Ion POROJAN
Globalizarea economică şi dezvoltarea industrială au acţionat şi continuă să acţioneze ca mari consumatori de materii prime şi hidrocarburi. Energetica se bazează încă pe combustibili fosili şi nu pe resurse regenerabile, deoarece noile energii, bazate pe puterea nucleară, eoliană, solară, hidrogen etc. se dezvoltă într-un ritm inferior cererilor de astfel de produse.
Competiţia pentru hidrocarburi domină începutul actualului mileniu, cu concentrarea atenţiei pe statele Golfului, ale Bazinului Caspic, pe Siberia de Est şi de Vest, Africa de Vest, Asia de Sud-Est, nordul Americii de Sud ş.a.
Turcia, componentă a regiunii Mării Negre, reprezintă un element central al unui sistem geopolitic şi geostrategic în plină evoluţie, fundamentat pe extinderea NATO din Europa spre Asia Centrală.
Un punct strategic la Marea Neagră este reprezentat de strâmtoarea Bosfor, care asigură accesul dinspre Asia spre Europa, conectând statele riverane Mării Negre la Marea Mediterană, ea fiind traversată anual de mii de tancuri petroliere.
Prin independenţa şi separarea Ucrainei, Rusia a pierdut o parte din dominaţia la Marea Neagră, a pierdut Odessa, port vital pentru comerţul cu ţările din bazinul Mării Negre şi din restul lumii. Fosta URSS a pierdut mult, de la Marea Baltică la Marea Caspică.
De conflictul latent legat de Crimeea depinde încă o ecuaţie-cheie a accesului şi a controlului la Marea Neagră. Se preconizează intensificarea manevrelor militare maritime comune Ucraina – NATO şi creşterea influenţei Turciei, ce se va amplifica şi mai mult odată cu intrarea sa în UE.
În Marea Caspică şi în zona limitrofă au fost descoperite zăcăminte petrolifere evaluate la 850 miliarde de tone şi 8.700 milioane metri cubi de gaze naturale.
Bazinul caspian reprezintă al treilea mare bazin petrolifer al lumii, după Golful Persic şi Siberia. El a devenit loc de pelerinaj pentru liderii de state, magnaţii petrolului şi ai finanţelor americane, un punct de convergenţă şi dispută între cei doi mari actori ai scenei internaţionale – SUA şi Federaţia Rusă.
În acest sens, a dezvoltat un proiect cu Rusia prin care Germania va primi gaze naturale din Rusia, începând cu 2010, printr-o conductă ce va trece pe sub Marea Baltică. Proiectul a atras nemulţumirea ţărilor baltice, a Poloniei şi Ucrainei, care se tem că vor rămâne fără importuri de gaze din Rusia. Pe de altă parte, şi SUA se află printre economiile dependente de importurile de energie, care reprezintă peste 50% din cei 20 de milioane de barili necesari zilnic.
Alături de preocuparea pentru securitatea energetică, statele vestice şi, în primul rând, cele europene, trebuie să se preocupe de securitatea frontierelor şi a populaţiei. Instabilitatea politică a Caucazului şi a Asiei Centrale generează găuri negre pe care autoritatea statului nu le poate controla: trafic de arme, substanţe chimice, narcotice, trafic de carne vie, crimă organizată şi, în cazul statelor musulmane, fanatismul religios. Acestea se pot amplifica în caz de conflicte armate, care ar putea genera valuri de refugiaţi cu toate complicaţiile ce decurg din acestea.
Primul tronson “Nabucco”, de la Baku la Erzurum, în Turcia, este deja gata.
Pentru restul, a început stadiul de inginerie tehnică, gazul poate veni, deocamdată, şi lichefiat de la Baku la Constanţa şi apoi pe Dunăre, în cisterne, spre inima Europei.
