Nina GEORGESCU

În anii 1989-1991 socialismul din Europa de Est, inclusiv din URSS, a primit o grea lovitură subterană, care nu a fost înţeleasă de o mare parte a populaţiei ţărilor din Est şi nici din Vest deoarece această lovitură era prezentată sub conceptul de Revoluţie, iar acest concept are profunde rezonanţe pozitive în memoria umanităţii. Această manevră politico-militară, desfăşurată sub patronajul SUA şi NATO, care a condus la răsturnarea şi distrugerea Socialismului european, pe care am numit-o ”Războiul secret din anii 1989-1991“ şi al cărui nume de cod dat de CIA este ”Covert Operation”, a fost cea mai mare victorie a serviciilor secrete adversare ale Socialismului.  După metamorfozele politice impuse societăţilor socialiste europene în anii 1989-1991 sub acoperirea de revoluţii, întreaga Europă de Est se afla într-o situaţie bizară şi bulversată. Emanaţii aşa-ziselor revoluţii acaparaseră puterea politică a acestor state. Dar câţi erau ei? Doar o mână de oameni în fiecare ţară socialistă. Rămânea un puternic mod de producţie susţinut de sute de milioane de oameni. Şi acest mod de producţie se afla la baza societăţii socialiste care existase până atunci. Trebuia deci să se facă schimbări în modul de producţie, în elementele lui componente, în relaţiile de producţie şi în forţele de producţie pentru a determina schimbarea întregii suprastructuri, schimbarea vieţii spirituale, etc. Rămânea baza economică a societăţii socialiste întemeiată pe proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie şi pe relaţiile de colaborare şi ajutor reciproc. Rămânea deci esenţa societăţii socialiste. Aceasta era cea care trebuia schimbată, iar schimbarea nu se putea face peste noapte, ci într-o anumită perioadă de timp. Nu s-a stabilit pentru această perioadă nici cât va dura, nici care vor fi cheltuielile necesare, nici în favoarea cui se face schimbarea şi nici ce societate va rezulta în urma acestei schimbări.
În acest proces, impus cu viclenie, de transformare radicală a spaţiului european socialist în spaţiu capitalist periferic, deci într-o altă zonă geopolitică, în care sunt implicate Statele Unite, tranziţia a avut ca bază teoretică, doctrinară, ideea liberală americană şi engleză din anii ’80, prezentată la acea epocă de Margaret Thatcher şi Ronald Reagan, care exprimă în fond un neoliberalism extremist.
În acest mod România şi întreaga Europă de Est au început să traverseze o aşa-zisă Tranziţie, concepută după Planul profesorului de la Universitatea Harvard, Jeffrey Sachs, plan care a fost prezentat în studiul său sub titlul semnificativ.
Sensul profund al strategiei lui Sachs a vizat distrugerea potenţialului economic al fostelor ţări socialiste şi în primul rând al industriei – urmând să se distrugă ramurile şi subramurile sistemului economiei naţionale cu care aceasta se împletea şi se intercondiţiona, pentru a arunca întregul sistem economic în haos şi dezorganizare. În acest sens profesorul Peter Gowen subliniază că Sachs a avut în vedere evitarea apariţiei într-un timp scurt sau mediu a unor potenţiali concurenţi pentru economiile dezvoltate din Vest. În acest scop funcţia principală a Planului lui Sachs – dezvăluie Peter Gowen – era de a sabota economiile est-europene, de a controla funcţionarea şi evoluţia lor. Peter Gowen subliniază că axul Planului lui Sachs a fost de distrugere a pieţei est-europene din cadrul CAER prezentată de Sachs ca fiind o piaţă a săracilor şi lipsită de eficienţă. Al doilea ax a fost conceperea Tranziţiei din Est ca fiind un singur proces regional dirijat de statele occidentale prin stimulări pozitive necesare pentru guvernele cooperante şi constrângeri pentru cele necooperante.
Terapia de Şoc, afirma Friedman, este singurul ”medicament” care trebuie administrat economiei bolnave. Aşa cum este prezentat în cartea sa Capitalism şi Libertate, Friedman are în vedere trei obiective: privatizarea masivă şi rapidă, eliminarea controlului Guvernului asupra economiei şi micşorarea cheltuielilor sociale . Toate aceste obiective, afirmă Friedman, au scopul de a produce un adevărat miracol într-o scurtă perioadă de timp, cu o recuperare ulterioară rapidă. Noam Klein arăta în cartea sa ”Doctrina Şocului” că Pinochet trebuia să acţioneze rapid şi decisiv. Friedman insistă asupra importanţei şocului, folosind acest cuvânt în mod obsesiv şi subliniază că folosirea unei terapii graduale nu este o alegere bună. Miracolul economic promis de Friedman nu s-a produs. Din contră, în urma aplicării Terapiei de Şoc, economia, care era deja în haos financiar, în Chile a aruncat ţara în adevărate convulsii, şomaj, inflaţie, etc., care au înregistrat nivele alarmante. Junta lui Pinochet – care adoptase metaforele lui Friedman care utilizau în mod obsesiv cuvântul de boală – a susţinut că Terapia de Şoc este singura care lupta direct cu boala.
