Dan DUNGACIU

„Interesul naţional derivă din identitatea naţională.
Trebuie să ştim cine suntem înainte de a ne şti interesele”
(Samuel Huntington)

„Cine suntem noi?” este titlul unei faimoase cărţi a unui nu mai puţin faimos autor american, Samuel Huntington. Acolo, profesorul de la Harvard scrie despre identitatea americană în secolul XXI şi provocările la care ea este supusă. Este o carte remarcabilă nu doar prin substanţa ei, ci prin întrebările şi reflecţiile pe care le trezeşte. Reflecţii despre identitate şi asumarea ei, despre modul în care acestea afectează explicit sau implicit orice demers politic intern, dar, mai ales, extern.
A şti cine eşti înseamnă a şti de unde vii şi încotro vrei să te îndrepţi. Înseamnă a-ţi stabili, conştient, geografia simbolică de care aparţii şi, ulterior, a-ţi îndrepta pasul şi paşii spre spaţiul (geo)politic de care te simţi în mod legitim atras.
De aici miza chestiunii şi actualitatea problematicii, mai ales când identitatea etno-culturală a celor două maluri ale Prutului este adusă în discuţie sau este comentată semnificaţia unui moment precum cel de la 1 decembrie 2008. Şi de aici nevoia de a elogia acest moment aniversar, dacă nu direct, atunci indirect, sugerându-i, calm, semnificaţia. Dincolo de exulţii sau respingeri, dincolo de evaluări sau diagnostice pripite, trebuie înţeles contextul acelei „ore astrale” a unei naţiuni care nu a avut de prea multe ori prilejul să fie, politic, împreună. Şi apoi trebuie, cu calm, evaluate rezultatele.
Impedimente sunt multe. Interbelicul românesc este unul dintre subiectele cele mai puţin frecventate de istoricii de pe ambele maluri ale Prutului. În ciuda unor lăudabile excepţii, subiectul a fost şi este apanajul clişeelor comuniste şi/sau sovietice. De la Moscova, Bucureşti sau Chişinău s-a auzit şi se mai aude şi astăzi această voce atunci când Basarabia interbelică este adusă în discuţie.