Husain HAQQANI

www.alhewar.com (articol pus la dispoziţie prin amabilitatea domnului Sobhi Ghandour, Publisher,
Al-Hewar Magazine, Al-Hewar Center)

Rezumat: Linia favorită de pe coperta lui Newsweek după 9/11, “De ce ne urăsc?”, a venit din presupunerea că anumiţi oameni sunt dornici să îşi dea viaţa pentru a-şi arăta ura faţă de şi dezaprobarea pentru Statele Unite. Cred că este vorba despre ceva mai complex decât atât. În fapt, prin etichetarea ca problemă de tipul us vs. them, pierdem importanţa analizei care trebuie făcută asupra relaţiei dintre un întreg popor şi alt popor.
Statele Unite se bazează pe anumite idei despre care simte că îi dau o autoritate morală, dar mulţi americani sunt preocupaţi că aceasta va fi pierdută dacă SUA bombardează sau utilizează mijloace militare pentru a subjuga ţări întregi sau popoare.
Aşadar, Statele Unite au un interes special în bătălia pentru inimi şi minţi din lumea musulmană. Unde ne aflăm în prezent?

The favorite line on the cover of Newsweek after 9/11, “Why do they hate us?”, came from the assumption that certain people were willing to give up their lives merely to show their hatred for and disapproval of the United States. I feel that it is something more complex than that. In fact, by labeling it as a question of us vs. them, we are missing the importance of the analysis that needs to done of the relationship between one entire people and another entire people.
At the end of the Cold War, it was presumed that this preeminence of the United States would go unchallenged, and I think that in conventional terms it is unchallenged. There is no single power in the world, or grouping of powers, that can challenge U.S. supremacy and eminence. Yet, what 9/11 demonstrated to a lot of people was that the United States is not invulnerable. It may not be vulnerable to conventional opposition, but it is certainly vulnerable to unconventional, sub-conventional, or non-conventional means of attack.
The U.S. response was very militaristic. The United States decided that it would locate its enemies and liquidate them. So the war in Afghanistan started. I am one of those who felt that what happened on 9/11 was a tremendous wrong that needed not only to be condemned, but that the source also needed to eliminated and eradicated. However, I also feel that the eradication of the moderating factors that caused this incident cannot be erased purely by military means. Terrorism is not something that is located somewhere specific which can be bombed and eliminated; it is something that is located in the hearts and minds of individuals. Thus, it cannot be completely eliminated without reaching the hearts and minds of the people.
The United States is based on certain ideas which it feels gives it some kind of moral high ground, but many people in America are concerned that that moral high ground will be lost if the U.S. goes around bombing people or using military means to subdue entire countries and peoples.
So the United States has a special interest in the battle of hearts and minds in the Muslim world. Where do we stand today? There has been a lot of opinion polling in the Muslim world recently. A recent poll published by the Pew Center for International Policy, titled “Changing Attitudes in the World” had a very interesting line it: “The bottom has fallen out of support for the U.S. in the Muslim world.” In many Muslim countries, support for the United States was less than 10%. These include the countries that the United States considers its allies, for example Saudi Arabia, Morocco, Egypt, Pakistan, Indonesia – countries whose rulers are close to the United States and take pride in it, and sometimes give the impression that they are not going to be removed from power easily because the United States supports them, both militarily and economically.
In these polls, the people are asked what is it that you do not like about the United States? Is it U.S. policy, is it U.S. values, is it U.S. democracy? The answer inevitably has been U.S. policy. It has not been U.S. values, and it has certainly not been U.S. democracy. Ironically, in many of the countries, democracy was something that the people admired most about the United States. If you read the subtext of this polling, it seems to be “you have built a great political system for yourselves because you have figured out how to choose your leaders and how to remove your leaders, and how to hold them accountable between the choosing and the removing. Now, let us have that as well.”
I think that is a major reason for a lot of disapproval and dislike of the United States. It is a feeling that the U.S. has been involved in maintaining the status quo, especially in terms in keeping in power regimes and rulers who do not have public and popular approval. So the more the rulers are sympathetic and supportive of the United States and the more they embrace the U.S., the more the people seem to dislike both the United States and their own rulers. It is more difficult for them to oppose their rulers, because they rule with an iron fist. So people find it easier to voice their sentiments against the United States. Sometimes the rulers don’t mind that because it is a way of letting out steam, and people can come out into the streets and demonstrate against the United States, but they do not show the same enthusiasm in embracing a revolution against the rulers.
I feel that there are at least six reasons for the present state of what the poll called the “bottom falling out” of support for the United States in the Muslim world.
First, I think that Muslim public opinion has never been a priority in U.S. decision-making. The United States got involved in the Middle East, first, and then in the rest of the Muslim World, as a result of its emergence as the principle global power during the Cold War. It inherited some of the regional influence that the British previously had in the Middle East, and, of course, U.S. policy was somewhat tied down by its commitment to protect the state of Israel. So the Middle East fell into that pattern.
Because the United States got involved with these countries that gained independence: Indonesia, Pakistan, Iran, Afghanistan, and all the Arab countries, the U.S. focus was on Cold War considerations, on strategic considerations. It was not about becoming popular.
This is different than how America operated in Europe, for example, where it was about popularity, because immediately after WWII, the Communist parties of Italy and France, in particular, were major political forces, and because these countries had democracy, people could vote the Communists in and out. America was concerned that, if things got too bad, people would become so disillusioned with the status quo that they would vote for the Communist party. That is why the Marshall Plan was implemented. We had to make sure that people who were previously under the oppressive rule of the Fascists and the Nazis didn’t end up embracing or tilting toward the Communist block. So there was an American effort to win the hearts and minds of Europe.
In the rest of the world, it was less about winning hearts and minds and more about having strategic partners. Those strategic partners were chosen on the basis of who would be able to govern countries sufficiently strongly to ensure that these countries and their militaries and the bases they provided and the oil and resources they had did not fall under Communist influence.
The United States tended to ignore local considerations. For example, the Pakistanis became American partners, not because they were so concerned about Communism, but because they were concerned about India and Kashmir. But that was relegated to a subtext among U.S. policy makers. The Arabs were also willing to do business with the United States during the Cold War. Saudi Arabia and some of the conservative Arab countries were willing to be strategic and economic partners with the United States, but they also had an interest in the Arab-Israeli conflict. However, because of larger strategic concerns, those issues were ignored by the United States.
