“Noi, musulmanii, suntem în Europa şi trebuie să facem în aşa fel ca toate comunităţile să poată trăi împreună în acest ansamblu european.”

Notă:
Franţa de astăzi reuneşte o multitudine de influenţe culturale, spirituale, dar şi religioase: puternica emigraţie care a marcat secolul douăzeci şi, în general, post colonialismul, au fost de natură să influenţeze realităţile franceze.
Prezenţa Oslamului în Franţa de astăzi este un element valorizator.
Consiliul francez al Cultului Musulman (CFCM) are forma unei asociaţii, constituite în virtutea Legii din 1901, şi e destinată reprezentării musulmanilor din Franţa. Ea a fost creată la 28 mai 2003. CFCM reprezintă cele câteva milioane de musulmani dar este frecvent contestat. Cea mai frecventă contestaţie se referă la faptul că CFCM nu este o „instanţă religioasă, ci una politică”, prin urmare se consideră că „nu poate reprezenta” natura religioasă profundă a musulmanilor.
Cu toate acestea, CFCM este interlocutorul agreat de statul francez referitor la orice problemă care vizează comunitatea musulmană. În cadrul acestui Consiliu sunt reprezentate totuşi diverse tendinţe: Comitetul de coordonare a musulmanilor turci din Franţa, Federaţia franceză a asociaţiilor islamice din Africa, Comore şi Antile, Federaţia „Invitaţie şi misiune pentru credinţă şi practică”, Federaţia naţională a musulmanilor din Franţa, Marea moschee din Paris, Uniunea musulmanilor din Franţa, Uniunea organizaţiilor islamice din Franţa.
Despre acest mod în care sunt organizaţi în clipa de faţă musulmanii din Franţa precum şi despre aspiraţiile lor şi modul de integrare în societatea franceză, am stat de vorbă cu Vicepreşedintele – Delegat General al Cultului Musulman în Franţa, avocatul CHEMS Eddine Hafiz care m-a primit cu amabilitate în Biroul său de avocatură plasat chiar pe Avenue des Champs Elysees. (C.L.)

– Stimate domnule Chems Eddine Hafiz am fi interesaţi înainte de toate de o scurtă privire retrospectivă pentru a vedea cum s-a ajuns de fapt la o asemenea organizare a comunităţii musulmane din Franţa şi, evident exemplul specific al integrării musulmanilor chiar aici unde are loc dialogul nostru, la Paris.

– Se ştie că oficialitatea franceză, odată cu instalarea unei comunităţi musulmane în Franţa a dorit să organizeze Islamul. Încă din anii optzeci au existat mai multe tentative de organizare a musulmanilor. Înainte de toate, prin intermediul locaşurilor de cult, al moscheilor din Franţa. Deci a existat această veleitate din partea reprezentanţilor puterii politice de a organiza Islamul. Au existat şi mai multe tentative care nu s-au finalizat, din păcate. Până în anul 1999 când domnul Jean Pierre Chevènement, care era la vremea aceea Ministru de Interne, a decis să se înceapă „istişara”, adică, în arabă, consultarea. El a decis să reunească în jurul mesei tratativelor toţi reprezentanţii Islamului din Franţa, diferitele organizaţii, reprezentanţii asociaţiilor. Şi au fost 5 mari federaţii de moschei şi personalităţi ale lumii musulmane.În cadrul acestei consultări s-au abordat mai multe subiecte. În sfârşit, în 2003 când domnul Nicolas Sarkozy, actualul preşedinte al Franţei, era ministru de interior, a fost creat, la 2 mai 2003, Consiliul Francez al Cultului Musulman, condus de doctorul Dalil Bubaker.
Tendinţele Islamului din Franţa erau reprezentate în acest Consiliu Francez al Cultului Musulman. Primul mandat era de doi ani, din 2003 în 2005, şi în luna iunie 2005 s-au făcut alegeri pentru a stabili noua conducere a Consiliului, precum şi consiliile regionale. Trebuie ştiut că există 25 de consilii regionale. Am luat în considerare decupajul teritorial francez cuprinzând 22 de regiuni. În privinţa centrului, Ile de France, am împărţit zona în trei părţi. De aceea avem 25 de consilii, incluzând Teritoriile de peste mări, Corsica şi regiunile din Franţa metropolitană. Avem aşadar un birou naţional şi 25 de regiuni.
Alegerile se fac pe baza locală, la locaşurile de cult. Toate locaşurile de cult care se înscriu în dinamica Consiliului Francez al Cultului Musulman, ceea ce reprezintă 87 procente din moscheile din Franţa care au aderat la acest Consiliu.
Şi avem delegaţia moscheilor care constituie Adunarea Generală a Consiliului Francez a Cultului Musulman. Aceasta alege un Consiliu de Administraţie din 60 de persoane, iar acesta la rândul său alege Biroul.

