Vasile SIMILEANU

Geneza doctrinei religioase şi prezenţa sa în conştiinţa umanităţii au fost raportate la diverse cauze şi scopuri, înlesnind simultan apariţia primelor manifestări de conştiinţă de sine, dar şi socială. Putem afirma, pe bună dreptate, că doctrinele religioase au stat la baza şi au contribuit substanţial la apariţia şi dezvoltarea culturii, filosofiei, artei, literaturii, moralei, dreptului etc.
Formarea unui popor – depăşind aspectul de ethos şi admiţând apariţia unui limbaj comun, a unor relaţii inter şi intrasociale universal valabile pentru comunitate, manifestate prin comportamentul unanim acceptat (în perioada iniţială sub forma cutumelor şi tradiţiilor spirituale din sferele religioase, culturale, juridice, economice şi, nu în ultimul rând, lingvistice) – a evoluat pe parcursul a cinci etape distincte: stabilirea unor grupuri pe un teritoriu convenabil; acumularea etnică; sinteza psihosocială; elaborarea unor criterii religioase, spirituale, culturale (implicit artistice şi ideologice); construcţia unei civilizaţii originale.
Credincioşii religiilor universale consideră frecvent convertirea ateilor sau a membrilor aparţinând altor religii ca o obligaţie religioasă.
Coranul nu interzice imaginistica antropomorfă, dar atrage atenţia asupra primejdiei apariţiei idolatriei, în acest sens interzicând categoric reproducerea chipurilor vii de oameni şi animale, deoarece, în concepţia islamică, acest drept divin îl are numai Allah, ai cărui „îngeri nu vor intra în casele unde sunt expuse chipuri”. În acest sens, în secolul al XIII-lea, conducătorul spiritual Nawwawi a interzis confecţionarea şi distribuirea păpuşilor pentru copii.
Pentru a evita conflictele cu religia islamică, mişcările artistice musulmane au adoptat o exprimare plastică, bazată pe abstractizarea caligrafiei, după codul rigid impus de Ibn Moqla în secolul al XI-lea. Schismele religiei islamice au fost reprezentate prin dimensiunile genealogică, teologică şi politico-militară.
Orice societate (globală sau particulară) produce şi reproduce un sistem simbolic prin intermediul căruia îşi asigură coerenţa internă, scopurile şi îşi elaborează formele specifice de exprimare. Acest câmp simbolic este în acelaşi timp o unitate, dar şi o diversitate a organismelor.
Fiecare ideologie se creează prin respingerea sau remodelarea celor anterioare, răspunzând în mod contradictoriu discursurilor impuse şi definindu-se prin distanţa şi opoziţia faţă de sistemele existente. Tocmai în acest câmp structurat al semnificaţiilor antagoniste se realizează munca ideologică sau dubla sa formă, de reproducere şi de creaţie. Prin munca de reproducere, valorile şi alegerile sunt confirmate şi reactualizate în funcţie de modurile de construcţie proprii ideologiilor respective, însă reproducerea nu devine o simplă repetiţie.
În Orientul Mijlociu, terorismul nu este promovat de religia islamică, cauzele lui găsindu-se în sfera politicului. Apariţia statului Israel, ce a beneficiat de un considerabil sprijin occidental, şi dispariţia Palestinei au determinat găsirea unor noi modalităţi de confruntare. Inexistenţa unui stat palestinian, care să deţină o armată oficială, capabilă să ducă un război convenţional, a favorizat apariţia şi proliferarea grupărilor teroriste. Povestea despre existenţa liniştită, distrusă în 1948, a devenit element central în viaţa palestinienilor şi motivaţie pentru cei din taberele de refugiaţi ca să participe la acţiunile întreprinse de diverse grupări.
În politica occidentală se consideră că statele democratice nu ar trebui să aibă probleme cu statele islamice, ci doar cu islamiştii violenţi şi cu organizaţiile islamiste de tip terorist.
Xenofobia manifestată în societăţile în care se găseau, dublată de şomaj şi de dificultatea de a face faţă confruntării cu modernitatea, a condus la dezvoltarea unei infrastructuri islamice, care, în atmosfera liberală a democraţiilor vestice, s-a dovedit a fi o adevărată seră pentru mişcările islamice. Asociaţiile sociale din Londra sau fundaţiile de cercetare din Statele Unite pot servi ca bază logistică a grupurilor teroriste islamice. Asemenea activităţi de recrutare, strângere de fonduri, publicare şi distribuire de mesaje pot fi toate desfăşurate sub acoperirea unor activităţi sociale şi culturale. Aceasta tinde, acum şi în viitor, să întărească globalizarea şi internaţionalizarea terorismului islamic.
În aproape toate codurile juridice, naţionale şi internaţionale, terorismul este considerat un act criminal. Pentru a face o distincţie între terorism şi alte forme ale violenţei, ministerul american al apărării defineşte terorismul ca “utilizarea violenţei sau a ameninţării cu violenţa, pentru a induce o stare de frică, intimidând guvernele sau societăţile, în scopul de a atinge ţeluri politice, religioase sau ideologice”. Actele teroriste sunt bine calculate. Cei care pun la cale aceste acte ştiu foarte bine ce au de făcut, cunosc efectul urmărit şi aleg ţintele în mod planificat pe baze “raţionale”. Violenţa în actele teroriste nu este nici spontană, nici întâmplătoare.
Terorismul în numele religiei poate fi extrem de violent. În prezent, din cadrul acţiunilor teroriste fac parte: asasinatele tradiţionale, atacurile cu bombe, incendierile, luarea de ostatici, deturnările de avioane şi folosirea lor drept bombe, asedierea de clădiri şi sabotajul. Noile categorii de acţiuni teroriste includ: terorismul ecologic şi terorismul care are la bază tehnica de vârf şi foloseşte materiale şi arme chimice, biologice şi nucleare.
Împiedicarea reţelelor teroriste de a se finanţa nu este uşor de realizat. Sunt greu de identificat filierele clandestine din Asia sau Orientul Mijlociu. Osama Bin Laden, care are o avere de 300 de milioane de dolari, dispune de resurse financiare ce provin de la numeroase organizaţii islamice caritabile şi din activităţi comerciale legale sau ilegale. Gruparea teroristă condusă de Bin Laden a girat ferme în Austria, a făcut comerţ cu diamante în Africa, posedă nave de pescuit în Kenya, păduri în Turcia şi exploatări agricole în Tadjikistan.