So first, public opinion was not a priority, and second the relations that were built were specifically geared toward a strategic picture rather than sensitivity to local, regional, and popular concerns.
The second major reason for the discord between the U.S. and the Muslim World comes from ignorance. There is a general ignorance at the popular level in America, where there is general ignorance on international affairs anyway (less than 20% of Americans have passports, which are the lowest proportion of passports in any developed country in the world. This means that most Americans have no exposure to the rest of the world). There has also been a dearth of coverage of the world in the American media.
During the Cold War, American media had correspondents all over the world, which lived among the people and understood the cultures. They understood the situation they were reporting on better, and they constantly fed bits of information to America, at least to the decision-making elite. After the Cold War, all these correspondents were brought back home; so after 9/11, journalists had to be sent from Atlanta and Washington, D.C. to the Middle East and Afghanistan, because there were no more correspondents in the region. Thus, the cultural sensitivity and regional understanding is now lacking.
Unfortunately, not only the average American, but even very senior decision-makers do not know the difference between Arabs and Muslims, between non-Muslim Arabs and non-Arab Muslims. These are the factors of ignorance.
There is also ignorance within the Muslim and Arab Worlds about American political processes and decision-making processes. For example, only recently has the Arab world started having an open media. Before that, most of the media was government-controlled, and therefore a journalist was also a government employee. He could be asked to tell his boss things that couldn’t be published, so he could be seen as a kind of spy. Therefore, many people in that region of the world assumed all American journalists were spies as well.
There is also a lack of openness in many parts of the world. A lot of the politics is manipulated and elections are fixed, so people cannot always comprehend the dynamic of American politics. That ignorance influences people. If a newspaper article comes out about a Muslim country or an Arab leader, people assume that the CIA must have put it there. There is an assumption that everything is based on some conspiratorial plan, and of course this is not always true. So there is ignorance on both sides.
The third reason, I think, is that the United States has had a power-based foreign policy, especially toward the Muslim World, rather than an ideas – or beliefs-based policy. The United States proclaims that it is a nation based on certain ideas: the Declaration of Independence, the Constitution of the United States, the notion of democracy, the notion of free enterprise, the notion of individual freedom, separation of powers, the independence of the judiciary, etc. However, when it comes to dealing with the rest of the world, and especially the Muslim world, there is a lobby in the United States that has persuaded everyone that Arabs and Muslims do not understand these ideas. Bernard Lewis, for example writing in his book that the Arabs respond best to power, or Samuel Huntington writing in his book that Islam is not conducive to democracy. These created stereotypes have influenced American policy towards that region, which it is all about creating a power relationship.
So the American power relationship focuses on keeping these people in their place and punishing those who won’t play our game and rewarding those who do. This is very demeaning and humiliating. And the people in these regions of the world have ideas and beliefs and energy and a sense of pride and a long history – a much longer history than the United States – and they do not like being put in their place by a much younger nation. That is why there will always be people like Gamal Abdul Nasser standing up and saying I will not accept your point of view. This also generates a culture of defiance where the most popular leader will be the one who defies, whether he is able to fight or not, whether he wins or not. This defiance plays into the emotion and the sentiment of the people on the street, which is, “we are people, we are proud people, we should be treated as equals, with respect for our ideas.”
United States would succeed better if it tried to create bridges with the people of the Muslim world based on common ideas, as well as America’s own unique ideas. I think if, for example, U.S. friendship was based on a common and shared appreciation for free debate, for democracy, for the ideas that the American people have always stood for electorally over the last century, that would work a lot better than just the simplistic notion that somehow the Arabs and the Muslims respond only to power. The power-based approach has cost the Americans a lot of support in the Muslim world.
The fourth contributing factor is the baggage of history, which works at both ends. The Arabs and the Muslims need to engage in a lot of self-examination and introspection. There is a lot that we have done wrong in terms of understanding things and making decisions. There is a lot that our leaders have done wrong. But having said that, let us say that there are reasons for certain understandings that drive them and the U.S. apart. For example, the United States is viewed in many parts of the world as a continuation of British and French colonization. I think that is a kind of baggage of history.
Lawrence of Arabia didn’t keep his promises, how do we trust you? This has meant that anything positive the United States has done toward Muslims and Arabs has ended up being overwhelmed by other things that have not been positive. For example, there is little discussion in the Arab world that the United States was on the side of the Arabs in 1957 during the Suez Crisis and made the British and the French and the Israelis withdraw. And there is very little mention of the fact that U.S. military intervention in Bosnia and Kosova was on behalf of the Muslims and was sympathetic to them. People tend to forget that in Kashmir the Americans have many times tried to help Pakistan get some kind of settlement with India.
The fifth reason is substantive issues of policy, for example, U.S. support for Israel and U.S. support for unpopular dictators. One of the things that the United States has always ignored is the cross-state sentiment in the Arab world, and now increasingly in the Muslim world. This means that in 21 Arab states, there is an “Arab” sentiment that affects 250 million Arabs. Similarly, there is an Islamic sentiment that affects 1.2 billion Muslims, whether in Chechnya or China, India or Pakistan, Indonesia, Tunisia, Morocco, or Saudi Arabia. There are cross-Islamic and cross-Arab sentiments.
That has never been a seriously considered element in American foreign policy making, because the policy was never based on public opinion anyway. It has always been a chess game, lining up pieces to pit against each other to try to balance things out.
It is very interesting that only recently has the American policy-making establishment even started reading opinion polls from the Muslim and the Arab world. For many years, they were not a part of the decision making. It only mattered what the leaders thought, it was never about how the people on the street think. Even now, it is insufficient.
The final reason is the general presumption in many parts of the Muslim world that the United States plays a role in the domestic affairs of Muslim countries. The domestic, regional, and international arenas all get mingled in the eyes of the public. This became especially strong after the 1953 coup against Dr. Mussadaq in Iran and the reports that came out thereafter. Most people in Egypt or Karachi or Jakarta have not been exposed to the American way of life, but they do know that if the Americans have the ability to bring the Shah of Iran into power, then they have the ability to put somebody into power in their country or to remove somebody from power. That affects their feelings about U.S. It creates a sense of helplessness and humiliation that makes them wonder “what is our power?”
