Commentary No. 315, Oct. 15, 2011
http://iwallerstein.com/fantastic-success-occupy-wall-street/
The Occupy Wall Street movement – for now it is a movement – is the most important political happening in the United States since the uprisings in 1968, whose direct descendant or continuation it is.
Why it started in the United States when it did – and not three days, three months, three years earlier or later – we’ll never know for sure. The conditions were there: acutely increasing economic pain not only for the truly poverty-stricken but for an ever-growing segment of the working poor (otherwise known as the “middle class”); incredible exaggeration (exploitation, greed) of the wealthiest 1% of the U.S. population (“Wall Street”); the example of angry upsurges around the world (the “Arab spring,” the Spanish indignados, the Chilean students, the Wisconsin trade unions, and a long list of others). It doesn’t really matter what the spark was that ignited the fire. It started.
In Stage one – the first few days – the movement was a handful of audacious, mostly young, persons who were trying to demonstrate. The press ignored them totally. Then some stupid police captains thought that a bit of brutality would end the demonstrations. They were caught on film and the film went viral on YouTube.
That brought us to Stage two – publicity. The press could no longer ignore the demonstrators entirely. So the press tried condescension. What did these foolish, ignorant youth (and a few elderly women) know about the economy? Did they have any positive program? Were they “disciplined”? The demonstrations, we were told, would soon fizzle. What the press and the powers that be didn’t count on (they never seem to learn) is that the theme of the protest resonated widely and quickly caught on. In city after city, similar “occupations” began. Unemployed 50-year-olds started to join in. So did celebrities. So did trade-unions, including none less than the president of the AFL-CIO. The press outside the United States now began to follow the events. Asked what they wanted, the demonstrators replied “justice.” This began to seem like a meaningful answer to more and more people.
This brought us to Stage three – legitimacy. Academics of a certain repute began to suggest that the attack on “Wall Street” had some justification. All of a sudden, the main voice of centrist respectability, The New York Times, ran an editorial on October 8 in which they said that the protestors did indeed have “a clear message and specific policy prescriptions” and that the movement was “more than a youth uprising.” The Times went on: “Extreme inequality is the hallmark of a dysfunctional economy, dominated by a financial sector that is driven as much by speculation, gouging and government backing as by productive investment.” Strong language for the Times. And then the Democratic Congressional Campaign Committee started circulating a petition asking party supporters to declare “I stand with the Occupy Wall Street protests.”
The movement had become respectable. And with respectability came danger – Stage four. A major protest movement that has caught on usually faces two major threats. One is the organization of a significant right-wing counterdemonstration in the streets. Eric Cantor, the hardline (and quite astute) Republican congressional leader, has already called for that in effect. These counterdemonstrations can be quite ferocious. The Occupy Wall Street movement needs to be prepared for this and think through how it intends to handle or contain it.
But the second and bigger threat comes from the very success of the movement. As it attracts more support, it increases the diversity of views among the active protestors. The problem here is, as it always is, how to avoid the Scylla of being a tight cult that would lose because it is too narrowly based, and the Charybdis of no longer having a political coherence because it is too broad. There is no simple formula of how to manage avoiding going to either extreme. It is difficult.
As to the future, it could be that the movement goes from strength to strength. It might be able to do two things: force short-term restructuring of what the government will actually do to minimize the pain that people are obviously feeling acutely; and bring about long-term transformation of how large segments of the American population think about the realities of the structural crisis of capitalism and the major geopolitical transformations that are occurring because we are now living in a multipolar world.
Even if the Occupy Wall Street movement were to begin to peter out because of exhaustion or repression, it has already succeeded and will leave a lasting legacy, just as the uprisings of 1968 did. The United States will have changed, and in a positive direction. As the saying goes, “Rome wasn’t built in a day.” A new and better world-system, a new and better United States, is a task that requires repeated effort by repeated generations. But another world is indeed possible (albeit not inevitable). And we can make a difference. Occupy Wall Street is making a difference, a big difference.
Copyright by Immanuel Wallerstein, distributed by Agence Global. For rights and permissions, including translations and posting to non-commercial sites, and contact: rights[at]agenceglobal.com, 1.336.686.9002 or 1.336.286.6606. Permission is granted to download, forward electronically, or e-mail to others, provided the essay remains intact and the copyright note is displayed. To contact author, write: immanuel.wallerstein[at]yale.edu.
Succesul fantastic al Occupy Wall Street
Comentariul Nr. 315, 15 oct. 2011
http://iwallerstein.com/fantastic-success-occupy-wall-street/
Mișcarea Occupy Wall Street – pentru acum este o mișcare – este cel mai important eveniment politic din Statele Unite, de la revoltele din 1968, al căror descendent direct sau continuare este.
De ce a început în Statele Unite, atunci când a făcut-o – și nu trei zile, trei luni, trei ani mai devreme sau mai târziu – nu vom ști niciodată sigur. Condițiile de acolo au fost: durerea economică în creștere acută nu numai pentru cei cu adevărat loviţi de sărăcie, ci pentru un segment în continuă creștere al celor săraci care muncesc (altfel cunoscuţi sub numele de “clasa de mijloc”); exagerarea incredibilă (exploatarea, lăcomia) a celor mai bogați 1% din populația Statelor Unite (“Wall Street”); exemplul tulburărilor furioase din întreaga lume (“Primăvara Arabă”, Indignados spanioli, studenții din Chile, sindicatele din Wisconsin și o listă lungă de altele). Nu contează cu adevărat care scânteie a fost care a aprins focul. A început.
