Cosmin LOTREANU

Africa de Nord (Maghreb) a reprezentat dintotdeauna un spaţiu geopolitic important. Ţările maghrebiene, situate la sud de Europa mediteraneană, la nord de Sahara şi la vest de lumea musulmană, au o dublă natură geografică. Pe de o parte, Marocul cu faţada sa atlantică şi, pe de altă parte, Algeria şi Tunisia mediteraneene.
Aflat sub dominaţia Imperiului Otoman, spaţiul maghrebian a devenit, în primul rând datorită disputelor pentru stăpânirea bazinului mediteranean, un teren de confruntări între principalele puteri politice europene. (sec. XIX în special). Sunt de amintit presidios-urile spaniole din zona Ceuta (Maroc), cucerirea Algeriei de către francezi (anii 1830-1847) simbolizată de incidentul dintre beiul Ahmed şi consulul Franţei la Alger Pierre Duval (faimosul evantai al beiului Ahmed), reculul Imperiului Otoman după independenţa Greciei (1829), protectoratul francez asupra Marocului şi disputa pentru supremaţie colonială între Italia şi Franţa asupra spaţiului tunisian.
Spaţiul islamic nord-african a cunoscut perioada colonizărilor (Algeria a fost o colonie de populare, nu o simplă cucerire militară), disputele europene au continuat (vezi incidentul franco-englez de la Fachoda din septembrie 1898 sau ingerinţele germane în Maroc, odată cu vizita împăratului Wilhelm II la Tanger din 1907), secolul XX însă s-a făcut remarcat, din acest punct de vedere, prin decolonizare şi obţinerea independenţei ţărilor nord-africane. Cristalizarea politicii de independenţă s-a produs la începutul secolului XX (vezi ascensiunea şi activitatea algerianului Messali Hadj de exemplu), chiar dacă este de amintit personalitatea emirului algerian Abd-El-Khader, simbol al luptei împotriva armatei franceze, în perioada 1830-1847. Este pasionant de urmărit evoluţia militară a conflictului din Algeria şi anume etapele cuceririi acestui spaţiu de către trupele franceze. Amintesc aici duelul dintre Abd-El-Khader şi mareşalul francez Bugeaud. Sigur, perioada postbelică a adus cu sine începutul şi desăvârşirea decolonizării, statuată prin obţinerea independenţei de către Algeria (în urma conflictului din 1954-1962) prin acordurile de la Evian (1962), independenţa Tunisiei (20 martie 1956) şi a Regatului Maroc. (2 martie 1956). Spaţiul islamic nord-african s-a făcut remarcat prin liberalizare şi deschidere economică şi politică (este cazul Tunisiei marelui om politic Habib Bourguiba), printr-un liberalism controlat (este cazul Marocului regelui Hassan al II-lea), Algeria trecând iniţial prin mai multe dificultăţi. Algeria şi-a obţinut independenţa în urma unui conflict armat, optând pentru o economie planificată (industrie grea), cochetând chiar cu modelul sovietic al anilor 1960 (sub preşedinţia lui Ahmed Ben Bella şi Henri Boumediene). S-a adăugat impasul instituţional al anilor ‘90, datorat prezenţei active a FIS (Frontul Islamic de Salvare) şi GIA (Grupul Islamic Armat), două organizaţii politice radicale, ce militau pentru un regim politic fundamentalist. Astăzi, Algeria, sub preşedinţia lui Abdelaziz Bouteflika, se pronunţă pentru o politică de concordie civilă atât în exterior, cât şi în interior, în plus două treimi din comerţul algerian se desfăşoară cu Franţa. Este de amintit vizita de stat a preşedintelui francez Jacques Chirac la Alger, o vizită reuşită, concretizată printr-un parteneriat de excepţie între cele două ţări.
Spaţiul islamic maghrebian, geopolitic vorbind, se află într-un dialog susţinut cu Uniunea Europeană, prin ajustarea structurală a economiei, investiţii şi creştere economică. Din punct de vedere migraţional şi al circulaţiei efective a persoanelor, Maghreb-ul a evoluat de la un spaţiu de emigrare la un spaţiu de imigrare, pentru ţările sub-sahariene. Scenariul libanez, simbolizat de dezordine şi rezistenţă regională (cazul berberilor), nu cred că mai este de actualitate pentru ţările maghrebiene. Este de amintit crearea Uniunii Maghreb-ului Arab în anul 1989, organizaţie ce reunea Algeria, Tunisia, Marocul, Libia şi Mauritania. În concluzie, Mediterana este astăzi, mai mult decât oricând, un spaţiu comun.