I think that there are four things that need to be done to remedy all of these problems.
First winning of hearts and minds has to be made a priority. It has to feature in the policy agenda. The assumption that, as long as we have rulers who can keep a lid on the sentiment of their citizens, public opinion in the Muslim world does not matter has to be done away with if there is to be a new relationship between Islam and the United States.
If we really want to finish the cycle of hatred, all sides need to be addressed. In the war against drugs, for example, the United States is working on all sides: it is working to interdict the supply or drugs, and it wants to cut down the distribution of the drugs, and it wants to make fewer and fewer people want to buy the drugs. The same needs to be done with terrorism. The supply of terrorists also needs to be finished. The sentiment that makes a man go into the terrorist movement, the recruitment of people, the ideas, the whole mindset needs to be dealt with. It cannot be dealt with just by finding one person who plants a bomb and killing him. That is the easy part. But for every one that you find, there are ten more who are being recruited. The emotions and the sentiments that are driving the recruitment need to be dealt with, and therefore, public opinion, and how people feel in the Muslim world, and their sentiments and views need to taken into account.
And they need to be taken into account over a range of things, for example, their hatred for their own rulers – rulers that the United States ends up supporting. Their hatred for certain elements of U.S. policy. Their helplessness and feelings of total lack of power over their own lives. All of that needs to be addressed. The first step is to bring it into the policy-making process and not keep it relegated as an unimportant issue as it has been in the past.
Second, the United States needs to make an investment in the two-way process of diminishing and dealing with the ignorance that feeds the hatred. Treating the disease is always far more expensive than preventing it.
Right now, I am particularly concerned that there is an element of hatred that is being generated in the United States. The Evangelical movement, for example, is talking about trying to convert the entire Muslim World. Hatred is being generated – isolate the Arabs, isolate the Muslims, let’s hate them, the only good Muslim is one who stops being a Muslim, etc. – that hatred is not going to work and it is going to feed more hatred. There has to be a two-way process of diminishing and dealing with the ignorance that feeds this history. The ignorance of Muslim history and of Arab history here in the United States, and the ignorance in the Arab and Muslim world of U.S. political, military, and economic power and the sources of that power and strength. Both need to be addressed.
People need to understand what makes America great. It is not just about weapons; it is not just about spending $4 billion a month to occupy Iraq. The United States has a lot of strengths, and those strengths need to be taken to the people so that there is a greater relationship of understanding each other rather than of hating each other.
The third thing that needs to be done is that some specific policies do need to be reviewed. The United States needs to recognize that certain nations will always have a historic approach to politics and to problem-solving. I was in a meeting recently and there was some discussion about Kashmir. There was an Indian, myself and an American, and the Indian was repeating some historical point about Kashmir and I was countering his point from a Pakistani perspective, and the American, a very important official from the State Department, said “but that’s history!” Americans use the term “history” in a very dismissive and disparaging way.
In Pakistan or in the Middle East, if you call someone “history” it means he is a very important person, he is part of history. This is an attitudinal divide and it something the United States has to overcome. America is the big power that placing its assets and young men all over the world.
Therefore, America has to understand that others do not have the attitude of shrugging their shoulders and saying “that’s just history; let’s find a way of sorting everything out.” Some problems cannot be solved. They will be there for a long time, and people will be arguing back and forth about them for a long time. Americans have a very high divorce rate because of this attitude. But those of us who come from a traditional know that there are some marital arguments that go on. Forever. They are not resolved, but you still stay together. I think that is a model that the Americans need to understand – that maybe we cannot solve every problem in the world, but that we need to review our policies to understand that there will be nations in the world that will have a different view of the issues. They will have a greater concern for history.
For example, it will take some for the Iranians to recognize that what happened in 1953 is history, which it is not an ongoing process, and it is not a model for something that will happen again and again. And the Americans have to reassure the Iranians about that. It is important. The same applies to a lot of Middle Eastern history: the British occupation and their subsequent role, the American role in Indonesia, in Pakistan, political and domestic involvement, commitments to different kinds of rulers. Those are the kinds of things that need to be treated with a little more understanding and a little more realization that everything that the Americans do in one country has repercussions in another country.
I had never been to Iran until I was in my 30s, but I knew so much about Iranian history and Iranian political history that I could have entered into a competition with an American expert on it. And I am sure the same applies to others in the Middle East and in the Islamic world. People in Indonesia know the details of Palestinian history that people in the United States cannot visualize or imagine.
The last thing that is important for changing the relationship between the United States and the Muslim world on the front of hearts and minds is that the United States should seriously consider an ideas approach to winning support in the Arab and Islamic worlds, rather than a power approach. American power is big and massive, but it is unlikely to make everybody calm down. It is very likely that there will still be people with their little sword and their little musket and their little gun who will still want to resist tremendous American power.
The better way for Americans to relate to the Muslim world is to say… we come to you with ideas of development and growth, with you keeping your identity and respect. We are offering to you our way of life, which has many good qualities. There may be elements of our way of life that you will not embrace, and you are free to do that. But we are a nation whose greatness is not because we have the ability to knock all your houses down with cruise missiles, but our real strength lies in the fact that 250 years ago we understood the value of democracy and created institutions for democracy and we have been trying to improve and develop them. Our Declaration of Independence is our source of strength. Our Constitution is our source of strength. Our history, though short compared to yours, is also an important history because we have developed the notions and ideas of free markets and capitalism and democracy, and this is something we have to offer you. That is something that you should consider rather than just fearing our might.
I think those four elements: making hearts and minds a priority; investing in the two-way process of dealing with ignorance on both sides; reviewing policies that have caused resentment; and the ideas rather than the power approach, are likely to win the United States more hearts and minds in the Muslim world than a military approach alone.

