Steven Alan SAMSON

Liberalism as a political philosophy and system of governance is the product of Western Christian civilization. As liberal ideologies divorce themselves from their Christian roots, they tend to displace the public expression of Christianity and become comprehensive secular creeds; often taking the form of what Michael Polanyi called a “moral inversion” that provokes a cultural crisis in the West.
Thomas Hobbes’s conception of sovereignty, combined with his political hedonism, helped lay the intellectual groundwork for the modern liberal administrative state and the mischief it begets. But it was Jean-Jacques Rousseau who placed compassion at its center, like an altar. Frederic Bastiat’s analysis of what he called legal plunder [The Law, 1850] shows how, in the name of some variety of “false philanthropy,” the state comes to redefine morality for the sake of its own interest, an enterprise that Hobbes himself endorsed. A prevalent method of redefining morality is to make people dependent upon whatever ideological potion the state happens to peddle in the name of “political correctness,” much as “soma” was used in Aldous Huxley’s Brave New World. The Economist published a piece in February 2012 on “state capitalism,” which, among potions, seems to have become the perennial favorite.
Marcello Pera’s Why We Should Call Ourselves Christians provides a framework for understanding the moral crisis of our age: specifically, what Pitirim Sorokin in The Crisis of Our Age (1941) characterized as “chaotic syncretism.” Even in 1919, William Butler Yeats recognized that the center could no longer hold. Indeed, Flannery O’Connor put a mummy at the center of the new cult she described in Wise Blood. The diversion of liberalism by “European wizards” like Rousseau, Hegel, and Marx from its foundation within a Christian culture has led to its conversion into what Pera calls “the secular equation.” This equation may be characterized as liberalism and latitudinarianism taken to the extreme, as can be seen in the treatment of Edward Rozek, which Sidney Hook in 1969 condemned as “totalitarian liberalism.” Indeed, the increasingly illiberal liberalism, which takes the form of what Michael Polanyi called a “moral inversion,” is much the same phenomenon Plato analyzed and attributed to the democracy of Socrates’ day-alluring, multicultural, free, egalitarian, and permissive-in Book VIII of The Republic.

Criza vârstei noastre: o actualizare

Liberalismul ca o filosofie politică și sistem de guvernare este produsul civilizației creștine occidentale. Cum ideologiile liberale au divorțat de rădăcinile lor creștine, ele tind să înlocuiască exprimarea publică a creștinismului și au devenit crezurile seculare cuprinzătoare; luând adesea forma a ceea ce Michael Polanyi a numit “inversiune morală”, care provoacă o criză culturală în Occident.
Concepţia lui Thomas Hobbes de suveranitate, combinată cu hedonismul său politic, a ajutat pune bazele intelectuale pentru statul liberal administrativ modern și ticăloșia pe care o naște. Dar a fost Jean-Jacques Rousseau, care a pus compasiunea în centrul său, ca un altar. Analiza lui Frederic Bastiat a ceea ce el a numit jaful legal [Legea, 1850] arată modul în care, în numele unei varietăți de “filantropie falsă,” statul vine să redefinească moralitatea de dragul propriului său interes, o întreprindere pe care Hobbes însuși a susţinut-o. O metodă predominantă de redefinire a moralităţii este de a face pe oameni dependenți de orice poțiune ideologică pe care statul se întâmplă de a vinde cu amănuntul în numele “corectitudinii politice” aşa cum “soma” a fost folosit în Huxley Brave New World. The Economist a publicat o lucrare în februarie 2012 privind “capitalismul de stat”, care, printre poțiuni, pare să fi devenit favorit peren.
Marcello Pera – De ce ar trebui să ne numim creștini oferă un cadru pentru înțelegerea crizei morale a epocii noastre: în mod specific, ceea ce Pitirim Sorokin în criza epocii noastre (1941),  a caracterizat prin “Sincretism haotic”. În 1919, William Butler Yeats a recunoscut că centrul nu mai putea ține. Într-adevar, Flannery O’Connor a pus o mumie în centrul noului cult pe care l-a descris în Wise Blood. Deturnarea liberalismului de către “experți europeni”, cum ar fi Rousseau, Hegel și Marx de la fondarea sa în cadrul unei culturi creștine a dus la transformarea sa în ceea ce Pera numește “ecuația seculară.” Această ecuație poate fi caracterizată ca liberalism și latitudinarianism duse la extreme, așa cum se poate observa în tratamentul lui Edward Rozek, pe care Hook Sidney în 1969 l-a condamnat ca “liberalismul totalitar.” Într-adevăr, liberalismul din ce în ce meschin, care ia forma a ceea ce Michael Polanyi a numit “inversiune morală,” este mult același fenomen pe care Platon l-a analizat și atribuit democrației lui Socrate atrăgătoare, multiculturală, liberă, egalitară și permisivă în cartea VIII din Republica.