti dacă să degenereze la mai multe arme letale. Cei care sunt împotriva escaladării a spus: “Dacă vom înceta, Israelul va fi văzut ca agresor.” Așa că fiecare parte a avut motive pentru care a dori să se oprească, dar păreau înghețate de circumstanțe. Valul s-a schimbat când 27 piloți israelieni au declarat că nu vor participa la viitoarele raiduri aeriene, inițiind mișcarea “Refusnik”. Ce s-a întâmplat următor a fost ca un joc de șah. Israelienii au primit o garanție că bombardamentele s-ar opri; palestinienii au primit un acord că israelienii s-ar retrage la frontierele de dinainte de 1967. O serie de tratate de neagresiune și acorduri au declarat că Israelul avea dreptul să existe. Ierusalimul a devenit un oraș deschis, cu propriul său guvern democratic. Au fost stabilite cote de imigrație. Capitalul străin curgea în zonă. Noi afaceri au fost stabilite, iar șomajul în rândul palestinienilor a scăzut brusc. A fost un ciclu de auto îndeplinire: mișcarea spre pace a stârnit mediul pentru pace.