Cucerind inimi înainte de război: SUA și Lumea Musulmană

La sfârșitul Războiului Rece, s-a presupus că preeminența Statelor Unite va continua nedisputată și cred că în termeni convenționali este nesdisputată. Nu există o singură putere în lume sau un grup de putei care să poată disputa supremația și eminența SUA. Totuși, ceea ce a demonstrat 9/11 multora este că Statele Unite nu sunt invulnerabile. Pot să nu fie vulnerabile la opoziție convențională, dar sunt cu siguranță vulnerabile la mijloace de atac neconvențional, subconvențional și non-convențional.

Răspunsul SUA a fost foarte militarist. Statele Unite au decis că își va localiza inamicii și îi va lichida. Așa că a început războiul în Afganistan. Sunt unul dintre cei care am simțit că ce s-a întâmplat la 9/11 a fost ceva foarte greșit care trebuia nu doar condamnat, ci, de asemenea, sursa trebuia să fie eliminată și eradicată. În orice caz, simt, de asemenea, că eradicarea factorilor moderați care au cauzat acest incident nu poate fi ștersă doar prin mijloace militare.

Statele Unite se bazează pe anumite idei despre care simte că îi dau o autoritate morală, dar mulţi americani sunt preocupaţi că aceasta va fi pierdută dacă SUA bombardează sau utilizează mijloace militare pentru a subjuga ţări întregi sau popoare.Aşadar, Statele Unite au un interes special în bătălia pentru inimi şi minţi din lumea musulmană.

Unde ne aflăm în prezent? Au fost făcute multe sondaje în lumea musulmană în ultima vreme. Un sondaj recent, publicat de Pew Center for International Policy, intitulat “Atitudini în schimbare în lume (Changing Attitudes in the World)” are o afirmație foarte interesantă: “Pragul de jos pentru susținerea pentru SUA a scăzut în lumea musulmană.” În multe țări musulmane, susținerea pentru Statele Unite a fost mai puțin de 10%. Acestea includ țările pe care Statele Unite le consideră aliați, de exemplu Arabia Saudită, Maroc, Egipt, Pakistan, Indonezia – țări ai căror conducători sunt apropiați de Statele Unite și sunt mândri de aceasta și uneori dau impresia că nu vor fi înlăturați ușor de la putere pentru că Statele Unite îi sprijină, atât militar, cât și economic. În aceste sondaje, oamenii sunt întrebați ce este ceea ce vă place despre Statele Unite? Este politica SUA, sunt valorile SUA, este democrația SUA? Răspunsul inevitabil a fost politica SUA. Nu au fost valorile SUA și cu siguranță nu a fost democrația SUA. Ironic, în multe țări, democrația a fost ceea ce oamenii au admirat cel mai mult despre Statele Unite. Dacă citim subtextul acestui sondaj, pare că este ”ați clădit un sistem politic bun deoarece ați realizat cum să vă alegeți conducătorii și cum să îi îndepărtați și cum să îi trageți la răspundere între alegere și îndepărtare. Acum, lăsați-ne să facem la fel.”

