Maricel ANTIPA

Iranul este o țară-cheie în Golful Persic. Răsturnarea lui Saddam Hussein a lăsat Iranul puterea primară în regiune. Din cauza ambițiilor istorice ale Iranului în regiune și dorința regimului de a promova revoluția islamică în străinătate, în 1980, mulți vecini regionali au devenit prudenţi în privinţa Teheranului. Pentru ei, Iranul sub Shah a fost principalul garant al stabilității politice în regiune. Cu toate acestea, în cursul anilor 1980 și începutul anilor 1990, sub Republică, Iran a promis să fie promotorul principal al revoluției. Vecinii Iranului au văzut de asemenea critic sprijinul Teheranului pentru grupurile teroriste. Legăturile regimului cu grupuri precum Hezbollah, Hamas, Jihadul Palestinian Islamic și alții au fost, de asemenea, o problemă-cheie în relațiile cu Occidentul. Alte subiecte controversate între Iran și aliații includ procesul de pace din Orientul Mijlociu, drepturile omului în țară și, în primul rând, programul său nuclear. Regimul revoluționar care a înlocuit Shahul în 1979 a fost mult timp ostil Occidentului și SUA, în special. Cu toate acestea, Iranul a dezvoltat o abordare mai constructivă de politică externă, deoarece reformatori au venit la putere la sfârșitul anilor 1990. Dar speranțele pentru o normalizare a relațiilor diplomatice nu au fost îndeplinite. Politica ambiguă a Iranului față de Afganistan și Irak reflectă diviziuni fundamentale între ideologi, care doresc să exporte revoluția islamică, și pragmatici, care văd stabilitatea ca o prioritate mai mare pentru Iran.
Securitatea volatilă din regiune a fost subliniată în continuare din cauza noilor amenințări de securitate la nivel mondial reprezentate de grupurile teroriste active pe plan internațional și proliferarea armelor de distrugere în masă (ADM). Cele mai multe țări din regiune se confruntă cu pericolul potențial extremist și activitatea teroristă pe teritoriul lor, cu implicații profunde, probabil, pentru stabilitatea întregului Orientul Mijlociu extins.

Iran is a key country in the Persian Gulf. The overthrow of Saddam Hussein has left Iran the primary power in the region. Due to Iran’s historic ambitions in the region and the regime’s eagerness to promote Islamic revolution abroad in the 1980s, many regional neighbours have been wary of Tehran. For them, Iran under the Shah had been the main guarantor of political stability in the region. However, during the 1980s and early 1990s, under the Republic, Iran was promising to be the primary promoter of revolution. Iran’s neighbours have also critically viewed Tehran’s support for terrorist groups. The regime’s links with groups like Hezbollah, Hamas, the Palestinian Islamic Jihad and others have also been a key issue in relations with the West. Other contentious topics between Iran and the Allies include the Middle East peace process, human rights in the country and, first and foremost, its nuclear programme. The revolutionary regime that replaced the Shah in 1979 has long been hostile to the West, and to the US in particular. However, Iran has developed a more constructive foreign policy approach since reformers came to power in the late 1990s. But hopes for a normalisation of diplomatic relations have not been fulfilled. Iran’s ambiguous policy towards Afghanistan and Iraq reflect fundamental divisions between ideologues, who want to export the Islamic revolution, and pragmatists, who see stability as a greater priority for Iran.
The region’s volatile security has been further highlighted because of the new global security threats posed by internationally active terrorist groups and the proliferation of weapons of mass destruction (WMD). Most countries in the region are facing the danger of potential extremist and terrorist activity on their territory, with perhaps profound implications for the stability of the whole Broader Middle East.