În Etapa întâi – primele câteva zile – mișcarea a fost o mână de persoane îndrăznețe, mai ales tineri, care încercau să demonstreze. Presa i-a ignorat în totalitate. Apoi, unii capitani de poliție proşti au crezut că un pic de brutalitate ar pune capăt demonstrațiilor. Ei au fost prinși pe film, iar filmul a devenit viral pe YouTube.
Ceea ce ne-a adus la etapa a doua – publicitate. Presa nu mai putea ignora pe demonstranți în întregime. Așa că presa a încercat condescendența. Ce să știe acești nechibzuiţi, ignoranți pentru tineri (și câteva femei în vârstă) despre economie? Au avut un program pozitiv? Au fost “disciplinaţi”? Demonstraţiile, ni s-a spus, se vor fâșâi în curând. Ceea ce presa și puterile care să fie nu au luat în socoteală (niciodată nu par să învețe) este că tema protestului a rezonat pe scară largă și rapid a prins. În oraș după oraș, “ocupații” similare au început. Şomeri în vârstă de 50 de ani au început să se alăture. Așa au făcut celebritățile. Așa au făcut sindicatele, inclusiv nici unul mai puțin decât președintele AFL-CIO. Presa din afara Statelor Unite acum a început să urmărească evenimentele. Întrebaţi ce au vrut, manifestanții au răspuns “dreptate”. Acest lucru a început să pară un răspuns semnificativ la mai mulți oameni.
Acest lucru ne-a adus la etapa a treia – legitimitate. Cadre universitare de o anumită reputație au început să sugereze că atacul asupra “Wall Street”, a avut o anumită justificare. Dintr-o dată, vocea principală a respectabilităţii centriste, The New York Times, a publicat un editorial în 8 octombrie, în care au spus că protestatarii au într-adevăr, “un mesaj și rețete specifice clare politici” și că mișcarea a fost “mai mult . o revoltă de tineret”. The Times a continuat:” inegalitatea extremă este semnul distinctiv al unei economii disfuncționale, dominată de un sector financiar, care este condus la fel de mult de speculații, scobirea și susținerea guvernului ca prin investiții productive”. Limbaj puternic pentru Times.. Și apoi Comitetul de campanie al Congresului Democrat a început să pună în circulație o petiție solicitând susținătorilor partidului să declare “Eu susţin protestele Occupy Wall Street.”
Mișcarea a devenit respectabilă. Și, cu respectabilitatea a venit pericolul – Etapa a patra. O mișcare majoră de protest, care a prins, de obicei, se confruntă cu două amenințări majore. Una dintre ele este organizarea unui contrademonstrații semnificative de dreapta pe străzi. Eric Cantor, intransigentul (și destul de abilul) republican lider al Congresului, a solicitat deja acestea. Aceste contrademonstrații pot fi destul de feroce. Mișcarea Occupy Wall Street trebuie să fie pregătită pentru acest lucru și cred că prin modul în care intenționează să se desfăşoare sau limiteze.
Dar a doua și mai mare amenințare vine din însăși succesul mișcării. Pe măsură ce atrage mai mult sprijin, crește diversitatea de opinii în rândul protestatarilor activi. Problema aici este, cum este întotdeauna, cum să evite Scylla de a fi un cult strâmt, care ar pierde pentru că are baza prea restrictivă, iar Charibda a nu mai avea o coerență politică, deoarece este prea larg. Nu există nici o formulă simplă a modului de a gestiona evitarea mergând la extreme. Este dificil.
În ceea ce privește viitorul, ar putea fi faptul că mișcarea merge de la putere la putere. S-ar putea să fie capabilă să facă două lucruri: să forțeze restructurarea pe termen scurt a ceea ce guvernul va face de fapt pentru a minimiza durerea pe care oamenii o simt în mod evident acut; și să aducă transformare pe termen lung a modului în care segmente largi ale populației americane se gândeaşte la realitățile crizei structurale a capitalismului și a transformările geopolitice majore, care au loc pentru că acum trăim într-o lume multipolară.
Chiar dacă mișcarea Occupy Wall Street ar începe să sece din cauza epuizării sau represiunii, ea a reușit deja și va lăsa o moștenire durabilă, la fel cum mişcările din 1968 au făcut. Statele Unite ale Americii vor fi schimbate, şi într-o direcție pozitivă. Așa cum se spune, “Roma nu a fost construită într-o zi.” Un sistem mondial nou și mai bun, noi și mai bune Statele Unite, este o sarcină care necesită un efort repetat de către generațiile repetate. Dar o altă lume este într-adevăr posibilă (chiar dacă nu inevitabilă). Si putem face o diferenţă. Ocuppy Wall Street este de a face o diferenţă, o mare diferență.
Drepturile de autor Immanuel Wallerstein, distribuit de Agence Global. Pentru drepturi și permisiuni, inclusiv traducerile și postarea pe site-uri non-comerciale și contact: rights[at]agenceglobal.com, 1.336.686.9002 sau 1.336.286.6606. Se acordă permisiunea de a descărca, transmite pe cale electronică, sau prin e-mail către terți, cu condiția ca textul să rămână intact, iar nota privind drepturile de autor expusă. Pentru a contacta autorul, scrieţi la: immanuel.wallerstein [at] yale.edu.
Coments