Cred că acesta este un motiv major pentru mare parte din dezaprobarea și faptul că Statele Unite nu sunt pe plăcul oamenilor. Este un sentiment că SUA au fost implicate în menținerea status quo-ului, în special în termeni de a ține la putere regimuri și conducători care nu au aprobarea publică sau populară. Așa că cu cât conducătorii sunt mai mult simpatizanți și suporteri ai Statelor Unite și cu cât îmbrățișează SUA, cu atât oamenii par să nu placă Statele Unite și proprii lor conducători. Este mai dificil pentru ei să se opună propriilor conducători, pentru că ei conduc cu mână de fier. Așa încât oamenii găsesc că este mai ușor să dea voce sentimentelor lor împotriva Statelor Unite. Uneori conducătorii nu iau în seamă aceasta pentru că este o modalitate de a lăsa aburii să iasă și oamenii pot ieși în stradă și să protesteze împotriva Statelor Unite, dar ei nu arată același entuziasm în a îmbrățișa o revoluție împotriva conducătorilor.

Simt că sunt cel puțin șase motive pentru situația actuală a ceea ce sondajul a numit ”bottom falling out” în privința sprijinului pentru Statele Unite în lumea musulmană.

Întâi, eu cred că opinia publică musulmană a fost niciodată o prioritate în procesul de luare a deciziei în SUA. Statele Unite s-au implicat în Orientul Mijlociu, mai întâi și apoi în restul lumii musulmane, ca rezultat al emergenței principiului puterii globale în timpul Războiului Rece. A moștenit o parte din influența globală pe care britanicii au avut-o anterior în Orientul Mijlociu și, desigur, politica SUA a fost cumva legată de angajamentul său de a proteja statul Israel. Așa încât Orientul Mijlociu s-a potrivit în acest model.

Deoarece Statele Unite s-au implicat în aceste țări care și-au obținut independența, Indonesia, Pakistan, Iran, Afganistan și toate țările arabe, SUA s-au concentrat asupra considerațiilor Războiului Rece, considerații strategice. Nu a fost despre a deveni popular.

Este diferit față de felul cum America a operat în Europa, de exemplu, unde a fost despre popularitate, deoarece imediat după RMII, partidele comuniste din Italia și Franța, în particular, au fost forțe politice majore și deoarece aceste țări au avut democrație, oamenii puteau vota pentru comuniști sau excluderea lor. America a fost îngrijorată că, dacă lucrurile merg prea rău, oamenii pot deveni atât de deziluzionați de status quo încât vor vota pentru partidul comunist. Acesta este motivul pentru care a fost implementat Planul Marshall. care a fost implementat Planul Marshall. Trebuia să fim sifuri că oamenii care au fost înainte sub conducerea opresivă a fasciștilor și a naziștilor nu vor sfârși îmbrățișând blocul comunist care aluneca înainte. Așa că a fost un efort american de a câștiga inimile și mințile Europei.

În restul lumii, a fost mai puțin despre câștigarea inimilor și minților și mai mult despre a avea parteneri strategici. Acei parteneri strategici au fost aleși pe baza a cine va fi capabil să guverneze țări suficient de puternice pentru a fi asigura că acele țări și armatele lor și bazele pe care ei le furnizau și petrolul și resursele nu cad sub influența comunistă.

Statele Unite au tins să ignore considerații locale. De exemplu, pakistanezii au devenit parteneri americani nu pentru că erau îngrijorați în privința comunismului, ci pentru că erau îngrijorați despre India și Kașmir. Dar aceasta a fost retrogradată la un subtext pentru decidenții americani. Arabii au fost de asemenea dornici să facă afaceri cu Statele Unite în timpul Războiului Rece. Arabia Saudită și unele țări arabe conservatoare erau dornice să fie parteneri strategici și economici cu Statele Unite, dar aveau un interes și în conflictul arabo-israelian. Oricum, din cauza preocupărilor strategice mai largi acele probleme au fost ignorate de Statele Unite. Așadar, în primul rând, opinia publică nu a fost o prioritate și secundar relațiile care au fost clădite au fost specific modelate către o imagine strategică mai degrabă decât sensibilitate la îngrijorări locale, regionale sau populare.

Al doilea motiv major al discordiei între SUA și Lumea Musulmană vine din ignoranță. Există o ignoranță generală la nivelul publicului larg în America, unde oricum există ignoranță generală despre afacerile internaționale (mai puțin de 20% americani au pașapoarte, ceea ce reprezintă cea mai joasă proporție de pașapoatye în orice țară dezvoltată a lumii. Aceasta înseamnă că americanii nu sunt expuși către restul lumii). A existat de asemenea foametea de acoperire a lumii în media americană. În timpul Războiului Rece, media americană a avut corespondenți în toată lumea, care au trăit între oameni și le-au înțeles culturile. Ei au înțeles bine situația pe care o raportau și au hrănit constant cu biți de informație America, sau cel puțin elita de decidenți. După Războiul Rece, toți acești corespondenți au fost aduși acasă, așa că după 9/11 jurnaliștii au trebuit trimiși din Atlanta și Washington, D.C. în Orientul Mijlociu și Afganistan, pentru că nu mai existau corespondenți în regiune. Astfel, sensitivitatea regională și înțelegerea regională lipsesc.