– Toate aceste elemente sunt interesante şi pentru musulmanii din România, e evident bine să ştii cum e la alţii, cum s-au organizat alte ţări, care au şi o comunitate mai mare şi o experienţă îndelungată a convieţuirii dintre religii. Să nu uităm că dumneavoastră v-aţi înscris într-un cadru propice creat de legea asociaţiilor.

– Da, suntem o asociaţie conform legii 1901 cum există în Franţa. Pentru prietenii noştri români pot adăuga că există două tipuri de Asociaţii, având la bază Legea din 1901 şi altele având la bază legea 1905, care gestionează locaşele de cult. Asta înseamnă că asociaţia de tip 1901 are o personalitate morală, care poate gospodări toate tipurile de probleme, dar în cazul în speţă ea gerează cultul musulman, cu promisiunea fundamentală de a permite libera exercitare a cultului musulman şi de a da fidelilor posibilitatea de a-şi practica religia. Consiliul Francez al Cultului Musulman (CFCM) are multe misiuni; de exemplu: să fixeze împreună prima zi de Ramadam, care e o zi importantă, ca să putem ţine împreună Ramadamul, o obligaţie a fiecărui musulman. Şi fixăm ultima zi de Ramadam, şi prima zi de l’Aid, hotărâtă de asemenea de CNFM. Apoi avem Sărbătoarea sacrificiului când musulmanii sacrifică oaia. Trebuie de asemenea să fim un fel de pasarelă între puterea publică şi cetăţenii musulmani. Suntem într-o ţară în care laicitatea e un principiu, adică principiul separării statului de biserică e foarte important.

– Acest element trebuie realmente precizat, spre deosebire de alte ţări, Franţa aplică acest principiu al laicităţii, activităţile statale şi bisericeşti nu interferă, fiecare are dreptul să îşi practice religia, dar nu să o impună altora sau să se afişeze cu însemne religioase ostentative în cadrul public, mă refer mai ales la aplicarea legii pentru cadrul şcolar care a creat atâtea discuţii internaţionale pe parcursul ultimilor ani…

– Da, puterea publică nu poate să se implice direct în gestionarea unui cult, oricare ar fi acesta. Republica franceză recunoaşte toate cultele, dar nu are ca misiune să privilegieze sau să marginalizeze vreunul din acestea. Esenţialul e că statul dă posibilitatea fiecărui cult să existe. Un birou care fiinţează pe lângă Ministerul de interior francez este „interlocutorul” privilegiat al fiecărui reprezentant de cult. Cultul musulman poate aici în Franţa să ceară ajutor, nu ajutor financiar, dar la nivelul organizării, la nivelul, de exemplu, al susţinerii cadrului musulman, care astăzi este o problemă pentru musulmani.
Musulmanii s-au instalat, trăiesc în Franţa, au naţionalitate franceză. În momentul decesului unui fidel musulman e obligatoriu să îl reîntoarcem în pământul său? Sau se poate ca el să fie înmormântat în Franţa? Sunt între cinci până la şase milioane de musulmani, un număr important, deci trebuie reglate acest gen de probleme.
Apoi pelerinajul la Mecca, care este una din obligaţiile din cele cinci obligaţii pe care fidelul trebuie să le respecte.
Astăzi există 25.000 musulmani din Franţa care pleacă spre locurile sfinte ale Islamului, deci 25.000 care fac acest lucru în condiţiile non ingerinţei puterii politice. Şi în acel moment trebuie ca CFCM să poată să organizeze, să permită acestora musulmani să meargă în condiţii bune să îşi efectueze pelerinajul. Avem apoi problema halalului, a mâncării: celei care este corectă, în conformitate cu ritul musulman şi de aici o întreagă organizare care trebuie făcută.