Capitalismul în forma sa primitivă restaurat la sfârşitul secolului al XX-lea în Europa de Est a fost numit de mai mulţi laureaţi ai Premiului Nobel ”Capitalism de junglă”. Economiştii îl numesc ”Capitalism retardat, semicolonial, periferic şi dependent”, iar sociologii îl numesc ”Capitalism oligarhic” .
John Gray arată că noile Guverne trebuiau să refuze tranziţia prin Terapie de Şoc.
După ce a analizat Terapia de Şoc din punct de vedere costuri şi beneficii, Grupul G 7 şi-a dat acordul pentru ca Terapia de Şoc să fie aplicată în toate ţările socialiste din Europa. După introducerea forţată începând din 1990 a Terapiei de Şoc în economiile socialiste prin intermediul Guvernelor pro-americane şi pro-occidentale, Statele Unite şi Occidentul au obţinut imediat puteri efective în plan economic privind destinul popoarelor socialiste.
Terapia de Şoc a fost impusă tuturor noilor Guverne din fostele ţări socialiste. Sachs, care este autorul acestei terapii afirmă: ”Singura cale raţională care trebuie urmată de către toate Guvernele este Terapia de Şoc”. Să nu uităm că acelaşi sfat a fost dat de către un alt economist american, Milton Friedman, lui Pinochet, şeful statului Chile, în 1975.
Sachs lucrează la mondializarea Capitalismului şi cu acordul Grupului G 7 la începutul anului 1990 el a trasat o linie directoare pentru impunerea sistemului capitalist neoliberal în Europa de Est spunând, citez: ”Europa de Est trebuie să facă un salt rapid şi radical în direcţia proprietăţii private şi a sistemului de piaţă liberă”. El consideră că statele socialiste vizate de SUA şi Occident sunt state inferioare şi ineficiente pentru că sunt bazate pe proprietatea socialistă, colectivă a întregului popor şi cere acestor state să înlocuiască rapid această proprietate cu proprietatea capitalistă bazată pe relaţii de inspiraţie neoliberală.
Insistenţa şi presiunile lui Sachs, acompaniat de FMI, Banca Mondială şi UE asupra privatizării proprietăţii de stat – baza puterii şi veniturilor ţărilor socialiste – pun în evidenţă una din armele Războiului economic desfăşurat în văzul lumii şi în dispreţul popoarelor socialiste prin aşa-zisa Tranziţie.
Sachs recunoaşte că teoria lui se ocupă de puterea politică a ţărilor vizate de Occident şi de SUA şi el afirmă: ”Problema reformei este mai degrabă politică, decât socială sau chiar economică. Misiunea Reformei este de a schimba în totalitate ordinea socială şi pe cea a instituţiilor, şi este mai mult ca sigur că Puterea şi Conflictele se vor afla în centrul procesului de reformă”. De aceea Sachs cere Guvernelor – Actori punerea în operă susţinută a ceea ce sociologul polonez Wlodzimierz Wesolowski numea ”Planul pentru demobilizarea poporului”, în scopul de a se putea obţine decolectivizarea forţată. Sachs înţelege prin decolectivizare forţată înlocuirea rapidă a proprietăţii socialiste, pe care o consideră inferioară şi ineficientă în toate sectoarele economiei: industrie, agricultură, construcţii, transporturi, comerţ, etc, cu proprietatea capitalistă bazată pe relaţii de inspiraţie neoliberală.
Cele două decenii care s-au terminat în anul 2009 vor rămâne în istoria fostelor ţări socialiste un timp pierdut. Va putea fi el oare recuperat?
Americanii au o expresie: Time is money, adică timpul înseamnă bani.
Soluţia pentru ieşirea din această situaţie umilitoare şi antidemocratică se va naşte din trezirea spiritului critic şi constructiv al conştiinţei naţionale a populaţiilor din fostele ţări socialiste, care este singura forţă capabilă să mobilizeze toate popoarele Europei de Est, aceste popoare care sunt manipulate şi care suferă din cauza Tranziţiei. Se va declanşa un amplu proces pentru ca popoarele să iasă din minciuna în care trăiesc.
În 1989-1991 drumul firesc spre socialism al dezvoltării societăţii din Europa de Est a fost întrerupt brutal şi cu viclenie.
Sociolog şi antropolog, profesorul emerit Shamuel Noah Eisenstadt din Israel, subliniază că fostele regimuri socialiste din Europa de Est au promovat regimuri moderne. El precizează: ”Atât Constituţiile cât şi alegerile au atestat faptul că aceste regimuri, prin modul lor de legitimare, prin relaţiile internaţionale, ca şi prin programul lor politic şi cultural total, au fost regimuri moderne, au făcut parte din modelul cultural al modernităţii, iar modul lor caracteristic de industrializare a fost legat de mobilizarea socială pe scară largă şi de extinderea educaţiei, emanciparea realizându-se în toate straturile sociale”.
ÎNTREBARE:
De ce factorii politici de după 1989-1991 din Europa de Est au renunţat deliberat la modernizarea economică, cultural-instructivă şi socială existentă în ţările lor?