Din nefericire, nu numai americanul mediu, ci chiar și decidenții foarte maturi nu știu diferența între arabi și musulmani, între arabii non-musulmani și non-arabii musulmani. Aceștia sunt factorii ignoranței.

Există de asemenea ignoranță în Lumile Musulmană și Arabă despre procesele politice și procesele de luare a deciziei. De exemplu, doar de curând lumea arabă a început să aibă o media liberă. Înainte, cea mai mare parte a mediei a fost controlată de guvern, și, ca urmare, un jurnalist era de asemenea un angajat al guvernului.

La fel, este lipsa deschiderii în multe părți ale lumii. Mare parte din politică este manipulată și alegerile sunt manipulate, așa că oamenii nu pot înțelege întotdeauna dinamica politicii americane. Ignoranța influențează oamenii. Dacă un articol de ziar se referă la o țară musulmană sau la un conducător arab, oamenii presupun că CIA trebuie să îl fi pus acolo. Există o preconcepție că totul se bazează pe un plan conspiraționist și desigur acesta nu este întotdeauna adevărat. Așadar există ignoranță de ambele părți.

Al treilea motiv, mă gândesc, este că Statele Unite au avut o politică externă bazată pe putere, în special către Lumea Musulmană, mai degrabă decât o politică bazată pe idei sau credințe. Statele Unite proclamă că sunt o națiune bazată pe anumite idei: Declarația de Independență, Constituția Statelor Unite, noțiunea de democrație, noțiunea de întreprindere liberă, noțiunea de libertate individuală, separarea puterilor, independența judicială etc. Oricum, când vine vorba de a avea de a face cu restul lumii și, în special, partea musulmană, există un lobby în Statele Unite care a convins pe toată lumea că arabii și musulmanii nu înțeleg aceste idei. Bernard Lewis, scriind în cartea lui că arabii răspund cel mai bine la putere și Samuel Huntington scriind în cartea sa că Islamul nu este favorabil democrației. Acestea au creat stereotipuri care au influențat politica americană față de regiune, care este toată despre crearea unei relații de putere.

Așadar relațiile americane de putere se concentrează asupra a-i ține pe acești oameni la locul lor și pedepsindu-i pe aceia care nu joacă jocul și răsplătindu-i pe cei care o fac. Aceasta cere multe și este umilitor. Și oamenii în aceste regiuni ale lumii au idei și credințe și energie și un simț al mândriei și o istorie lungă – o istorie mult mai lungă decât a Statelor Unite – și lor nu le place să fie puși la locul lor de o națiune mult mai tânără. Acesta este motivul pentru care vor exista întotdeauna oameni precum Gamal Abdul Nasser care să se ridice și să spună Eu nu accept punctul tău de vedere. Aceasta de asemenea generează o cultură a sfidării, în care cel mai popular conducător va fi acela care sfidează, fie că este sau nu capabil să lupte, fie că el câștigă sau nu. Această sfidare joacă în emoțiile și sentimentele oamenilor de pe stradă, care este ”noi sunt oameni, noi suntem oameni mândri, trebuie să fim tratați ca egali, cu respect pentru ideile noastre”.

Statele Unite ar reuși mai bine dacă ar încerca să creeze punți cu oamenii din Lumea Musulmană, bazată pe idei comune, precum și pe ideile unice proprii Americii. Mă gândesc dacă, de exemplu, prietenia SUA a fost bazată pe apreciere comună și împărtășită pentru dezbaterea liberă, pentru democrație, pentru ideile pe care americanii le-au susținut întotdeauna electoral în ultimul secol, care ar funcționa mult mai bine decât noțiunea simplistă că, cumva, arabii și musulmanii răspund doar la putere. Abordarea bazată pe putere a costat americanii mult sprijin în lumea musulmană.

Al patrulea factor care contribuie este bagajul istoriei, care funcționează la ambele capete. Arabii și musulmani trebuie să se angajeze în multă auto-examinare și introspecție. Sunt o mulțime de lucruri pe care le-am făcut greșit în termeni de a înțelege lucrurile și a lua decizii. Sunt multe pe care conducătorii noștri le-au făcut greșit. Dar spunând aceasta, lăsați-ne să spunem că există motive pentru anumite interpretări care i-au îndepărtat pe ei și SUA. De exemplu, SUA sunt văzute în multe părți ale lumii drept o continuare a colonizării britanice și franceze. Cred că acesta este un fel de bagaj al istoriei. Lawrence al Arabiei nu și-a ținut promisiunile, cum am putea să avem încredere în voi? Aceasta a însemnat că orice lucru pozitiv pe care Statele Unite l-au făcut către musulmani și arabi a sfârșit prin a fi copleșit de altele care nu au fost pozitive. De exemplu, se discută puțin în lumea arabă că Statele Unite au fost de partea arabilor în 1957 în timpul Crizei Canalului de Suez și i-au făcut pe britanici, francezi și israelieni să se retragă. Și se menționează foarte puțin că intervenția militară SUA în Bosnia și Herțegovina a fost de partea musulmanilor și a fost sensibilă la adresa lor. Oamenii tind să uite că în Kașmir americanii au încercat de multe ori să ajungă la un fel de înțelegere cu India.

