Robert Radu HERVIAN

“The greatness of America lies not in being more enlightened than any other nation, but rather in her ability to repair her faults” wrote Alexis-Charles-Henri Clérel de Tocqueville, a 19th Century French historian and politician, famous for his in depth analysis of the American phenomena during her first decades of existence as an innovative and independent country.
After the inauguration of President Obama, the country has become ready for such a desired correction of course, because at the time, its greatness was, perhaps for the first time in history, in question. During the preceding 8 years of the Bush presidency, the words: “stay the course” became much too often the “talking points” as well as the general conduct of the US domestic and international policies. A concept somehow different from the vibrant, ever changing and ever reinventing spirit of the America.
It was immediately after the September 11 attacks when the country was taken by surprise and America, to use a bon mot, lost her “innocence”.
Truth be told, the giant we came to know in the past more than half a century, seemed to have transformed itself, at least for a while, into a smaller entity: a scared and occasionally a disoriented one.
A new president, struggling with popularity numbers among his people, set almost at the bottom, conceivably as a consequence of a problematic election in 2000, succeeded in just a few months to climb in most opinion polls, reaching now, some of the highest levels known to the American polling statistic data. The country gathered around him, wanting to forget the immediate past and willing to follow him in a mission to correct and to avenge the extraordinary humiliation suffered at the hands of the Islamic terrorists.
When Eisenhower left the White House in 1961 he confessed, he was discharging his duties with a definite sense of disappointment because, as one who witnessed the sadness of war, he recognized the peace he was seeking was not in sight at the moment. Consequently the Military-Industrial Complex he was talking about continued to grow and even went out of proportion.
There can never be a 100% safety proof situation. The immensity of the challenge overcomes humanity and logics. The irony is that danger is not measured in the numbers of nuclear heads the enemy posses but by the unpredictable risks at the hand of someone with, possibly a minimal intelligence capacity, armed with the simplest but most dangerous weapon and ready to sacrifice the world in a self proclaimed Jihadist mission.
One wonders if in the world such as the one we live in, is it better to exaggerate and overreact in securing a nation such as the United States, mistakes, waste and redundancy notwithstanding or is it better to practice caution and financial solvency. Because I guess and as the former British Prime Minister, Anthony Eden once said: “life is always filled with sticky windows.“

Viaţa este întotdeauna plină cu ferestre lipicioase

“Măreția Americii nu se află în a fi mai luminat+ decât orice altă națiune, ci mai degrabă în capacitatea ei de a repara greșelile ei”, a scris Alexis-Charles-Henri Clérel de Tocqueville, un istoric și om politic francez din secolul al XIX-lea, celebru pentru analiza sa de profunzime a fenomenelor americane în timpul primelor decenii de existență ca o țară inovatoare și independentă.
Dupa inaugurarea președintelui Obama, țara a devenit pregătită pentru o astfel de corecţie dorită, desigur, pentru că în acel moment, măreția ei a fost, probabil, pentru prima dată în istorie, sub semnul întrebării. Pe parcursul ultimilor 8 ani ai președinției Bush, cuvintele: “rămâne în curs” a devenit mult prea des “punctele vorbu”,iriiprecum și comportamentul general al politicilor interne și internaționale din SUA. Un concept oarecum diferit de  spiritul vibrant mereu, în schimbare și mereu de reinventare a Americii,.
A fost imediat după atacurile din 11 septembrie, când țara a fost luată prin surprindere și America, pentru a utiliza un bon mot, şi-a pierdut “inocenţa”.
Adevărul este că gigantul pe care am ajuns să îl cunoaștem în trecut cu mai mult de o jumătate de secol, părea să se fi transformat, cel puțin pentru un timp, într-o entitate mai mică: una speriată și, ocazional, una dezorientată.
Un nou președinte, care se luptă cu numerele popularităţii în rândul poporului său, stabilit aproape la partea de jos, teoretic, ca urmare a unei alegeri problematice în 2000, a reușit în doar câteva luni  a urca în majoritatea sondajelor de opinie, ajungând acum la unele dintre cele mai înalte niveluri cunoscute pentru datele statistice de votare americane. Țara s-a adunat în jurul lui, dorind să uite trecutul imediat și dispusă să-l urmeze într-o misiune de a corecta și de a răzbuna umilința extraordinară suferită în mâinile teroriștilor islamici.
Atunci când Eisenhower a părăsit Casa Albă în 1961 a mărturisit, că a părăsit îndatoririle sale cu un sentiment bine definit de dezamăgire, deoarece, ca unul care a asistat la tristețea războiului, a recunoscut că pacea  pe care el o căuta nu era în vedere în acest moment. În consecință, complexul militar-industrial despre care a fost vorba a continuat să crească și chiar a ieșit din proporție.
Nu poate exista niciodată o situație dovedită sigură 100%. Imensitatea provocării învinge omenirea și logica. Ironia este că pericolul nu se măsoară în numărul de focoase nucleare posedate de inamic, ci prin riscurile imprevizibile la mâna cuiva cu, eventual, o capacitate minimă de informații, înarmat cu arma mai simplă, dar cea mai periculoasă și gata să sacrifice lumea în o auto-proclamată misiune jihadistă.
Unii se întreabă dacă, în lume, cum ar fi cea în care trăim, este mai bine să exagerezi şi să reacţionezi exagerat în asigurarea unei națiuni, cum ar fi Statele Unite, greșelile, deșeurile și redundanță fără a aduce atingere sau este mai bine a practica prudență și solvabilitate financiară. Pentru că eu cred și cum fostul prim-ministru britanic, Anthony Eden, a spus odată: “viața este întotdeauna umplută cu ferestre lipicioase.”