Cristian BARNA

În actuala ecuaţie internaţională, când terorismul de sorginte fundamentalist islamică a cunoscut o exacerbare fără precedent, suspiciunea existentă între ţările occidentale şi cele islamice trebuie să se constituie într-un cadru normal de dialog. Pentru a combate manifestările terorismului, comunitatea internaţională trebuie să adopte decizii care să conducă la identificarea şi soluţionarea cauzelor terorismului, şi nu doar la condamnarea efectelor acestora.
Orientul Mijlociu este zona de conflict care a generat cele mai multe şi nemiloase acţiuni de terorism, începând cu anul 1968. Acest lucru ar părea surprinzător, dacă avem în vedere demararea negocierilor dintre Israel şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, acordul dintre Israel şi Iordania şi eforturile permanente făcute de Israel şi Siria, încurajate de SUA, de a rezolva prelungita dispută asupra Înălţimilor Golan.
Este un fapt de notorietate în diplomaţia internaţională că Orientul Mijlociu este o zonă geopolitică unde actorii statali folosesc, în diferite proporţii, forţa militară, pentru a-şi atinge obiectivele politice, această zonă fiind una dintre cele mai înarmate regiuni din lume, fapt care justifică, oarecum, şi dorinţa lui Yaser Arafat, liderul Autorităţii Palestiniene, de a deţine o forţă militară redutabilă.
Opţiunea intervenţiei militare este prima tactică abordată mental referitor la antiterorism; cu toate acestea, operaţiunile speciale antiteroriste, precum şi cele împotriva traficanţilor de droguri, sunt de obicei organizate în circumstanţe speciale, cu caracter restrictiv. O campanie militară împotriva terorismului este permisă, din perspectiva dreptului internaţional, doar dacă aplicarea legii naţionale nu a dat rezultate.