Al cincelea motiv este problema reală a politicii, de exemplu, sprijinul SUA pentru Israel și sprijinul SUA pentru dictatori nepopulari. Unul din lucrurile pe care Statele Unite le-au ignorat întotdeauna este sentimentul trans-frontalier în lumea arabă și în prezent în creștere în lumea musulmană. Această înseamnă că în 21 state arabe, există un sentiment ”arab” care afectează 250 milioane arabi. Similar, există un sentiment islamic care afectează 1,2 miliarde musulmani, fie în Cecenia sau China, India sau Pakistan, Indonezia, Tunisia, Maroc sau Arabia Saudită. Există sentimente trans-islamice și trans-arabe.

Acesta nu a fost niciodată un element luat serios în considerare în facerea politicii externe americane, pentru că oricum politica nu a fost niciodată bazată pe opinia publică. A fost un joc de șah, aliniind piesele pentru a echilibra lucrurile. Este foarte interesant că numai recent establishmentul care se ocupă de politica externă americană au început să citească sondaje din lumea musulmană și arabă. Conta numai ce au gândit conducătorii, nu a fost niciodată despre cum gândesc oamenii din stradă. Chiar și în prezent este insuficient.

Ultimul motiv este preconcepția generală în multe părți ale lumii musulmane că Statele Unite joacă un rol în afacerile domestice ale țărilor musulmane. Arenele domestice, regionale și internaționale se amestecă în ochii publicului. Aceasta a devenit în special puternic după lovitura din 1953 împotriva Dr. Mussadaq în Iran și rapoartele care au ieșit la iveală ulterior. Cei mai mulți oameni din Egipt sau Karachi sau Jakarta nu au fost expuși la modul de viață american, dar ei știu că americanii au abilitatea de a-l aduce pe Șahul Iranului la putere, apoi ei au abilitatea de a pune pe cineva la putere în țara lor sau de a înlătura pe cineva de la putere. Aceasta afectează sentimentele lor față de SUA. Creează un sentiment de neputință și umilință care îi face să se întrebe ”care este puterea noastră?”

Cred că sunt patru lucruri care trebuie făcute pentru a remedia toate aceste problem. Mai întâi, cucerirea inimilor și a minților trebuie să fie o prioritate. Trebuie să figureze pe agenda politicii. Prezumția este că, atâta vreme cât nu avem conducători care țin sub control sentimentele cetățenilor lor, faptul că opinia publică în lumea musulmană nu contează trebuie să fie îndepărtat dacă este să fie o relație nouă între Islam și Statele Unite.

Dacă dorim să terminăm ciclul urii, toate părțile trebuie să fie adresate. În războiul contra drogurilor, de exemplu, Statele Unite lucrează la toate părțile: lucrează să interzică furnizarea drogurilor și dorește să oprească distribuția drogurilor și să facă ca tot mai puțini oameni să își dorească să cumpere droguri. Același lucru trebuie făcut cu terorismul. Furnizarea de teroriști trebuie oprită de asemenea. Sentimentul care îl face pe om să se alăture unei mișcări teoriste, recrutarea oamenilor, ideile, întreaga mentalitate trebuie rezolvate. Nu se poate avea de-a face doar cu găsirea unei persoane care plantează o bombă și uciderea ei. Aceasta este partea ușoară. Dar pentru fiecare care este găsit, mai există zece care sunt recrutați. Emoțiile și sentimentele care ghidează recrutarea trebuie să fie rezolvate și, prin urmare, opinia publică și cum se simt oamenii în lumea musulmană și sentimentele și vederile lor trebuie luate în considerare.

Și ei trebuie să fie luați în considerare peste o gamă de lucruri, de exemplu, ura lor pentru proprii lor conducători – conducători pe care Statele Unite încetează să-i mai sprijine. Ura lor pentru anumite elemente din politoca SUA. Neputința și sentimentele de lipsă totală de putere asupra vieților lor proprii. Totul trebuie să fie adresat. Primul pas este să fie adus în procesul de elaborare a politiclor și nu să fie retrogradat ca o problemă neimportantă cum a fost în trecut.

În al doilea rând, Statele Unite trebuie să investească în procesul bidirecțional de a diminua și de a rezolva ignoranța care hrănește ura. Tratamentul bolii este întotdeauna mai scump decât prevenția.

În prezent, sunt preocupat în particular că există un element de ură care este generat în Statele Unite. Mișcarea evanghelistă, de exemplu, vorbește despre încercarea de a converti întreaga Lume Musulmană. Ură este generată – izolați arabii, izolați musulmanii, să-i urâm, singurul musulman bun este acela care încetează să fie musulman , etc. – această ură nu va funcționa și va hrăni mai multă ură. Trebuie să fie un proces bidirecțional de a diminua și a rezolva ignoranța care hrănește istoria. Ignoranța referitoare la istoria musulmană și la istoria arabă aici în Statele Unite și ignoranța din lumea arabă și musulmană față de puterea politică, militară și economică a SUA și sursele acelei puteri. Amândouă trebuie să fie adresate.

