Seyed AKBAR
The purpose of this paper is to present the concept of world Geopolitical theories focusing on the Middle East and the Persian Gulf as “shatter belt” regions. Traditional Geopolitical theorists have sought to demonstrate the importance in the determination of foreign policies of considerations such as the acquisition of natural boundaries, access to important sea routes, and the control of strategically important land areas. Geopolitics has a role to indicate the links and causal relationships between political power and geographic space.
As befits a word constructed from two parts, geopolitics is a locution with more than one meaning. To most contemporary observers of international politics, the term raises at least a whiff of Realpolitik. To those not inured to Realpolitik, geopolitics smacks of the overly simple and the primitive, as if someone were to seriously suggest that the complex dynamics of international relations could be reduced to the rules of the board game “Risk.” To those for whom Realpolitik is philosophically or temperamentally congenial, geopolitics can mean anything from the common-sense notion that geography and topography are factors among many to be taken into account when explaining international politics, to the extravagant claim that these are first-order causal factors in such politics.
The Persian Gulf region has to make a radical shift from the prevailing paradigm of domination and confrontation to that of cooperation to ensure balanced relationships among the states of the region. The Persian Gulf, has therefore experienced mounting tension, and Nixon rightly characterized it a tinder-box that could catch fire at any moment.
Iran has taken initiative through unilateral measures to improve relations with the Arab countries of the Persian Gulf. While bilateral relations must improve there is also a need to have a regional arrangement so that conflicts are resolved much before they accentuate to unmanageable propositions. Regional economic cooperation strategy will be facilitated to its optimum .This is the sincerest way of not only accelerating economic growth, but also for building a better climate of security for the region. There is also a need to develop strategic consensus among the states on the basis of common interests, so that a collective orientation is mobilized to cope up with the threats and challenges that the region may encounter from time to time.
Concepte teoretice de geopolitică privitoare la regiunea Orientului Mijlociu şi Golfului Persic
Scopul acestei lucrări este de a prezenta conceptul de teorii geopolitice ale lumii cu accent pe Orientul Mijlociu și Golful Persic ca regiuni “shatter belt”. Teoreticienii geopolitici tradiționali au căutat să demonstreze importanța în determinarea politicilor externe a considerațiilor precum achiziționarea graniţelor naturale, accesul la rute maritime importante, precum și controlul terenurilor de importanță strategică. Geopolitica are un rol care să indice legăturile și relațiile cauzale dintre puterea politică și spațiul geografic.
Așa cum îi stă bine unui cuvânt construit din două părți, geopolitica este o locuțiune cu mai mult de un sens. Pentru cei mai mulți observatori contemporani ai politicii internaționale, termenul implică cel puțin o adiere de Realpolitik. Pentru cei care nu sunt deprinşi cu Realpolitik, geopolitica miroase a prea simplu si primitiv, ca și în cazul în care cineva ar sugera în mod serios faptul că dinamica complexă a relațiilor internaționale ar putea fi redusă la regulile tablei de joc “Risc”. Pentru cei pentru care Realpolitik este filozofic sau temperamental simpatică, geopolitica poate însemna orice de la noțiunea de bun simţ că geografia și topografia sunt factori, printre mulți care urmează să fie luaţi în considerare atunci când se explică politica internațională, la afirmația extravagantă că aceştia sunt factori de cauzalitate de ordinul întâi în astfel de politică.
Regiunea Golfului Persic trebuie să facă o schimbare radicală din paradigma dominantă de dominație și confruntare cu cea de cooperare pentru a asigura relații echilibrate între statele din regiune. Golful Persic, prin urmare, a experimentat tensiuni în creştere, iar Nixon pe bună dreptate a caracterizat-o ca o cutie cu iască, care ar putea lua foc în orice moment.
Iranul a luat inițiativa, prin măsuri unilaterale, de îmbunătățire a relațiilor cu țările arabe din Golful Persic. În timp ce relațiile bilaterale trebuie să se îmbunătățească apare, de asemenea, necesitatea de a avea un aranjament regional, astfel încât conflictele să fie rezolvate cu mult înainte de a se accentua la propuneri greu de controlat. Strategia de cooperare economică regională va fi facilitată la optim. Aceasta este cea mai sinceră cale nu numai de accelerare a creșterii economice, dar, de asemenea, pentru construirea unui climat mai bun de securitate pentru regiune. Există, de asemenea, necesitatea de a dezvolta un consens strategic între state pe baza unor interese comune, astfel încât o orientare colectivă este mobilizată pentru a face față amenințărilor și provocărilor cu care regiunea s-ar putea întâlni din când în când.