– Coagularea dumneavoastră ca organism nu a fost un lucru uşor, a cerut ceva timp şi o doză de înţelepciune din partea aderenţilor. Se ştie că oamenii au în general tendinţa de a se dezbina şi nu de a se uni…

– E drept că CFCM a fost foarte aşteptat, deşi e o asociaţie în funcţionare numai din 2003. E drept şi că lucrurile nu merg de la sine, sunt atâtea eforturi de făcut, dar avantajul este că oamenii au început să se cunoască, chiar dacă sunt de diferite tendinţe, fie că sunt de origine algeriană, marocană, turcă, sunt cei care alcătuiesc cele mai puternice comunităţi musulmane. Se pot aşeza în jurul mesei, să discute problemele şi să elaboreze soluţii. E un Islam specific Franţei: pentru că domnul Sarkozy repetă mereu: „e un Islam al Franţei” şi e adevărat, acum ne trebuie imami formaţi aici, în Franţa, care să cunoască realitatea şi specificul vieţii musulmanilor de aici din Occident.
Dar, în acelaşi timp, Islamul este universal. Fie că suntem în Franţa sau într-o ţară musulmană, comportamentul credincioşilor e cam acelaşi. Dar pentru că suntem într-o ţară în care religia musulmană e minoritară, şi în orice caz există separarea puterii de stat, de religie, musulmanii trebuie să ia în consideraţie celelalte comunităţi care trăiesc împreună cu noi. Şi există această noţiune: de a trăi împreună, dat fiind faptul că laicitatea este cadrul nostru comun. Trebuie să facem din specificitatea noastră ca religia să facă parte din intimitatea noastră.
Înainte de toate sunt cetăţeni francezi şi apoi fiecare cu raportul său cu divinitatea: sunt oameni care cred în Dumnezeu, sunt oameni care nu cred, dar totuşi oamenii aceştia sunt înainte de toate francezi şi Islamul trebuie să se adapteze legilor republicii, ţinând cont de faptul că marile principii ale dreptului sunt respectate de musulmani.

– Revenind puţin la ceea ce a părut o confruntare destul de importantă în societatea franceză, această aplicare a legii interzicerii însemnelor religioase ostentative în mediul public, care a creat, să recunoaştem, destulă animozitate. A curs cerneală în jurnalele europene şi chiar mondiale pe această temă, anumiţi musulmani extremişti din diferite ţări islamice au folosit acest prilej pentru a-şi motiva acţiunile lor, adeseori punitive, revendicative chiar extremiste. Cum comentaţi acest lucru? Care a fost poziţia dumneavoastră?

– Putem spune că Islamul a putut să se plieze legilor republicii fără ca să existe înfruntări între perceptele musulmane şi legile republicii.
Să luăm exemplul cel mai cunoscut care este interzicerea purtării voalului la şcoală, în instituţiile publice. E adevărat că CFCM a jucat un rol foarte important amintind faptul că purtarea voalului, ca în toate religiile monoteiste, e o indicaţie religioasă, pentru că femeia, în comportamentul ei trebuie să păstreze nişte limite, pentru a nu fi provocatoare.
În acest sens voalul a fost o formă de protecţie a corpului femeii.
Dar noi am reaminti că în versetele Coranului se spune că făptura omenească când a venit pe lume a venit pentru a învăţa, pentru a se instrui. Un verset din Coran zice că „v-am adus pe lume ca să puteţi învăţa şi atunci când veţi reveni spre mine vă voi spune ce aţi învăţat”. Şi astfel noi reamintim fiicelor noastre că instrucţia e capitală.
Şi când într-o şcoală a republicii te comporţi la fel ca ceilalţi copii şi nu există un semn distinctiv al religiei, noi le sfătuim să renunţe la voal pentru că trebuie să favorizeze propria educaţie.
Pentru că dacă nu renunţă la voal sunt excluse din şcoală, prin această excludere sunt marginalizate, rămân acasă. Plecând de aici, această lege care a fost votată nu intră în contradicţie cu preceptele religiei, se adaptează fără probleme şi vedem că Islamul poate să se adapteze tuturor situaţiilor. Şi mai vedem azi că musulmanii acced la funcţiuni publice de stat şi nu e nicio problemă, nici o contradicţie între comportamentul musulman şi cel republican.

– Există mulţi tineri care pleacă astăzi să urmeze cursuri coranice în ţările arabe? Vedeţi în aceste plecări şi reîntoarceri o doză de pericol? Există posibilitatea revenirii lor cu o atitudine mult mai intransigentă, marcată, să zicem, de accentele mediilor teocratice în care se formează?