Oamenii trebuie să înțeleagă ce face America măreață. Nu este doar despre arme, nu este doar despre a cheltui 4 miliarde $ pe lună pentru a ocupa Irakul. Statele Unite au multe puncte tari și acele puncte tari trebuie să fie aduse în fața oamenilor pentru a exista o mai mare relație de înțelegere reciprocă decât de ură reciprocă.

Al treilea lucru care trebuie făcut este revizuirea unor politici specifice. Statele Unite trebuie să recunoască că anumite națiuni vor avea întotdeauna o abordare istorică a politicii și a rezolvării de probleme. Am fost de curând la o întâlnire și s-a discutat despre Kașmir. Erau un indian, eu și un american și indianul repeta un fapt istoric despre Kașmir și eu contracaram punctul său din perspectivă pakistanezul și americanul, un oficial foarte important de la Departamentul de Stat a spus ”Dar asta este istorie!”. Americanii utilizează cuvântul istorie într-un mod foarte depreciativ și desconsiderativ.

În Pakistan sau în Orientul Mijlociu, dacă chemi pe cineva ”istorie”, însemnă că el este o persoană foarte importantă, este parte a istorie. Aceasta este o divizare atitudinală și este ceva ce Statele Unite trebuie să depășească. America este marea putere și își plasează activele și tinerii peste tot în lume. Ca urmare, America trebuie să înțeleagă că alții nu au atitudinea de a ridica din umeri și a spune ”asta e doar istorie, să găsim o cale să rezolvăm totul”. Unele probleme nu pot fi rezolvate. Ele vor exista timp îndelungat și oamenii le vor disputa un timp îndelungat. Americanii au o rată foarte mare a divorțurilor din cauza acestei atitudini. Dar aceia care provin dintr-un mediu tradițional știu că sunt unele certuri maritale care continuă. Ele nu se rezolvă, dar rămâi împreună. Gândesc că este un model pe care americanii trebuie să îl înțeleagă – că poate nu putem rezolva fiecare problemă din lume, dar trebuie să ne revizuim politicile pentru a înțelege că vor fi națiuni în lume care vor avea o perspectivă diferită a problemă. Ei vor avea o preocupare mai mare pentru istorie. De exemplu, va dura până când iranienii vor recunoaște că ceea ce s-a întâmplat în 1953 este istorie, care nu este un proces în curs și nu este un model pentru ceva care se va întâmpla iar și iar. Și amricanii vor trebui să îi reasigure pe iranieni despre asta. Este important. Același lucru se aplică la o mare parte din istoria Orientului Mijlociu, ocupația britanică și rolul ei subsecvent, rolul americanilor în Indonezia, Pakistan, implicarea politică și domestică, angajamentul față de diferite tipuri de conducători. Acelea sunt tipul de lucruir care trebuie tratate cu un pic mai multă înțelegere și un grad mai mare de conștientizare că tot ce fac americanii într-o țară are repercursiuni în altă țară.

Nu am fost niciodată în Iran până după vârsta de 30 ani, dar știam atât de mult despre istoria iraniană și istoria politică iraniană încât aș fi putut să intru în competiție cu un expert american. Și sunt sigur că aceasta se aplică și la alții din Orientul Mijlociu și lumea islamică. Oameni din Indonezia știu detalii ale istoriei palestiene pecare oameni din Statele Unite nu pot să le vizualizeze sau să le imagineze.

Ultimul lucru care este important de schimbat pentru relația între Statele Unite și lumea musulmană pe frontul inimilor și minților este că Statele Unite ar trebui să ia în considerare în mod serios o abordare în domeniul ideilor pentru a câștiga sprijin în lumile arabă și islamică, mai degrabă decât o abordare de putere. Puterea americană este mare și masivă dar este improbabil că îi va face pe toți să se calmeze. Este foarte probabil că vor mai fi încă oameni cu mica lor sabie și mixa lor muschetă și micul lor pistol care vor dori să reziste imensei puteri americane.

Cel mai bun mod pentru americani de a relaționa cu lumea musulmană este să spună… venim la voi cu idei de dezvoltare și creștere, cu voi păstrându-vă identitatea și respectul. Vă oferim modul nostru de viață, care are multe trăsături pozitive. Vor fi probabil elemente ale modului nostru de viață pe care nu le veți îmbrățișa și sunteți liberi să faceți asta. Dar suntem o națiune a cărei măreție nu constă în faptul că avem abilitatea să vă dărâmăm toate casele cu rachete, ci puterea noastră reală rezidă în faptul că am înțeles cu 250 ani în urmă valoarea reală a democrației și am creat instituții ale democrației și am încercăm să le îmbunătățim și să le dezvoltăm. Declarația noastră de Independență este sursa noastră de putere. Constituția noastră este sursa noastră de putere. Istoria noastră, deși scurtă comparativ cu a voastră, este, de asemenea, o istorie important pentru că am dezvoltat noțiunile și ideile pieței libere și capitalismului și democrației și aceasta este ceva pe care vi-l oferim. Aceasta este ceva pe care ar trebui să îl luați în considerare mai degrabă decât să vă temeți de putințele noastre.

Gândesc că acest patru elemente: a face inimile și mințile o prioritate, investiția într-un proces bidirecționa de a rezolva ignoranța de ambele părți, reconsiderarea politicilor care au generat resentimente și abordarea prin idei mai degrabă prin putere este probabil să câștige pentru Statele Unite mai multe inimi și minți în lumea musulmană decât o abordare pur militară.