Florea NEAGU

“Orice fapt, fie el şi cel mai simplu, conţine în sine o teorie”
Spengler O., Der Untergang des Abendlandes

Adevărul istoric de la care vreau să plec în prezentarea temei anunţate în titlu este că în mecanica socială românească din vremurile moderne, atât conceptele, cât şi procesele reale au fost întotdeauna de împrumut.
Preluarea ideilor, adesea incompatibile cu specificul sistemic al mediului în care ele au fost răsădite, nu a cuprins şi faza de adaptare a lor la acest nou mediu.
Dacă mai luăm în seamă şi faptul că mediile social – economice de provenienţă au fost, ca un făcut, totdeauna altele, după bătaia vânturilor istorice, adică nici ele între ele compatibile sistemic, atunci putem lămuri mai uşor inadvertenţele acestor preluări, adesea forţate.
Aşadar, mărimea ritmului de creştere a eficacităţii social-economice şi deopotrivă a stabilităţii acestei creşteri, începând cu anii 1988 – 1991, ne convinge de înrâurirea factorilor de adaptare a structurilor pietrificate în forme învechite către condiţii de piaţă.
Aceşti factori sunt desigur mai mulţi şi cu puteri de influenţă diferită, hotărâtor fiind eliminarea unităţilor socialiste consumatoare de valori produse de alte unităţi.
Iată cum legea falimentului întreprinderilor socialiste, trăitoare prin „apropierea supramuncii” altor firme, cum ar fi spus marele filozof de expresie germană Georg Lukács (Zur Ontologie des Gesellshaftlichen Seins, cap. II, 3), înlătură un puternic mecanism al nedreptăţii sociale. Căci menţinerea în funcţiune a acelor întreprinderi ce trăiesc din supramunca altora prin mecanismul de exploatare numit socialism reprezintă garanţia surpării macrosistemului dintr-o ţară sau alta.