Alexandru Ioan PETRESCU

Ar fi complet inutil şi prematur să se lanseze o acţiune militară împotriva Iranului. Agresiunea împotriva statului iranian trebuie să fie ultima formă de soluţionare a unui diferendum, dacă acesta există, fiind necesare alte forme de constrângere, şi mă gândesc la cele diplomatice şi economice, ultimele având o şansă de reuşită evidentă.
Deocamdată, forţele angajate în derularea unui eventual conflict nu pot fi măsurabile în aşa fel încât să se poată estima de partea cui va fi victoria.
Opinia noastră este aceea că, într-un viitor conflict, generat de o asemenea miză, este necesară maximum de raţiune şi răbdare din partea tuturor potenţialilor beligeranţi, beligeranţi care nu vor declara un război, ci vor decide un război.
Recentele alegeri parlamentare din Iran au consolidat poziţia liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, în defavoarea preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad, dar rezultatul alegerilor nu va schimba însă politica externă a Iranului, având în vedere că ayatollahul Khamenei insistă pe o confruntare cu Occidentul.
Riscurile de securitate cele mai crescute cu care se confruntă Israelul sunt legate de ameninţarea care vine din partea ţărilor arabe vecine, din partea unor grupuri armate dislocate în teritoriile ocupate şi controlate de Israel, precum şi unele ameninţări şi riscuri întreţinute de către Autoritatea Naţională Palestiniană, la care mai trebuie adăugate grupurile teroriste aflate pe teritoriul unor ţări riverane Israelului: Hezbollah, organizaţie susţinută de Iran şi Siria, precum şi organizaţiile islamice din Egipt şi Iordania, dar şi puternicile ameninţări ale dispozitivelor iraniene de rachete nucleare cu bătaie lungă, rachete care pot ajunge cu uşurinţă pe teritoriul israelian, apoi ameninţări ale unor organizaţii internaţionale cum ar fi cele de natură terrorist-islamică gen al-Qaida şi Jihadul global.
În materie de intelligence, Serviciul de Informaţii Externe (Mossad), dimpreună cu Serviciul de Informaţii Militare (AMAN), are în vedere organizarea de culegere de informaţii din toate spaţiile străine de interes de securitate pentru Israel, iar Serviciul de Securitate Intern – Shin Bet, organizează cel mai puternic dispozitiv de securitate la nivel naţional.
Descurajarea prin arme nucleare şi arme neconvenţionale rămâne una din principalele strategii defensive ale Israelului. Din 1956, capacitatea nucleară a Israelului, nedeclarată, şi alte capabilităţi militare, care includ arme non-convenţionale, arme biologice şi chimice a crescut. Aceste arme pot garanta existenţa Israelului în situaţii de apariţie a oricărui factor de risc sau ameninţare.
Strategii evrei vor şti să urmărească o politică „ambiguă” în ceea ce priveşte folosirea armele nucleare şi arme neconvenţionale, împletind demonstraţia de forţă cu invitarea la dialog. Nu îşi vor asuma vreodată responsabilitatea pentru acţiunile acoperite ce vor viza asasinarea unor lideri inamici, fie ei militari sau civili. De asemenea, vor şti să cultive toate pachetele relaţiilor economice cu ţările-cheie pentru a-şi asigura un sprijin absolut în ducerea politicii sale. Poporul evreu, dispunând de cea mai puternică „agenţie de relaţii cu publicul” din lume, va şti să se folosească de aceasta pentru a câştiga simpatia şi asentimentul întregii lumi civilizate şi nu numai. Statele Unite, prin Departamentul de Stat, va crea un puternic lobby cu scopul de a minimaliza orice critici împotriva Israelului şi chiar utilizarea dreptului de veto în Consiliul de Securitate al ONU.
Israelul este gata să comunice ţărilor care au de gând să ofere sume băneşti pentru reconstrucţia Libanului că aceşti banii vor fi transferaţi numai după ce vor exista indicii că soldaţii israelieni răpiţi trăiesc şi că aceştia vor fi eliberaţi în condiţiile menţionate în Rezoluţia 1701 a ONU.
Serviciile de informaţii israeliene rămân, fără putinţă de tăgadă, cele mai puternice arme de tip intelligence, strategii militari evrei rezervându-le cel mai important rol şi loc în orice fel de conflict.
Revenind la micul stat Israel, se desprinde o concluzie greu de contestat; dacă evreii vor lăsa garda jos, sub presiunea internaţională, vor dispare ca stat, iar dacă arabii vor renunţa la arme va fi non-conflict şi, în acest fel, salvăm pacea, adică evităm un conflict de proporţii armaghedonice.