Roman TOMBERG

Over the recent years interactions with Africa have occupied a high position in the list of China’s foreign politics priorities. Facing a new rival in the region, Western countries even started describing Beijing’s activity in the region as the Chinese expansion. At present the relations between China and African countries are at an unprecedented level.
Currently Africa is a region of enormous importance to China. Since the end of the Cold War and the disintegration of the USSR China began to strengthen its positions in Africa in a number of spheres such as energy, investments and finance, trade, cultural and humanitarian activities. Beijing also broadened its political support for African countries in the international politics. As a permanent member of the UN Security Council, China positions itself as their reliable partner. At the same time, the partnership with African countries seriously helped China gain admission to the WTO and even take the role of a decision-making center in international trade. It is clear that China and African countries are equally interested in acting in concert: Chinese investments improve the socioeconomic climate in the latter, while Africa’s support in international politics makes Beijing more influential globally.
Though the modern history of the Chinese-African cooperation already counts several decades, the full realization of the potential created in the epochs of Mao Zedong, Zhou Enlai, Deng Xiaoping, and Jiang Zemin began under Hu Jintao. Thanks to the efforts of China’s current leadership the scope of China’s relations with African countries became wider than ever.
Despite the change of priorities in the African foreign politics, the continent continues to strengthen its ties with China. Over 50 presidents and 20 prime ministers of African countries have altogether paid more than 200 visits to China by 2000. Every generation of Chinese leaders focused on the relations with African countries. As the Chinese media wrote, “The sincerity of Chinese leaders with their African counterparts which had helped to build real friendship contributed positively to the interactions between China and Africa” .
Predictably China’s advancement in Africa was seen by Western countries as a threat to their own positions in the region. “China turned to Africa largely because it was barred from other regions. The Middle East is dominated by the US and all that was left to Beijing was to look for a part of the world of little interest to other players. It had to go to Africa and to find ways to reach agreements both with democrats and with dictators. Now that China has gained strong positions in the region, Washington and European capitals are viewing the situation with concern as they are used to think of themselves as the most influential force in Africa. Now they see an alternative force come into play and shift the entire geopolitical balance” .
Worried about the possibility of further impoverishment and alienation due to the global financial crisis, African countries have immense respect for China as the country of global importance and seek its understanding and support. As the permanent member of the UN Security Council China has always sided with African countries and helped them to get their demands and reasonable proposals heard. The Chinese government invariably opened access to low-cost credits to African countries, encouraged and promoted the cooperation with them based on joint investments. Besides, thousands of Africans study in Chinese universities. Africa appreciates the humanitarian aid provided by China, among other reasons, because it has never been linked to political pressure on the countries receiving it. China needs African countries’ support to the extent that it is ready to deal with any regime regardless of its ideology and the way it is perceived internationally. As for the energy resources and other commodities, the advent of China, the consumer with tremendous appetite, to the global market drove up demand and correspondingly the prices. For African countries, the intensification of the demand for commodities opens opportunities to earn the money needed to boost their socioeconomic development.

Africa și China: prezent și viitor, probleme și perspectivă

De-a lungul ultimilor ani, interacțiunile cu Africa au ocupat o poziție înaltă în lista de priorități de politică externă ale Chinei. Confruntându-se cu un nou rival în regiune, țările occidentale chiar au început să descrie activitatea de la Beijing în regiune ca expansiunea chineză. În prezent, relațiile dintre China și ţările africane sunt la un nivel fără precedent.
În prezent, Africa este o regiune de o importanță enormă pentru China. De la sfârșitul Războiului Rece și dezintegrarea URSS, China a început să şi consolideze pozițiile în Africa într-un număr de domenii, cum ar fi energia, investiții și finanțe, comerț, cultură și activități umanitare. Beijingul a extins, de asemenea, sprijinul politic pentru țările africane în politica internațională. În calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, China se poziționează în calitate de partener de încredere. În același timp, parteneriatul cu țările din Africa a ajutat în mod serios China să obțină admiterea în OMC și chiar să ia rolul unui centru de luare a deciziilor în comerțul internațional. Este clar faptul că China și țările africane sunt la fel de interesate să acționeze în mod concertat: investițiile chineze îmbunătățesc climatul socio-economic în acestea din urmă, în timp ce sprijinul Africii în politica internațională face Beijingul mai influent la nivel global.
Cu toate că istoria modernă a cooperării chino-africane numără deja mai multe decenii, realizarea deplină a potențialului creat în epocile lui Mao Zedong, Zhou Enlai, Deng Xiaoping, Jiang Zemin a început sub Hu Jintao. Grație eforturilor depuse de actuala conducere a Chinei, domeniul de aplicare a relațiilor Chinei cu țările africane a devenit mai larg decât oricând.
În ciuda schimbării priorităților în politica externă africană, continentul continuă să se întărească legăturile cu China. Peste 50 președinți și 20 prim-miniștri din țările africane au făcut în total mai mult de 200 vizite în China până în 2000. Fiecare generație de lideri chinezi s-a concentrat pe relațiile cu țările africane. Aşa cum mass-media chineză a scris, “Sinceritatea liderilor chinezi cu omologii lor din Africa, care au ajutat la construirea prieteniei reale, a contribuit în mod pozitiv la interacțiunile dintre China și Africa”.
În mod predictibil, avansarea Chinei în Africa a fost văzută de către țările occidentale ca o amenințare la adresa propriilor poziții în regiune. “China se întoarse spre Africa, în mare parte pentru că i-au fost interzise alte regiuni. Orientul Mijlociu este dominat de SUA și tot ce a fost lăsat pentru Beijing a fost să caute o parte a lumii de puțin interes pentru alți jucători. A trebuit să meargă în Africa și să găsească modalități de a ajunge la acorduri atât cu democrați, cât și cu dictatori. Acum, că China a câștigat poziții puternice în regiune, Washingtonul și capitalele europene vizionează situația cu îngrijorare, deoarece obişnuiau să se gândească la ei înșiși ca fiind cea mai influentă forță în Africa. Acum, ei văd o forță alternativă intrând în joc și schimbând întregul echilibru geopolitic”.
Îngrijorate de posibilitatea sărăcirii în continuare și înstrăinării din cauza crizei financiare globale, țările africane au respect imens pentru China ca țară de importanță globală și caută înțelegerea și sprijinul său. În calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, China a fost întotdeauna de partea țărilor africane și le-a ajutat pentru a obține cererile și propunerile rezonabile auzite. Guvernul chinez a deschis, invariabil, accesul la credite low-cost pentru țările africane, a încurajat și a promovat cooperarea cu ele bazată pe investiții comune. În plus, mii de africani studiază în universități chineze. Africa apreciază ajutorul umanitar oferit de China, printre alte motive, pentru că niciodată nu a fost legat de presiuni politice asupra țărilor care beneficiază de ea. China are nevoie de sprijinul țărilor africane în măsura în care este gata să aibă de a face cu orice regim, indiferent de ideologia și modul în care este perceput pe plan internațional. În ceea ce privește resursele energetice și alte mărfuri, apariția Chinei, consumatorul cu apetit imens, pe piața mondială a condus la creşterea cererii și în mod corespunzător prețurile. Pentru țările africane, intensificarea cererii de mărfuri deschide oportunități de a câștiga banii necesari pentru a stimula dezvoltarea lor socio-economică.