– Există, evident, pentru că azi în Franţa nu sunt încă suficiente mijloace pentru cei care vor să înveţe religia lor, să se instruiască, învăţând istoria, civilizaţia musulmană, Coranul. Deci sunt tineri care merg către aceste ţări. Dar din ce în ce mai mult, de exemplu la nivelul Moscheii din Paris, se fac cursuri de formare a imamilor.
Şi deci fiecare persoană care vrea să aprofundeze, poate să se apropie acum de acest institut pentru a-şi completa cunoştinţele. Astăzi, cum se zice, natura are oroare de vid, e adevărat, nu există aici centre care să permită să arate ce e civilizaţia musulmană, să înveţe limba arabă care e limba Islamului, atunci fireşte că aceşti tineri merg către ţări musulmane. Cred că, odată cu Fundaţia pentru Islam care va permite ridicarea unor noi locaşuri de cult, vom putea limita aceste neajunsuri.

– Există o prevedere a legii din 1905 care interzice orice finanţare publică. Cum se soluţionează aşadar această problemă a finanţării construirii moscheilor?

– Există moschei finanţate de comunitate, există moschei care beneficiază de subvenţii din partea unor state musulmane. Aşa funcţionează moscheile. Dar, aveţi dreptate, statul francez nu are dreptul să finanţeze. Din acest motiv Fundaţia pentru opere islamice e un instrument juridic, creat acum câţiva ani prin susţinerea domnului Dominique de Villepin. Astăzi ea va putea să îşi îndeplinească rolul său: toate aceste construcţii, de întreţinere a locurilor de cult, formarea imamilor. În Franţa nu sunt probleme între suniţi şi şiiţi pentru că doctrina şiită este extrem de minoritară în Franţa. Sunt suniţi şi în interiorul sunismului sunt forme diferite: astăzi avem tendinţe tradiţionaliste, tendinţe moderniste, dar care se regăsesc în interiorul CFCM, pentru că acesta are un scop care e acela de a regla problemele comunităţii musulmane.
Există probabil diferenţe doctrinare, dar acestea se vor regla ele însele cu timpul, e nevoie de timp.

– Pot spune că aţi făcut multe progrese într-un timp relativ scurt. Dintr-un anume punct de vedere sunteţi un exemplu de rezolvare a acestor situaţii noi create în Uniunea Europeană.

– Adevărul e că cerem multe lucruri Islamului într-un timp scurt! Să ne reamintim când a fost creat CFCM, în timp ce marile religii monteiste, fie că e vorba de iudaism sau de creştinism au organizaţii care sunt centenare sau pluricentenare. Noi suntem religia cea mai recentă aici în Franţa. Încercăm să reglăm toate aceste probleme în acelaşi timp. În acelaşi timp e adevărat că sarcina e dificilă.

– Amalgamul de idei şi de mesaje transmis adeseori de anumite medii de informare nu chiar obişnuite cu deontologia, sau amestecul de informaţii pe care cei care cunosc mai puţin sunt tentaţi să îl practice, în aceste condiţii ale manifestării terorismului internaţional, ale unor acte reprobabile care au întinat, să zicem „lumina literei Coranului”, nu este un fapt greu degerat?

– Religia musulmanilor este astăzi foarte stigmatizată, mai cu seamă după oribilul 11 septembrie 2001, şi lumea face adeseori amalgamuri şi spune că un musulman este de fapt un terorist. Trebuie să demonstrăm în calitatea noastră de musulmani că nu e adevărat. Nu alţii trebuie să descopere aceste adevăruri, ci e de datoria noastră a musulmanilor să le arătăm că avem o religie ca celelalte.

– Dacă ar fi să vă adresaţi musulmanilor din România care au şi ei formele lor de organizare adaptate la specificitatea vieţii din România. În acelaşi timp, România este membră a Uniunii Europene, deci majoritatea principiilor care există aici, sunt aplicate şi în România.

– Vreau să reamintesc că Islamul este pacea, este toleranţa, este iubirea, fraternitatea, sunt principii care trebuie în permanenţă arătate tuturor.
Musulmanii trebuie să fie uniţi, pentru obiective care servesc comunitatea. În România de astăzi, această ţară superbă care a intrat în Europa, comunitatea musulmană trebuie să acompanieze acest proces de integrare, să profite de experienţa altor ţări, ca Franţa. Suntem deschişi să-i ajutăm pe fraţii noştri musulmani, să-şi pună în mişcare o organizare în sensul unui interes naţional comun. Nu există astăzi o fragmentare de interese. Suntem aceeaşi comunitate, astăzi suntem în Europa şi trebuie să facem în aşa fel ca toate comunităţile să poată trăi împreună în acest ansamblu european.

Paris, 2008